ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.08.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Piatra Neamt
ÎNSCRIS: 17.04.12
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 10 zile
familie cu copii
4 AD. + 2 COPII -- v: 10ani+12ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 13 MIN

    Un concediu minunat în nordul Italiei

    TIPĂREȘTE

    Vacanța în Italia – 2018

    Am să încerc să vă povestesc despre vacanța petrecută în Italia, în regiunea Valpolicella în localitatea Saint Ambrogio di Valpolicella. O să vă întrebați cum și de ce am ales această locație. Am vrut practic sa „revizitam” Gardaland-ul dar să vedem și alte locații din zona aceasta minunată a Italiei. Am căutat pe Booking o locație apropiată de Gardaland care să ne confere condiții bune și un preț decent. Am uitat să vă precizez că am plecat cu tot cu părinții soției care își doreau și ei demult sa viziteze Italia dar, la vârsta lor (70 ani) le-ar fi fost aproape imposibil sa o facă singuri. După căutări îndelungi am găsit în această locație un apartament cu 2 camere și 2 baie cu living/bucatarie care s-a dovedit a fi mai bun în realitate decât în descriere și poze la fantasticul preț de 50 euro/noapte +10€ un pat suplimentar. Am optat și pentru o cazare de 1 noapte la Budapesta – la Elvis Guesthouse, întrucât am vrut să vizitam un pic și Budapesta, cât ne va permite timpul. Am ales traseul Piatra-Neamț – Satu Mare (Petea) – Budapesta – Gyor - Szombathely (Bucsu) – Villach – Udine – Verona deoarece mai fusesem o dată pe aici (doar că prin Viena) și orice drum cunoscut e cel mai scurt. Între Gyor și Szombathely a apărut în ultimii ani autostrada M85 care scurtează considerabil drumul fațăde varianta prin Viena (BTW – noi de ce nu putem?).

    Pe scurt, despre partea auto, am pornit cu un Logan și o Supernova din Piatra Neamț la ora 6.00 și am ajuns în Budapesta cam pe la 21.00 (cu pauzele de rigoare – am avut și „norocul” unei cozi de vreo oră și ceva în vamă la Petea). Am plecat a doua zi pe la 7.00 și am ajuns în Saint Ambrogio la 21.30. Drumul a fost foarte bun (inclusiv în România), am prins doar câteva lucrări la autostradă în câteva zone din Austria și Italia, n-am avut parte de ambuteiaje majore sau alte opriri neprevăzute. Am folosit Waze-ul, nu am avut probleme nici pe autostrăzi nici în orașele prin care am trecut... Media de consum 5,5 l/100km (Logan benzina, 1,4 Mpi) care m-a impresionat și pe mine. Distanța dus – întors 3400 km plus vreo 600 km făcuți în zonă.

    Despre cazarea la Budapesta nu pot să zic mare lucru, nu a fost ceva nemaivăzut, am stat prima dată la un guesthouse, dar a fost curat, am avut baie proprie, sala de mese unde am putut lua o gustare dimineața, frigider, wi-fi, parcare subterană păzită (la un hotel în apropiere - 7 euro. In apropiere era un Aldi de unde ne-am mai luat câte una alta...Unora, ceva mai pretențioși, cred că o asemenea cazare i-ar putea nemulțumi, dar alte opțiuni de cazare în Budapesta la banii ăștia nu prea am găsit.

    Dar să nu vă mai plictisesc cu detaliile drumului și să vă povestesc cum a fost și ce am făcut în Italia. Apartamentul (Paola Apartment – îl găsiți pe booking) după cum spuneam mai sus a depășit așteptările noastre, fiind dotat cu toate facilitățile posibile și pe deasupra a fost situat la parterul unui imobil asemănător cu o vilă mai mare de la noi, cu grădină cu flori și plante ornamentale și o parcare imensă în față. Proprietarul, foarte amabil, ne-a așteptat cu o sticlă de vin pe masă, ne-a explicat ce se poate vizita în zonă și ne-a învățat deasemenea câteva reguli elementare pentru „supraviețuire” în Italia (mai ales partea cu colectarea selectivă a gunoiului – cine a vizitat Italia știe probabil despre ce vorbesc).

    Bun, prima zi am zis să fie de relaxare după drum așa că am făcut câteva cumpărături de la un supermercato Famila din apropiere apoi după amiaza am dedicat-o vizitării grădinii zoologice Viva Natura Park. Aceasta este împărțită cumva în două: prima e un fel de Safari african cu mașina proprie unde întâlnești girafe care îți mănâncă din palmă, gazele, antilope, etc, etc și o zonă îngrădita în care trăiesc aproape liber hiene, gheparzi, lei... Apoi se parchează și se poate vizita „on foot” gradina zoologică propriu zisă care conține zeci de specii de animale din toate colțurile lumii, inclusiv o zonă Jurassic Park cu zeci de dinozauri în mărime naturală. Îți ia câteva ore bune de mers ca să poți vedea toate animalele. Atenție trebuie să ai în rucsac câteva sticle de apă neapărat la tine. Căldura, chiar și pentru luna iunie a fost aproape insuportabilă probabil din cauza vegetației și a apei care făceau ca indicele de temperatura/umezeală să fie foarte ridicat, chiar dacă în afara grădinii temperatura era normală.

    A doua zi am mers spre Gardaland care a fost principala noastră țintă în acest concediu. Nu am să întru foarte mult în amănunte, parcul are descrieri amănunțite, am să vă relatez doar schimbările văzute de noi față de 2005. Prețurile sunt în continuare destul de mari, abonamentele pornesc de la 50 euro (dar se merita pe deplin dacă stai chiar și 2 zile – noi am fost de cinci ori, deci...) La aceste abonamente de 50 euro se adaugă un 5€ pentru parcare. Pentru luna iunie (cum am fost noi dar probabil e valabil și pentru alte luni ale anului) eu zic că nu ai nevoie de abonamentele mai scumpe care îți oferă intrari rapide (de 75 sau 85 €) întrucât nu a fost foarte aglomerat decât în weekend dar nici atunci ca în iulie-august cum am fost în 2015 când am văzut cozi și de45-60 min pe la principalele atracții ale parcului. Ca schimbări majore au apărut la întrare câțiva bodyguarzi care controlau bagajele mai mari de arme albe, bombe sau mai știu eu ce.

    Ca o prima impresie neplăcută, la întrarea în parc, pe partea stânga unde era un cort mare și bănci pentru picnic au transformat-o într-un fel de loc de joaca pentru copii foarte mici iar locul de picnic s-a mutat înspre Fuga din Atlantida, dar cortul a fost desființat și au rămas doar câteva bănci, și acestea, majoritatea, în soare. Însă multă lume își lasa bagajele pe iarbă, la umbra, lângă liziera de copaci care împrejmuiește parcul. Au stat foarte bine și rucsacii noștri acolo ore întregi fără să se atingă nimeni de ei. Deci atenție la cei care se bazează aproape exclusiv pe picnic, în cazul că stați mai mult timp acolo. Am luat cu noi doar un rucsac micuț, cu câteva sticle de apă telefoanele și ale mărunțișuri.

    O alta schimbare este apariția unui noi atracții Kung-Fu Panda, un fel de coșuleț care urcă și coboară, învârtindu-se în același timp în stânga și în dreapta. Acolo am stat la coadă vreo oră dar după terminarea cursei ne-am dat seama că este o mare tâmpenie, zgomotoasă și care efectiv mi-a provocat greață și că am pierdut timpul efectiv degeaba????Alte schimbări majore în parc nu sunt, doar rollercoasterul Green Mountain i-a fost schimbat numele în Shaman adoptând o tema nord-americană. Deasemenea din câte am văzut Sequoia era oprit și nici nu cred ca mai este funcțional. În rest, parcul a rămas în continuare foarte bine îngrijit și curat, la băi totul era OK, restaurantele nu am văzut să se fi schimbat ceva sau sa fi apărut altele, se bazează în continuare majoritatea pe fast-food însă doar la Blue Tornado mi s-a părut a fi rezonabil, atât la calitatea produselor cât și la prețuri. Ca idee, prin parc, o felie de pizza era cam 4€ dar era 90% aluat și avea un pic de „ceva” pe deasupra, cartofii prăjiți între 3-5€, cafeaua 1-1,5€, un suc 2,5€, berea 5€, etc, etc.

    Noi nu am consumat mâncare din parc deci este o chestie subiectivă. Am luat bere, sucuri, cafea, înghețată, dar nu mâncare????Din fericire, a apărut o aplicație pentru telefon care ne-a ajutat foarte mult la alegerea atracțiilor pentru minimizarea timpilor de așteptare. Însă, după cum spuneam mai sus, pentru luna iunie parcul nu a fost foarte aglomerat, iar timpii de așteptare, chiar și la cele acvatice (cele mai căutate de altfel - Fuga din Atlantida, Colorado Boat) nu depășeau 30 min. La Blue Tornado și Raptor, de ex, au fost momente ale zilei când nu era coadă deloc, singurul lucru enervant era că trebuia sa pierzi minute bune învârtindu-se printre barele de la liniile de așteptare. Surprinzător cozi mai mari (15-20 min) am văzut la Oblivion și la Mammut – și asta pe cam tot parcursul zilei. În rest, parcul ne-a oferit aceleași senzații tari și sentimentul de adrenalină pură. Fetele noastre au mai crescut și au putut să se dea în cam toate atracțiile în care au avut curaj. Ca idee, Raptor-ul a fost și a rămas după părerea noastră cel mai impresionant. Am vizitat parcul de 5 ori, dar, sincer, tot nu ne-am saturat. Le-am promis fetelor, că poate, peste câțiva ani vom reveni.

    O excursie deosebită a fost cea în Veneția și mai ales vizitarea insulei Murano. A fost deosebită începând cu transportul până la Veneția, pe care l-am făcut cu trenul. Tren care, pentru mine, care nu am mai mers cu CFR-ul de 20 ani, a fost o adevărată revelație. Trenul lor regional, mergea cu 154 km/h, avea aer condiționat, scaune din piele (intacte, fără zgârieturi) și pe deasupra mai era și curat. Nu pot să-mi imaginez cum era în trenurile Frecciarosa... De excepție a fost și deplasarea spre insula Murano, cu un vaporetto (15 euro/pers dus-întors), practic fiind prima noastră plimbare pe apă dacă excludem traversarea de anul trecut cu ferry-boat-ul de anul trecut din Thassos. Veneția este în continuare o mare necunoscută, anul acesta am preferat să o vizitam mai pe scurt și să mergem spre Piața San Marco ocolind pe cât posibil artera principală de acces, preferând să avem mai mult timp să vedem insula Murano. Acolo am putut vizita o fabrică de sticlărie și câteva din magazinele cu articole din sticlă. Drept să vă spun, marea parte din magazine le-am lăsat pe fete să le viziteze, eu cu socrul meu preferând să facem un Quick tour prin zonă apoi să ne răcorim într-o cramă cu un pic de frizzante. A fost prima data când am întrat într-o „trattoria” iar șocul prețurilor la un pahar de vin (care în Italia e un fel de căniță de fapt) a fost wow! 3 euro pt max 200 ml frizzante, dar deh am zis, suntem în Murano. Dar în zilele următoare am văzut că peste tot unde intrai un păhăruț de vin este 3 euro... În supermarketuri preturile erau mai decente, o sticlă de vin era între 2-10 euro. Berea, majoritatea la 330, oscila între 0,5—1 € (Birra Moretti și Perroni – în marea parte) Mai găseai și niște sticle atipice la noi, de 660 ml, sucurile cam la 1-1,2€. Am remarcat, fără sa vreau chestia care a făcut mare vâlvă cu produsele pentru Vest și Est, în special la sucuri/ciocolata/înghețată – la dulciuri în mod deosebit... Nu aveau atâta zahar ca la noi și parcă au alt gust, mai puțin chimicalizat. Asta am remarcat-o toți, fără sa ne dam seama, după câteva zile. Cei care au fost în străinătate înțeleg probabil ce vreau să spun.

    Ca alte locații deosebite, pe care le recomand tuturor celor care vin în zonă este cascada din Varone și Lacul Tenno. Am avut parte de o zi excepțională, de vară adevărată – de altfel clima e mult diferită față de la noi, a plouat de 2 ori câte maxim jumătate de ora în 10 zile cât am stat acolo, și atunci, după jumătate de oră a ieșit soarele – astfel că am făcut o excursie pe malul lacului Garda unde nici nu pot să povestesc ce locuri minunate am putut vedea, iar în partea de nord am ales să vizitam cascada și lacul mai sus menționate. Cascada este impresionantă prin faptul că nu este vizibilă din exterior, apa curge practic în interiorul unui munte și nu se vede decât dacă intri în interiorul muntelui prin cele doua intrări - una în partea superioară și una în partea inferioară – prin niște tunele, iar la câțiva metri în interiorul muntelui poți vedea acea splendoare care nu se poate descrie în cuvinte. Între aceste două intrări, de-a lungul aleeii care urcă între ele a fost aranjată o mică grădină botanica cu tot felul de specii de plante, acea zonă fiind una în care speciile de plante mediteraneene cresc împreună cu cele de munte. Peisajul este deosebit, nici nu se poate descrie în cuvinte, împletirea lacului cu muntele creând un peisaj spectaculos. Lacul Tenno, aflat mai sus de cascadă la vreo 15-20 minute de mers cu mașina oferă și acesta acel efect de wow! Culoarea apei, chiar și dacă te uiți pe 100 de fotografii nu poate fi descrisă decât dacă o vezi cu ochii tăi. Pe mal se poate face plajă (atenție, nu este nimic amenajat, se stă pe prosop sau iarbă) și se poate întra în apă.

    Aș recomanda tuturor turul lacului Tenno folosind poteca ce înconjoară lacul dintr-o parte în alta. Tot drumul durează cam vreo oră, dar se merita pentru peisajul minunat. Am remarcat numărul mare de bicicliști care urcau până acolo doar pentru a petrece câteva ore la plajă ????De altfel, în regiunea Valpolicella am văzut foarte mulți bicicliști, probabil preferând zona datorită drumurilor bune și a peisajelor superbe.

    Locuri de parcare sunt pentru toată lumea (sunt doua parcări mari), așa că dacă mergeți cu mașina să nu vă faceți probleme.

    Ca idee, aș recomanda celor care au timp să facă ocolul complet al lacului Garda, zona oferind niște peisaje de excepție (cred am repetat de o suta de ori acest lucru cu peisajele). Noi, fiind și cu bunicii după noi nu am reușit acest lucru decât parțial dar și așa am reușit să ne clătim ochii și să avem parte de o zi minunată.

    Ca să facem și un pic de baie în două zile am fost în Caldiero (un pic mai departe) la Terme di Giunone care oferă la niște prețuri foarte bune servicii de calitate și vreo 7-8 piscine inclusiv una cu valuri și un pic de adrenalină la cele trei tobogane cu apa plus unul cu colaci. Se poate sta pe iarbă dar am preferat sa închiriem șezlonguri la 2,5 euro/zi. Distracția e garantată, piscinele și toboganele oferă tot ce ți-ai putea dori la un ștrand.

    Am fost de vreo două ori în plimbare în Saint Giorgio, un sat aflat pe vârful unui deal imediat lângă Saint Ambrogio de unde se poate admira toată zona.

    Despre partea culinară nu pot să vă spun multe, nu am testat decât în Saint Ambroggio o pizzerie în care am fost de câteva ori (nu ne-a mai trebuit și altceva) cu o pizza excepțională (preparată la cuptor) cu multe rețete, care ar fi satisfăcut în mod sigur pe oricine. Prețurile erau foarte bune, începând de la 5 euro... Am testat doar rețetele clasice, cu șuncă, ciuperci și brânzeturi și toate au fost excepționale.

    Ce am remarcat în mod deosebit în zonă, au fost viile extrem de bine îngrijite și măslinii prezenți în cam toate curțile. Casele au o arhitectură foarte elegantă, specific zonei mediteraneene iar orășelele arată îngrijite și curate.

    Nu știu ce aș mai putea să vă spun, bugetul a fost pe undeva pe la 2200 euro (cazarea, drumul și tot ce am cheltuit pe acolo pe cumpărături: mâncare, băuturi, intrări în parcuri, etc, etc), totul a fost la superlativ, vremea a fost perfectă, a fost unul din cele mai frumoase si mai reușite concedii ale noastre.

    În concluzie, recomand tuturor celor ce doresc să facă un concediu activ (mai ales dacă au şi copii) această zonă a Italiei, care îmbină armonios tot ce ţi-ai putea dori într-un concediu.

    De altfel, după cum spuneam mai sus, și noi ne-am propus să revenim în zonă peste câțiva ani, chiar dacă ar fi a treia oară ????.


    [fb]
    ---
    Trimis de johnnybegoode in 03.08.18 11:34:31
    Validat / Publicat: 03.08.18 17:09:51
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: San Bonifacio

    VIZUALIZĂRI: 3378 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (johnnybegoode); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P17 Gradina botanica de la Varone
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15300 PMA (din 17 voturi)

    ECOURI la acest articol

    4 ecouri scrise, până acum

    webmaster26
    [03.08.18 17:09:42]
    »

    Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Verona și împrejurimile, VERONA" (deja existentă pe sait)

    [Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

    johnnybegoodeAUTOR REVIEW
    [03.08.18 17:50:09]
    »

    @webmaster26: Ok, nu eram sigur dacă e bine acolo...

    RoxanaGRS
    [07.08.18 12:31:55]
    »

    Foarte fain articol. Mi-am notat câteva obiective mai puțin cunoscute, cum ar fi cascada Varone și lacul Tenno, de care recunosc că n-am auzit.

    johnnybegoodeAUTOR REVIEW
    [07.08.18 13:04:22]
    »

    Mulțumesc, sigur și noi am ratat câte una, câte alta, dar, în mare am reușit sa facem tot de ne-am propus să a facem de acasă.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    johnnybegoode, RoxanaGRS
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Verona și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066182851791382 sec
    ecranul dvs: 1 x 1