Culele argeșene – Retevoiești și Budeasa

TIPĂREȘTE

În periplul muscelean din această primăvară am avut prilejul să vizitez două cule argeșene de pe lista celor rămase (încă) în picioare până în zilele noastre. Vara trecută am reușit să ajung pe Valea Topologului și să descopăr Cula Șuici (vezi impresii), iar în februarie am admirat frumosul muzeu etnografic din Cula Racoviță - Mioveni (vezi impresii). În această primăvară am mai bifat două asemenea obiective din județul Argeș, mai am de văzut conacul-culă Teodor Brătianu din Tigveni (mai greu deoarece e în incinta unui cămin).

Construcții solide din piatră și cărămidă, cu pivniță boltită, parter fortificat, metereze și pridvor, uneori dotate cu fântână și anexă sanitară, culele reprezintă o expresie aparte a arhitecturii românești. Răspândite în tot spațiul balcanic și chiar în regiunile turcești din Asia, culele boierești din Țara Românească au înglobat elemente specifice românești: pridvoare înalte, arcade, uși de stejar. Cu un preponderent rol de refugiu și apărare unele cule au fost utilizate drept locuință permanentă. Începând din a doua jumăatate a veacului al XIX-lea generațiile de boieri au preluat elemente caracteristice culelor în designul caselor de locuit.

Conacul-culă Budișteanu din comuna Budeasa

În drum spre Câmpulung Muscel ne-am oprit două ore în centrul Piteștiului pentru a admira expoziția florală organizată cu ocazia Simfoniei Lalelelor. La plecare am urmat b-dul Republicii, apoi b-dul Nicolae Bălcescu până la ieșirea din oraș către Curtea de Argeș. După ce am depășit Gara Bascov, parte a „drumului gărilor regale” (vezi impresii), am virat dreapta pe DC 219A, am traversat barajul lacului Budeasa și am cotit din nou dreapta. La 200 m distanță, depășind actualul sediu al Primăriei comunei Budeasa se află obiectivul nostru. Am oprit în dreptul unui izvor captat (unde opreau destul de multe autoturisme) și am mers pe jos spre clădirea vizată.

Familia boierilor Budișteni a stăpânit moșia Budeasa timp de secole, a ctitorit biserici și a servit interesele țării din spatele uniformei militare. Case boierești au existat dintotdeauna la Budeasa, dar documentele scrise le menționează abia pe la jumătatea veacului al XVIII-lea, atunci când mitropolitul Neofit poposește în localitate. La 1762-1764 marele armaș Șerban Budișteanu (mai marele temnițelor valahe) reface vechile clădiri de la Budeasa; pe la 1870 generalul Alexandru Budișteanu aduce schimbări fațadei și foișorului, iar în perioada interbelică inginerul Dimitrie Budișteanu adaugă un corp de clădire suplimentar în spate, terminat tot cu un foișor. În prezent conacul este retrocedat unuia din ultimii descendenți ai familiei Budișteanu care dorește refacerea monumentului.

De vechiul conac de la Budești se leagă și odiseea regelui Suediei, Carol al XII-lea (ro.wikipedia.org/wiki/Car ... -lea_al_Suediei), un monarh ambițios cu gânduri mari de cucerire. La întoarcere din exilul turcesc regele trebuia să traverseze Valahia și Transilvania, iar Piteștiul/Budeasa a constituit un popas de peste două săptămâni (19 octombrie - 8 noiembrie 1714) în drumul său. Cercetătorii încă încearcă să edifice ruta urmată de regele Carol al XII-lea către Transilvania: prin Rucăr-Bran ori pe Valea Oltului. Dacă regele suedez a stat atâtea zile în Pitești este posibil ca într-una din ele să fi mers în vizită și la conacul boierilor Budișteanu.

Am privit către monumentul care îmbină armonios elemente de arhitectură rurală cu masivitatea unei locuințe semifortificate, de mari dimensiuni. Pereții văruiți alb, acoperiș de șiță, fațade împărțite în două registre, metereze la nivelul pivniței, foișorul cu arcade trilobate, stucaturile din jurul ferestrelor de la etaj – toate îți atrag privirea. Deasupra ușii de acces vedem o placă de marmură stema Budiștenilor, iar în stânga-dreapta datele construirii conacului. În stânga foișorului se află intrarea în pivniță, construită în sistem cu bolți cilindrice (probabil cea mai veche parte a ansamblului); ne atrage atenția cele două uși de lemn și motivele populare sculptate în lemn.

Am citit că la parter se află o sufragerie spațioasă, unde exista o masă de lemn de 5 m lungime (datată 1850); la etaj sunt mai multe camere de locuit al căror tavan e decorat cu stucaturi și sobe vechi. În timpurile de demult în vilă erau expuse colecții arme, un tun turcesc de la 1745, ceasornice, pipe, tablouri, chei și lacăte. Chiar mă întreb pe unde a ajuns acest patrimoniu de valoare!

Conacul Budișteanu este înconjurat de un mic parc, probabil parte a pădurii care îmbracă dealurile înconjurătoare. În apropiere se află biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de frații Șerban și Nicolae Budișteanu între 1796-1804.

Cula Drugănescu din Retevoiești

La Retevoiești am ajuns venind dinspre Câmpulung Muscel pe DN 73C; în localitatea Domnești am virat stânga și am mai mers circa 7,5 km până în centrul așezării Retevoiești. Pe marginea șoselei, lângă biserica familiei boierești, se află ruina culei Drugănescu, paradoxal marcată drept monument istoric.

Familia boierească Drugănescu a deținut întinse moșii, capii de familie ocupând însemnate dregătorii domnești și funcții administrative în timpurile moderne, unii fiind oameni învățați, cunoscători ai mai multor limbi. Drugăneștii de la Retevoiești se trag din familia marelui vornic de Târgoviște – Gavril Drugănescu, ctitorul reședinței de la Stoenești - Giurgiu (vezi impresii).

La 1795 boierul Scarlat Drugănescu, ispravnic de Muscel, ridică în Retevoiești biserica cu hramul „Sf. Treime”, lăcaș de cult cu o trăsătură mai aparte: are 5 abside semicirculare (la altar, naos și pronaos). Deasupra ușii am observat pisania originală, în limba chirilică.

Cula de formă dreptunghiulară a fost construită în apropierea bisericii de către căminarul Gheorghe Drugănescu, de asemenea ispravnic al județului Muscel. Anul construcției, 1822, este atestat de inscripția amplasată deasupra ușii de intrare de pe latura de sud. Zidarul Gheorghe Ghinea din Vâlsănești, constructor al bisericii, este plătit să ridice și cula boierească.

Ce am găsit la Retevoiești? O clădire istorică în stare de colaps, năpădită de vegetație, cu acoperișul prăbușit. Pentru a explora puțin cula a trebuit să sar gardul de lemn, sub privirile curioase ale unei veverițe. Pe latura de Sud se afla intrarea principală în clădire, deasupra ușii mai putem vedea încă „pisania” care ne spune că Gheorghe Drugănescu a ctitorit această culă la 1822 – este singura pisanie originală păstrată de la o culă românească. Îmi arunc privirea înăuntru, ușa lipsește – în dreapta și în stânga sunt încăperi de locuit, în față urcă o scară spre etaj, accesul se face pe sub o arcadă cu acoladă. Peste tot sunt dărmâturi, pe alocuri tavanul este prăbușit; într-un din camere se păstrează tavanul din grinzi solide de lemn și un dulap încastrat în perete. Nu mă aventurez mai departe, interiorul fiind șubred.

Ocolesc cula și descopăr în spate intrarea separată în beci. Grinzi de lemn formează ancadramentul ușii, se mai păstrază chiar și unul din panourile ușii, din lemn masiv; de asemenea, se pot observa orificiile în care se introducea grinda care baricada ușa de acces. Beciul este impresionant, format din bolți de cărămidă cilindrice; din păcate a fost utilizat pentru adăpostul animalelor domestice. Tot la exterior observăm alternanța în construcție a cărămizii cu piatra de râu, meterezele pentru apărare, dar și anexa sanitară din lateral, pierdută în vegetație. Nu am mai reușit să identific urmele picturii exterioare cu care era împodobită clădirea (o friză amplasată sub cornișă – cu zeci de ani în urmă se mai păstra imaginea unui vânător care țintește o căprioară), degradarea fiind accentuată.

Mă întorc în șosea cu un gust amar, privesc la cula cu două nivele, cu ferestre goale și acoperiș căzut. Cred că a trecut și al doisprezecelea ceas... Deși se află în această stare de peste 10 ani se pare că nu există pic de interes... din partea nimănui. Cula este retrocedată moștenitorilor, dar se pare că aceștia nu dispun de fonduri pentru restaurare.

Concluziile? Nu pot să îndemn pe nimeni să meargă să vadă cele două monumente argeșene, deși primul se află în stare bună și are șanse să fie pus la un moment dat în circuit public. Le voi recomanda doar celor interesați de astfel de monumente. De altfel, în multe din aceste cule boierești au existat muzee sătești de etnografie și istorie. Unii din proprietarii de azi încearcă să mențină rolul cultural al acestor construcții, ca de exemplu la Racovița, la Breșteni-Mehedinți ori Curtișoara-Gorj. Dar cu o floare nu se face primăvară!

---

VIZUALIZĂRI: 2312 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI