3. Sintra – Quinta da Regaleira – o scurtă raită, pe larg

TIPĂREȘTE

Dimineata celei de-a treia zi in Portugalia nu a fost foarte imbietoare: o ploaie marunta sacaia acoperisurile iar cele 15 grade nu prea-ti stimulau pofta de plimbare. Dar, nu-i asa, ca turist n-ai timp de mofturi! Azi Sintra si Cabo da Roca!

Am luat un mic dejun satios (daca aveau si ciorba puteam sa-i spunem, lejer, pranz) stiind c-avem o zi lunga de tropaiala, si ne-am indreptat spre centrul de inchieri auto aflat la mica distanta de hotel. Am primit un VW Polo cu cca 50000Km la bord, usor zgariat pe bari in luptele pentru un loc de parcare. O zi – 40euro + benzina consumata (scump, dom'le, scump!). Poprire – 900 euro! (Pentru 3 zile, am rezervat din tara, pe net, de la o alta firma, un Renault Kadjar cu 3000km la bord cu doar 79euro+combustibilul aferent!). Obisnuit cu Bora mea pe motorina, o galagioasa, am fost foarte contrariat ca nu auzeam daca motorul Polo-ului este pornit ori nu! Ha-ha! Reclame!

Stiind ca voi iesi pe autostrada, am intrebat despre necesitatea vreunui dispozitiv suplimentar pentru plata taxelor. Mi s-a raspuns ca nu-i musai, pentru ca poti plati si la casieriile de pe autostrada. Cand am citit despre mersul cu autoturismul prin Portugalia intelesesem ca trebuie sa cumperi un dispozitiv pe care, mai apoi trebuie sa-l incarci, si-abia pe urma sa te dai pe autostrada (5euro/100km).

Neavand GPS, am folosit telefonul pentru a ne orienta prin Lisabona si mai apoi spre Sintra.

Cu toate ca am stat undeva mai la marginea orasului, iesirea n-a fost prea usoara. O circulatie infernala, tip Bucuresti, dar o infrastructura bine pusa la punct, cu pasaje in care intrai si, daca nu cascai ochii, puteai nimeri aiurea (sunt multe bifurcatii in tunele!), semafoare dese... Semnalizarea directiilor principale de mers este, dupa parerea mea, cam deficitara, panoul indicator fiind pus abia in intersectie, astfel ca nu te poti orienta mai din timp si ca urmare m-am incadrat gresit de cateva ori. N-am avut probleme sa revin pe directia dorita pentru ca, in general, soferii portughezi sunt foarte civilizati, calmi si intelegatori. De circulat se circula respectandu-se cu strictete vitezele permise.

Drumul spre Sintra ne-a aratat o zona foarte dezvoltata cu un paienjenis de sosele nationale cu doua si chiar trei benzi pe sens. Exista vreo 10 autostrazi care leaga Lisabona de diferite zone, si asta doar in partea nordica! Nu sunt impecabile ca la francezi, de pilda, dar sunt suficient de bine intretinute. O comparatie cu infrastructura din jurul Capitalei “europene” Bucuresti, ar fi total deplasata (Portugalia, o tara nu foarte bogata, a fost, la un moment dat, prin anii 80-90 una dintre tarile cu mortalitatea cea mai mare din cauza accidentelor cauzate de lipsa infrastructurii. S-au ambitionat, au luat fonduri europene si au rezolvat o mare problema!).

Apropierea de Sintra a schimbat peisajul. Ploaia marunta s-a mai potolit dar o ceata deasa invaluia dealurile limitandu-ne orientarea.

Pentru a vizita numeroasele obiective din Sintra poti veni si cu trenul si mai apoi poti apela la autobuzele locale (unele merg si la Cabo da Roca), la Hop-on, Hop-Off (la fel, merg pana la Cabo da Roca), la masinute electrice cu doua locuri pe care le conduci tu, la Tuk-tuk sau o poti lua per-pedes...

Cum spuneam, lista obiectivelor turistice este mare: Parcul si Palatul National Pena, Palatul National Sintra, Castelo dos Mouros, Parque e Palacio Monserrate, Quinta de Ragaleira... Distantele, de asemenea sunt considerabile, in pante, daca-ti pui in minte sa mergi pe jos. Iar daca nu mergi pe jos pierzi esenta locului.

Acasa ma apucasem serios si hotarat sa fac eu un circuit ca sa le vedem pe toate caci, nu-i asa, cat de mare poate fi si Sintra asta? Incet-incet, citind review-urile multora si nu numai din AFA, am ajuns la concluzia ca este necesar sa stai in Sintra doua sau trei zile pentru a vedea tot! Noi aveam doar o jumatate de zi, asa ca a trebuit sa gasim un traseu mai realist. Am ales Centrul istoric, apoi Quinta da Ragaleira si Palatul Sintra. N-as vrea sa spun de ce le-am eliminat pe celelalte, mai ales ca hotararea s-a bazat pe parerile altora (poate au, poate n-au avut dreptate), cert este ca am ales...

M-am cam invartit cu masinuta prin Sintra pana sa ma prind cat de cat cum sta treaba; o multime de sensuri unice te arunca afara din localitate daca nu esti pe faza. Eu am bagat doua ture pana cand, vazand ca nu razbesc sa ajung unde imi doream, am lasat masina pe o straduta in apropierea garii – loc cu taxa (dealtfel nici nu exista alfel de parcari in Sintra). Si bine am facut!

Sintra este o gradina botanica uriasa. Nu stiu sa spun numele plantelor, ale arborilor sau arbustilor dar combinatiile sunt zapacitoare! Amestecul de foioase cu rasinoase, cu plante mediteraneene sau mai stiu-eu-de unde arata maiestria si pasiunea gradinarilor si a posesorilor de domenii din zona. Cu toate ca nu se afla la cine-stie-ce altitudine, cca 4-500m, relieful framantat - stancos ici-colo - si vegetatia abundenta, la care se adauga Palatele maiestrite de profesionistii din trecutul mai mult sau mai putin indepartat, dau senzatia de asezare de munte, de... Sinaia!

Ca tacamul sa fie complet, culmile erau ascunse de plafonul foarte jos de nori si, din cand in cand mai veneau si cativa stropi anemici. Destul de frig! Hainele mai groase luate asa..., doar pentru Cabo da Roca, unde multa lume a tremurat in plina vara datorita cetii si a brizei reci venite dinspre ocean, ne-au prins extraordinar de bine! Ne-am adus aminte despre vremea dintr-un iulie, pe tarmurile din Bretagne unde faceam “plaja” in pulovar si cu caciulile pe cap...

In sfarsit, am luat-o la pas prin orasel. De la gara Sintra pana in Sao Martinho drumul (Volta Duche) serpuieste urcand usor pe la baza unui deal imbracat complet intr-o mantie vegetala minunata – chiar o gradina botanica: Parque da Liberdade. De-a lungul soselei, trotuarul impecabil, este ornamentat din cand in cand cu sculpturi in piatra sau lemn, alte exponate fiind din metal, o incantare (expozitiile sunt periodice). In partea dreapta se deschide o vale adanca, la fel de innecata in vegetatie peste care se vad turnurile Palatului National. Pe stanga lipita de versant exista o a treia banda unde sunt amenajate locuri de parcare cu plata. Lipseste, totusi ceva... Ceva familiar, din pacate: gunoiul! Pana si cosurile de gunoi sunt curate!

Ne aflam cumva in afara oricarei asezari. Ridicam privirea si, printre zdrentele de ceata, pe varful dealului, se vede conturul crenelat al zidurilor Castelului dos Mouros... Trecem pe langa o bijuterie in stil maur: Fonte Mourisca si dupa cateva sute de metri, flancati de stejari enormi, intram in Sao Martinho unde se afla Palatul National Sintra.

Aici se schimba treaba, intram in aglomeratie... Cateva autocare si-au descarcat grupurile de turisti, asiatici, francezi, englezi, nemti... Casele pitoresti, inghesuite, unele ornamentate impresionant cu azulejo, strang ulitele intr-un peisaj asemanator Alfamei. Pe ulitele respective sunt cateva magazine cu specific local, peste tot, obsesiv, produse din pluta: portofele, sepci, palarii, accesorii pentru mese, obiecte diverse utile sau doar ornamentale sunt expuse, atarnate, luminate, vanturate in fata ochilor, doar-doar o cumpara careva. Constat cu uimire ca unii vanzatori nici nu-s portughezi (sau chinezi sau indieni), ci... francezi!

Carciumioare micute au in poarta cate o statueta, care mai de care mai haioasa, ce reprezinta bucatari, chelneri, picoli sau somelieri incremeniti intr-un zambet mieros si care te ademenesc la un peste, o fripturica, un cartofior prajit... hai, gata-gata! ca iar ajungem la mancare...

Ne apropiem de castel - lume multa! Ne uitam unul la altul intrebator: ce facem? Hotaram sa spunem “pas”! Chiar n-aveam chef sa stam la coada... Acum imi pare un pic rau dar...

Urcam usor pe o strada strajuita de ziduri inalte spre Quinta de Regaleira... Prin ceata deasa, pe culme se disting pentru cateva clipe turnul si cupola Palatului National Pena...

Combinatia dintre cenusiul aleilor pietruite si finisate impecabil, la care se adauga cenusiul zidurilor inconjuratoare peste care se suprapune verdele vegetatiei abundente punctat cu portocaliul, albul si rosul florilor, urmat mai apoi de cenusiul norilor tolaniti pe dealuri, creeaza o atmosfera ciudata, apasatoare. Dupa o curba se intrevad – in sfarsit! - turnuletele si foisoarele Palatului Quintei. Gafaind usor ajungem la poarta pazita de un “general”. Acesta ne-a oprit din elanul nostru de a intra facandu-ne un semn discret, din barbie, catre pancarta ce arata ca intrarea se face dupa colt, pe o alta poarta. Ei, ce mai conteaza 10 pasi, ne-am spus noi, optimisti... Am dat coltul si... am mai urcat, vartos, inca cca 250m nesfarsiti.

Ne-am revenit un pic la casa de bilete...

Quinta da Regaleira este o proprietate spectaculoasă, un parc incredibil, cu o flora impresionanta, care face parte din Patrimoniul Mondial. În timp ce mii de turiști se inghesuie la castel în fiecare an, pentru a admira arhitectura unică a Quintei de Regaleira, o combinatie de arhitectura gotica si maura (posibil si altele...), una dintre cele mai fascinante constructii vazute de noi este situată sub pământ: o fantana spiralata ce coboara adânc, in fapt un turn construit cu susul in jos (am citit c-ar fi doua dar noi n-am vazut decat una). Aleile largi sau, din contra, inguste, formeaza o retea ce urca sau coboara printre stanci sau ziduri, uneori in trepte, totul napadit de plante agatatoare, curgatoare, verticale, orizontale, colorate in toata gama curcubeului – toate acestea aratand priceperea celor ce ingrijesc domeniul. Totusi, senzatia este de o oarecare artificialitate!

Acuma, ca o mica barfa intre noi, cica acest “turn – fantana “ ar fi fost folosit pentru ceva “ritualuri de initiere secreta” Moa-maaa... ! Prin zona ar fi trebaluit, la un moment dat, templierii si mai apoi, evident, masonii! Trebuiau strecurate povestioare d-astea, nu!?

Cert este ca ultimul proprietar a avut ceva truli-luli la mansarda dovada fiind constructiile ce includ palatul și capela cu un decor deosebit, incluzând fresce si vitralii, dar mai ales lacurile, grotele, fântânile și sistemul extins și enigmatic de tuneluri accesibile.

Cum spuneam, din cauza vegetatiei abundente, n-am dibuit turnul din prima dar ne-am luat dupa strigatele si chiotele unui grup de francezi extaziati, care coborau in interior. Am coborat si noi in atmosfera umeda, mirosind a piatra uda si a pamant proaspat sapat. Scarile in spirala, cum spuneam, sunt amplasate pe peretii turnului si sunt protejate de balustrade de piatra. Pe fundul turnului se afla un mozaic ce reprezinta busolă peste o cruce a Cavalerilor Templieri. Foarte puțin se știe despre modul în care fântânile au fost folosite și ce a fost mai exact acolo, dar este clar efortul facut pentru proiectarea și construcția lui. Ingineri, tata!

Ajunsi pe fundul constructie ne-am lasat purtati si noi de curiozitate prin tunelurile subterane, luminate in multe zone doar de lumina naturala, tuneluri nu foarte largi si, in unele zone, destul de joase. Cu aceasta ocazie, am mai imbogatit forma capului cu cate un mic cucui... Tunelurile au cateva zone unde se poate iesi la lumina zilei, pe buza unor bazine de piatra calcaroasa, in care apa este ornata cu verdele matasii broastei (probabil) aproape pe toata suprafata, intrerupta doar de freamatul generat de mica cadere de apa ce completeaza decorul.

Aspectul este destul de natural dar, daca vrei neaparat poti zari urmele vagi ale mortarului ce leaga pietrele acoperite de muschi sau licheni de varste considerabile. O poteca formata din pietre plate ce abia depasesc nivelul apei, rasar la mica distanta una de alta pe mijlocul laculetului, invitand turistii la experiente copilaresti insotite de mici tipete amuzate! Locul este feeric! Parasim minunea si continuam sa exploram aleile. Banci de lemn isi asteapta clientii care doresc sa-si traga sufletul stand la umbra racoroasa a arborilor uriasi. Noua, insa, ne-ar prinde bine un pic de soare ca sa ne mai incalzim un pic...

In drum, capela palatului iti atrage privirea datorita frumusetii aparte. O mica fantana ornamentala este locul ideal pentru cativa fotografi sa imbogateasca mapele unor tinere ce participa la o sedinta foto.

Palatul – o minune arhitectonica, este fascinant. Azi – inchis! Ceva lucrari de consolidare in interior a facut ca palatul sa fie inchis vizitarii in acea zi! Cred ca cineva facea misto de noi stiindu-ne programul minimal pe care ni-l facusem. Am admirat, insa, in continuare minunatul domeniu, coborand abrupt spre iesire. In poarta, generalul, s-a inclinat usor si ne-a urat ceva mormait. Sper ca de bine!

---

VIZUALIZĂRI: 2449 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI