Paphos, capitală europeană şi artă abstractă

TIPĂREȘTE

N-am avut mult timp de zăbovit prin Larnaca. Era o altă zonă care acţiona asupra mea ca un magnet cam la 100 de km distantă. De fapt nu îmi place să stau mult într-un loc. Cele mai reuşite vacanţe mi se par cele din care mă întorc obosită. Inactivitatea, statul la plajă şi un program fix sunt toate ingredientele pe care nu vreau să le folosesc în concediu. Aşa că renunţăm la apartamentul destul de confortabil din Kiti cu intenţia de a ajunge cât mai repede in Paphos. Am mai făcut o oprire de câteva ore la Camel Park, un fel de zoo cu …cămile evident. O să vă vorbesc şi despre el, dar acum ne grabim să ajungem in Paphos.

100 de km pe autostradă au trecut pe nesimţite. Eram porniţi să cercetăm insula cât de în nord putem. La închirierea maşinii, ni s-a atras atenţia că în Ciprul de Nord nu e valabilă asigurarea. Ca turist nu vrei să te implici în problemele lor interne, dar am simţit multă tristete ori de câte ori am adus vorba de zona nord. Uitasem să vă zic că anul trecut Paphos a fost capitala europeana a culturii, a fost gazda unor evenimente culturale cu tema „Pod între continente, punte între culturi”. Pe faleza de la castelul medieval spre Faros Beach erau o mulţime de omuleţi pictaţi, purtători de mesaje unele vesele, optimiste, altele politice, triste sau disperate. Unul dintre ele mi-a provocat o lacrima şi nevoia să aflu mai multe. Help Cyprus şi un cuţit însângerat cu marca Turciei. Îl vedeţi şi voi în imagine. Pe scurt, că doar suntem în vacanţă, istoria e cam aşa. Începutul secolului îi prinde colonie britanică, dar divizaţi în două comunităţi religioase principale care vor deveni nucleele a două „republici”. În timpul primului război mondial insula a fost oferită de britanici, Greciei, un fel de mită pentru a intra în război alături e ei. Grecii refuză, dar o eventuală independentă nu era dorită nici de ciprioţii musulmani, care se temeau de o posibilă uniune cu Grecia. Cipru a devenit republică independentă în 1960 printr-o convenţie negociată de Turcia, Grecia şi Marea Britanie. Intervenţia celor trei state implicate, fiecare cu propriile interese au amplificat sentimentele patriotice şi ura interetnică a ciprioţilor, care nu au fost niciodată consultaţi cu adevărat în problemele constituţionale şi de guvernare. Astfel s-a ajuns la un stat divizat artificial, partea de Nord recunoscută ca stat doar de Turcia, blocată de un embargou comercial, are o economie care stagnează, în timp ce partea de sud, se dezvoltă datorită turismului şi a recunoaşterii internaţionale.

Nu vreau să vă încarc cu mai multe informaţii doar ce e necesar să stiţi. Povesteam cu ceva timp în urmă cu nişte prieteni care fuseseră tot anul trecut în Cipru, au închiriat şi ei maşină, dar au omis sa asculte şi indicaţiile de a nu trece graniţa. Au trecut în Ciprul de Nord şi în mai puţin de 2-3 km au fost opriţi de un echipaj de poliţie care le-a recomandat respectuos sa facă cale întoarsă pentru siguranţa lor. Le-au povestit că au fost cazuri în care cetăţenii au vandalizat maşinile închiriate de turiştii din Cipru de Sud şi că disensiunile dintre ei se răsfrâng asupra tuturor. Recunosc, nu am încercat, dar probabil se poate încheia şi o asigurare valabilă în partea nordică. Nu ştiu nimic de costuri. Nu cred în poveştile auzite cum că cei din nord sunt nişte brute care dau foc la biserici şi vandalizează maşinile turiştilor, dar încerc să respect istoria fiecăruia aşa cum o trăieşte şi cum o percepe. Daca voi vizita partea nordică, sunt sigură că-mi va plăcea la fel de mult, pentru că natura e uimitoare peste tot, iar diferenţele culturale nu fac decât să ne îmbogăţească. Deocamdată recunosc, nu ma simt pregătită să mă confrunt cu baclavale, bazaruri şi all inclusive.

Avem autostradă spre Paphos, drumul e bun, frumos, bine semnalizat, iar condusul pe partea opusă e o provocare grozavă pe care o agreem cu toţii, şi cel mai mult soferul. Noroc cu cutia automată a maşinii. O grija în minus e binevenită. Suntem atenţi la indcatoare, nu de teama că am putea să ne rătăcim, ci mai degrabă să vedem pe unde am putea să ne mai plimbăm. Un indicator spre Aphrodite’s Hills ne trezeşte cheful de explorare. Stabilim să ne întoarcem într-una din zile.

V-am spus că Cipru e invadat de români. În Paphos am gasit un magazin cu produse româneşti. Normal, plin de români. Am intrat de curioşi, dar nu am cumpărat nimic. Aveau pufuleţi, pate Bucegi, loţiuni şi creme Farmec, apă Borsec. Preturi mai mari normal, dar ciudat mi s-a părut că era plin de turişti români. Eu credeam că astfel de magazine sunt pentru cei care traiesc şi muncesc acolo şi le e dor de un gust românesc. Ca turist… ma gândeam că alegi o ţară nouă ca să ai parte de diversitate.

Vă spun acum ce mi-a plăcut mai puţin din ce am văzut. Topul cu locurile prefrate il lasăm pe altă dată.

Nu mi-a plăcut că traseele lor turistice mai ales cele de prin munţi şi păduri nu sunt marcate decât la plecare. După... habar nu ai când şi unde se termină. Te duci până te blochezi în stânci, te rătăceşti în pădure, pe plictiseşti sau abandonezi că ţi se pare că ai deviat de la traseu. Totul depinde de tine.

Cel mai puţin mi-a plăcut la castelul medieval din Paphos. Nu că ar fi fost o ruină… e normal să fie aşa. Dar peste tot erau blocaje care interziceau trecerea, şi era mai spectaculos din afară decât din interior. Nu exista un ghid care să îţi vorbească despre istoria lui, nici plăcuţe cu explicaţii decât foarte sumare. Intrarea costă puţin, undeva la 2 euro de persoană, dar pentru ce am văzut a fost prea mult. Mă aşteptam să aflu ceva, n-am aflat nimic, decât ce am căutat eu pe internet. Are o singură intrare şi câteva ferestre mici. Cladirea principală o reprezintă un turn mare înconjurat de ziduri. Primul nivel îl reperezintă un spaţiu deschis pe centru şi câteva încăperi folosite la un moment dat ca celule pentru prizonieri. Majoritatea erau goale. La al doilea nivel ai parte de o panorama frumoasă şi multe scări blocate.

Jos, într-o celulă de prizonieri era amenajat un spaţiu ce se dorea de prezentare a unei arte abstracte. Un zid de BCA în spate, un covor persan pe jos şi o jantă de maşină legată cu lanţul de peretele de BCA. Artă, nu glumă. Sau poate era o glumă şi eu am crezut că e artă. Probabil reprezenta înlănţuirea voinţei ciprioţilor pe pământ turcesc cu un lanţ grecesc de un perete englezesc… Habar n-am. Poate era doar un şofer care avusese de a face cu hoţii şi îi era teama să nu i se fure roata de la maşina. Recunosc n-am înţeles imaginea artistică a autorului, mai am de învăţat multe, poate sunteţi voi mai pricepuţi. Priviţi poza P09 şi explicaţi-mi şi mie să ştiu ce-am văzut. Clar, am multe lacune în ce priveşte înţelegerea artei abstracte. :D

---

VIZUALIZĂRI: 4405 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI