Kathmandu – Kabul – Kandarar – Orasele K

TIPĂREȘTE

Nu toate orasele din lume care incep cu K sunt identice, insa cele mentionate mai sus, au ceva aparte. Sunt pline de praf, mizerie si miros pestilential. Strazile cu gunoaie aruncate la intamplare, rauri pline cu animale moarte dar si cu cenusa mortilor aruncata in rau bașca peturi de plastic (nu doar in Romania poti vedea asta). Dar despre cenusa celor morti am aflat mult mai tarziu ca se arunca in rau iar despre asta se va scrie ulterior.

De ce am facut aceasta legatura a localitatilor? Pentru ca odata cu aterizarea noastra in Nepal si dupa ce am terminat cu formalitatile vamale (greoaie ce-i drept), iesiti din aeroport, am avut un deja-vu. Nasul meu imi spunea ca am regasit un loc pe care-l mai mirosisem cu ani in urma.

Dupa ce ne-am pupat ghidul de bucurie ca am reusit sa iesim din aeroport, el asteptandu-ne cu ghirlande si esarfe locale, am ajuns in parcarea aeroportului, intesata cu taxiuri. Soferii te imbiau cu fel de fel de oferte, insa noi, ca roboteii, ne tineam sau urmaream miscarile ghidului. Stia el ce are de facut.

Odata intrati pe strazile orasului, am realizat brusc despre ce este vorba. Despre anii petrecuti prin Afganistan, prin Kabul si Kandahar, iar asemanarea este izbitoare.

Stiu ca in Nepal a fost un cutremut puternic in urma caruia au murit zaci de mii de oameni, dar mizeria este la ea acasa. Cred ca asistatii nostril social ar face treaba buna acolo! ;)

Ne-am pus intrebarea daca nepalezii au firme de colectare a deseurilor. Credeti ca ne-am putut raspunde? Ioc. Am aflat ulterior de la ghidul nostru ca marea problema este locul de depozitare…. nu prea au unde sa-l duca. Si prefera sa-l lase pe strazi. Oricat te-ai stradui sa faci curat in casa, la ce praf este in atmosfera, in secunda urmatoare o iei de la capat. De aceea ghidul uraste sa se deplaseze in capitala. Mai ales sa stea acolo, macar cateva zile. Un om de altfel, de mare valoare.

Uitandu-ne pe geamul taxiului ce ne ducea de la aeroport la hotel, am vazut zeci de oameni cu masti pe fata, oameni ingandurati, probabil se grabeau sa ajunga mai repede la destinatie sa poata respire un aer cat de cat curat.

In Kathmandu cuvantul curat este relativ. In intersectie sunt politisti cu aceleasi masti. Noua ni se parea haios insa imaginea era deplorabila. Un alt moment in care am vazut fata “dezastrului” ecologic a fost atunci cand am incercat sa ne facem un seflie din templul maimutelor, situate cu mult deasupra orasului. Privelistea ar fi fost una magnifica insa scrutam zona sa vedem casele insa nu prea reuseam. Praful era atat de dens incat obtura imaginea. Pacat, ar fi iesit niste poze minunate.

O alta asemanare este traficul infernal. Chiar daca sunt reguli de circulatie, ele nu sunt respectate. Intre 2 masini depasirea se face nu prin semnalizare ci prin claxonare. Ne-au disperat claxoanele de la masini, camioane, motociclete. Bine ca nu au si bicicletele claxoane puternice ca ne-ar fi dus la disperare totala. Doar cand se intuneca nu se mai claxona, ca sa nu deranjeze somnul populatiei. Ce se respecta cu sfintenie, si asta am vazut in momentul plecarii spre aeroport, la intoarcerea spre casa, este vorbitul la telefon. Daca la noi se mai trece cu vederea, in Nepal, daca te vede nenea “militianul” ca stai cu telefonul la ureche, te trage imediat pe dreapta. Sau pe stanga, ca ei circula pe invers. Amenda este inevitabila. Si nu sta pe ganduri.

Partea cu amendatul pentru vorbirea la telefon o veti afla ulterior. Tot din alta sursa.

Daca in zona asa zis centrala, unde se afla majoritatea puntelor de atractie turistica iar traficul este infernal, odata cu trecerea spre zona periferica, scade traficul pietonal in schimb cel auto este identic. Praful are aceeasi intensitate.

O alta “atractie” este plimbatul vacilor, libere, pe strazile oraselor. Nu sunt deranjate de nimeni, chiar si masinile le ocolesc. Cu smerenie…. ;).

Asa cum a spus si sotia, copiii sunt foarte ingrijiti cand merg la scoala, sunt curati, imbracati toti in uniforme scolare, zambitori, veseli. Sunt cam singurii care emana veselie. In rest…. mai putin.

Daca in alte zone ale lumii locurile importante ce pot fi frecventate de turisti sunt marcate, sunt semnalizate cu indicatoare, in Nepal, cel putin in Kathmandu, deloc. Daca nu ar fi ghizii sa-ti spuna unde sa mergi, sa-ti arate locul, singur nu ai gasi decat… colbul de pe strazi.

Si sunt multe locuri ce pot fi vizitate in capitala. Multe temple, pline de istorie. In schimb ce mi-a placut, oamenii sunt deschisi, sinceri si cinstiti. Cel putin cei cu care am intrat noi in contact. Atat prin temple cat si prin zona pietei Tamel, unde sunt localizate si multe hoteluri. Noi le spunem hotel, ei le spun Guest House. Am tot cautat cu privirea o cladire pe care sa scrie Hotel insa nu prea am gasit. Chiar daca afara este mizerie din plin, in hoteluri curatenia este la loc de cinste. Sunt curate, mentinute intr-o stare foarte buna. Inclusiv serviciile oferite sunt de calitate. Stiti povestea cu autobuzul local… chiar daca scrie pe el DE LUXE.

Apropos de transportul in comun, ce mi s-a parut haios a fost faptul ca autobuzele, unele mai acătării (ca nu pot spune ca sunt noi) altele mai vechi decat Unirea (Romaniei nu coniacul cu acelasi nume;)) au la usa de urcare un gemulet pe care se iteste capul unui tanar (sau batran) care striga cat il tin plamanii destinatia autobuzului respectiv. Asta in ceea ce priveste transportul interurban. La cel local sunt microbuze vechi si ruginite de cad tablele de pe ele, cu usa glisanta larg deschisa, de care atarna un corp ce striga acelasi lucru, destinatia finala a “atelajului” respective. Si vreau sa va spun ca sunt arhipline cu calatori.

Magazinele, chiar daca sunt niste dughene mici si inghesuite, unele din ele, sunt destul de aprovizionate mai ales cu produse aduse din India sau China, tari cu care se invecineaza. Atat produse alimentare cat si nealimentare. Intr-o zi, plambandu-ne prin oras, sotia mea a vazut un magazine cu prajituri.

Stand de vorba, deodata vad ca face ochii mari cat cepele si parca incepe sa saliveze. Nu am apucat sa o intreb daca i-a venit rau de la atmosfera incarcata ca striga, mai incet ce-i drept… ”PRĂJITUUUUUURI”. Am avut inspiratia sa pun mana pe ea ca altfel ar fi sbughit-o in dugheana aia sa-si cumpere prajituri. Aratau binisor, dar vazand cum stau ouale la “clocit” afara, pe tarabe, mi-a fost tare teama sa nu se intample ceva. Dar acel ceva mi s-a intamplat mie, ea a scapat teafara si nevatamata. Despre ce este vorba? Veti afla…. mai tarziu. ;)

Tot cu ocazia plimbarii noastre, am vazut de asemenea si “dughene” cu carne… atarnand de carlige. Carne de pui sau de capra. Va dati seama ca vaca fiind animal sfant, scapa de “atarnatoare”. Am intrebat ghidul daca mananca si carne de porc. Ne-a spus ca da, dar mai rar. Dar prefera carnea de capra. La unele dughene am putut vedea carnea atarnata in carlige iar in fata “magazinului” erau legate de un par 2-3 capre vii ce-si asteptau obstescul sfarsit. Nu stim cand a venit caci noi am trecut mai departe.

Am vazut cum zilnic vin masini cu platforma, care distribuie apa imbuteliata in bidoane de 20 litri pentru dozatoare. Nu cunosc pretul, nu am fost curios sa aflu cat costa un bidon. De baut, doar apa imbuteliata!!! Pretul unei sticle de apa de 1,5 l sau 2 l este cuprins intre 0.50 – 1 $. Sau apa de izvor, de la munte. Va spun ca este extraordinar de buna si rece. Dar asta este o alta poveste. Tot timpul vin camioane pline cu marfa din India.

Se stie ca Nepalul a fost mai intai colonie britanica dupa care a trecut sub “tutela” Indiei. Din cele cunoscute de mine si dupa discutiile avute cu ghidul sau cu angajatii unui Guest House;) din Kanthmandu, unde am fost cazati, Nepalul are un nivel de trai scazut tocmai din cauza faptului ca India nu doreste dezvoltarea economica a acestei tari, doreste sa o “subjuge” economic. Guvernul nepalez nu are “puterea” sa se razvrateasca impotriva indienilor pentru ca sunt aserviti intereselor acestora. Singura lor industrie se reduce la fabricarea caramizilor folosite la constructia locuintelor, a micilor producatori de produse din tabla si…. cam atat. Altceva nu am vazut. Ca producatori. Insa sunt plini de ateliere service pentru masini si mai ales pentru motociclete. Motocicletele sunt la loc de cinste. Sunt folosite mai mult decat bicicletele. Chiar si ca taxi…. mototaxi. O idée ce imi incolteste in minte... pe viitor. Cine stie. Da bine pentru impresia artistica. Je... calare pe motocicleta galbena cu sigla taxi iar pe ghidon casa de marcat. Hahaha.

Resturantele sunt de diverse modele, pentru toate buzunarele. Sunt restaurante statice dar sunt si “restaurante” ambulante, unde preturile sunt scazute iar servirea se face la “botul” acesteia. Aceste “restaurante” sunt biciclete gen ricsa, care au montate un fel de plite cu butelie, pe care pregatesc omlete ad-hoc, au niste gogoloaie de coca gata pregatite, le intins si le pun pe plita, facand un fel de lipie locala. Am vazut oameni care mancau mancarea gatita cu bani transformati in linguri. Si erau fericiti.

Restaurantele clasice, erau atat bine aranjate, asteptand clienti cu dare de mana, dar si restaurante micute, alcatuite din 2-3 mese cu cate 4 scaune unde puteai vedea mancand si localnici dar si turisti. Mancarea buna, picanta si ieftina. Pentru o masa de pranz sau o cina, daca nu esti pretentios, nu dai mai mult de 6-7 dolari. Si te poti declara satul. Dar nu de foame, ;)

La fiecare colt de strada, iar aici ma refer chiar la fiecare colt de strada, poti vedea tarabe pline cu fructe. De toate felurile… la preturi incredibil de mici. Pentru noi, probabil ca pentru ei nu sunt chiar atat de mici. Incep cu bolovanul numit nuca de cocos. Nucile de cocos de la noi din hipermarketuri sunt mici nuci normale in comparatie cu acestea. Am mai vazut asa ceva in Dominicana, unde ni s-a oferit o nuca si ne-am chinuit 2 persoane sa o dam gata. Au un lapte…. offff. Si acum tanjesc dupa o nuca din aia. Apoi papaya… o alta bunatate. Pentru unii pare a fi sapun de casa, dar noua ne place. Urmeaza ananasul, strugurii si multe alte fructe.

Legat de fructe, am vazut biciclisti cu un cos mare in spate ce se deplaseaza printre autobuze, in general, si ofera fructe calatorilor. Si chiar se vand.

Serviciile oferite de nepalezi sunt de asemenea de calitate. Nu pot sa spun cea mai buna, dar cu certitudine de calitate. Comparativ cu alte natii. Pentru ei lux inseamna ca, o camera de hotel sa fie curate, aerisita, cu papuci la usa de la baie, lenjeria sa fie curata, un televizor si un frigider in camera. De asemenea lux inseamna ca toti clientii lor sa fie multumiti si cu zambetul pe buze. La magazine, chiar daca nu ai intentia sa intri inauntru, odata oprit in fata usii, vanzatorul proprietar va incerca sa faca tot posibilul sa te bage in interior, sa-i vizitezi magazinul si sa nu care cumva sa pleci fara sa cumperi ceva. Prin magazinele prin care am intrat, de voie sau nu, vazatorii faceau tot posibilul sa ne faca sa cumparam ceva, orice. Dar sa le facem “safteaua”.

Am gasit si magazine cu produse de calitate. Chiar daca pretul initial era unul ridicat, dupa negocieri destoinice, cumparai lucruri la preturi bune… pentru ambele tabere. Asa am reusit sa cumparam un sal de Kashmir la un pret de 20$ in conditiile in care ei cereau 35-40$, un kukri (cutit special nepalez folosit de trupele lor gurkha) la un pret de pornire de 50$ reusind sa-l cumpar cu 25$. Am luat 2 bucati. Si multe altele. Chiar si ciorapi nepalezi, inalti, din lana, folositi de serpasi cand urca Himalaya. Caciuli din lana de iak si multe alte suveniruri. Se gasesc produse de toate felurile, pentru toate gusturile.

La capitolul comunicatii, nepalezii stau foarte bine. La inceputul vacantei noastre, ghidul a vrut san e ofere o cartela SIM. Ne-am uitat lung la el si l-am intrebat… Ce sa facem cu ea? El ne-a raspuns cu un zambet șăgalnic... Să aveti net!! Oricum l-am refuzat. Dar odata ajunsi pe munte, unde noi nu aveam nici macar semnal, ghidul nostru era conectat la internet, scriind sau postand poze pe pagina lui.

Daca la inceput, asa cum v-am spus, m-am reintors in Afganistan, acum am realizat ca nu am vazut nici macar 50% din tot ce ne poate arata Nepalul. Cu siguranta se va reveni si la anul… pentru a completa cunostintele despre oameni si fapte. Si cultura…. si altele. Va urma!!

---

VIZUALIZĂRI: 2377 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI