Spinalonga - insula plangerii

TIPĂREȘTE

Spinalonga este o insulă stâncoasă aridă și sterilă, cu o suprafață de 8,5 hectare situată la gura portului natural Elounda din prefectura Lasithi din Creta. Datorită locației sale strategice, a fost fortificată și a servit o varietate de roluri și scopuri de-a lungul secolelor.

Insula are o frumusețe sublimă a ruinelor într-un loc de măreție naturală care se inbina cu acel albastru intens al marii la care atat de multi ochi fara speranta trebuiau sa priveasca... Aceasta insula a fost una dintre atracțiile Greciei care mi-a făcut o puternica impresie.

Istoria insulei încă inspiră venerație. A fost o cetate venețiană, o colonie, un refugiu rebeli, un loc de exil pentru leproși, o legătură de comunicare cu Cairo în timpul celui de-al doilea război mondial. Insula a fost bine fortificată de venețieni în timpul prezenței lor în Creta. Din punct de vedere structural și arhitectural și din perspectiva estetică a întregului peisaj, insula păstrează încă o frumusețe de neegalat.

Numele său original a fost Calydon, dar venețienii au numit-o Spinalonga din cuvântul venețian Spina-Longa, ceea ce înseamnă spini lungi. O altă versiune spune că insula și-a luat numele dintr-o frumoasă femeie pe nume Longa care locuia în fortăreață.

În perioada elenistică, insula era o cetate a Olounites (locuitori ai provinciei Elounda), care a fost construită pentru a proteja portul orașului antic Olous. Olous a fost orașul vechi din Elounda, în prezent scufundat intre insula si continent.

Construcția fortului Spinalonga a început în 1574, când turcii au invadat Cipru. Venețienii au prezis că turcii ar începe să se extindă în Marea Mediterană de Vest și au decis să construiască un fort pe insulă, protejând întreaga lagună a Eloundei. Prin aceasta, prin construirea acestui fort, venețienii ar păstra navele piraților și turcilor departe de Golful Elounda. Astfel, venețienii au construit o nouă cetate puternică deasupra ruinelor vechii cetăți Olounites, proiectată în conformitate cu sistemul de fortificație a bastioanelor, de Genese Bressani și Latino Orsini. Prima fază a construcției a durat între 1579 și 1586. Reparațiile și modificările la fort au fost făcute înainte și în timpul războiului creștin (1645-1669). În această perioadă au fost construite templele Sf. Pantelimon și Sf. Gheorghe. Fortul avea o linie dublă de pereți și turnuri și avea un total de 35 de tunuri.

După ce insula Spinalonga a fost ocupată de otomani în 1715, a fost construită treptat o așezare pur otomană pe Spinalonga. În primele două secole ale dominației otomane, insula a fost folosită ca un loc de exil și izolare. Acest lucru s-a schimbat, totuși, la sfârșitul secolului al XIX-lea, când insulei i-a a fost acordată o autorizație de comerț pentru export și, prin urmare, un număr mare de locuitori de pe continent s-au mutat in Spinalonga, în special lucratori manuali (artizani) și marinari care au beneficiat de avantajele unei așezări fortificate sigure.

Viața acestei așezări, datorată evoluțiilor politice din Creta din ultimii ani ai secolului al XIX-lea, a fost întreruptă brusc. Majoritatea locuitorilor din Spinalonga au trebuit să emigreze, deoarece activitatea revoluționară a creștinilor a cauzat o incertitudine pe scară largă în rândul musulmanilor. În 1897, trupele franceze au colonizat insula timp de un an.

În 1903, statul cretan a emis o ordonanță pentru izolarea leproșilor și a înființat un spital potrivit pe insula Spinalonga. Viața grea a pacienților de pe Spinalonga a format insula ca un loc de martiriu. Acești oameni trebuiau să îndure nu numai boala lor, ci și separarea de cei dragi. Chiar și copiii erau despărțiți de familiile lor și duși pe insula.

. Condițiile de trai de pe insulă au fost foarte sărace în primii ani, leprosii trăind în case dărăpănate, în spații închise. Îngrijirea medicală a fost improvizată. Încet și de-a lungul anilor pacienții au găsit puterea și curajul de a accepta noua lor situație de viață și de a funcționa ca o comunitate. Ei au început să-și organizeze viețile, au fost înființate magazine și taverne, clădirile venețiene mai mari au fost transformate în spitale și, în ciuda unei interdicții, au avut loc și nunți pe insulă. După ce tratamentele noi pentru această boală au obținut rezultate bune, în 1957 ultimii 30 de leproși au fost adăpostiți într-un spital din Atena și astfel au dizolvat colonia leproșilor.

Drumul de la Agios Nikolaos a durat aproximativ o ora. Dupa ce am inconjurat insula, am intrat in micul port.

Un tunel cu lungimea de aproximativ 10 metri duce în spatele zidurilor de fortificație și la ruinele de piatră, unele încă destul de bine conservate-se numeste poarta lui Dante, poarta prin care intrau cei ce erau deportati aici. La o fereastră găsesc perdele prăfuite, un scaun vechi din lemn se află încă în colțul unei ruine, toate aceste mici amanunte dau mărturie ca aici au fost locuitori. Un pic mai departe un magazin foarte bine conservat care a fost transformat într-un mic muzeu. Puteți să mergeți pe străzi sau să faceți turul insulei, care durează aproximativ 20-30 de minute de-a lungul Zidului. Din toate punctele de pe insula privirea se bucura de o vedere magnifică atat a continentului cat si a apelor cristaline. În cele din urmă, urcam în cel mai inalt loc din fortareata, iar lângă ieșire stam pe gânduri si ne rugam la cimitirul leprozeriei care are si o placuta comemorativa cu cei ce au fost ingropati aici...

În fiecare an, oameni de toate vârstele merg pe insulă pentru pelerinaj la Sfantul Panteleimon și pentru a comemora rudele lor care au murit pe insulă. Acolo, se pot auzi povesti incredibile de la oameni care au trăit sau au avut rude pe insulă.

Spinalonga a găzduit sute de suferinzi, care au dezvoltat, cu suferința și lipsurile, propria lor societate vibrantă. Cei care au putut, au lucrat pe diferite posturi. Au avut o cafenea, au fost prezenți la biserica Sf. Pantelimon, au aflat știrile de la pescarii care soseau din portul insulei, s-au îndrăgostit, s-au căsătorit, au născut copii sănătoși și, in ultima instanta, au fost transferați în condiții mai bunela o sectie a Spitalului Lepper Agia Varvara, Atena. Până în 1936, pacienții de pe insulă au fost complet neglijați. Mulți au murit "vii" în dureri teribile, deformate și fragmentate.

Următoarea poezie a fost scrisă de Epaminontas Remoundakis care a facut parte din acea societate si care a fost fondatorul "Frăției bolnavilor din Spinalonga":

"Dacă mergeti pe calea Spinalonga,

stați o clipă și tineti-va respirația.

Din unele case ruinate veți auzi

cântecul plâns al unei mame,

o soră sau o respirație plină de durere a unui bărbat.

Lasă două lacrimi să iasă din ochi

și veți vedea ca strălucirea a milioane de lacrimi

au udat în același mod,

pe care vă deplasați astăzi. “

Ca o concluzie, fost nevoie de câteva decenii pentru ca povestea lor sa iasa la iveala, dar probabil ca cei care nu au scăpat niciodată de Spinalonga au găsit pace în sfârșit.

---

VIZUALIZĂRI: 1925 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI