Jurnal de calatorie – America de Sud – Episodul 13

TIPĂREȘTE

RIO DE JANEIRO

Dupa un zbor de o ora si jumatate de la Foz de Iguacu la Rio de Janeiro, am aterizat pe Aeroportul International Galleao. Fiind un zbor “domestic”, formalitatile dupa aterizare au fost rapide. Ne-am recuperat bagajele si am luat un taxi pana la hotel. O ora si jumatate a durat drumul pentru ca la acea ora era un trafic infernal. Era deja seara cand ne-am cazat si cum stiam ca nu e prea bine sa te aventurezi prin Rio seara, chiar si pe plajele celebre, ne-am multumit sa stam pe balcon, la etajul 17, si sa bem un suc, “mangaiati” la ureche de sunetul valurilor care se spargeau pe malul Copacabanei.

Ce poti face in patru zile la Rio? Oooo… multe. Dar a doua zi de dimineata, la o discutie cu tipul de la receptie ni s-au cam taiat aripioarele. Maracana? Nu prea mai e indicat. O vizita ghidata in favele? Treaba voastra, dar exista totusi riscuri destul de mari. Asa ca am schimbat programul facut de-acasa. Si am hotarat ca dupa atatea zile de alergatura sa ne mai si odihnim. In consecinta, am lasat prima zi pentru Copacabana, a doua zi pentru un tur pietonal cu ghid prin centrul orasului, a treia zi pentru Cristo si Sugar Loaf si ultima zi pentru celelalte plaje celebre, Ipanema si Leblon, urmand ca in ultima seara si in dimineata premergatoare plecarii sa ne ocupam putin si de suveniruri.

Si cum imi promisesem singur ca in aceasta vacanta sa vad rasaritul la Atlantic si apusul la Pacific, m-am trezit pe la 4.30 si am prins un rasarit de exceptie de pe balcon. Desi era foarte devreme erau valuri destul de mari, insa in larg oceanul era foarte calm. Dupa micul dejun am plecat la plimbare pe faleza Copacabanei, pe celebrul Atlantic Avenue. Toate lanturile mari hoteliere sunt prezente aici, in planul intai al falezei. Valrile erau si mai mari decat in zori, asa ca nu s-a pus problema sa facem baie in Atlantic, pentru ca noi cu inotul… mai subtirel. Insa ne-am facut damblaua si ne-am inmuiat piciorusele in ocean si am stat putin pe plaja, asa… pret de cateva fotografii si ceva aerosoli. Apoi am luat-o la picior pe faleza, ne-am oprit ici-colo si am facut pauze asezonate cu o cafea sau cu o nuca de cocos scoasa de la frigider si “decapitata” in fata noastra. Spre surprinderea mea sucul acela chiar e bun. Mai facusem probe de-astea si prin Romania dar nu mi-a placut. Oricum soiul de nuci de cocos e altul. Sunt niste nuci mari si cred ca au in interior spre jumatate de litru de lichid. La cerere se poate adauga cachaca, bautura lor traditionala sau niscai rom, asa… de aroma.

Dupa amiaza am luat pulsul magazinelor de pe Copacabana ca sa ne facem o idee despre ce se poate cumpara pe-acolo si cam ce preturi sunt. Scump dom’le, scump. Dincolo (in Peru) era mai ieftin. Am gasit aici un nou concept de servire la restaurant pe care nu l-am mai intalnit nicaieri pana acum. Mancatul la suta de grame. Iti pui in farfurie tot ce vrei (e sistem bufet), apoi mergi la casa, ti se cantareste continutul si platesti in functie de greutate.

Se cam inserase si ne-am intors la hotel, desi ni se spusese ca zona e sigura pana in jurul orei 21. Insa n-am vrut sa risc deloc. De pe balconul camerei de hotel se vedea o mare parte din Copacabana, plus ca pe terasa hotelului era o piscina si un barulet unde puteai sta pana la ce ora doreai.

A doua zi am plecat devreme de la hotel deoarece ne hotarasem la un tur pietonal cu ghid prin centrul orasului. Celebrele “free walking tour” prezente in toate orasele mari din Europa unde parcurgi timp de cateva ore un traseu insotit de un ghid (de obicei studenti), iar la sfarsit ii dai omului un bacsis in functie de cat de multumit ai fost de prestatia lui. Am vrut sa incercam si metroul din Rio, asa ca l-am folosit de pe Copacabana pana in centru. Excelent. Modern, curat, sigur, rapid. Citisem ca nu e chiar asa, dar cred ca Jocurile Olimpice din 2016 au dus la imbunatatirea substantiala a conditiilor de calatorie cu acest mijloc de transport. Spre surprinderea mea (ma gandeam ca vom fi foarte putini) s-au strans in jur de 50 de persoane la locul de intalnire, asa ca tipul care venise primul pe post de ghid a mai sunat niste colegi si s-au facut pana la urma trei grupuri, in functie de limba pe care a dorit-o fiecare. Noi am optat pentru limba engleza si am plecat cu o fatuce tinerica, finlandeza la origine, care alesese sa traiasca in Rio. Timp de trei ore ne-a predat o lectie de istorie pe viu a orasului, asezonata cu cateva povesti interesante pe care nu cred ca le gasesti nici chiar pe internet.

A inceput cu steagul Braziliei. La inceput a fost verde. Apoi, in perioada imperiala, cand Pedro I a venit din Portugalia impreuna cu Imparateasa Leopoldina s-a adaugat si rombul galben, deoarece era culoarea casei imperiale austriece, tara de bastina a Imparatesei. In timp s-au adaugat 27 de stele pe steag, fiecare stea reprezentand un stat (sunt 26 de state) plus o stea a capitalei federative, Brasilia. Dupa proclamarea Republicii, in 1889 s-a adaugat banda pe care scrie “Ordem e Progreso”, banda care simbolizeaza si Ecuatorul ce strabate Brazilia, iar una dinte stele a ramas deasupra acestei benzi, deoarece este singurul stat situat la nord de Ecuator.

La un moment dat, plimbandu-ne si povestind, ne-am oprit si fata ne-a intrebat daca stim ce cladiri se afla in jurul nostru. Eram in mijlocul a trei cladiri inalte, spectaculoase. Toata lumea a recunoscut Catedrala Metropolitana din Rio, o cladire futurista in forma de piramida, cu cinci fete. Fiecare latura a piramidei gazduieste un altar, corespunzand celor cinci religii principale care sunt practicate in Rio. Ne-a spus ea ca celelalte doua cladiri sunt sediul Petro-Brazil, un mamut economic din Brazilia si cealalta era sediul fiscului din statul Rio de Janeiro. Apoi ne-a intrebat daca stim unde ne aflam noi. Eram in mijlocul cladirilor. Nuuuuu, fals. Eram de fapt in Triunghiul Bermudelor. De ce? Pentru ca in anii electorali, in cele trei cladiri dispare cam 10% din PIB-ul Braziliei :). M-am uitat acasa, cand ne-am intors si am vazut ca 10% din PIB-ul lor e aproape PIB-ul nostru!!! . Si ne mai vaitam ca e coruptie in Romania :).

Apoi am vazut Palatul in care a locuit Pedro I, primul imparat al Braziliei, un loc sobru si destul de mic, care in zilele noastre gazduieste diverse expozitii, in general de arta. Am admirat la exterior Teatrul Municipal din Rio (din pacate in acea perioada nu se putea vizita si la interior), o cladire suberba care a fost facuta dupa planurile unui arhitect obscur la acea vreme, dar care a avut norocul sa fie fiul primarului din Rio din acea perioada :). Suna cumva a déjà vu, daca fac paralele cu Romania. Acum nu stiu daca or fi fost chiar planurile lui personale, treaba e ca arata intr-un mare fel aceasta cladire.

Turul s-a incheiat la Escadaria Selaron, in cartierul Lapa. 215 trepte pavate cu placi ceramice trimise din peste 60 de tari. TIpul asta, Jorge Selaron, un artist chilian boem care a trait si a muncit prin vreo 50 de tari, s-a stabilit definitiv in 1983 in Rio, fermecat de acest oras. S-a apucat sa renoveze aceste scari si apoi si fatadele caselor din zona cu placi ceramice primite din toate colturile lumii. A iesit ceva atat de spectaculos incat astazi zona face parte din patrimoniul orasului. Insa oamenii care locuiau in zona au inceput sa fie agasati atat de turisti cat si de cei care-i obligau sa-si vanda casele pentru a fi transformate in baruri si restaurante. Astfel ca intr-o zi din 2013 a fost gasit mort in zona, iar trupul lui prezenta si urme de arsuri.

Ne-am despartit de simptica ghida placut surprinsi de profesionalismul ei si am mai hoinarit putin prin centrul orasului, insa parca n-a fost ca-n Peru sau in Argentina. Aici trebuie sa stai tot timpul incordat, atent la tot ce misca-n jurul tau, cu mana stransa pe cureaua camerei foto. Si va spun sincer ca nu suntem paranoici, dar vezi in ochii oamenilor care te privesc insistent ca esti un fel de intrus, ca esti parca vinovat pentru ca tu iti permiti sa mergi acolo in vizita in timp ce ei nu prea au ce manca. Si toata treaba asta produce disconfort. Mie, cel putin, mi s-a parut ca nu ma pot bucura de ceea ce e in jurul meu, deoarece trebuia sa am toate simturile incordate.

Ne-am intors pe Copacabana si ne-am petrecut restul zilei colindand prin zona. Urmatoarea zi era dedicata uneia dintre cele sapte noi minuni ale lumii: Statuia lui Isus, Cristo Redentor. Dupa Colosseum, Petra si Machu Picchu urma sa vedem a patra dintre cele sapte minuni.

---

VIZUALIZĂRI: 2599 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI