Noutăți despre „cârciumile” din 2 Mai

TIPĂREȘTE

Când am plecat spre litoral, nu aveam în minte acest articol. Dar, când am sosit aici și am văzut modificările, am ajuns la concluzia că nu ar strica niște actualizări la articolul meu de acum trei ani.

Să începem cu veștile mai puțin plăcute. A dispărut „Dani & B – Specialități de pește”, cea aflată în intersecția din centrul satului. Este drept că în ultimii ani nu se prea înghesuiau clienții aici, prețurile fiind mai măricele decât la celelalte cârciumi din zonă, dar era singurul loc unde mai găseam, din când în când, pisică de mare sau vulpe de mare. În locul ei este acum un magazin tip „bazar” care, nici el, nu prea are clienți.

Apoi, a dispărut și „Copacabana”, terasa descoperită de noi anul trecut, la limita plajei, chiar în dreptul „campingului textiliștilor”. Nu am apucat să scriu despre ea la acea perioadă, deși ieșea în evidență față de restul cârciumilor din sat, întrucât în fiecare seară de vineri, sâmbătă și duminică, invita câte un interpret de renume. Noi am avut ocazia să-i vedem anul trecut pe Marius Mihalache și Daniel Iancu.

„La Babușcă” a închis localul pe care îl avea pe strada Ion Dragomir, cel cu grădina cea mare, care m-a încântat foarte mult în ultimii patru ani, rămânând numai cu localul deschis anul trecut la șosea.

Tot la capitolul „dispariții”, pot menționa terasa „La fără un sfert”. După ce o lungă perioadă de timp a fost preferata mea, în ultimii ani, după plecarea soției patronului în străinătate, a început să decadă și și-a pierdut clienții, daaaaar, în locul ei a apărut „La Caru’ cu Scoici”, cu un alt patronat și un alt avânt al afacerii.

Nu bag mâna în foc că nu mai sunt și alte dispariții, iar la capitolul „noi apariții” nu am suficiente date.

Referitor la terasele rămase în funcțiune, am remarcat o sensibilă echilibrare a prețurilor, cea mai mare diferență identificată fiind de 2 lei (23 față de 25) la suta de grame de calcan. În rest, cam aceleași prețuri peste tot. Apoi, majoritatea au trecut la prețuri „la gramaj” (100 grame), numai câteva unități rămânând cu prețuri „la porție”. Probabil că în acest mod, acuratețea câștigului e ceva mai mărișoară. Nu în ultimul rând, apreciez o creștere a prețurilor, față de anul trecut, de circa 10%. Cred că numai prețul la calcan a rămas pe loc.

Încerc în continuare o sumară trecere în revistă a localurilor prin care am trecut în acest an, sau prin care n-am trecut. Ordinea este aleatorie.

Noul „La Babușcă” este amplasat în localul care de-a lungul timpului s-a numit fie „Turist”, fie „Lula’s”, fie „La Nașu”. Ușor reabilitat și redecorat cu instrumentele muzicale ce ornau grădina vechiului amplasament, restaurantul are două părți: o sală închisă ce adăpostește o linie de autoservire, și o terasă acoperită, cu alura unui gang lung, cu ieșire la stradă. Restaurantul este deschis zilnic între 10.00 și 24.00, între orele 10.00 și 18.00 funcționând ca restaurant cu autoservire, iar apoi, „a la carte”. O notă bună merită ideea ca între orele 17.00 și 18.00, toate produsele de pe linia de autoservire să aibă prețul redus la jumătate. Dar, atenție! După cum am remarcat, ora 18.00 poate fi și șase fără un sfert, moment în care linia se închide și personalul aferent pleacă acasă.

Etapa de restaurant „a la carte” m-a dezamăgit și m-a nemulțumit. Deși logo-ul restaurantului este „Papa bun, muzică live” și, deși există o estradă amenajată pentru orchestră, au renunțat încă de anul trecut la solistul tradițional, precum și la invitarea a diverse orchestre mai mult, sau mai puțin, cunoscute. După ce anul trecut nu am găsit nicăieri calcan, aici, acum, are. Dar mi se pune o condiție: cel mai mic pește are 900 de grame și trebuie să-l cumpăr pe tot. La 25 lei pe 100 de grame! Inclusiv cu cap, cu coadă, cu aripioare, toate puse pe grătar! Renunț și cer o saramură de chefal. Aici am noroc. Cel mai mic pește cântărește 480 de grame. Și pe acesta trebuie să-l cumpăr integral. Dar măcar pe ăsta pot să-l împart la două persoane. Iar când a venit comanda, bineînțeles, am fost obligat să cer o farfurioară pentru oase. Oare aceasta nu este un mod de vânzare condiționată? În consecință, nu voi reveni și nici nu recomand altora localul. Există totuși un amuzament al locului. În gangul – terasă și-au făcut cuibul mai multe rândunici, iar unele din ele au și câte 4 sau 5 pui. Așa că pe deasupra meselor este o forfotă continuă de zburătoare. Iar când acestea iau un moment de pauză, se odihnesc pe instrumentele de decor din zonă.

„Terasa 2 Mai”, cea de lângă intersecția din centrul satului, este aceiași de ani de zile, același decor al terasei, aceleași figurine prin iarbă, aceeași așezare a meselor și, cred că, aproape, același meniu. Au renunțat, însă, la pozele din meniul tipărit. Am rămas însă cu impresia că nu mai are chiar aceeași căutare ca în anii trecuți, când se aștepta pe trotuar eliberarea unei mese. Dar mâncarea este, în continuare, bună și variată iar servirea destul de rapidă, însă, bineînțeles, fără farfurioara de oase. Se poate plăti în continuare cu cardul, ceea ce, pentru mine, este o notă bună. Îmi mențin recomandarea din trecut.

Despre „La carul cu scoici” mai am câteva nelămuriri. Pe firmă, deasupra numelui localului mai apare și „Terasa 2 Mai”. Totuși, nu pare a avea vreo legătură cu restaurantul amintit anterior. Apoi, fostul „La fără un sfert” avea două zone de servire, una sub o copertină galbenă, și o alta sub câteva umbrele mari, de terase de vară, și sub ceva verdeață. Azi, cele două zone sunt separate de un gărduleț, fiecare având intrare proprie din stradă. Dacă pe copertina moștenită apare noul nume, în dreptul zonei de sub umbrele, o pancartă pe trotuar ne informează că suntem la „Terasa «La Meme»”. Dar, ambele zone au aceeași bucătărie și același personal de servire. Care este adevărul? Presupun că acest „Meme” (pe care îl bănuiesc că și-a luat pseudonimul pentru a le face în necaz foștilor vecini de la „La Dinamo”), care avea în anii trecuți terasa (nu îmi aduc aminte de ea) lângă cea vopsită în alb și roșu, a păstrat la noul amplasament și vechiul nume, pentru a-l regăsi clienții săi tradiționali. Oricum, am fost plăcut impresionat de aglomerația pe care am găsit-o aici, care îmi aducea aminte de zilele bune ale vechiului local. Aglomerația a fost așa de mare, încât am fost nevoiți să așteptăm circa 20 de minute să vină cineva să ne ia comanda. Zilele următoare nu a mai fost așa aglomerație, așa că, la alte două vizite ulterioare, am beneficiat de servicii mai rapide și de calitate. Dacă în prima zi au uitat să pună verdeață în borșul de pește, în zilele următoare am avut timp discuții și recomandări. Astfel, Doina a redescoperit midiile pe plită, și a fost încântată de faptul că putea să comande 0,50 porție de papanași. Eu am fost tentat de o saramură de rechin. Rechinul a fost foarte bun, dar sosul a fost destul de departe de o saramură. Mai curând se apropia de un sos de plachie, dar fără ceapă. Totuși, nu a fost rea. Cred că cel mai bine ar fi să-i schimbe numele preparatului. Ce mi s-a părut mai ciudat a fost faptul că în locul clasicei felii de lămâie, ni s-a oferit o felie de portocală. Dar, recomand localul, pentru gustul produselor, servite pe muzica lui Demis Roussos și a lui Ian Raiburg.

În vecinătatea respectivului car, pentru amatorii de o mâncare mai ușoară, sau cei ce vor să încropească un mic dejun, se găsește „Patiseria Hanna”. Subintitulată „Patiserie de casă” aceasta vine cu un bogat sortiment de produse „preparate ca de bunica”. Există șuberek cu brânză sau cu carne, plăcintă cu brânză dulce și stafide, sau sărată, cu dovleac sau alte legume, gogoși, baclavale, pandișpan cu fructe, și încă altele. Toate produsele sunt foarte proaspete, fiind făcute pe loc și neavând timp să se învechească, în permanență fiind 4 – 5 persoane în magazin. Acesta este deschis zilnic până la ora 19.00, cu o pauză între 13.00 și 15.30. Deși nu intră la capitolul „cârciumi”, recomand localul pentru calitatea produselor, și ca o alternativă pentru cei ce n-au timp sau resurse suficiente.

Mi se recomandase „Casa Margo” de mai multe ori în ultimii ani. Dar, până anul acesta „n-a fost să fie! ”. Aceasta este amplasată la șosea (strada Mihail Kogălniceanu), la intersecția acesteia cu strada Izlazului. Este un ansamblu de cazare (declarată la 3 stele) și restaurant. Prima impresie nu este foarte favorabilă. Pe pancarta de la stradă, cu extrase din meniu, nu este menționat peștele. Apoi, cele două persoane, într-o oarecare uniformă, pe care le interpelăm, ne dau câteva răspunsuri, dar creând impresia că le-am deranjat. Ulterior am ajuns la concluzia că ar fi putut fi din personalul de la cazare. Ne hotărâm totuși să rămânem, și nu ne-a părut rău. Terasa este o adevărată grădină, cu mult verde, mulți arbori și multe flori, printre care mesele aproape că nu se văd. Ospătărița, într-o altă uniformă, apare aproape imediat. Eu mă orientez la clasica saramură de chefal, de data asta vândută „la porție”, cu greutatea standard de 200 grame. Doina își dorește (la mare??!! ) un păstrăv la grătar. În plus, este foarte încântată că poate obține și aici ½ porție de papanași. Și, ... surpriză! Primim farfurioara pentru oase fără a o cere. Mâncarea este apreciată, dar, zeama de la saramură, parcă mai avea nevoie de ceva roșii și ardei pe grătar. O altă notă bună, pe care o acord, se datorează faptului că și aici se poate plăti cu cardul. Probabil că vom reveni în viitor aici și, în consecință, o recomand și altora.

Cred că sunt utile câteva cuvinte și despre alte „cârciumi” care ne-au ieșit în cale, dar la care nu ne-am oprit.

Chiar pe plajă, în dreptul intrării în camping, există, de mulți ani, „Complexul turistic Perla”. Acesta are două etaje cu camere pentru cazare, clasificate la 3 stele, iar, la parter, un restaurant cu autoservire. Programul acestuia este între 8.00 și 17.00 (?). Probabil că dimineața servește micul dejun. Pentru masa de prânz trebuie venit după ora 13.00. Prețurile sunt cam aceleași ca la celelalte restaurante, dar, în meniul afișat nu erau decât două sortimente de pește, și acelea de apă dulce. Nu ne-am oprit aici pentru că, de principiu, ocolesc restaurantele cu autoservire, iar programul lui nu se prea potrivea cu al nostru.

„Terasa La Petya” este în continuare pe locul ei, poate doar cu o activitate mai redusă. Spun asta, deoarece a dispărut șirul lung de mese de pe trotuar. Poate că cineva i-a interzis să mai ocupe domeniul public, sau a ajuns la concluzia că nu este foarte igienic să mănânci la 2 metri de traficul de mașini. Noi am ocolit intenționat localul acesta, aducându-ne aminte de midiile cu garnitură de nisip care ne-au fost servite anul trecut.

„Atlantic” este un local deschis în urmă cu câțiva ani la șosea, imediat lângă biserica ortodoxă. Țin minte că la un moment dat am mâncat și aici, dar nu am rămas cu ceva amintiri. Prețurile și meniul sunt în nota obișnuită, dar noi l-am ocolit deoarece avea un singur sortiment de bere, și acela la cutie.

Departe de mine pretenția de a trece în revistă toate „cârciumile din 2 Mai”. Știu că există mult mai multe decât cele enumerate anterior. Așa că, dacă cineva mă poate completa, cu atât mai bine.

Așa cum am terminat și articolul de acum trei ani, „în încheiere, doresc să menționez că cele descrise mai sus constituie punctul meu de vedere și eu îl consider corect în raport cu serviciile oferite. Dacă alți cititori au o altă părere, o respect, și o iau în considerație pentru analize ulterioare.

Până atunci doresc tuturor concedii plăcute, și servicii de calitate”.

---

VIZUALIZĂRI: 3570 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI