Curtea boierească a familiei Bellu - Goștinari

TIPĂREȘTE

Sunt multe obiective turistice de vizitat în Muntenia, majoritatea fiind foarte vechi, degradate și chiar abandonate. Recent, povestind cuiva despre Biserica ruinată "Buna Vestire" - Vadu Săpat de curând vizitată în periplul nostru prahovean, mi s-a adus la cunoștință că pot găsi obiective asemănătoare și mult mai aproape de București. Primul exemplu care mi-a fost dat a fost Curtea boierească a familiei Bellu de la Goștinari.

Formată din satele Goștinari și Mironești, comuna Goștinari se află în estul județului Giurgiu, pe malurile Argeșului, acolo unde râul primește surplus de ape de la doi afluenți - Neajlov și Sabar. Pe la sfârșitul sec. XIX, comuna - cu mai puțin de 1000 de locuitori - avea 210 case și 22 de bordeie, iar proprietarul celor mai întinse pământuri era Barbu Bellu care le primise moștenire de la strămoșii săi.

Se știe că după venirea în Țara Românească, familia Bellu de origine macedoneană a dat țării demni ocupanți de funcții înalte, logofeţi, mari vistiernici, cluceri ai domniilor vremii sau baroni de Austria, miniştri, mari patrioţi, oameni de cultură, ctitori, binefăcători şi generoși donatori.

La sfârşitul sec. XVIII marele vistiernic Ştefan Bellu (1767-1833), căsătorit cu Elisa Știrbei, nepoata domnitorului Țării Românești, Gheorghe Bibescu, a ridicat la Goștinari o curte boierească. Refăcută ulterior, curtea boierească a lui Ștefan Bellu - astăzi monument istoric de importanță națională - a fost lăsată moștenire fiului său, marele logofăt Alexandru Bellu (1796-1853), care la rândul său a lăsat-o moștenire celor doi fii, Ştefan şi Barbu. Barbu - donatorul terenului pentru cimitirul bucureştean care îi poartă numele, dar şi cel care, în 1889, a fost primul posesor de automobil din România - nu a fost interesat de domeniile de la Goștinari. De asemenea, nici urmașul lui Ștefan - Alexandru Bellu (1850-1921) - care şi-a stabilit reşedinţa la Urlaţi, în Prahova, nu a fost interesat de curtea boierească de la Goștinari, care cuprindea case cu beciuri și dependințe, precum și o impunătoare biserică înconjurată de ziduri înalte cu turn clopotniţă la intrarea în incintă. Ei au lăsat proprietatea în paragină.

De curând, am fost prin câteva sate din sudul Bucureștiului, sate în care nu mai fusesem niciodată și m-am convins cu această ocazie că există în România locuri prin care poți trece fără ca măcar să bănuiești ce mare încărcătură de istorie poartă trecutul lor. Nu doar că nu sunt indicatoare care să te informeze în legătură cu importanța și cu locul lor în istoria noastră, dar nici măcar indicatoare la intrarea în localități nu prea există.

Cum am ajuns

Din București, prin satul Berceni, apoi prin Dobreni, se urmează drumul spre Colibași, Goștinari. Ansamblul de monumente istorice de la Goștinari se află în mijlocul cimitirului, astfel încât din strada principală am virat la stânga. GPS-ul, dar și localnicii ne-au fost de mare folos pentru că nici un fel de indicator nu semnalează existența unui monument istoric în zonă. Somptuoasele ruine, înalte și încă demne, se zăresc de departe. Am lăsat mașina în umbra vechilor ziduri și am trecut pe sub bolta coșcovită a turnului clopotniță.

Schitul "Barbu Bellu" sau Schitul Goștinari

Se vorbește despre schit pentru că în anul 2008, PS Ambrozie, episcopul Giurgiului, ar fi reactivat viața monahală la Goștinari numindu-l egumen pe ieromonahul Nicolae Matei. Obștea fiind în formare, se urmărește prezervarea ruinelor în vederea unei viitoare, posibile refaceri. Acum, la 10 ani de la acest eveniment, nu am remarcat la Goștinari nici o urmă de viață monahală și nici începutul vreunei lucrări de refacere.

Se mai vorbește de Schitul "Barbu Bellu" deși nu Barbu a fost ctitorul sfântului lăcaș, ci bunicul său, Ștefan Bellu.

Biserica schitului, înălțată în 1818, împlinește anul acesta 200 de ani. Comparativ cu alte lăcașuri sfinte din țară, cu mult mai vechi, care se păstrează foarte bine, biserica schitului de la Goștinari este o ruină. Privind-o, nu ai cum să nu rămâi impresionat de construcția încă somptuoasă, deși într-o avansată stare de degradare. Biserica situată în mijlocul cimitirului, cu cele trei turle care făceau odinioară mândria acestui sfânt lăcaș, astăzi este acoperită doar de cărămizi care stau să se surpe și de iarbă care crește acolo, sus. Prin spărturile bolților se vede cerul, iar interiorul care încă mai păstrează urme ale vechii picturi nu mai este protejat în nici un fel.

Cândva parte componentă a curții boierești, biserica din Goștinari nu a mai servit ca lăcaș de cult din anul 1857, atunci când s-a construit în sat o nouă biserică. La numai 39 de ani de la înălțarea ei, biserica a fost abandonată atât de săteni, cât și de Barbu Bellu și rudele lui interesate mai mult de viața tumultoasă a capitalei.

Am fost acolo într-o zi frumoasă, de duminică. Localnicii veneau în cimitir să îngrijească morminte și păreau complet indiferenți la vederea bisericii fără turle și cu ziduri găurite. Probabil că nici nu intră vreodată în lăcașul ruinat nu din cauza atenționării montată pe zid "Intrarea în biserică strict interzisă! Pericol de prăbușire!", ci pentru că nu-i mai impresionează cu nimic chipurile palide, tot mai șterse de viscole și de ploi, ale sfinților care cad odată cu tencuiala.

Ușile care par încă trainice stau deschise la perete, cu locul pisaniei rămas de multă vreme gol. Dincolo, în spațiul larg, luminat prin ferestrele fără geamuri și prin spărturile din bolți, nu poți să nu observi scrijeliturile de pe pereți. Sunt atât de multe…

Dimineața, din cauza poziției soarelui pe cer, turnul clopotniță poate fi observat și fotografiat cel mai bine de lângă biserică. Nu mai are scară de acces la etaj, iar în locul ei zac îngrămădite ierburi smulse din cimitir și multe gunoaie.

Concluzii

Ansamblul monumentelor istorice de interes național de la Goștinari format din Biserica "Sf. Nicolae", turnul clopotniță și zidul de incintă - toate ruinate, precum și din conacul "Ștefan Bellu" din care nu au mai rămas decât niște răzlețe fragmente de ziduri, merită vizitat atâta timp cât mai dăinuie. Este unul dintre cele mai impresionante ansambluri monumentale din zonă. Timpul nu a fost prea generos cu aşezământul care a fost lăsat uitării, ruinându-se, însă ruinele sale degajă o frumuseţe aparte, tainică și expresivă, care îl tulbură pe vizitator. De la Goștinari pleci cu dorința și cu speranța ca factorii competenți să reușească să salveze de la pieire ansamblul monumental acum părăsit și uitat.

---

VIZUALIZĂRI: 1001 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI