ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.01.2018
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
DEC-2017
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Comuna cu trei sate

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Lânga un sat din apropierea Sibiului aterizează o farfurie zburătoare. Autoritațile iau imediat măsura de a anunța sătenii despre acest eveniment si despre comportarea pe care trebuie să o aibă dacă întâlnesc cumva un extraterestru.

"Dragi săteni, pe izlazul de lângă satul nostru a aterizat o farfurie zburătoare. Dacă din întâmplare întâlniți un extraterestru vă sfătuim să vă păstrați calmul, să nu încercați să îi agresați în vre-un fel - ba din contră – fiți prietenoși și încercați prin gesturi și puține cuvinte să comunicați. Ca să îi puteți recunoaște vă informăm că extratereștri sînt: mici, verzi, au ochii bulbucați si mâinile până la pământ"

Spre seară, Gheorghe era la coasă. Și cum cosea el vede un "omuleț" mic, verde, cu ochii bulbucați si mâinile până la pământ. Se apropie încet să nu-l sperie si îi spune:

- Eu... Gheorghe... cosaș... cosesc.

La care omulețul îi răspunde:

- Eu... Ion... pădurar... mă c.c...

 

Trec să zicem săptămânal pe lângă comuna cu trei sate, dar a curs multă apă pe Cibin de la ultima vizită. Așa că în ultima zi a anului 2017, vorba pădurarului/vânătorului din bancul de la începutul articolului, am împușcat trei iepuri de o dată adică vizitat cu ocazia unui drum spre sudul județului comuna Șelimbăr cu cele trei sate componente Veștem, Mohu și Bungard.

Șelimbăr

Nu degeaba a aterizat extraterestrul pe aici, o fi auzit de bătălia victoriaosă de la Șelimbăr al lui Mihai Viteazul din 1599 împotriva lui Andrei Báthory. Extraterestrul o fi avut și mașina timpului în dotare și dorea să vadă bătălia live. Așa se explică zvonurile cu nava extraterestră. În fine, lăsând gluma la o parte Șelimbărul are o istorie mult mai veche, chiar nu vreau să ajung la epoca paleoticului mijlociu(s-au descoperit ceva urme) dar romanii deja se plimbau deja pe aici ca pe o autostradă (s-au descoperit urme de drum roman o fi fundația autostrăzii care se va numi Sibiu-Pitești??) iar tătarii în 1241 chiar au făcut prăpăd pe acea vreme au fost un fel de Kim-Jong-un din secolul XIII.

Șelimbărul este o comună bogată, se spune dar io oricum observ asta pe fiecare bon fiscal primit la cumpărăturile din Auchan/Carrefour/LeroyMerlin/plus and Co. (care aparțin de comuna Șelimbăr) de fapt duminică seara când vreau să intru în Sibiu cu mașina venind dinspre vreun obiectiv turistic/excursie/drumeție montană din sudul județului trebuie să dau prioritate la tot neamul sibian(oare)care iasă din Mall-de fapt obiectivul turistic nambăr oan din rândul populației-și stau chiar și 30 minute în trafic... no coment. Deci simt pe pielea mea/contribui personal la bunăstarea comunei... pff.

În fine, hai să luăm și latura turistică, ce putem vizita pe acolo. Dar să povestesc despre acces prima dată. Mulți ani DN1 trecea prin mijlocul comunei. Din anii 80 drumul național nu mai trece prin comună. De la sensul giratoriu de la Mallul susnumit (direcția București) a treia ieșire este str. Mihai Viteazul care este de fapt și artera principală din comună.

Biserica evanghelică construită în secolul XIII este numărul unu de văzut pe acolo. Există și o fortificație din piatră în jurul lăcașului de cult construită în aceeași perioadă. Biserica se află în apropierea drumului, primăriei și centrului comunei. Locuri de parcare se găsesc fără probleme. Tot aici observăm bustul lui Mihai Viteazul, căsuțele de la târgul de Crăciun, o scenă pentru diferite evenimente și un patinoar.

Biserica Adormirea Maicii Domnului vom observa imediat lângă patinoar. Construită în stil bizantin între 1928-1937 a fost sfințită de mitropolitul Nicolae Bălan. La momentul vizitei (duminică 31.12) erau accesibile ambele lăcașe de cult.

La ieșire din comună de pe DN1 se poate accesa Monumentul Eroilor amplasat pe un deal constând dintr-un obelisc împrejmuit. S-a amplasat în 1932 în memoria ostașilor lui Mihai Viteazul căzuți în bătălia din 1599 și soldaților căzuți în primul război mondial. Merită o oprire și aici.

Comuna este foarte îngrijită iar proprietățile pe măsură(la ieșirea spre Brașov vile private și pensiuni multe). Dar hai să povestesc puțin și despre satele comunei.

Mohu

Mohu unul din satele componente se poate accesa din DN1 (imediat după intersecția cu A1) la stânga pe DC57. De cum intrăm pe acest drum comunal asfaltat dar prost observăm pe lângă peisajul depresiunii Sibiului și munții Făgăraș înzăpeziți în fundal Biserica Sfântul Nicolae ridicată pe un deal deasupra satului. După ce trecem peste podul deasupra râului Cibin intrăm în sat iar de la prima intersecție circulăm drept înainte pe o stradă în rampă până ajungem în dreptul intrării bisericii. 1782 este anul construcției, în jurul lăcașului de cult se află cimitirul. În acest loc a existat o altă biserică ortodoxă mai veche. Biserica monument istoric a fost restaurată în anii 2000. Acest lucru am observat și eu. M-am întâlnit întâmplător cu părintele care tocmai încuia lăcașul și pornea alarma. Am schimbat doar câteva cuvinte cu el dar povestea că în clipe de liniște petrece mult timp pe dealul de lângă biserică de unde se vede o panoramă deosebită. Și acest lucru a fost observat de mine, splendid,probabil în sezonul cald este și mai frumos.

Mohu este menționat din 1488 prima dată în documente, iar până în secolul 16 a fost locuit de sași. Interiorul comunei, proprietățile mi s-au părut îngrijite, străzile fără gropi, un teren de sport/tenis, liniște, peisaje în jur. Este și gară CFR.

Veștem

Acest sat care aparține de comuna Șelimbăr a fost atestat documentar prima dată în 1468. Se va accesa tot din DN1 (2 intrări/ieșiri în sat-pe vremuri DN1 trecea prin centrul satului) înainte de giratoriul care ne direcționează spre Rămnicu Vâlcea sau Brașov.

Obiectivul principal de văzut este biserica ortodoxă Sf Paraschiva din 1842 ridicată pe un deal deasupra satului. Cimitirul ca și cel din Mohu se află în jurul bisericii. Ca în orice sat cu eroi găsim și aici Monumentul Eroilor din primul și al doilea război mondial. În cazul unei vizite vara să știți că există și ștrandul Vestem cu piscine și terasă pentru cei dornici de o bălăceală youtube. Satul pare îngrijit iar peisajul din jur din depresiunea Sibiului plus munții Făgăraș superbă.Și aici este o gară CFR.

Bungard

Ieșind din Șelimbăr și trecând pe sub A1 ajungem și în satul Bungard. Pentru mine nu și de această dată dar am vizitat în trecut. Atestarea este din 1429 iar atracția principală este Biserica Adormirea Maicii Domnului construită în 1690. După modelul satelor din jur cimitirul se află de asemenea în curtea bisericii.

Cazare în comună

Pe un sait de specialitate am găsit cazare în jur de 80-90 de ron astfel în Șelimbăr avem pensiunile Teodora (80) Nely (70) Lazy (100) BelAmi (85) Dracula (85) Tudor (85) Denim (100) Maria (75) Nu am găsit cazare în satele componente dar acestea nu se află departe de comună.

Recomand vizita pentru cei interesați în aceste 4 localități, nu durează mult, costurile sînt aproape zero dacă luăm în considerare cei câțiva km în plus pentru ocol.

Am găsit o filmare cu dronă chiar deasupra satului Veștem din păcate fără sonor, rog WM să atașeze aici la sfărșitul articolului, mulțumesc.

https://www.youtube.com/watch?v=f3vjD5d9TWM

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de AZE in 03.01.18 20:26:21
Validat / Publicat: 03.01.18 23:24:19
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MĂRGINIMEA SIBIULUI.

VIZUALIZĂRI: 1632 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Spre satul Mohu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43850 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmasterX [03.01.18 23:23:52] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Mărginimea Sibiului, MĂRGINIMEA SIBIULUI" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă Sibiul şi împrejurimile]

Dan&Ema [04.01.18 10:47:35] »

@AZE:

Frumoasa zona. In Bungard am avut o cunostinta care a trait fiarte foarte multi ani.

Un 2018 excelent! La multi ani!

AZE [04.01.18 17:46:42] »

@Dan&Ema: Mulțumesc

Chiar îmi place și mie zona. Din Bungard ne aducea cineva lapte în anii 80 (pe atunci nu se găsea în alimentară)

elviramvio [04.01.18 23:06:57] »

@AZE:

Frumoasa zona de trai ti-ai ales in viata asta!!

mihaelavoicu [05.01.18 20:11:38] »

Foarte frumoasă zona, ca de altfel aproape toată România.

Am admirat bisericile acelea și cimitirele din jurul lor. Parcă-s niște ”cloști” care-și păzesc puii. Mulțumesc!

Zoazore [05.01.18 22:27:48] »

@AZE: O zona deosebita! Daca si extraterestrului i-a placut, poate-o veni sa faca autostrada aia!

Zona e frumoasa si ofertanta!

La multi ani cu multe excursii!

mishu [14.01.18 20:51:26] »

@AZE: Si uite asa ajungem sa cunoastem din ce in ce mai bine zona asta. Felicitari, votat cu mare drag.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, Dan&Ema, elviramvio, mihaelavoicu, mishu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Mărginimea Sibiului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073668003082275 sec
    ecranul dvs: 1 x 1