1. Lisabona – prima impresie. Rataciti prin Alfama

TIPĂREȘTE

Ideea de a vizita Portugalia la inceput de iunie, pentru a evita temperaturile mari, aglomeratia si preturile ridicate s-a dovedit a nu fi stralucita! Si asta pentru ca a fost frig ca-n decembrie (max. 21º C), a fost aglomerat – ma-ntreb cum o fi in iulie-august! - iar preturile au fost comparabile cu Londra, Amsterdam sau Barcelona...

Totusi, privind partea plina a paharului, n-am transpirat!

Am plecat cu Wizzair-ul cel de toate zilele – 4,5 ore de zbor – impreuna cu multi alti conationali, o parte insemnata dintre ei cu probleme de sanatate (picioare strambe, unul in carucior) sau economice (fuste lungi si multe, haine ponosite). I-am reintalnit ulterior, in multe zone ale Lisabonei, agitand pahare de plastic cu cateva monede inauntru sau manevrand acordeoane prin metrouri, tramvaie sau la colt de strada...

Aeroportul lusitan nu ne-a dat pe spate. Am iesit sa luam un taxi – hotelul rezervat se afla in parte de nord a orasului, relativ aproape – stiind ca mai mult de 10 euro n-are cum sa coste pe cei cca 5Km. Daca era sa folosim metroul in combinatie cu un tren cred ca n-ar fi fost nici o economie iar timpul ar fi fost mai indelungat (mai ales ca nu stiam mare lucru despre transportul in comun). Asadar, am iesit sa luam taxiul: lume destul de multa, asezata la coada, coada ordonata si de culoarul special amenajat. Rand pe rand, oprea cate un taxi, lua clientul si pleca... Absolut nimeni nu se imbulzea, nu incerca sa “ia fata” altuia. In plus, mai era si un “general” care facea semn atat taxiului urmator cat si clientului! Majoritatea taxiurilor sunt Dacia Lodgy, Renault sau Mercedes, toate foarte confortabile. Soferul, extrem de amabil ne-a tinut de vorba toata calatoria. A costat 7euro...

Alegerea Hotelului Roma, aflat pe bulevardul cu acelasi nume, s-a dovedit foarte inspirata! Trei stele, dar babane! Camere generoase, extrem de curat, servicii ireprosabile, micul dejun impresionant de variat, personalul foarte bine instruit, amabil, impecabil... Daca mai punem si faptul ca statia de Metrou Roma este la 100m... Pretul, insa, este destul de piperat dar am constatat ca astea-s preturile pentru hotelurile din Lisabona!

Am ajuns undeva dupa ora 18 iar stomacelele emiteau pretentii... Mai erau si papilele care-mi sugerau o bere, doua..., asa ca, n-am zabovit prea mult si-am iesit la tropaiala. Vazusem pe Google Streets ca erau destule carciumi in apropiere si am ales sa facem o plimbare prin cartier. Dar cum nu ne-a facut cu ochiul nici una dintre carciumile iesite-n cale, am dat dracu' plimbarea si ne-am bagat in prima statie de Metrou iesita-n cale si am luat directia “Centru”. Am nimerit “Linia verde” si am coborat in Piata Martim Moniz, de unde am inceput recunoasterea! Ultimele raze de soare luminau extraordinar potopul de culori ale partii de nord al Cartierului Alfama – cartier aflat in cvasitotalitate pe un deal. Am identificat si cateva obiective pentru ziua urmatoare: Tramvaiul 28E, incotro este Castelul St. Jorge, etc, apoi ne-am pierdut pe stradutele feerice, pline de carciumioare si magazinele.

Un tip imbracat pitoresc, cu un meniu la subrat, ne-a taiat calea in fata unei terase, imbiindu-ne la ospat. Am intrebat-o pe Vicky daca ramanem, la care tipul, intr-o romana foarte buna, ne-a invitat sa intram, ca n-o sa regretam. Uimiti, l-am intrebat daca-i roman. “Pe dracu', roman, sunt portughez; am avut sotie romanca! Am locuit cativa ani in Tg. Jiu”! Asa am aflat ca el este patronul – in general patronii micilor carciumioare sunt cei ce stau in strada (se pare ca si portughezii au alta parere despre ce trebuie sa faca un patron!) si fac rost de clienti, clienti pe care-i plaseaza unuia dintre chelnerii care, din acel moment se ocupa de tine. Chelnerul, un brazilian, ne-a instalat la o masa de doua persoane foarte aproape de o alta masa asijderea, la care statea, in asteptarea comenzii, o pereche mai “veche”, amandoi foarte stilati; dupa vorba erau nemti... L-am rugat pe patron sa-mi dea “o tuica” sau ceva pe-aproape. Mi-a spus ca are ceva gen “tuica din Maramures”. Ceva mai tarziu, chelnerul ne-a adus bauturile si afland ca suntem romani ne-a povestit de prietenii lui foarte buni din... Bulgaria! Altfel, tipul foarte haios si serviabil. Evident, prima comanda a fost peste! Ne-am lasat pe mana brazilianului care ne-a adus un mix de pesti – ton, sardine si altele, excelent pregatite... Au urmat bine-meritatele beri locale – excelente! “Neamtul” de langa mine, aghezmuit usor, auzind ca suntem romani, a intrat in vorba cu noi si astfel am aflat ca-i elvetian, de fapt, si ca a lucrat o vreme, pe vremea lui Ceasca, la Iasi, in calitate de consultant la nu-stiu-ce firma de masini-unelte care dezvolta o afacere la noi! Hei! Da' ce-i, bre, aici? Camera ascunsa? Eram de 3 ore in Lisabona si “toata lumea” fusese in Romania!

Fara zgomot, a cazut seara! Racoare... ! Ne-am luat ramas bun de la elvetieni si de la patronul “oltean” si am mai facut cativa pasi. Am iesit, nu stiu cum, in P-ta Restauradores si-apoi am ajuns in P-ta Rossio. Peste tot, o multime de oameni, de toate varstele, in shorturi si maieuri de sport, se intorceau de la ceva activitati sportive. Abia cand am ajuns in P-ta Rossio am inteles ce se intampla. Aici, o multime de oameni inca alergau in jurul pietei, pe culoare special amenajate. Pe margine, puhoi de lume, multi turisti - p-astia ii cunosteai dupa paharele de bere cu care erau echipati! Ne-am strecurat si noi printre ei, impresionati de atmosfera, mergand spre locul cunoscut – Martim Moniz – de unde voiam sa luam metroul spre casa. Am aflat ca acesta functioneaza pana la unu noaptea, zilnic! Biletele le procuri doar de la automate, in general.

Am trecut pe langa parcul din Martim Moniz unde, intr-o lumina difuza, degajata de cateva beculete amplasate la baruletele din parc, multa lume dansa, perechi-perechi, pe ritmuri sud-americane... Senzationala atmosfera! Nervii cu care eram “dotati” din tara, au inceput sa se mai destinda.

A doua zi, dupa un mic dejun copios, mai pe la 10, ne-am infiintat in statia celebrului Tramvai 28E care, strabate cea mai interesanta parte a Lisabonei si care te scuteste de urcusul pana la Castelul St. Jorge. Peste tot am citit despre spaima turistilor ca urcusul este lung si istovitor... Abureala de lenes!

Tot din “carte” am aflat ca e bine sa iei tramvaiul dimineata sau seara, ca-i mai liber! Liber pe naiba! Vreo 150 de insi erau deja insiruiti in statia de plecare din P-ta Martim Moniz. Ne-am asezat si noi la coada ca sa vedem care-i mersul. In 10min au sosit doua tramvaie unul dupa altul, fapt ce ne-a aprins sperantele: “Hai ca merge repede... ! ” Dupa o jumatate de ora a venit un altul! Ne-am prins ca pierdem vremea, asa ca am luat-o usurel la picior pe un treseu pregatit din timp. Am luat-o agale pe Rue da Madalena facand cateva poze si intrand in cateva magazinele cand, surpriza, un indicator ne-a aratat existenta unui “elevador”. Stiam ca exista cateva dar despre acesta – Elevador Castelo nu gasisem nimic! Poate pentru ca se afla in incinta unui magazin Pingo Doce! Ne-am luat si noi dupa niste francezi si ne-am urcat in liftul cu pricina care ne-a dus destul de sus (echivalentul a 7 - 8 etaje, cred) si ne-am pomenit pe un “balcon” - mirandouro – de unde am putut sa vedem o panorama impresionanta a Lisabonei. Poze peste poze: acoperisuri rosii, bulevarde, estuarul raului Tejo, impresionantele poduri “25 Abril” si Vasco da Gama, etc.

Trebuie remarcat faptul ca farmecul Lisabonei si a celorlalte orase portugheze (asa cum am putut vedea ulterior) sta si in modul cum sunt “pietruite” trotuarele, pietele, strazile secundare: un mozaic neregulat ca forme dar impecabil ca planeitate. In multe locuri am gasit un amestec de culori sau chiar imagini facute din aceste bucatele de piatra, dar intotdeauna am vazut preocuparea pentru impletirea frumosului cu lucrul bine facut! Ca cetatean, te simti respectat...

Ajunsi la intrarea in domeniul Castelului St Jorge, intrare ce se face dinspre o mica piateta inconjurata de case, ciudat, dar ceea ce mi-a sarit in ochi, in toata aglomeratia din zona, au fost... rufele puse la uscat! Hm, in noua zile petrecute in Portugalia asta a fost una din imaginile obsedante: rufe puse la uscat, atarnand sub geamuri sau peste balustradele numeroaselor balcoane, indiferent de ce zi a saptamanii era!

Castelul este de fapt o cetate medievala maura, renovata la un moment dat (in Lisabona exista un punct temporal de referinta: cutremurul din 1755 care a pus la pamant cam toate constructiile, urmat de un tsunami care a desavarsit efectul), destul de maiestuoasa dar fara sa rupa gura targului... In schimb amplasarea pe varful dealului ofera privelisti cu-adevarat impresionante. De remarcat parcul de la intrare care, in zilele foarte calduroase, banuiesc ca-i mult mai vizitat decat cetatea de piatra seaca. Macar pentru priveliste merita drumul pana la Castel. Cativa pauni galagiosi dar foarte prietenosi ne-au condus spre iesire...

Parasind Castelul am am patruns in labirintul Cartierului Alfama – unul dintre cele mai vechi cartiere, populat de “saracime” - si ne-am bucurat de atmosfera fabuloasa. Socotit un fel de Ferentari al Lisabonei, te asteptatai la o “fauna” pe masura dar am intalnit o multime de localnici gata sa te ajute, foarte simpatici si condescendenti. Mai mult, curatenia este exemplara, contrastand puternic cu aspectul de mahala, dat de casele saracacioase, nezugravite de multa vreme, ingramadite una intr-alta. In asteptarea marii sarbatoriri a Sf. Anton (13 iunie) tot cartierul a fost impodobit cu ghirlande colorate care-i dau un aer vesel. Pe multe stradute sunt amenajate tarabe improvizate pregatite pentru seara, atunci cand se anima tot cartierul. Gratarele se incing pentru a frige sardinele, fumul degajat fiind la fel ca cel generat de micii nostri. Berea si vinul sunt foarte ieftine in aceasta zona dar nu se stie nimic despre calitate... ! Muzica specifica - fado-ul rasuna peste tot (dar nu numai!). Atmosfera generala este de balci, fapt care atrage majoritatea turistilor. Aici, neamtul, francezul, nordicul, isi arunca “armura” specifica si uita de “civilizatie “. Britanicii, insa, sunt ca si la ei acasa!

Ne-am bucurat si noi de atmosfera (ziua este mult mai linistit!) si ne-am lasat condusi de instinct. Stradutele sunt in panta si in multe locuri sunt trepte nesfarsite. O gramada neordonata de pensionari francezi oprita in jurul unei masute, pe o straduta ingusta, ne-a facut curiosi. Am descoperit si motivul: o batranica vindea “giginha”! Un euro, un degetar de visinata foarte dulce si taricica! Buna afacere, dever mare!

Ne-am oprit o clipa sa bem o cafea. Multe cafenele si carciumioare pe stradutele Alfamei. In general carciumioarele au 4-5 masute. Cele cu 6 sau mai multe sunt deja restaurante de lux! Pentru o seara de neuitat – cina + program de Fado autentic – trebuie sa-ti faci rezervare. In general, dupa ora 8 – 8:30 seara, patronii acestor carciumioare, nu mai permit intrarea nimanui pentru a nu-i deranja pe cei sositi la timp. Aici este un fel de ritual: se comanda cina, se infuleca, pentru ca, mai apoi, pana tarziu in noapte sa fii desfatat cu Fado, cantat de cele mai multe ori chiar de propietar, de sotia acestuia (care este si bucatareasa!) sau de vreun apropiat, in timp ce bei un pahar de vin...

Am parasit Alfama indreptandu-ne, la pas, spre zona centrala – lasand in urma multe alte obiective turistice nevizitate (Se de Lisboa, Museu Nacional do Azulejo) dar, nu-i asa, trebuie sa ai un motiv sa revii...

---

VIZUALIZĂRI: 1491 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI