Călătoria spre cele trei mări (I)

TIPĂREȘTE

Pentru vara acestui an ne-am propus să facem un circuit prin mai multe țări și cu această ocazie să ne și bucurăm de un lucru care nu am reușit să îl facem niciodată până acum: să ne îmbăiem în trei mări diferite în aceeași călătorie.

Prima mare spre care am pornit a fost Marea Adriatică și pentru a ne bucura de ea am rezervat încă din noiembrie anul trecut un sejur de 5 nopți la o pensiune din Dobrota, Kotor, Muntenegru.

La jumătatea lui iulie am pornit la drum și am ales ca drumul până la Kotor să îl facem totuși în două zile pentru a ne mai bucura și de alte locuri aflate în calea noastră. Așa că am ales ca prima noapte din această vacanță să o petrecem la Kolasin în Muntenegru.

Am plecat din Reșița dimineața nu prea devreme și am ieșit din țară prin vama de la Naidăș, urmând apoi drumul prin Serbia prin aceleași locuri pe unde am mers și anul trecut când am fost în Muntenegru.

Pentru cei care vor să urmeze același drum o să mai amintesc odată care este acela. De la intrarea în Serbia am mers spre Smederevo pentru a trece Dunărea și pentru a intra pe autostrada A1. Aici la intrarea pe podul peste Dunăre a fost și prima dată când ne-a oprit Poliția în Serbia. Polițistul a vorbit în românește și când a aflat că mergem în vacanță la Kotor nu a mai cerut actele și ne-a urat doar drum bun și vacanță plăcută.

Aici la Smederevo la intrarea pe autostradă trebuie să iei un bon cu ajutorul căruia plătești atunci când ieși de pe aceasta. Nou în Serbia am observat că aceștia au mărit și ei limita de viteză pe autostradă de la 120 la 130 km.

Noi am ieșit de pe autostradă la Batocina și am continuat drumul trecând prin Kragujevac, Cacak (Ceaceac), Uzice, Zlatibor, Nova Varoș, Bijelo Polje, Kolasin.

Am mers aprox. 535 km în prima zi și am făcut destul de mult timp pentru că la frontiera dintre Serbia și Muntenegru am stat foarte mult la ieșirea din Serbia. Locul unde e amplasată frontiera e foarte prost ales, drumul este îngust și stai la coadă împreună cu tirurile până te mai apropii și ai loc mai mult. E un haos acolo aproape zilnic în lunile de vară. Ciudat e și faptul că intri în Muntenegru și mergi câțiva km până ajungi la postul de control pentru intrarea în țară, unde din nou stai la aceeași coadă, doar că aici merge mai repede.

A doua zi am fi ajuns destul de repede la cazarea din Dobrota, Kotor, dacă nu am fi avut ghinionul să stăm câteva ore la un accident. Pe drum am mai oprit în capitala actuală Podgorița și în fosta capitală Cetinje. Din Cetinje am ales să mergem pe drumul care coboară în Budva și nu pe cel spre care ne tot trimitea gps-ul care ajunge direct în Kotor dar este plin de curbe în ac de păr. Am oprit deasupra de Budva, am admirat fantasticul peisaj care ne-a apărut în fața ochilor și am continuat prin Budva spre Tivat și înainte de acesta am luat-o spre tunelul care ne-a scos în Kotor. De aici am continuat spre locația noastră din Dobrota, care se află la 5 km de centrul Kotor-ului.

Ne-am bălăcit în mirificele ape ale Mării Adriatice timp de 5 zile și am pornit din nou la drum spre întâlnirea cu următoarea mare, Marea Ionică.

Pentru a ne bucura de aceasta am ales să stăm două zile într-o stațiune de care am auzit de curând, Ksamil, Albania.

Fiind pentru prima dată în Albania am hotărât să nu ne grăbim spre destinație și să petrecem o zi și în Durres. Așa că planul acestei zile era să ajungem la Durres și să îl explorăm în scurtul timp pe care îl avem la dispoziție.

Am plecat din Dobrota din nou prin tunelul de la Kotor, prin Budva și ne-am îndreptat spre Bar și Ulcinj pentru a ajunge la frontiera dintre Muntenegru și Albania. Drumul este foarte bun și am ajuns destul de repede până la aprox. 5 km de granița cu Albania, unde într-un loc izolat înainte de localitatea Sukobin, s-a auzit ceva metalic care a căzut sub mașină, iar aceasta s-a oprit și am rămas blocați într-o curbă periculoasă, în pustietate. Sincer am ieșit din mașină și am stat privind în gol câteva minute bune și nu îmi reveneam. La 50 metri se vedea singura clădire care era pe acolo și am hotărât să merg la ei și să încerc să îi conving să îmi cheme o mașină de remorcare pentru a merge undeva în service să o repar. Eram foarte convins că vacanța frumoasă pe care o planificasem cu atâta timp în urmă era pe cale să se oprească aici, pentru că nu știam ce are mașina și nici cât o să ne coste repararea ei. Când m-am apropiat de clădire ce credeți că am găsit acolo, în pustietate la km distanță de orice localitate, un service auto. Nici acum nu putem să ne revenim când ne gândim că singura clădire care era acolo la o aruncătură de băț de mașina noastră stricată era chiar ceea ce aveam nevoie. Dacă mi-ar fi povestit cineva întâmplarea asta nu l-aș fi crezut pentru nimic în lume.

Mecanicul era acolo cu încă trei oameni și au venit toți la mașină și ne-au ajutat să o împingem până acolo. A urcat-o pe elevator și a descoperit că se rupsese un șurub la capul planetarei și că dacă vroiam o putea repara el acolo pentru că avea tot ce era nevoie. Auzi ce întrebare la el, dacă vreau să se apuce de treabă. Am comunicat cu el printr-un tânăr care era acolo și știa ceva engleză. Nu știu dacă mă credeți (cum nu am crezut nici eu că e real) dar pe toată lucrarea mi-a cerut doar 25 euro. Vă dați seama că acolo în pustietate și la stresul pe care îl aveam noi putea să ne ceară orice sumă de sute de euro și tot îi dădeam. Dar omul era un albanez din Muntenegru foarte cinstit care nu a profitat de faptul că ar putea face asta, cum au făcut frații noștri români când ne-a lăsat mașina în Constanța și știau că mergem spre casă.

Cu speranța înapoi în suflet am plecat mai departe intrând pentru prima dată în Albania. Citisem despre Albania în articolele lui @Nasshu și am încercat să ne obișnuim cu ideea că e o țară unde regulile de circulație sunt mai puțin respectate, dar chiar și acum când am străbătut Albania dintr-o parte în alta, tot nu reușesc să descifrez cum gândesc șoferii de acolo. La început am crezut că sunt alte reguli de circulație dar după un timp ne-am dat seama că se circulă fără nici o regulă, pentru că am văzut foarte multe mașini care încălcau reguli de circulație chiar în fața polițiștilor și nu am văzut pe nimeni oprit pentru aceasta. În sensurile giratorii nu erai sigur dacă ai prioritate dacă deja erai intrat pentru că ceilalți veneau așa tare spre tine încât la început am crezut că la ei e altfel prioritatea, dar mi-am dat seama că dacă erai sigur pe tine și îți urmai drumul nimeni nu te lovea și opreau dar dacă cumva opreai în mijlocul sensului de frică să nu fi lovit, treceau prin fața ta de parcă nu s-a întâmplat nimic. Pe drumurile lor expres cu două benzi pe sens unde poți merge liniștit cu 90 km îți ieșeau în față de pe drumurile laterale de parcă nu te vedeau. Pe toate drumurile unde era doar o bandă pe sens am mers km în coloană cu viteza I la intrarea în fiecare localitate. Pietonii trec strada prin orișice loc și de fiecare dată fără să se asigure. În localități sunt parcate mașini pe șosea aproape în fiecare curbă. Poliție am întâlnit aici mai mult decât în toate țările pe care le-am străbătut până acum dar nu știu ce făceau pentru că nu am văzut niciodată o mașină oprită de ei. Am întâlnit aici cea mai ciudată circulație rutieră și totuși nu am văzut pe nimeni nervos sau accidente de circulație. Adevărul este că se circulă și foarte încet. Trebuie să aveți un avans mare dacă vreți să vă deplasați prin Albania cu mașina pentru că neprevăzutul îl puteți întâlni foarte ușor aici. După cum spunea soția „ăștia își petrec mai mult de jumătate din viață în mașină”.

Am ajuns destul de greu de la graniță la Durres și am fost foarte supărați pentru că ne-a rămas puțin timp pentru vizitarea acestuia, dar l-am folosit eficient și am fost încântați de acest frumos oraș de la malul Mării Adriatice.

Închei aici prima parte a poveștii călătoriei noaste pentru că m-am lungit destul de mult și nu vreau să devin plictisitor și revin cu o a doua parte cât de repede pot.

Vacanță frumoasă tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 800 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI