[Vacanta in Puglia] De la Gallipoli pana in Santa Maria di Leuca

TIPĂREȘTE

In dimineata urmatoare ne-am trezit entuziasmati nevoie mare pentru ca urma sa plecam in explorarea coastei de vest a Pugliei.

Prima oprire a fost la sediul de inchirieri auto, unde rezervasem din timp o masina. Tot procesul a decurs repede si fara probleme. Avand mijloc de transport am pornit bucurosi spre mare. Imi si imaginam cum o sa stau la plaja pe nisipul fin, si cum o sa ma bucur de apa aceea verde pe care o vazusem in poze. Parca nici nu imi mai incapeam in piele, asa eram de nerabdatoare. Aceasta bucurie a inceput insa sa piara destul de repede, mai precis cand ne apropiam de iesirea din oras. S-a innorat atat de tare incat aveam impresia ca se lasa seara. Dupa cateva minute am vazut si primul fulger cum se inalta semet pe cer. Nu a trecut mult pana a inceput sa ploua torential. Ajunsesem pe un drum care probabil era circulat, dar nu as putea spune sigur pentru ca noi abia vedeam TIR-ul din fata noastra. Ne-am asteptat ca o astfel de ploaie sa nu dureze mai mult de cateva minute, insa timpul trecea, iar ploaia nu parea sa se linisteasca. Ne apropiam de Gallipoli si incercam sa gasim un plan B cand ne-am dat seama ca ne auzeam mult mai bine, semn ca ploaia incepea sa scada in intensitate. Si ca norocul, cand intram in oras ploaia s-a oprit iar soarele s-a aratat timid printre norii ramasi.

Ne-am invartit putin pana sa gasim un loc de parcare pe strada Corso Roma. Am avut si noroc, pentru ca exact in intervalul orar in care urma sa fim acolo, parcarea era gratuita (1 PM – 4 PM daca imi aduc bine aminte).

De cum am pasit in orasul vechi am fost invaluiti de mirosul de sare. Si de vant. Furtuna trecuse, dar in urma ei a ramas vantul. Am incercat pe cat posibil sa il ignoram si am pornit in jurul fostei cetati. Marea era involburata si se spargea spectaculos de stanci. De sus spectacolul era atat de frumos incat atunci cand am ochit niste scari care coboara abrupt nici nu am stat pe ganduri. Curand ne aflam la nivelul apei. In fata noastra era un debarcader de piatra de care valurile se spargeau violent, ca apoi sa cada suparate inapoi in mare. Am mers pe el doar pe zona uscata, in speranta unor imagini de neuitat. Experienta a fost de neuitat … dar nu datorita pozelor facute, ci a unui val urias care m-a udat din cap pana in picioare :))

Cu hainele lipite de mine am revenit intre zidurile sigure ale fostei cetati. Ne-am mai plimbat putin pe langa mare, dar cand nu am mai rezistat vantului ne-am ascuns printre stradutele inguste. Am umblat fara nici un obiectiv exact, ne-am luat cate un sandvis pentru drumul lung ce ne astepta, dupa care am parasit orasul.

Nu am mers mult si ne-am oprit la Baia Verde. Era pusa pe harta noastra ca un loc numai bun pentru a face o baie. Dar cand am ajuns acolo nisipul era imprastiat pana pe drum si steagul rosu arbora vizibil. Am mers totusi pe plaja si am admirat peisajul. Pe o altfel de vreme ar fi fost un loc superb. Am oftat si am plecat mai departe.

Am mers pe malul marii, minunandu-ne din cand in cand de cate un val urias. Urmatoarea oprire a fost la Faro di Torre San Giovanni cu desenul sau distinct. Lido Marini a fost o plaja care mi-a placut mult. Profitand probabil de lipsa turistilor, pesemne speriati de valurile violente, localnicii jucau relaxati pe plaja un joc asemanator cu oina. Nu stiu cum este in mod normal acolo, dar in acea zi a fost una din cele mai relaxante plaje gasite.

Nu am putut rata ocazia si am vazut si Le Maldive del Solento. Cel mai impresionata am fost de drumul prin stufaris pana la plaja. Am mai facut o oprire si in Torre Vado pentru a vedea al sau turn de apa, dupa care am mers mai cu spor pana la Grotta del Drago. Trebuie sa recunosc ca desi furtuna de mai devreme ne-a scos din plan baia pe ziua respectiva (cel putin nu una directa; inca imi amintesc valul din Gallipoli) ne-a oferit niste peisaje mult mai spectaculoase decat in mod normal. Valurile imense care se spulberau la contactul cu malul stancos au fost de-a dreptul impresionante.

Cand soarele se pregatea sa apuna am ajuns si noi in Santa Maria di Leuca, si nu oriunde, ci in cel mai sudic punct al cizmei: Punta Ristola. Batuti bine de vant ne-am bucurat de un apus linistit intr-o mare involburata. Am parcurs repede orasul, iar cand noaptea incepea sa isi faca simtita prezenta, am admirat luminile farului si ale orasului. A fost un final frumos al unei zile pline.

---

VIZUALIZĂRI: 4450 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI