ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.04.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.07.08
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
SEP-2007
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Superb oras

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

In primul rand, daca nu stiti acest lucru despre noi, am fost cununati in urma cu 20 de ani de unchiul si matusa mea de cetatenie si greci si romani cu adresa de pe buletin in Thessaloniki dar locuiesc si in Romania in cartierul Colentina.

Povestea lor este scurta si o spun aici ca sa stiti despre ce e vorba: Ea nascuta din parinti emigranti greci, comunisti in Tecuci si apoi crescuta la Braila pana cand la 21 de anisori l-a cunoscut pe printul inginer constructor de instalatii venit din Bucuresti in stagiatura. S-au placut si s-au casatorit, au avut si un baietel iar la 1 an dupa aceea au plecat in Grecia unde viata era destul de grea in ‘83 dar parca mai libera. Acolo si-au facut un rost, si-au luat un apartament, au intemeiat o firma, au venit si parintii ei care si ei si-au cumparat un apartament in acelasi bloc, au mai avut o fetita si acum duc o viata fericita si plina, de familie intre cele doua tari pe care le considera pe amandoua: ale noastre.

Ei ne-au invitat mereu in Grecia, sa venim la ei ca ne duc peste tot in decursul acestor ani, insa si lipsa banilor si comoditatea si lipsa informatiei ne-au facut sa nu luam in calcul aceasta vizita pana in 2007 sfarsit de sptembrie perioada in care Cris sotia mea implinea o varsta frumoasa si rotunda, iar impreuna 20 de anisori de cand ne cunosteam. Am profitat de aceste doua aniversari si am luat cateva nopti de cazare in Halkidiki si cand au auzit nasii au sarit repede: venim si noi si dormiti la noi o noapte, doua – noua cate vreti si vizitati si Salonicul si mergem impreuna sa vedem tot pe acolo, si nu am putut sa refuzam oferta tentanta. Am plecat cu masina nostra toti 4 si ne-am intors tot cu ea peste 7 zile.

Primul contact cu orasul a fost in momentul cand autostrada incepe sa coboare spre oras si am vazut marea Egee intaia-si data si pentru prima oara si orasul asternut in fata noastra, mi s-a parut imens, asa pare doar pentru ca are foarte multe suburbii, toate fabricile si magazinele uriase gen Mall-uri, Metro Carrefour au fost scoase din oras si contribuie si ele alaturi de alte magazine mari de materiale de constructii sau de tot felul la impresia create asupra marimii orasului.

Unii spun ca ar avea 700. 000 de locuitori, altii spun ca ar avea 1400. 000 dar cu tot cu suburbii, cert e ca am gasit aici un oras aproape la fel de mare ca Bucurestiul dar parca mai intins. Salonicul are o istorie indelungata pe care o stiti cu totii din review-urile anterioare, asa ca o sa pun accentul pe ce am vazut acolo la prima vizita si impresia lasata.

Nasii locuiesc foarte aproape de autostrada, efectiv de la intrarea in oras nu faci mai mult de 10 min pana in fata blocului cu 4 etaje de pe o straduta mica si inghesuita din apropierea garii. Problema cea mare precum stiti este parcarea masinii, am cautat un loc cam 45 de minute cu mare calm si am gasit pe strada garii cam la 1 km distanta. Se parcheaza cam peste tot si foarte ingramadit, pe trecerea de pietoni peste tot unde e interzis insa noi nu am riscat. Impresia creata in timpul cautarii locului de parcare: oras super inghesuit cu blocuri mici si stradute foarte inguste, totul e altfel de cum stiam, nici un mastodont de beton, nici un hypermarket, in plus magazine mici peste tot, la noi au disparut, si ce m-a socat foarte mult oamenii stau pe strada, dupa 18. 00 incepe nebunia, toata lumea iese afara la o caféa se spune, insa numai cafea nu e aia. Toata lumea iese la aer defapt, la distractie, la plimbare in multele parcuri sau pe faleza ori la cumparaturi. Cu cat noaptea avanseaza parca aglomeratia se accentueaza, terasele, tavernele, restaurantele, cofetariile si barurile sunt pline ochi de oameni care manaca, beau, danseaza intr-un cuvant se distreaza si traiesc cu frenezie viata la maxim.

Noi prima data am vizitat cu nasul impreuna o mica parte pe jos si apoi am facut un tur cu masina. Am cercetat zona dimprejurul blocului lor foarte draguta cu magazinase mici la demisol sau parter, cu de toate efectiv, ei nu se duc la Carefour niciodata pentru ca, cumpara tot de la vecinii lor, parcuri mici cu iarba si pomi din loc in loc unde se strang seara diverse comunitati. Am intrat in cateva magazine sa vedem si noi preturi ceva si ne-am dat seama ca sunt pentru nivelul urmator nu pentru noi. A doua zi de dimineata am plecat spre centrul istoric insa in drum am intrat in Biserica Agios Panteleimonas aflata in apropiere de apartament. Biserica foarte frumoasa impunatoare insa in reparatii interioare, am putut face poze asa ca o sa o vedeti alaturi. De langa biserica am luat 32-ul un autobuz pentru care am cumparat bilete de 0. 55 Euro de persoana si care are valabilitate 70 de minute insa poate fi folosit in maxim 4 mijloace de transport in cele 70 de min si trebuie compostat de fiecare data. Cu acesta am mers pana in piata Aristotelous (square). Aici e capatul cursei si de aici l-am luat si inapoi. Chiar aici incepe o alee pietonala foarte lata pana la marea Egee care e intersectata / intrerupta de diverse strazi si bulevarde circulate.

Cum am intrat pe aleea pietonala nasul ne intreaba: vreti sa vedeti piata veche? Normal sigur asta e principalul obiectiv pentru mine raspund si intram. Mi-a placut foarte mult inchipuiti-va un amestec intre marele bazaar din Istanbul si piata Obor a anilor 70, cam asa ceva e aici, sunt multe magazine cu de toate de mancat si multe tarabe cu produse diverse insa si taverne, se vinde orice e de mancare fructe, peste, carne de miel, porc, ied, vaca, masline in foarte multe sortimente, dar si crude, ulei de masline si multe multe alte produse pe care le-am uitat intre timp. Din cand in cand un vanzator urla langa tine sa-l auda clientii blalalalalabalalabla... ceva in greceste…. Si unchiul traduce: Luati de la mineeeee! am peste proaspat cu 2 euro kg si daca veniti la mine vi-l si curat de solzi si matze pe tot! Fiecare isi face reclama pe cale orala, e un scandal acolo in special dimineata.

Am iesit de acolo din nebunia si imbulzeala specifica unei piete centrale si am parcurs aleea pietonala pana la mare pe faleza, admirand cladirile inalte si ciudate pentru noi, impunatoare in acelasi timp, si cafenelele sau terasele de pe margine care isi asteptau clientii, porumbeii care dormeau la soare treziti de cate un batran care le arunca paine sau seminte. In capat pe stanga e o statuie a lui Aristotel cu care am facut si noi o poza, iar vis-a-vis e un Starbucks care atunci nu exista si la noi. Am stat un pic ne-am intalnit si cu varul Cristi (Hristo) nascut in Romania dar crescut aici si am mers inapoi sa ne luam catrafusele si sa purcedem spre hotel si in sfarsit spre plaja si apa...

Pe drum am facut un ocol si am putut admira mai multe obiective din oras, am vazut printre altele Arcul lui Galeriu, Universitatea, stadionul de fotbal unde se dau batalii epopeice si dramatice in teren si pe langa el intre suporteri, mai ales cand vine aici o rivala din Athena.

Minunat orasul desi pare foarte aglomerat si plin de masinute mici si mii de scutere sau motociclete se merge acceptabil mult mai bine ca in Bucuresti desi peste tot sunt sapaturi pentru Metrou. Aceste sapaturi au dus la descoperiri arheologice care normal au oprit lucrarile la Metrou.

Am vazut ceva care m-a frapat: statii de benzina la parter de bloc, asa ceva n-am mai vazut si stiam ca nu e voie asa ceva, insa nasul mi-a spus ca statia de benzina are autorizatie de multi ani acolo, dinaninte de a se face blocul.

Daca inca nu ati vazut Salonicul, nu ezitati si veniti aici aveti ce vedea probabil cel mai modern si frumos oras din Grecia.


[fb]
---
Trimis de ionescunic in 26.04.10 08:18:00
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5680 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ionescunic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Masline diferite modele printre ele si cele de Thasos
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9750 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

biancuta [26.04.10 08:39:14] »

Am fost in Salonic, dar nu am apucat sa vizitam prea multe. Este un loc in care cu siguranta vom reveni, dar trebuie sa-i alocam mai multe zile.

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [26.04.10 08:40:48] »

Asa este Biancuta si noi vom reveni poate chiar mai curand decat am crezut.

pepsi70ro [26.04.10 09:03:32] »

Ai descris perfect atmosfera din cele mai populare locuri ale metropolei si pot spune ca in aceasta dimineata m-am plimbat alaturi de tine acolo, in frumosul oras, atat de drag mie. Din iulie, sper, drag si sotiei mele. Felicitari!

mirelab [26.04.10 09:10:48] »

probabil ca ne-am ciocnit umar de umar pe strazile Salonicului...si noi tot in sept 2007 l-am descoperit pentru prima data.

M-am amuzat cand am vz ca am ramas cu amintiri asemanatoare...miiiiiii de scutere (parca si acum le aud zgomotul infernal in urechi) si benzinariile de la parterul cladirilor...

Ca de obicei, impresii si informatii nepretuite!

magdalena [26.04.10 09:16:46] »

Un super bonus din partea mea pentru o descriere reusita!

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [26.04.10 09:25:03] »

Va multumesc mult, suntem deja o gasca care indrageste acest oras. Imi aduc aminte ca stateam la stop si printre masini se bagau 10-15 scutere ca sa stea primii la semafor, se cunosteau intre ei si se salutau.

Interesant mai era si cum se trezeste orasul la viata, auzi pe geam afara un urlet de femeie: Dimitraaaaaaa. ti-ai uitat mancare acasa... striga o mama la copilul ei care pleaca la scoala, in acel moment tot cartierul e in picioare!!!

deliutza27 [26.04.10 09:30:34] »

Eu si sotul meu am mers 3 ani la rand in Grecia si de fiecare data am trecut prin Salonic. Imaginea per ansamblu a fost aceeasi pe care ti-a lasat-o si tie, ionescunic. Oricum, nu ajunge o zi sa vizitezi orasul. Un mic vot si de la mine.

mariana.olaru [26.04.10 11:08:38] »

Pentru un adevarat fan al Greciei, un binemeritat vot!

Ma intreb daca esti si fan "for food", caci socotind dupa multe din fotografiile tale, ochiul vede, sufletul tanjeste, iar papilele gustative se umezesc de pofta!

Cel putin asta a fost perceptia mea...

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [26.04.10 11:46:32] »

Multumesc Mariana si Deliutza, si sigur ca sunt un fan al mancarurilor grecesti, am fost invatati sa comandam multe feluri la taverne, chiar am mancat in Salonic pe un trotuar la un mic restaurant de familie cu cateva mese, pentru comanda a fost chemata fata lor de 16 ani de sus care invata si ea ne-a servit la masa, parintii ocupandu-se cu mancarea si bautura.

Ei nu fac ca noi sa comade un singur fel si mare pentru fiecare persoana ci multe feluri mai mici din care gusta cate putin din fiecare iar de baut se bea destul de putin, o bere maxim de persoana si un ouzo sau un tzipouro mic inainte.

piti [26.04.10 15:28:06] »

Magazine multe si de toate felurile, in cele de haine predomina culorile alb si negru, cele de pantofi sunt in procent mai mare de 30 % din totalul magazinelor. Preturi bune la cizmele de piele in ianuarie (2010).

Spectacolul de seara e fascinant intradevar. Toate barurile, terasele se umplu de tineret in special. In nici o tara nu am vazut atatia fumatori cat in Salonic.

In prima terasa, de pe Aristoteleous Square , pe dreapta , se pot degusta " tarii " din toate colturile lumii, de buna calitate.

Multe drumuri principale, dar si secundare cu sens unic, in care sa faci o stanga e misiune imposibila. In zona colinara sa faci o parcare in rampa cere abilitati de sofer profesionist, cauzat de distanta mica dintre masini. Capotele si barele masinilor localnicilor poarta urmele acestor batalii pentru un loc de parcare.

Sanziana [26.04.10 21:50:15] »

cred ca pozele alea le-ai facut special pentru mine dar nu stiai....

Un vot mare si nu uita mai vreau poze din astea si saptamana viitoare

webmaster13 [26.04.10 22:28:14] »

am atasat aceasta melodie pe care o putem schimba la cerere!

Andox CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [26.04.10 23:06:40] »

In '97 cand am ajuns prima data in Grecia am rezervat 1 zi Salonicului si din intamplare am ajuns in piata veche de care vorbesti.

Crede-ma ca aproape 2 ore ne-am plimbat fascinati printre tarabe.

Abundenta de produse m-a lasat masca si mi-a ramas foarte bine intiparita in minte pana in ziua de azi .

Pentru cine ajunge in Salonic si eu zic ca este o experienta de neratat.

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [27.04.10 06:09:46] »

Foarte buna si frumoasa melodia webmaster 13, multumesc pentru ea.

Vechea piata Agora e intr-adevar un loc deosebit, pe mine ma fascineaza si targurile in aer liber, pietele mobile de prin Halkidiki sau de oriunde (nu de la parcul national) si am sa caut astfel de locuri peste tot pe unde mergem ca sa va fac poze.

Insa cel mai fascinant din tot periplul nostru in Salonic a fost: sa-l cunosc mai bine pe PATERA Stergios, adica pe tatal matusii mele cel de la care a pornit totul in 48 cand, comunist fiind a trebuit sa emigreze intr-o tara comunista dupa razboi si au ajuns in Romania. Omul e in putere inca desi are 83 de ani, are o mica mustacioara neagra sub nas si vorbeste romaneste perfect insa cu doua accente grecesc si un pic moldovenesc. Parca si acum il aud: Nicusor ce faci? Deci eu am propriul meu grec in varsta, din aceia care merg la taverna si stau cu ziarul in mana ore intregi in fata unui pahar de apa comentand cu vecinii politica moderna, si barfind politicienii. Patera a muncit pana la 71 de ani cand a iesit la pensie si are o pensie de 1100 de euro, chiar mare pentru un om care a muncit si in Romania cateva zeci de ani. Ne povesteste mereu de intamplarile din Romania, el a fost militar si a fost trimis in multe orase din tara cunoaste bine Tg Mures, Iasi, Tecuci, Timisoara, Braila si multe alte orasele mai mici unde a fost cu cazarma sau transferat in anii tulburi de dupa razboi. Programul e foarte clar la ei, ne trezim mancam si am n-am treaba la 9.00 sunt in piata pentru ca trebuie sa vedem cursul lucrurilor, dupa mai multe ture si cautari de produse ieftine se odihneste la o terasa unde se strang mai multi vechi combatanti de pe vremea comunistilor. La ora 13.00 e acasa si pana la 17.00 mananca cu sotia si doarme de dupa-amiaza apoi o ora ingrijeste de gradina din curtea blocului si tura doua la terasa si prin parc punand tara la cale cu vecinii, cu un ziar in mana.

georgiana [27.04.10 13:34:27] »

Mi-a placut in mod special povestea de la inceputul review-ului! Esti un mare norocos, @Ionescunic, pentru ca ai nasi in Grecia!

Eu doar o seara am petrecut in Salonic, unde mi-a ramas in minte, in mod special, apusul soarelui!

Cristian_h* CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [27.04.10 13:46:11] »

Ultima data cand am fost aici m-a uimit frumusetea fetelor, inalte foarte multe cu ochi verzi si tenul alb, diferite de cele din Atena sau din insule, iar la un moment dat fiind la un semafor cand desfacusem o harta si cautam drumul spre port un domn grec din fata noastra s-a dat jos din masina si a venit la noi sa ne intrebe daca ne poate ajuta si chiar ne-a oferit o imformatie pretioasa fara de care ne-am fi chinuit mult si bine in traficul aglomerat al acestui oras , aceasta nefiind singura experienta de acest gen, personal am toata stima pentru locuitorii Salonicului!

krondia* [27.04.10 15:50:00] »

Si eu am prins un apus superb in Salonic, portul e la doar cateva minute de zona pietonala din Piata Aristotel. Poza 10 imi aminteste de un vanzator ambulant care vindea struguri aici, foarte buni si ieftini.

Din pacate am vazut orasul pe fuga, Turnul Alb era inchis, dar imi amintesc viata agitata a orasului seara, nu mai vazusem atatea scutere si motociclete la un loc si magazinele luxoase cu pantofi, in special. Felicitari, foarte bine ai surprins spiritul orasului!

adaiulia [04.05.10 23:14:53] »

se vede ca esti un adevarat fan al Greciei, ... iar pozele... ne da peste cap toate curele de slabire... un vot si de la mine.

Muffin2009 [13.08.12 20:30:43] »

@ionescunic: Inca un review adaugat la favorite!

Foarte frumos ce ai scris, deja m-am indragostit de Salonc! Abia astept sa il vad!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adaiulia, biancuta, domidoc, georgiana, ionescunic, krondia*, magdalena, mariana.olaru, Muffin2009, piti
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Salonicul și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061840057373047 sec
    ecranul dvs: 1 x 1