Villa Ionio, o alegere destul de reușită

TIPĂREȘTE

Opțiunile

Când ne-am decis asupra litoralului Mării Ionice ca destinație pentru sejurul nostru anual în Grecia, prima opțiune a fost - evident - Parga, despre care citisem pe AFA o mulțime de reviewuri laudative. Stațiune mare, superb amplasată, taverne și buticuri cât cuprinde, multiple posibilități de distracție. Super!

Numai că...

Numai că existau și niște inconveniente: 1) străzi în pantă abruptă, total contraindicate artriticilor :( ; 2) plajele din oraș înguste, scurte și superaglomerate; 3) prețurile la cazare cam mari pentru buzunarul nostru.

Stând și analizând la rece argumentele pro și contra, până la urmă am concluzionat că Ammoudia e mai pe gustul nostru: un sat liniștit, cu plajă de dimensiuni generoase, nisip fin și intrare lină în apă. În plus, a contat și prezența Acheronului, care, recunosc, m-a intrigat...

Încă din decembrie 2016 am apelat la prietenul booking, care mi-a oferit câteva soluții convenabile. Căutam un studio cu chicinetă și grătar în curte - element de maximă importanță -, aproape de plajă și care, pe deasupra, să fie și ieftin. Și am găsit!

Alegerea s-a oprit până la urmă la Villa Ionnio. În luarea deciziei au contat, pe lângă amplasament, descrierea vilei și a camerei, și comentariile în general pozitive de pe booking și scorul de 8,2 de la acea vreme. Și apropo de asta, vila a dispărut între timp de pe booking dar și-a construit propriul site: http://www.villaionio. gr/.

Rezervarea am făcut-o pe booking pentru șapte nopți - 189 euro, deci 27 euro pe noapte. A fost o rezervare cu avans 50%, bani care ne-au fost retrași de pe card după trei zile. Deși nu agreez această variantă, m-am gândit că și dacă, Doamne ferește! , intervenea ceva, cei 90 de euro pierduți nu ar fi fost chiar un capăt de țară.

Vila

Ammoudia fiind o localitate de mici dimensiuni, oriunde te-ai caza n-ai cum să te afli mai departe de 150 m de plajă. Ionio se situează cam la vreo 70 de metri de mare, pe o străduță perpendiculară, și se învecinează cu hotelul Aitaki de trei stele (cu piscină proprie, pentru cine e interesat de așa ceva) și cu o altă vilă. Parcarea nu reprezintă o problemă; îți poți lăsa mașina în deplină siguranță pe stradă, dar bine este să încerci să o plantezi sub un copac, ca să stea la umbră.

Vizavi e un teren viran iar doi pași mai încolo se găsește un obiectiv de neratat: unul din cele două supermarketuri din sat! Este că am fost deșteaptă când am ales Ionio?!! ;) Păi cum să nu, din moment ce aprovizionarea cu sticle de bere rece - Mythos, că altfel nu se poate - o făceam așa de lesne venind pe la 11.30 de la plajă...

Clădirea care ne-a adăpostit preț de o săptămână este zugrăvită în alb, cu balustrade vopsite albastru, și are două etaje. Există două intrări, ambele marcate prin elemente decorative din cărămidă: cea principală, folosită de noi, e străjuită de un smochin (din care m-am ”servit” cu deliciu :P ) și de un lămâi, în timp ce a doua duce pe o potecuță, trecând pe lângă mica cișmea pentru spălarea picioarelor de nisip, spre camerele de la parter cu intrare prin spate.

În fața vilei se află o curticică bine întreținută, cu câteva ghivece de flori menite să mai coloreze peisajul. Deasupra intrării boltite a fost amplasat ”soarele de la Vergina”, stema Macedoniei grecești, iar pe verandă, de o parte și de alta a ușii, au fost așezate fotolii de răchită, să se hodinească tot omul înainte de a urca spre cameră...:)

Mult mai importantă este însă curtea din spate. De ce, mă rog frumos? Pentru că aici este grătarul! Și nu numai, căci proprietarii au amenajat o adevărată bucătărie de vară dotată cu tot ce trebuie: chiuvetă, frigider, vase, tacâmuri, o masă lungă și o bancă de lemn. În fiecare zi la prânz Adrian cobora acolo pentru a frige peștii cumpărați din Kanallaki în timp ce eu pregăteam în cameră salata și garnitura. Diviziunea socială a muncii! :)

Tot în curtea umbroasă din spate te poți legăna în balansoar citind o carte sau poți lenevi într-un hamac, asta în măsura în care greutatea corporală și agilitatea ți-o permit! Așa că am zis pas... =))

Lângă bucătăria asta de vară se găsește o clădire mică, o ”maisonnette”, pe care proprietarii o aveau de asemenea închiriată. Și care ridică numărul de camere, cel declarat de proprietari pe site - 10 (zece) - necorespunzând oricum realității...

Dar ce să-i faci, suntem în Grecia iar Fiscul peste tot în lume e hapsân, doară se știe treaba asta! ;)

În fine, hai să-i lăsăm pe greci să-și vadă de impozitele lor și noi să pătrundem în vilă.

Holul de primire este dotat cu un birou, de pe care am ”pescuit” și eu niște pliante, o canapea și un fotoliu, precum și cu o mică bibliotecă pe care am studiat-o din curiozitate (și da, conținea și vreo 4-5 romane în engleză; bună treabă!). De jur-împrejur au fost adăugate decorațiuni care înviorează atmosfera: tablouri cu subiect marin, o vitrină cu păpuși, plus niște statuete de beduini călărind pe cămile, astea trântite ca nuca în perete, fără nicio legătură cu ideea de stațiune la mare...:-??

Astfel de asemenea ornamentații am regăsit și pe holul de la etaj, alături de masa și fierul de călcat, iarăși o idee pe care am apreciat-o, cu toate că n-am beneficiat.

Camera

Pe site-ul sus-menționat am văzut că vila dispune și de ”family rooms”, cu două paturi suprapuse pe lângă cele aflate la nivelul podelei. În rezervarea făcută pe booking eu solicitasem un studio la parter dar când am ajuns, patroana - căci numai cu ea am interacționat - ne-a informat că avea un contract cu nu știu ce agenție care îi aducea mulți turiști și ăștia aveau prioritate. Ulterior, judecând după numărul de mașini cu numere de înmatriculare de Republica Macedonia, aveam să trag concluzia de rigoare.

M-am cam enervat nițel la aflarea veștii, dar n-am vrut să-mi stric concediul cu discuții inutile, drept care am urmat-o pe stimata doamnă sus pe scări spre primul etaj, unde ne-a oferit două alternative: cameră cu vedere spre stradă ori spre curtea din spate. Am optat pentru a doua, nu pentru că ar fi fost mai mare, ci pentru că prima era orientată spre sud și soarele bătea în ea aproape toată ziua. Am achitat diferența, după care am purces la despachetat.

Camera noastră, de dimensiuni convenabile (cam 18 mp, aș zice), cuprindea: două paturi single lipite, cu noptierele aferente și veioze deasupra, un șifonier în care ne-au încăput toate hainele și un birou cu sertare și oglindă. În stânga ușii se afla chicineta, echipată cu plită cu două ochiuri, hotă, frigider și un dulap unde am găsit strictul necesar ca vase de gătit, tacâmuri și veselă, dar nu și burete și detergent, pe care am fost nevoiți să le achiziționăm de la supermarketul de vizavi de vilă.

Tapetul de pe peretele de care erau lipite paturile mi s-a părut simpatic, deși roșul (din buzele personajelor feminine ilustrate) nu se numără printre culorile mele favorite în materie de amenajări interioare, mai ales că era extins și la perdeaua care acoperea ieșirea în balcon, prevăzută și cu oblon.

Alături de bucătărie era așezată o masă cu două scaune și deasupra, agățat pe perete, televizorul cu ecran plat, pe care Adrian, așa cum are enervantul obicei, l-a deschis imediat ca să verifice dacă funcționa, cu toate că știa prea bine că nu aveam să-l folosim. Am folosit în schimb de câteva ori aparatul de aer condiționat, montat deasupra șifonierului. În dreapta ușii de la baie era agățat pe perete foehnul.

Una peste alta, dotări standard, nimic deosebit, exact cum mă așteptam. Și în aceeași ordine de idei, mă așteptam la o baie micuță, așa cum sunt în general în stațiunile grecești. Dar nici chiar așa de mică, încât în clipa când te ridicai de pe vasul de toaletă dădeai obligatoriu cu capul de rama ferăstruicei. :( Pe care, după o primă ispravă dintr-asta neplăcută, am blocat-o ca să rămână întredeschisă și să nu mă mai faulteze...

De faultat, tot m-am faultat, dar la cabina de duș, cu o ușiță croită probabil pentru domnișoare cu măsuri de supermodel. =)) Și chiuveta mi s-a părut destul de mică, așa că m-am spălat mereu cu mare atenție ca să nu împroșc apa peste tot. În schimb, am apreciat că am avut la dispoziție gel de duș și șampon iar sulurile de hârtie igienică se găseau la discreție, pe o măsuță de pe holul de la etaj.

Balconul, un loc de maximă necesitate și infinită relevanță într-un concediu la mare, era suficient de mare cât să încapă o masă rotundă, două scaune și uscătorul. Acolo mâncam, ne beam cafeaua sau berea privind spre curte și clădirile din apropiere iar eu descărcam pozele făcute peste zi în laptopul personal.

Și apropo de asta, un mare minus, de care știam însă din prezentarea de pe booking, a fost lipsa internetului în cameră. Se pare că acesta funcționa numai în holul de recepție, dar nu pun mâna în foc pentru că nu l-am testat. Am folosit în schimb netul de pe telefonul mobil, pentru a nu pierde contactul cu lumea și cu prietenii de pe AFA...

Curățenia era asigurată de o femeie de serviciu de origine necunoscută dar bănuiesc eu că provenind dintr-o țară fost comunistă. Săraca de ea, trebăluia cât era ziua de lungă, atât pe holuri cât și afară, prin curtea din spate, strângând mizeria lăsată în urmă de unii oaspeți. Nu și de noi, vă asigur! În camere lua gunoiul și ștergea pe jos cu mopul zilnic și pe parcursul sejurului ne-a schimbat o dată prosoapele. Lenjeria de pat a rămas însă aceeași.

Interacțiunea

Așa cum menționam, din familia proprietarilor nu am avut de-a face decât cu doamna, și anume la cazare și a doua zi, când ne-a oferit prețioasa informație referitoare la fish marketul din Kanallaki. În a treia zi dânsa a dispărut pur și simplu, așa că nu am mai apucat să o chestionez cu privire la alte aspecte, ca de pildă dilema cu peștii semnalată în reviewul anterior vezi impresii.

Domnul era prezent dar nu ne-am prea intesectat iar la plecare am încuiat ușa, am lăsat cheia pe biroul de la recepție și pʼaci ți-e drumul.

De un cu totul alt fel de interacțiune, una foarte neplăcută și ”pe mutește” din partea noastră, ne-am ”bucurat” cu vecinii cazați la parter, sub noi, două cupluri tinere de macedoneni, fiecare cu câte un copil de 7-8 ani. Nu ei ne-au deranjat, așa cum ați putea crede, ci părinții, care ieșeau pe balcon pe la 11-12 noaptea, atunci când noi ne întorceam din plimbări sau de la taverne și ne pregăteam de somn, extenuați fiind după atâta muncă... Plini de vigoare, ei se instalau comod, dădeau muzica la maximum și vorbeau tare între ei până pe la 3 noaptea, de parcă se aflau undeva în pustietate. Cele mai zgomotoase erau doamnele... Iar explicația am găsit-o într-o dimineață, când am aruncat un ochi spre balconul lor, unde zăceau îngrămădite vreo 40 de sticle de bere. Dintr-acelea mici, de 33 cl, dar socotiți și voi. ;)

Probabil că nu aș fi relatat acest episod, care mie cel puțin mi-a cam stricat vacanța, împiedicându-mă să dorm și răpindu-mi tot sejurul liniștea nocturnă (norocosul de Adrian nu are astfel de probleme), dacă nu ar fi al treilea an consecutiv, după Tolo în Peloponez și Paralia Dionysiou în Kassandra, când am de-a face cu turiști macedoneni certați cu bunul simț. :( Aș zice că proprietarii vilei au și ei o vină, că nu le-au atras atenția (probabil pentru a nu se trezi cu plângeri la agenția care le furnizează cei mai mulți oaspeți). În orice caz, cred că în mod normal un astfel de comportament nu ar fi tolerat într-un hotel.

Recomandări

Trecând peste micile lipsuri, de genul băii mult prea mici, Villa Ionio oferă condiții bune și la prețuri rezonabile pentru adepții self-cateringului și dacă sunteți în căutarea unei stațiuni nefițoase și liniștite (cu condiția să nu aveți vecini macedoneni!), ea reprezintă o opțiune demnă de luat în considerație.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3162 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI