ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.05.2018
DE fra
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Paşcani [IS], Hannover (începând cu aug2020)
ÎNSCRIS: 18.08.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
FEB-2018
DURATA: 2 nopți
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Un hotel foarte bun și ieftin (IDEAL) pentru a vizita Petra

TIPĂREȘTE URM de aici

Dacă tot am intrat în starea vacanței din Iordania cu articolul scris ieri, și dacă tot eram restantă cu review pentru cazarea avută în Iordania, hai să vă povestesc cum a fost la Peace Way Hotel din Wadi Musa.

Să începem cu situația în care eram în momentul respectiv: am avut cazare în Amman 3 nopți, rezervată pe Airbnb, refuzată la fața locului, găsită una la fața locului, neinteresantă și greu de descris și imposibil de găsit pentru oricine altcineva (deci nu merită review separat), apoi am avut cazarea în deșert despre care am povestit, iar apoi aveam rezervarea aceasta. Bineînțeles că ne așteptam la orice.

Rezervarea era de booking făcută doar cu vreo câteva săptămâni înainte (avusese o alta, la alt hotel, dar am modificat componența grupului și trebuia anulată rezervarea și făcută din nou, dar am verificat prețurile din nou și cu ocazia asta era mai avantajos acest hotel și mai "ochios").

Aveam printate și pe engleză și pe arabă datele rezervării și cu adresa introdusă pe gps ajungem în fața hotelului. Deja ne lua ochii demisolul cu o sală de mese și geamuri transparente, lucind de curățenie. Deja tot peisajul din Wadi Musa nu semăna cu țara arabă prin care hoinărisem zilele trecute (prea curat pe străzi, prea aerisite clădirile), acum și hotelul ăsta care arăta așa bine... Aveam îndoieli că am nimerit bine. Apoi intrăm pe un hol lung în capătul căruia se vedea recepția. Acolo era un negru burtos, cu pălărie foarte șic, total nearab. Nimerisem clădirea, scria peste tot denumirea hotelului. Noi acum ne gândeam că sigur nu ne vor recunoaște rezervarea sau sigur va fi mai scump. Nu. Totul ok. Cerem să vedem camerele (în gândul nostru, sigur aici va fi explicația). Aici surpry era mai mare! Totul impecabil, lenjerie proaspătă, albă, tapetată, duș modern, consumabile la baie! Mergem să facem rezervarea să facem check-in-ul până nu se răzgândesc. Vai! Numai la duș visam în momentul ăla! Ne gândeam toți cum le consumăm toată apa!

Deci un miracol într-o țară arabă. Hotel mai bun și decât la noi în România. Totul sclipea de curățenie. Singurul minus care l-aș menționa ar fi camerele mici. Asta doar așa, ca cei care citesc și se gândesc să-l aleagă să nu aibă așteptări nerealiste. Dar pe noi nu ne-a deranjat și nici nu ne-a incomodat.

Deci camera are paturi din lemn masiv, închis la culoare, dublu sau 2 single. Majoritatea camerelor am impresia că sunt cu două single. Mai este o masă cu oglindă, dulap, frigider stil minibar, parcă era și seif. Tv modern, cu multe posturi. Noi ne-am uitat la all-jazeera. Am avut o revelație atunci și sunt mai atentă la știrile de pe mapamond acum. Mi-am dat seama că trăim într-o bulă cumva în România și că sunt multe lucruri foarte grave și foarte importante care se întâmplă în lume și noi habar nu avem, că la noi, pe lângă politică, știri sunt numai despre accidente, un incendiu, un viol, o crimă în familie, etc. Nu spun că nu ar fi astea grave, dar nu se compară cu un război cu mii de refugiați, cu seceta și epidemiile cu sute de victime. Ideea e că am avut senzația că mi-a deschis mintea și perspectiva programul ăsta tv sau poate faptul că în momentul respectiv eram acolo în mijlocul unor oameni care se confruntau cu astfel de probleme, mai aproape de civilizațiile mai puțin privilegiate.

Aerul condiționat funcționa perfect. Noi l-am setat pe căldură fiind sfârșit de februarie, care totuși și acolo e lună de iarnă (chiar dacă ninge rar spre deloc tot iarnă se cheamă) și camera s-a încălzit repede fiind relativ mică. Același lucru va fi valabil și la varianta de rece. Draperiile erau și ele închise la culoare, cred că erau și dintr-alea subțiri și mai groase, deci se poate umbri bine în cameră în caz de siestă sau vară călduroasă.

Micul dejun inclus (la toate hotelurile din localitate am văzut inclus) nu era stil bufet și nici nu îl solicitai, ci o dată așezat la masă venea și te servea. Parcă am poză cu el, caut să o pun ca să se înțeleagă clar cum era. Relativ puțin, într-o farfurie cu delimitări de porție în care era humus (nu foarte gustos, așa cum am văzut în alte părți), labneh (iaurt mai gros, specialitate locală), turtă, două felii de roșii și două felii de mezel (șuncă ceva), și separat aducea o omletă. Cafea trebuia cerută separat și nu avea deloc turcească. Era ceva stil ness. Oricum noi ne-am săturat și a fost un început bun de zi. Incinta în care se servea masa era frumoasă, curată, scaune cu spătar înalt, geam de sticlă ce dădea la stradă (dar era un fel de demisol așa cum văzusem chiar prima dată), destul de aerisit, ca de restaurant. Nu aveai bufet sau altceva să de-a impresia de sală de mese amenajată ad-hoc. În ton cu restul hotelului modern și nicidecum arăbesc. Singurul lucru care se potrivea specificului zonei era stânca sau piatra la vedere din care parcă sunt făcute toate clădirile din motive evidente.

Deci recomand cu toată inima, dacă se poate mai multe zile, ca un punct de plecare pentru toate excursiile din zona de sud a țării (dacă nu intenționați un sejur la marea roșie, unde se pune altfel problema). Recomand cazarea cu o seară înainte de vizita la Petra, pentru a putea pleca de dimineață și a evita aglomerația excesivă. Mie personal nu mi s-a părut așa aglomerat (mă pregătisem psihic pentru mult mai rău), dar poate și pentru că era încă extrasezon și dimineață picura un pic (maxim 15 minute, înainte de a intra în perimetru orașului antic). Iar după o zi de escaladat și mers continuu, e din nou bine-venită cazarea în apropiere. Noi am avut mașină închiriată și am mers cu ea până la intrare și nu știu să aproximez cam cât de departe ar fi pe jos intrarea față de hotel. Sigur găsiți pe google maps informația aceasta ????


[fb]
---
Trimis de fra in 30.05.18 12:43:25
Validat / Publicat: 30.05.18 13:43:26
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORIENTUL MIJLOCIU.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1767 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (fra); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Parte din sala în care se ia micul dejun
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22100 PMA (din 17 voturi)

ECOURI la acest review

7 ecouri scrise, până acum

webmasterX [30.05.18 13:40:48] »

Bună recomandarea

Mutat în rubrica "Peace Way Hotel, PETRA [WADI MUSA]" (nou-creată pe sait)

--

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

fra [30.05.18 14:05:30] »

@webmasterX: bănuiesc că da. M-am uitat de aproape și într-adevăr e lângă zawaya restaurant, că îmi amintesc că am mâncat acolo seara după ce am vizitat Petra. Era recomandat și de hotelul la care am stat (aveau meniul lor lăsat la recepție, și nu aveau multe, deci clar era cu tratament preferențial).

P.s. știu că am făcut poze și la cameră, dar cred că le am pe memoria externă, că nu le-am găsit... Am să vin cu ele când le găsesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster [30.05.18 14:16:58] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

TraianS [31.05.18 11:36:42] »

Acolo era un negru burtos, cu pălărie foarte șic, total nearab.

Peste unul cu pălarioară am dat și eu, dar al meu era destul de arab, nu era chiar burtos și nici foarte negru.

N-am apucat să-ți mulțumesc pentru ecoul de la celălalt review.

Am ajuns și eu pe la hotel și totul e cum zici. Restaurantul ăla de lângă ei e tot al lor și îți fac 15% (parcă) dacă ești cazat la hotel. Asta ne-a zis nenea cu pălărie și așa a fost. După ce le-am zis de reducere - au facut-o.

O problema pe care am avut-o noi a fost că tare vroiam să bem niște beri. Eram însetați rău după ce alergasem prin Petra. L-am întrebat pe pălărioară... și ne-a zis să mergem pe Tourist Street, lângă intrarea la Petra.

Faza e că e ilegal să vinzi alcool. Legal se vinde pe la hotelurile de 5 stele și la două restaurante - ăla din Petra - Basin Restaurant, plus la Cave Bar, chiar la intrarea în Petra după Visitor Centre. Dar prețurile sunt criminale - 6JOD un Amstel mic.

Ne-am plimbat tot Wadi Musa ăla pentru o bere, că ne sfătuise un canadian în Wadi Rum, că găsim bere faină, la halbă la un restaurant în vârf de deal. Ajunși în Wadi Musa am văzut că sunt dealuri peste tot.

Pe net, am găsit că s-ar vinde bere la Time Out Cafe... care e la doi pași de hotel. La giratoriul de 50 de m mai la vale, imediat la dreapta, la etaj. O halba mare - 6 JoD.

Nu am mai ajuns pe acolo... dar poate folosește informația cuiva care mai ajunge pe aici. Veniți cu bere din Aqaba (unde e mai ieftină), sau de acasă, că garantat veți fi foarte însetați!

Foarte bun reviewul. Felicitări!

fra [31.05.18 12:19:03] »

Da, e adevărat că nu era chiar obez și nici foarte negru, dar pentru noi era o mare schimbare de peisaj după deșert și beduinii de acolo. Mai era un arab fără pălărie și tot așa mai rotunjor care avea o figură tare umilă, și făcea de toate pe acolo, și spală pe jos și servea la micul dejun, se vedea că e foarte muncitor și își vedea de treaba lui; mai retras și nu se băga în seamă aiurea.

Da, cu alcoolul ce să zic... Noi chiar nu am gustat alcool deloc în vacanța aceea știind că e greu de procurat, în schimb am gustat suc de trestie de zahăr, de rodii stoarse în fața noastră, o limonadă foarte verde specifică de-a lor etc. Dar țineți cont că noi am fost în februarie, iar singurul loc în care am stat în tricou și chiar am transpirat a fost la Marea Moartă, deci nu am prins zăpușeală. Și în Aqaba erau oameni pe plajă și în deșert peste zi s-a făcut cald, dar suportabil. Poate că într-un alt anotimp am fi căutat și noi berea la fel de mult ca și dumneavoastră...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
fra [31.05.18 12:30:38] »

@TraianS: vai! Acum îmi amintesc de dumneavoastră! Am căutat să văd despre ce ecou spuneți și mi-am amintit. Să înțeleg că e gata vacanța? A fost fain? Multe lucruri/situații la care nu v-ați așteptat? S-a ridicat la înălțimea așteptărilor? V-ați descurcat prin Amman? Noi ne-am rătăcit de mai multe ori cu gps cu tot.....

Eu fix ieri am scris review-ul și efectiv nu am făcut legătura cu celelalte review-uri. Știam că trebuie să scriu de hotel și ieri am avut o zi mai liberă și starea să o fac... Dar eu vă recomand să scrieți și dumneavoastră pentru că, după cum ați observat, Iordania apare anul acesta printre oferte la multe agenții și sunt mai multe companii aeriene care operează curse directe, iar pentru Wadi Musa cred că sunt doar 3 variante de cazare descrise aici pe site, deci e nevoie în continuare de informații proaspete. Am să urmăreasc chiar cu interes părerile dumneavoastră.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
TraianS [31.05.18 14:46:35] »

@fra: Nu e cazul să mă domnești. Sunt încă tânăr... dar mai liniștit, așa de felul meu.

La hotel nu prea mai am ce scrie eu în plus. Ar mai fi de precizat că servesc micul dejun de la 6:30, ceea e super dacă vrea cineva să prindă Petra de dimineață.

A doua zi a șederii noastre am venit la 6:30 la micul dejun. Și cum bine zici - ne-a servit Abu Grasu. El e de toate pe acolo - și bucătar, și garcon și pasează și dă gol... etc. Fain băiat. Eram trei, dar eu a trebuit să stau separat că a umplut masa. Vreo trei farfurii cu roșii, brânză, ulei de măsline și mix de ăla de spices de a lor, plus o omletă caldă.

Chiar a fost foarte bine ora, deoarece am fost mai apoi la Trezorerie, la panorama de sus, și pe la 9:30 -10:00 numai bine o lumina soarele.

Prin Amman nu prea am fost în multe locuri. Doar la citadelă, Royal Automobile Museum si la două malluri. La City Mall și la Abigail Mall, pe renumitul (vrea să fie) Bulevard. Pe rainbow street nu am mai ajuns.

M-a înnebunit traficul. Cel mai nasol e când ieși și intri de la giratoriile alea de le zic ei Circle 1, Circle 2... etc. În rest a fost ok. Nu ne-am rătăcit.

Am fost și am dat o tură pe la Eastern Desert Castles, ăla cu picturile Qasr Amra și mai câteva și ne-am întors prin Jerash.

Am mai mâncat Mansaf la un restaurant pe lângă hotelul nostru, care cică e renumit. Cam atât.

A fost foarte fain.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
fra

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05091381072998 sec
    ecranul dvs: 1 x 1