Peștera Ialomiței

TIPĂREȘTE

Un speolog descoperă o peșteră în munte, și intră curios înauntru. Imediat acesta simte un miros oribil și vrând să iasă se întâlnește cu un cioban:

- Apăi so fi c…. at cineva pe aicea…

Din fericire noi nu ne-am întâlnit nici cu balaurul, nici mirosuri nu am simțit am avut parte în schimb de o surpriză plăcută, de și eram la prima vizită niște prieteni care au fost acolo foarte mulți ani în urmă au avut impresii negative.

Peștera Ialomiței pentru că de ea este vorba, este un obiectiv turistic foarte cunoscut și vizitat. Cu ocazia vizitei am reușit să văd și împrejurimile.

În ziua în care am vizitat peștera am avut parte de o excursie frumoasă pe Munții Bucegi, impresiile mele sînt scrise aici - vezi impresii și aici - vezi impresii

Începem drumul pe DJ713 dinspre DN71 oficial și teoretic închis/practic deschis, continuăm drumul urcând serpentinele până ajungem la o răscruce de drumuri în dreptul Cabanei Dichiu. Aici găsim o sumedenie de indicatoare privind localități, obiective turistice și chiar și cabane/hoteluri. Cel mai important indicator de aici este cel care ne îndrumă spre Peștera Ialomiței 17 km, consider că este obiectivul turistic principal de aici.

Tot de aici facem 15 km până la Platoul Padina-Peștera, 17 km până la telecabina Peștera-Babele, Hotelul Peștera, Cabana Piciorul Babelor, 10 km până la Cabana Podu Cu Florile, 5 km până la Camping Zănoaga.

După ce am coborât de la Cabane Babele pe aici am luat-o pe drumul DJ 713 A la sfârșitul lunii iunie era în reparație, altfel la fiecare curbă, podeț, pod trebuia să încetinesc, acum s-a închis drumul pe o perioadă de 2 luni, este o informație prețioasă primită de la un coleg AFA. Mai rămâne accesul cu telecabina de la Babele sau DJ714 dinspre Moroeni, se ocolește mult și mi s-a părut neasfaltat în dreptul intersecției cu acesta.

După un traseu scurt de la intersecția DJ714 vom ajunge la Lacul de acumulare Bolboci. Indicatoarele rutiere arată că se poate circula atât pe partea stângă cât și pe partea dreapta a lacului de acumulare, arată km la fel până la obiectivul nostru. Rog folosiți drumul din dreapta lacului, este asfaltat, cel din stânga este neasfaltat din această cauză pare mai lung de și kilometrajul Loganului arăta la fel. La întoarcere am folosit celălalt drum aproape înserase și mă înjuram pe mine oare de ce nu am folosit același drum și la întoarcere? Un video cu lacul aici: youtube

Între intersecție și baraj se poate ajunge la Cheile Zănoagei, noi n-am fost dar am văzut în schimb la întoarcere Cheile Tătarului care este o arie protejată de 144 hectare deci mult mai mult decât am văzut noi.

Pentru a ajunge în dreptul barajului de acumulare a apei din râul Ialomița va trebui să urcăm o pantă înclinată solicitând ambreiajele autoturismului.

Barajul Bolboci că așa se numește a fost construit în 1988, la înălțimea deasupra mării de 1438m, se pot colecta 18 milioane mc. de apă din râul Ialomița, de asemenea este principala sursă de apă potabilă pentru orașul Târgoviște. La baraj am făcut o scurtă pauză și am făcut o scurtă plimbare admirând înălțimea barajului de 55m pe de o parte și cantitatea impresionantă de apă pe cealaltă parte.

După ce părăsim acumularea de apă drumurile se vor uni din nou și ajungem în zona turistică unde cabanele cresc precum ciupercile. Ajungem pe platoul Padina-Peștera iar de aici putem admira munții Bucegi de fapt locul unde eram cu o oră în urmă. Ajungem la o nouă intersecție spre dreapta ajungem la telecabină și hotel Peștera, drept înainte spre obiectivul nostru. Părăsim asfaltul și parcurgem drumul scurt destul de încet din cauza drumului accidental aproximativ 10 minute până ajungem la bannerul care anunță prezența peșterii. Am folosit o așa numită parcare pe iarbă verde și începem să studiem indicatoarele, informațiile despre peșteră.

Indicatorul spre peșteră ne arată fix 650 m, eu cred că cineva n-a măsurat bine 1 km sau mai mult este distanța care trebuie parcursă pe jos. Imediat la începutul drumului pe partea stângă se vor observa niște puncte comerciale, tarabe cu souveniruri, locuri de servit masa, chioșcuri cu alimente sucuri și băuturi. Urmează parcurgerea râului Ialomița pe un pod iar drumul continuă pe cealaltă parte. Peste tot indicatoare ne avertizează că moș martin ne veghează din pădure iar gardurile rupte din jurul tomberoanelor de gunoi adeverește acest lucru. Însfârșit ajungem în dreptul peșterii.

Ce pot să zic nu am mai văzut nici o peșteră până acum cu o mânăstire construită la intrarea acestuia, mânăstirea Ialomiței se numește.

Din punct de vedere geografic peștera se află pe versantul drept al Cheilor Ialomiței înălțime între 1530-1660m. Lungimea acestuia măsoară 480m și a fost descoperită în 1294 în muntele care se numește Bătrâna. Peștera s-a format prin acțiunea apei.

Primul schit a fost construit de către călugării de la mânăstirea Sinaia pe sub bolta peșterii de la intrare, se întâmpla prin secolul XVIII. În 1896 Societatea Carpatină din Sinaia începe lucrări de amenajare, decolmatare a peșterii în așa fel ca să vizitabil celor interesați. S-a dus vestea și în perioada respectivă peștera a fost considerată cea mai importantă peșteră din Principatele Române.

Am ajuns la ora 17.30 să zicem la limită casa de bilete se închide la ora 18.00 asta nu înseamnă că trebuie să ieși din peșteră la această oră ci că se închide casa. Vizita se poate termina în aproximativ o oră, iar tehnologia nu te lasă încuiată în peșteră pe lângă faptul că la intrare calci pe un dispozitiv care numără turiștii mai sînt și o sumedenie de camere video în interior necesare nu numai pentru observarea turiștilor care nu respectă regulamentul ci și pentru anumite incidente pericole existând totuși și pe aici.

Programul este 9.00-19.00 L-D vara iar 9.00-17.00 L-D iarna, tariful de adult este 10 lei, tariful de copil este 5 lei, taxă foto nu se percepe, există reduceri privind accesul grupurilor, pensionarilor persoanelor cu handicap, nu pot intra în detalii nu am fost destul de atent.

La intrare un panou ne aduce aminte că trebuie respectate anumite reguli pentru siguranța turistului și protejarea peșterii.

-Astfel trebuie să intrăm în grupuri de 20 persoane (nu am observat acest lucru au fost destui turiști dar fiecare se deplasa individual)

-trebuie să purtăm căștile de protecție (zic că este cel mai util lucru de respectat din regulament, ai toate șansele să dai cu capul de pereți la propriu galeriile fiind strâmte și joase pe alocuri, eu am dat de câteva zeci de ori... casca de pereți)

-nu se ating instalațiile electrice (cablurile groase se află pe pereții peșterii, nu prea ajungi la ele, dar s-au montat benzi cu LED uri pe balustrăzi pentru o iluminare excelentă plus un efect vizual iar acestea se pot atinge. Nu zic că nu sînt izolate corespunzător dar nu se știe niciodată, umezeala este ridicată aici)

-se va circula doar scările și podețele amenajate plus că nu se vor escalada formațiunile calcaroase (mi se pare corect, căile de acces sînt făcute din materiale moderne, fibră de carbon, antiderapante, cu toată umezeala sînt slabe șanse să aluneci)

-vizita nu este permisă în stare de ebrietate, sub influența drogurilor

-nu se vor arunca gunoaie

După ce am intrat îmbrăcați bine (temperatură de 5-6 grade în peșteră iarna-vara, de și mie mi s-a părut mai mult poate din cauza umezelii) am trecut de clădirile mânăstirii și bisericii și am plătit biletele la casa care se află după complexul monahal, am luat câte o cască albastră. În maxim 5 minute nimeni nu mai știa de celălalt. Copilul fugea înainte să observe cât mai repede de unde curge răul subteran (deoarece peștera Ialomiței are râu + cascadă în dotare) doamna AZE fugea după el dar nu putea să țină pasul, iar... eu am rămas mai mereu în urmă din cauza celor 333 fotografii realizate aici în peșteră mai mult sau mai puțin reușite trepiedul neavând la mine un lucru cam indispensabil la poze făcute în condiții slabe de iluminat.

Cea mai largă și lungă (120 m) porțiune a peșterii se află la începutul galeriilor și se numește Grota Mihnea Vodă denumit după cel care a fost prim ctitor a mânăstirii și voievod al Țării Românești. Pe aici curgea și râul subteran înainte să se modifice cursul acestuia. În această porțiune a peșterii lipsesc stalagtitele și stalagmitele în schimb iarna dacă-i ger se pot forma acestea dar din gheață.

Urmează o galerie cu lățime și înălțime variabilă se numește Pasaj. După acesta urmează Bolta lui Decebal o altă sală subterană aici vom observa prima dată râul subteran. Grota Sfânta Maria este denumită după o stalagmită care are o oarecare asemănare cu statuia Sfintei Maria.

Ne chinuim să ne strecurăm printre stânci pe alocuri lovind căștile de câteva ori de pereți, urcăm scări abrupte și ajungem la un loc care se numește Răspântie. De aici ne putem deplasa în două direcții la dreapta coborâm la Lacuri și vom găsi o cascadă subterană superbă iar la stânga vom urca spre Sala Urșilor este o sală adevărat mare.

Spre cascadă ajungem la galeria numită Apelor, cascada are aproximativ 3-4 m înălțime iar cele două lacuri aproximativ 4 m adâncime. Galeria Apelor se termină în locul care se numește La Altar și tot aici se găsește un izvor.

Izvorul de Apă Vie (sau Apa Sfântă a Dacilor cum se mai numește) se spune că apa acestuia ar trece prin niște zăcăminte de argint care ar purifica apa la maxim, este una din părerile oamenilor de știință.

Urcând spre Sala Urșilor observăm expus într-o vitrină craniul unui urs de cavernă. Despre urșii de cavernă am scris în trecutul mai îndepărtat atunci când am povestit vizita la Peștera Urșilor - vezi impresii

Urcând în Sala Urșilor avem la dispoziție o scară dublă pentru unii care urcă și alții care coboară. Dimensiunea sălii este impresionantă lungime 70 m, lățime 35 m, înălțime 25m. În aceată sală s-au găsit rămășițele lui Ursus Spelaeus adică ursul de cavernă chiar dacă au trăit acum 20000 de ani. Se spune că urșii de cavernă s-au adăpostit în peșteri datorită răcirii climei care a avut loc pe atunci. Cert este faptul că au trăit și în Peștera Ialomiței.

Urmează o lată galerie, se numește Calea Apelor de această dată situată la un nivel superior față de prima galerie cu ape curgătoare și care se mai numește și Fundul Peșterii. Se pare că nu se pot dezvăța turiștii să nu arunce cu monezi în apă chiar dacă scrie clar pe regulamentul afișat să nu se facă acest lucru. Fundul râului cam strălucește de monezile aruncate. De aici nu mai este departe capătul galeriei vizitabile de către turiști aici se găsește Altarul, un loc sfințit. De aici galeria continuă, dar este interzis turiștilor se numește Galeria Ascunsă, în trecut formațiunile de aici au fost vandalizate de turiști adică pur și simplu fiecare a plecat cu câte un souvenir în formă de stalagmită/stalagtită.

De aici a urmat drumul înapoi spre intrarea în peșteră cu mare grijă însă scările deși făcute din material antiderapant dar totuși foarte abrupte. Ajunși din nou la mânăstire am vizitat bisericile, am observat un automat de souveniruri sfințite, monezi scria 10 lei pe aparat. Bineînțeles că nu lipsesc nici obiectele bisericești care se pot cumpăra inclusiv icoane sau alte souveniruri sfinte în magazinul care se află între casa de bilete și biserică. Biserica arată superb la intrarea în grotă, citind despre istoria sa au avut loc 3 incendii (1818,1940,1961). Până în 1993 se puteau vedea doar ruinele, ceea ce vedem în prezent sînt construcții noi. În 1993 s-a zidit biserica care poartă hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel iar în 2006 biserica care poartă hramul Sfântul Nifon Patriarhul Constantinopoleul și Mitropolitul Țării Românești.

Căscând ochii la fotografiile vechi care se pot vedea pe pereți un popă destul de vorbăreț (vezi foto) a început să-mi povestească foarte entuziasmat despre istoria mănăstirii, tot povestea de soborul organizat în gura peșterii unde făceau masa pentru sute de clerici (foto) mesele erau așezate între biserică și intrarea în galerii adică în grota lui Mihnea Vodă. Lăsarea serii m-a făcut oarecum să întrerup pe popă politicos și să-mi iau la revedere, după noi au încuiat și poarta au mai ieșit popa, paznicul și casiera. Anexa mânăstirii adică chilia nu părea să fie locuită.

Coborând spre locul de parcare am mai observat jos lângă malul râului Ialomița un fel de cimitir unde erau îngropați stareții vechiului schit. De asemenea pe rău sînt amenajate cascade iar puțin mai jos există o toaletă ecologică. Lângă toaletă am văzut un loc amenajat pentru depozitarea deșeurilor cu tomberoane, gardul construit din jurul acestora era distrus de urși iar toberoanele arătau cam jalnic așa sparte de laba ursului.

Recomand o vizită neapărat turistului care se află în apropiere, merită.

Rog WM să atașeze clipul următor la începutul articolului mulțumesc.

youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4570 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI