Băile Olănești – repere turistice

TIPĂREȘTE

Recent am petrecut un weekend prelungit în stațiunea promovată drept tărâmul Izvoarelor de Aur și pot spune că m-am simțit bine acolo, în mijlocul naturii. Dr. St. Veleanu descrie în 1869 în lucrare intitulată „Noțiuni științifice asupra băilor Olănești” frumusețea zonei: Am zisu că la băile de la Olănesci arta a adus puținu concurs naturei. Dar natura a dotat aceste locuri cu atâta frumusețe încâtu face să dispară necesitatea multor opere de artă. În 2016 am mai făcut o incursiune de o zi în această frumoasă stațiune balneoclimaterică și încă de atunci sesizând potențialul turistic al zonei mi-am propus să revin câteva zile pentru a explora ceva mai amănunțit arealul Olăneștiului.

Poziționare și acces. Stațiunea Băile Olănești se află situată la limita dintre Subcarpații Vâlcei și Munții Căpățânii (și anume linia formată din masivele Buila-Vânturarița-Stogu), la o altitudine medie care se încadrează între 450 m și 475 m. Accesul auto se face pe DN 64, stațiunea constituind un fel de „capăt de linie”; distanța dintre centrul orașului Râmnicu Vâlcea și Băile Olănești este de circa 19-20 km.

Denumirea localității. Tradiția orală transmisă de la o generație la alta ne spune că dacii și apoi romanii utilizau efectul terapeutic al izvoarelor minerale de pe valea râului Olănești, ape captate prin intermediul unor conducte confecționate din „olane” (tub din argilă ars în cuptor). Altă legendă ne îndreaptă spre un anume personaj numit „Olai”, un conducător venit din Ardeal care primește acceptul domnitorului valah de atunci spre a se așeza și stăpâni moșia de pe malul râului. De la numele acestui proprietar s-ar trage neamul Olăneștilor.

Familia boierească a Olăneștilor apare menționată documentar la sfârșitul secolului al XVI-lea, atunci când un anume Vlad Logofătul din Olănești se judecă pentru o moșie în zonă. Urmașii acestui boier vor îndeplini diverse funcții administrative, cele mai dese fiind însă cele de „logofăt” – grămătic la curtea domnească. Se bănuiește chiar că un descendent al Olăneștilor a scris o parte din cronica Țării Românești. Boieri cunoscători de carte, învățați, buni administratori financiari, Olăneștii au ocupat permanent ranguri boierești importante în administrația Țării Românești.

Scurt istoric. Cel care pune bazele stațiunii în prima jumătate a veacului al XIX-lea este boierul Toma Olănescu, subocârmuitor al plaiului Cozia și proprietar al moșiei Olăneștilor. Boierii refugiați din Oltenia pe moșia Olănești din cauza mișcării revoluționare a lui Tudor Vladimirescu răspândesc vestea apelor miraculoase existente în acest areal geografic.

Actul de naștere al unei stațiuni balneoclimaterice este considerat primul buletin de analiză chimică a apelor, moment înregistrat în Olănești în anul 1830. Binefacerile apelor de tratament de la Olănești au fost folosite de Serviciul Sanitar Militar zeci de ani. Toma Olănescu a construit mai multe clădiri prevăzute cu camere de baie pentru militarii bolnavi, primind de la Stat o sumă de bani. În 1851 apare unul din primele afișe publicitare din Țara Românească pentru promovarea izvoarelor minerale de la Olănești.

Dr. Carol Davila, ajuns șef al Serviciului Sanitar, dispune în 1863 sistematizarea și modernizarea exploatărilor apelor minerale pentru o mai bună valorificare și promovare a stațiunilor românești. Medalia de Aur câștigată de apa minerală trimisă de la Olănești la Expoziția Internațională de la Viena din 1873 va conduce către recunoașterea potențialului de tratament al stațiunilor românești.

Distruse de o inundație catastrofală în 1895, băile vor renaște sub „bagheta” unui nou proprietar, ieșind definitiv de sub posesia familiei Olănescu. Timp de 10 ani au loc lucrări de refacere, se captează mai multe izvoare, se amenajează drumul spre nou descoperitul Izvor 24, se construiesc poduri și podețe peste râul Olănești, este ridicat Stabilimentul pentru băi cu 60 de cabine, dar și alte vile și hoteluri.

După Primul Război Mondial proprietari ai stațiunii și izvoarelor devin Banca Marmorosch-Bank și Banca de Scont a României. Cele două instituții bancare înființează în 1925 societatea pe acțiuni „Olănești S. A. ” Stațiunea cunoaște o dezvoltare rapidă în perioada interbelică, se construiește mult, se amenajează izvoarele și drumurile de acces.

Al Doilea Război Mondial aduce un val de soldați la tratament, iar după 1947 un val de naționalizări. Stațiunea trece în patrimoniul Casei Centrale a Asigurărilor Sociale, iar în 1950 Băile Olănești primesc statutul de oraș. După 1994 izvoarele de la olănești ajung în proprietatea unei firme private.

Obiective turistice în Băile Olănești

Stațiunea balneoclimaterică este cunoscută pentru apele de tratament, dar nu despre aceste izvoare minerale vă scriu acum. Cele câteva zile petrecute la Olănești ne-au relaxat și ne-au încântat prin surprizele oferite de Natură în timpul excursiilor efectuate. Vizitatorul sau pacientul sosit în Băile Olănești are la dispoziție câteva obiective interesante care îi pot oferi satisfacții, în funcție de domeniul de interes. Voi enumera câteva puncte de atracție pe care am reușit să le vedem în acest minisejur.

Lacurile cu nuferi. O plimbare până în acest parc natural face parte din programul oricărei persoane venite la Olănești. Urcând pe lângă Hotel Olănești (str. Băilor) se cotește stânga pe str. Carol Davila și se urmărește firul acesteia; se intră în parc pe lângă Vila Plopul - pe Aleea Lacurilor și peste 200 m am ajuns la destinație. Este vorba despre două „lacuri” de dimensiuni modeste, despărțite de aleea betonată, pe malul cărora există câte o singură bancă. Pe oglinda apei fiecăruia plutesc nuferi, în stânga galbeni, în dreapta albi. Am văzut exemplare înflorite din fiecare specie. Timp de popas: circa 20-30 minute. La circa 200 m distanță se află Sanatoriul Olănești, fost „1 Mai”, azi secție exterioară a Spitalului Elias din București.

Bisericile orașului. Cel mai vechi lăcaș din perimetrul central este fără îndoială biserica de lemn cunoscută sub numele Biserica lui Horea. Lăcașul de cult poartă hramul „Sf. Pantelimon” și datează din 1746. Odiseea monumentului religios începe în Albac, unde a fost înălțat inițial, continuă cu strămutarea din 1907 pe domeniul Brătienilor de la Florica (vezi impresii) și se încheie cu aducerea la Olănești în anul 1954. Valoarea artistică și arhitecturală este deosebită, iar spusele conform cărora Horea ar fi învățat carte în pridvorul acestei biserici de lemn sporesc aura lăcașului de cult. Amănunte aici: monumenteoltenia.ro/biser ... elimon-olanesti. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită după evenimentele din 1989 și este situată pe str. Livadia, în apropierea Primăriei orașului.

Aleea Izvoarelor. Pe parcursul a circa 1 km există o alee pietonală/auto care trece pe lângă principalele izvoare minerale ale stațiunii și constituie plimbarea zilnică a sutelor de pacienți, dar și a vizitatorilor dornici de relaxare. Situată integral sub umbra copacilor, însoțind cursul râului Olănești, aleea pavată cu „biscuiți” e prevăzută din loc în loc cu bănci pentru popas. De-a lungul plimbării descoperim Cascada și Podul de lemn peste râu, iar în apropiere plaja improvizată pe malul râului Olănești (pe vremuri malul era apărat de stabilopozi în zona plajei).

Amenajarea serioasă a drumului spre Izvorul 24 a avut loc după ruperea de nori și inundația din 1895. La începutul secolului al XX-lea a fost descoperit acest izvor, acum brand al stațiunii, loc spre care se ajungea pe o potecă de picior. Drumul se construiește sub supravegherea inginerului Constantin Gheorghiu, șeful Serviciului Tehnic al județului Vâlcea și a constituit un mijloc de legătură cu civilizația și a sătenilor din cătunele Comanca, Pietriș și Tisa. Se taie stânci, se construiește în 1903 un pod din beton armat, se construiesc podețe de lemn. În anii '50-'60 se reface aleea din zona izvoarelor, se construiesc ziduri de sprijin, se plantează arbori.

Alte locuri istorice. Pe lângă clădirile vechi care s-au păstrat în orașul-stațiune mai există câteva locuri istorice care au supraviețuit peste timp. Pe malul stâng s-au construit clădiri și vile pentru cazare, printre care se numără și Stabilimentul băilor – o clădire în stil românesc, termintă în 1910, prevăzută cu 60 de cabine cu una sau două băi îmbrăcate în faianță, saloane pentru hidroterapie, cabinete medicale, birouri pentru administrație. Din păcate un incendiu la mistuit în mare parte în anul 2012. Acum se mai văd doar clădirile tehnice și coșul de cărămidă al fostei uzine termice/electrice, construite în perioada interbelică.

Pentru a face legătura între malul stâng unde se afla Stabilimentul băilor și malul drept unde se aflau izvoarele de tratament se construiește în 1925 un pod de beton care există și astăzi. Ușor arcuit, cu parapeți înalți de beton și panouri ornamentale în capete/la mijloc, podul încă păstrează medalionul care îi menționează pe constructori. Executat în 1925 după planurile arhitectului Grigore Ionescu, lucrarea a fost dusă la îndeplinire de „Întreprinderea inginerilor diplomați M. Gropper, Et. Laternser și I. Suchar”. În ilustratele din epocă pe pod se observă ghivece cu plante ornamentale.

Alături de vechiul pod inaugurat în anul 1925 descoperim statuia Sirenei. Este vorba despre personajul din basmul intitulat „Mica Sirenă”, autor Hans Christian Andersen. Același arhitect G. Ionescu a proiectat în 1924 un ansamblu de statui ornamentale situate la marginea Parcului Central, în preajma podului. Statuile reprezentau personaje din basme care trebuiau să aducă bucuria copiilor în preajma Sărbătorilor de iarnă. Azi statuia este ascunsă de crengile unui cais, într-un rond cu iarbă înaltă, lângă bazarul din capătul Parcului Central. În apropiere se află și o bancă de piatră, datând probabil din aceeași perioadă.

La scurtă distanță de la intrare pe Aleea Izvoarelor vedem o serie de trepte care urcă pe versant, iar printre crengile arborilor zărim coroana crenelată a unui turn. Castelul-Turn e construit înainte de anul 1935 de către dr. Abram Hönig (Hoenig), director al Sanatoriului Olănești (căsătorit cu fiica ministrului de interne, Arthur Văitoianu). De origine evreiască, doctorul a obținut cetățenia română în 1911. Având în vedere apropierea războiului mondial și persecuțiile asupra populației evreiești se spune că dr. Hönig a construit micul castel pentru Casa Regală a României, dorind astfel să scape de prigoana germană. Turnul cilindric este compus dintr-un living la parter, două camere de oaspeți la etaj și o terasă deschisă la ultimul nivel. După naționalizare castelul-turn a intrat în posesia Bisericii Ortodoxe, aici fiind găzduit de câteva ori Patriarhul Justinian Marina. Actualmente este proprietate privată, găzduind un bar la parter și o terasă exterioară.

Drumeții în împrejurimi. Cadrul natural superb în care este amplasată stațiunea Băile Olănești, valea râului Olănești, te îndeamnă la drumeții de câteva ore. Am mers și noi din nou la Mănăstirea Comanca (vezi impresii), urmărind la dus drumul de pe malul râului, la întoarcere traversând podețul spre Izvorul 24. Cei 2 km afișați pe toate plăcuțele indicatoare sunt de fapt aproape 3 km, pornind din Parcul Central. Traseul e ușor, doar vreo două pante acceptabile; se trece pe lângă Popasul Comanca (unde se poate campa) și Cabana de vânătoare Comanca. Am ajuns în aproximativ 40 minute, mers lejer. Mănăstirea „Tuturor Sfinților” – Comanca s-a transformat în mănăstire de măicuțe și este așezată pe un tăpșan care oferă o priveliște minunată. Biserica e ctitorită la 1736 de un boier de prin părțile locului și de o față bisericească. În fața lăcașului există un loc de popas și o fântână cu apă rece.

O altă drumeție se poate face către Mănăstirea Bradu, ctitorie de secol al XVIII-lea. Până acolo sunt însă de parcurs circa 7 km prin pădure, pe cărări și drum forestier. Pentru cei cu mașini de teren este accesibilă auto, dar unde mai e farmecul drumeției?

Tot din categoria așezămintelor monahale se mai pot face excursii pornind cu automobilul spre Râmnicu Vâlcea la Mănăstirea Sărăcinești (vezi impresii) – aflată la 7 km distanță de Băile Olănești urmând DN 64, sau la Schitul Iezer (vezi impresii) – 15 km distanță, prin satul Cheia, partial asfaltat, partial drum forestier.

În rândul drumețiilor scurte se poate încadra incursiunea spre Piatra Scrisă, cu plecare din centrul stațiunii către Biserica lui Horea, apoi urmând traseul marcat cu dungă roșie. Traseul de circa 30 de minute ne conduce către un excelent punct de belvedere asupra așezării, punct situat lângă o piatră scrijelită cu sute de nume.

Concluzii. Am petrecut câteva zile frumoase la Băile Olănești în care relaxarea și plimbarea în natură au fost cuvinte de ordine. Stațiunea era plină de viață, pacienți, vizitatori ori copii în tabără animând centrul, Parcul Central și Aleea Izvoarelor. Pentru o cură de încărcare a bateriilor este locul perfect.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 4677 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI