ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.05.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
OCT-2017
DURATA: 4 zile
prieteni
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 4 MIN

    Două Baptisterii în Ravenna

    TIPĂREȘTE URM de aici

    O călătorie la Ravenna, este o adevărată revelație pentru cine iubește frumosul și apreciază adevăratele valori culturale ale Europei. Și acestea nu sunt puține. Aproape jumătate din Patrimoniul UNESCO, se află în Europa. Și mare parte din acestea, în Italia.

    UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) a fost fondată la 16 noiembrie 1945. Își are sediul în Paris și 73 de suboficii active în diverse țări ale lumii.

    Iubesc Ravenna, pentru unicitatea, eleganța și rafinamentul mozaicurilor sale.

    Suntem în Anul European al Patrimoniului Cultural și două Baptisterii aflate la Ravena, sunt protejate UNESCO, tocmai datorită acestor ”bijuterii”.

    Așa cum am scris și în alte reviewuri, Ravenna nu trebuie ocolită. Ea trebuie luată la pas, descoperită pietricică cu pietricică și apoi reconstituită în San Vitale vezi impresii, San Apollinare vezi impresii. și acum, în Baptisteriul Neonian și cel Arian. După care, altele...

    Baptisteriul Neonian, sau Ortodosso, construit la începutul sec al V-lea, inițial pe o fostă baie romană, este cel mai vechi monument din Ravenna, împodobit cu mozaicuri bizantine. Denumirea sa este legată de Episcopul Neon, cel care a transformat baia romană într-o construcție octogonală. Cele opt laturi simbolizează 7 zile ale săptămânii, iar cea de a opta, ziua veșniciei.

    Baptisteriul Neonian se află foarte aproape de Museo Dantesco și Tomba di Dante - vezi impresii Centrul istoric al orașului fiind destul de mic, așa-dar, pentru niciunul din obiective, cu excepția San Apollinare in Class și Mausoleo di Theodorico, nu necesită deplasare cu mijloace de transport în comun. Există totuși un ”vino-ncoa”: vitrinele, arhitectura orașului și diverse ornamente-mozaic amplasate pe ici, pe colo, prin spațiile publice.

    De la oricare din obiectivele următoare, se poate cumpăra un bilet comun, bilet care, în 2017, era în valoare de 9,50 euro și cuprindea San Apollinare Nuovo, Capela Arhiepiscopală, Baptisteriul Neonian, Basilica San Vitale și Mausoleul Galla Placidia.

    Baptisteriul Neonian, ca de altfel și cel Arian, dar mai ales mausoleul Galla Placidia, sunt construcții pe care nu dai două parale, văzute de afară, în raport cu valorile pe care le ascund. Baptisteriul Neonian este cel mai frumos și mai bine păstrat baptisteriu din perioada creștinismului timpuriu, motiv pentru care aparține patrimoniului UNESCO. Exteriorul, din zidărie de cărămidă, la prima vedere pare anost și fără importanță.

    Elementul principal în interiorul său, îl constituie marele mozaic de pe boltă, ce înfățișează botezul Domnului și cercul din jurul său, format din cei 12 Apostoli. Personajul nud, îngenunchiat lângă Hristos, este personificarea râului Iordan. Cei 12 Apostoli înlănțuiți parcă într-o horă în jurul medalionului central, sunt punctul de rezistență al întregului rafinament al mozaicului.

    Privind întregul ansamblu și rotindu-te în jurul bazinului de piatră din mijlocul încăperii, fără a lua privirea de pe boltă, realizezi alternanța culorilor alb/ galben- pal a veșmintelor Apostolilor, care, la prima vedere par a fi toți la fel. Involuntar, rămâi cu capul pe spate, într-un adevărat extaz, rotindu-te permanent, urmărind gesturile, figurile, veșmintele și ornamentele acestora, până la un anume moment când, se crează impresia că ei se mișcă într-o adevărată horă. Această senzație de mișcare se intensifică, până simți o ușoară amețeală.

    Baptisteriul spune multe, trebuie numai un teolog să deslușească semnificațiile acestui mozaic foarte interesant.

    Baptisteriul Arian. Ridicat la sfârșitul secolului al V-lea și începutul secolului al VI-lea de regele ostrogot Theoderic cel Mare (493-517) și contemporan cu Basilica Sant Appolinare Nuovo, monumentul este o mărturie a creștinismului timpuriu în formă ariană. După condamnarea finală a arienismului, mica structură octogonală a fost transformată în oratoriu.

    Baptisteriul se află pe Vicolo degli Ariani ce se formează din principala Via Diaz, care duce la gară. Este așezat în apropiere de fațada Bisericii Santo Spirito, biserică parohială a românilor din Ravenna (unde slujește părintele paroh Dan Vesea).

    Deși mozaicurile sale nu s-au păstrat la fel de bine ca cele din Baptisteriul Neonian, se observă totuși o mare asemănare între ele. Mozaicurile sunt supuse cercetărilor, în vederea găsirii unor elemente comune între iconografia ariană și cea bizantină.

    Pe bolta acestuia găsim același medalion cu Botezul, apoi cercul cu cei 12 Apostoli. Ca o curiozitate, în timp ce, la Baptisteriul Neonian cei doi Apostoli deschizători de cortegiu Petru și Pavel, sunt așezați de artistul mozaicar la picioarele Mântuitorului, la Baptisteriul Arian, aceștia sunt așezați la căpătâiul său, adică imaginea întoarsă la 180 grade. Îmbrăcămintea lor este albă, dar alternanța în cromatică este vizibilă. Chipurile nu sunt așa expresive precum ale celor din Neonian.

    Deși sunt aflate la oarece distanță între ele, recomand vizitarea celor două obiective succesiv, tocmai pentru a face o comparație, precum cei care le cercetează.

    Cele două Baptisterii îmbogățesc Ravenna, prin mozaicurile lor ce captează lumina, ca apoi să o transforme în lumină divină.

    Mulțumesc!

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de mihaelavoicu in 10.05.18 23:22:41
    Validat / Publicat: 11.05.18 06:35:14
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Amsterdam, Bruxelles, Napoli, Bruges, Londra etc.

    VIZUALIZĂRI: 1156 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P17 Bolta în mozaic a Baptisteriului Arian din Ravenna. Amplasarea Sf. Petru și Pavel, diferită de cea din Bapt. Neonian.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    [900 PMA] [450 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29450 PMA (din 31 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    webmaster45 [11.05.18 06:34:52] »

    Mutat, la reorganizare, în rubrica "Biserici în Ravenna, RAVENNA" (deja existentă pe sait)

    [Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

    mihaelavoicu [11.05.18 06:42:52] »

    @webmaster45: Am rugat prin PM, să fie introdus un review în aliniatul 7.

    ===

    Rezolvat [by WM]

    doinafil [11.05.18 15:19:24] »

    @mihaelavoicu: Baptisteriul Arian mi se pare mai puțin elaborat decât cel Neonian, chiar dacă este mai „tânăr” cu aprox. 100 de ani. Care să fie motivul pentru care cel Neonian este mai bine păstrat?! S-a făcut o recondiționare a lui?

    Mi-a plăcut și am votat cu drag!

    mihaelavoicu [11.05.18 16:04:15] »

    @doinafil: Cel Neonian a fost ridicat pe locul unei băi romane cu destinație directă de așezământ catolic, pe când cel Arian, deși mai nou era de rit arian, considerat a fi ”păgân”, dar Theodoric l-a împodobit precum cel Neonian, pentru a fi folosit și de creștinii catolici și ortodocși, dar cu unele mici modificări.

    ortodoxihttps://www.crestinortodox.ro/arta-bizantina/arta-bizantina-iv-viii/baptisteriul-arian-67256. html

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    crismis [13.05.18 10:05:23] »

    @mihaelavoicu: Câtă frumusețe! M-am îndrăgostit de Ravenna și nici măcar n-am văzut-o încă (decât prin ochii și inima Mihaelei Voicu!) ! Felicitări!

    mihaelavoicu [13.05.18 10:22:40] »

    @crismis: Încă.

    Mă bucur că apreciezi. Pune pe listă Ravenna!

    mihaelavoicu [13.05.18 21:58:11] »

    @doinafil: Aduc ceva modificări la răspunsul meu: Cel Neonian a fost ridicat pe locul unei băi romane cu destinație directă de așezământ catolic. Trebuia scris așezământ creștin (nu fusese încă Marea Schismă). Scuze, am greșit.

    Când a venit Theodoric, cel care îmbrățișa cultul arianic și-L considera pe Iisus ca nefiind de natură divină și pe el, conducător, un instrument al puterii divine capabil de a îndeplini voința lui Dumnezeu atotputernic (și în al doilea război mondial circulau aceleași concepții... ) a ridicat Baptisteriul Arian, a preluat modelul de boltă de la Neonian, dar totul răsturnat la 180 grade. Justinian a distrus restul de mozaicuri și a lăsat doar bolta.

    Noi comentăm să ne găsim în treabă, doar specialiștii se por exprima.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mishu [20.05.18 14:58:15] »

    @mihaelavoicu: Normal ca mi-a placut articolul si nici nu se putea altfel, insa la fel de mult mi-au placut si ecourile.

    Felicitari, votat cu mare drag.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    crismis, doinafil, mihaelavoicu, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂBiserici în Ravenna:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066240072250366 sec
    ecranul dvs: 1 x 1