Galbenul de Coșula – Mănăstirea Coșula scoasă la lumină

TIPĂREȘTE

O traversare rapidă prin județul Botoșani m-a adus în preajma unui obiectiv istoric, religios și cultural aparte, unul din cele mai vechi lăcașe de cult din arealul botoșănean. Am mai vizitat această mănăstire cu mulți ani în urmă, înainte de asfaltarea drumului și restaurarea superbă prin care a trecut complexul monahal. Atunci am fost conduși de părintele Calinic Chervase, stareț al mănăstirii, pe care l-am întâlnit și acum, puțin mai împovărat de ani, dar la fel de ager și spiritual. Deși ne planificasem o vizită scurtă, surprizele întâlnite ne-au făcut să poposim circa o oră și jumătate.

Localizare. Mănăstirea Coșula este amplasată în preajma drumului național 28B (E58) care face legătura între Botoșani și Târgu Frumos (o șosea aflată în suferință de ani de zile – a se citi: petice, denivelări, găuri). La circa 20 km distanță de centrul orașului Botoșani, după ce depășim impunătoarea Mănăstire Zosin, virăm dreapta pe DJ 208H (există indicatoare către monumentul istoric). Șoseaua este asfaltată acum, șerpuind pe lângă râul Miletin pe o distanță de 3 km. Depășiți zidurile mănăstirii și urcați pe bucata de drum pietruit până în curtea mănăstirii unde a fost amenajată o parcare pentru 7-8 autoturisme.

Scurt istoric. Lăcașul de cult apare în doar cinci luni: aprilie-septembrie 1535, în epoca lui Petru Rareș, fiind ridicat de Mateiaș Mare Vistiernic în codrii din jurul Botoșanilor, apanaj al Doamnelor Moldovei. Ctitoria boierească a lui Mateiaș a condus și la formarea satului din jurul mănăstirii de călugări. Biserica a urmat modelul bisericilor ștefaniene fiind singurul lăcaș de cult pictat la exterior din această zonă. Pictura bizantină așezată de zugrav pe pereți imediat după construcție a supraviețuit până azi, protejată fiind de straturile ulterioare de frescă.

Biserica nu a suferit modificări importante de-a lungul timpului. Mănăstirea s-a dezvoltat continuu, dar a cunoscut și vremuri mai vitrege. Dintre clădirile care au supraviețuit până azi enumerăm: Stăreția - construită în secolul al XVII-lea, turnul-clopotniță ridicat la sfârșitul secolului al XVIII-lea, zidul împrejmuitor edificat în veacul al XVII-lea și reparat la jumătatea secolului al XIX-lea. Secularizarea averilor mănăstirești conduce la decăderea mănăstirii, astfel că în 1908 călugării părăsesc lăcașul și în clădiri se instalează un spital de pelagroși; biserica devine parohială. După evenimentele din 1989 mănăstirea va fi reînființată.

Câteva cuvinte despre ctitor: Matiaș, numit și Coșolvei, a fost mare vistiernic în prima domnie a lui Petru Rareș și mare logofăt în cea de-a doua domnie, om de încredere și sfetnic apropiat al domnitorului, trimis în misiuni diplomatice externe și atașat credinței străbune. Iată cum îl descrie în 1536 arhiepiscopul Lyonului pe Matiaș: Am încheiat cu omul acesta mare prietenie și am dispus să ne scriem unul altuia. … este în adevăr un om foarte modest, foarte bun și mai ales atât de prudent și atât de chibzuit în treburile sale, în cât n-am putea afla unul la fel în acest regat «Ungaria». Se presupune că dregătorul și-a format cultura și gustul artistic în Polonia, unde a învățat și latinește.

Parcăm autovehiculul în parcarea amenajată și ne apropiem de bucătărie, în fața căreia se afla părintele stareț. Am schimbat câteva cuvinte și amintiri după care am fost îndemnați să vizităm mănăstirea în noua sa înfățișare (chiar dacă eram în pantaloni scurți). Unul din oamenii locului ne descuie biserica și pleacă să îl caute pe ghid. Da, mănăstirea are un ghid, absolvent de istorie, angajat ca prevedere a proiectului de restaurare pe bani europeni. A fost surpriza vizitei, tânărul fiind bine pregătit și dornic de a împărtăți cunoștințele sale cu vizitatorii. Am început ghidajul gratuit chiar din fața lăcașului de cult, ghidul implicându-ne și pe noi în descoperirea unor elemente inedite sau încercând să obțină răspunsuri adecvate de la noi. A fost fain!

Savantul Nicolae Iorga, care a vizitat de multe ori bijuteria de pe malul Miletinului, scria la 1909: … o mănăstire cu zidurile neatinse, care trebuie să fie pentru orice om de înțelegere un loc de pelerinagiu și pentru localnici un prilej de mândrie, dar, în același timp, un obiect de statornică și jerfitoare bună îngrijire.

Ne-am rotit privirea prin curte admirând restaurarea mănăstirii după care ne-am oprit câteva minute în fața bisericii ctitorite de marele vistiernic în 1535 și care poartă hramul „Sfântului Ierarh Nicolae”. Pisania originală se află deasupra ușii de acces, înconjurată de un frumos ancadrament de piatră în stil gotic. Elementul inedit este pictura exterioară de pe peretele vestic, un fragment din Judecata de Apoi. Compoziția este deosebită, ni se atrage atenția asupra amplasarea lui Dumnezeu Tatăl în mijlocul porților Împărăției Cerurilor, ierarhia fiind clar stabilită; mai jos este reprezentat Hristos, înconjurat de îngeri și sfinți, probabil urmau celelalte categorii în registrele inferioare. Pictura murală exterioară se încadrează în curentul epocii lui Petru Rareș, acela de a forma și prin astfel de manifestări artistice o conștiință militară, de apărare împătriva păgânilor, dar și de învățătură creștină, de cateheză.

În interiorul bisericii observăm luminozitatea picturii, datorată cromaticii, dar și restaurării recente. Ne dăm seama de diferența între pictura bizantină, veche de 500 de ani, și cea de secol al XIX-lea – culori, trăsături, poziții diferite. Privim cu atenție la galbenul de Coșula care a atras atenția cercetătorilor încă de acum 100 de ani (Iorga scria în 1926: … ici și colo se arată câte o parte din chipurile sfinților pe fond de aur… ). Da, e culoarea aurului, luminoasă, strălucitoare din anumite unghiuri. Această nuanță se alătură albastrului de Voroneț, verdelui de la Arbore și Sucevița, roșului de Humor. O enigmă, un miracol...

Admirăm frescele care se întind în toată biserica, în câteva locuri fiind încă prinse sub pictura de secol al XIX-lea. Figura sfinților, trăsăturile fețelor care evocă diferite stări sufletești, poziția corpurilor denotă cunoștințe temeinice ale zugravilor, rămași necunoscuți. Identificăm și câteva elemente populare moldovenești, ca de exemplu ștergare, dar și veșminte de origine bizantină (cum ar fi mantia de purpură roșie). Ghidul ne arată o scenă interesantă, de dimensiuni mari: Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe șezând pe Tronul Slavei, încadrată de cei doi sfinți militari: Mihail și Gavriil. Compoziții deosebite sunt și cele două șiruri de scene, suprapuse, reprezentând martiriul Sf. Nicolae și al Sf. Gheorghe. Nu lipsește portretul ctitorului, Matiaș Coșolvei, îmbrăcat în veșminte de epocă.

Stăreția mănăstirii, o clădire construită în secolul al XVII-lea, a fost refăcută în proporție foarte mare. Acum câțiva ani ea se afla în stare de colaps, cu acoperișul căzut și doar câteva ziduri în picioare. Construcția de dimensiuni apreciabile, având beci și etaj, a fost reabilitată respectând stilul arhitectural original. Aici a fost inaugurat un muzeu de artă religioasă, restul spațiilor urmând să găzduiască un centru de artă și cultură religioasă, o bibliotecă, sală de conferințe, ateliere de pictură și restaurare, birouri administrative.

Am mers alături de ghid pe alei pietruite și pe lângă spații verzi îngrijite spre fosta stăreție; în câteva locuri sunt amplasate bănci și aranjamente peisagistice în trunchiuri de copac. O fântână tradițională și un iaz întregesc peisajul din curtea mănăstirii. Pridvorul masiv al stăreției este impresionant, combinația de cărămidă și lemn, dar și coloanele și arcadele creează o imagine vizuală plăcută.

Muzeul conține exponate de artă și cult cu specific religios, cărți, manuscrise și fotografii, obiecte de metal, lemn și ceramică. Remarcăm o pictură de secol al XIX-lea reprezentând pe ctitorul mănăstirii, Mateiaș Vistiernicul și familia sa, veșminte preoțești vechi, obiecte de cult utilizate în timpul slujbelor religioase, icoane vechi de peste un secol. De asemenea, este expusă și o fotocopie după manuscrisul descoperit de istoricul Nicolae Iorga în 1908 la Coșula, și anume o traducere realizată de un călugăr coșulean în veacul al XVIII-lea, prima traducere în limba română a unui text a lucrării intitulată „Istorii”, aparținând lui Herodot. De altfel, Iorga a găsit mai multe cărți și manuscrise vechi la Mănăstirea Coșula, acestea atestând existența unui focar de cultură românească în această zonă botoșăneană.

Alte construcții. În partea de est a curții se află turnul-clopotniță, de formă pătrată, cu fundație din piatră de râu; la etaj se află camera clopotelor (unul dinclopote este datat 1793). Zidul de incintă, acoperit cu olane, urmează configurația terenului, formând trepte (Iorga îl descria în 1909: … se văd suind dealul, destul de năltuț, ziduri de cărămidă roșie încă întregi, care nu se urcă într-o singură linie, ci se împart în frânturi, care se sprijină deosebit pe coasta de lut, alcătuind un zigzag interesant, cum nu se mai află aiurea. ). Se păstrează și poarta vestică cu o frumoasă arcadă semicirculară și același acoperiș de olane.

În partea de sud a incintei au fost conservate beciuri de cărămidă, aparținând unei clădiri vizibilă în fotografia de epocă din 1901. Umblă și o legendă conform căreia însuși domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost închis în aceste hrube, starețul de atunci neștiind cine e străinul care își mână caii pe pământurile mănăstirii. După trei zile, verificând prizonierul din beci, îl găsește pe Cuza îmbrăcat în hainele de domnitor și îl eliberează numaidecât.

În zona beciurilor au fost descoperite de către arheologi două cuptoare de ars ceramică, datând din veacurile al XVI-XVII-lea. Au fost restaurate și arhondaricul, împreună cu bucătăria (cuhnia), construcții vechi de peste 150 de ani.

Concluzii. Revenirea la Mănăstirea Coșula după procesul de restaurare și reabilitare a ansamblului monahal a fost de bun augur. Am găsit o pictură bizantină de excepție, un muzeu drăguț, un complex mănăstiresc bine amenajat, un muzeograf-ghid priceput. Putem spune acum că Mănăstirea Coșula se poate încadra în circuitul turistic muzeal și ecumenic național, fiind un obiectiv cultural care nu trebuie ocolit dacă vă aflați în zonă.

Alegeri inspirate!

Addenda. La sfârșitul lunii iunie 1938 s-a desfășurat la Botoșani congresul național al Ligii Culturale, organizație condusă de Nicolae Iorga începând din 1908. În cea de-a doua zi a manifestării, participanții au efectuat o vizită la Mănăstirea Coșula. Iată cum este redată excursia în publicația „Neamul Românesc”:

La ora 11, în douăzeci de automobile, congresiștii au plecat într-o excursie în satul Coșula. La intrarea în sat se afla un mare placard, pe care era scris: „Bine ați venit! ”. Întru întâmpinarea oaspeților au ieșit d-nii: Dobodă, primarul satului, inginer Bârsan, preotul Bușilă, învățător Al. Negureanu și D. Ciupercă, împreună cu tot satul în haine de serbătoare.

La oarele 2 jumătate, congresiștii au părăsit satul cu frumoase amintiri, înapoindu-se la Botoșani.

---

VIZUALIZĂRI: 1461 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI