Dwarsgracht, un Giethoorn în miniatură — nostalgie pentru micile bucurii ale vieții

TIPĂREȘTE

La sfârșit de an voi scoate din lada de vântură lume un colț de suflet, e doar al meu și cântă despre bucuriile simple ale vieții, care au asupra mea efectul unui medicament pentru neliniște și dor de prieteni …. simt nevoia unui moment de pace si tihnă în mijlocul naturii.

Pe un picior de plai, pe o gură de rai olandez … unde? la 5 km de Giethoorn, pentru mine nu e vară fără el, doar știti că sunt abonată anual la fericire de aproape două decenii … astăzi mergem la fiica lui cea mai mică… la Dwarsgracht, un loc unde plutește frumusetea vieții, nu am fost niciodata acolo.

Vă meștesugesc pe îndelete portretul unui sat ascuns printre trestii de-a lungul unor canale … e ignorat de turisti, căci ai nevoie de mașină personală sau de bicicletă... te conduce un indicator rutier prin niște coclauri, esti doar tu, câmpul si trestiile în vânt … cu barca e mai usor, dar mi-e cam frică în coaja de lemn.

Dwarsgracht - Acuarelă verde pe solfegiul verii

Dwarsgract e o poveste scurtă de vară, e o dulce tândăleală, am păstrat câteva semințe turistice în coșuletul cu amintiri, ca un hârciog cuminte, vă ofer cu drag câteva felioare de fericire, fără mari pretenții turistice, fără monumente.:((.

Satul lacustru e o copie în miniatură a vestitului Giethoorn, apărut în secolul 12 sau 13... e și el binecuvântat de mama natură cu un potop de frumuseti naturale, însă e mai virgin... nu e poluat turistic, este liniștit, calm și romantic, până nu te pișcă țânțarii din baltă... incredibil nu e descoperit încă de asiatici.

Am ajuns la capătul satului ocolind Giethoornul istoric pe un drum de țară, am parcat mașina în curtea singurului restaurant numit De Otterskoi mentionat și de Trip Advisor.

Sunt gata să pipăi decorul natural, curioasă să văd ce ascunde în culise... ca și tatăl lui cel mare, satul are o singură potecă de-a lungul apei, e mult mai sălbatică, am străbatut-o de la un cap la altul, îngrămădind trăiri intense în sertarele inimii... m-am pitulat în tihna molcomă a acestuia, nu mi-a secat izvorul de emoții simple.

Semințele istorice și geografice

Dwarsgracht e un sat fericit cu cel mult 200 de locuitori, el oferă farmec și odihnă turistului care îl contemplă sau închiriaza aici o casă, e o beție a simțurilor, e comuniunea perfectă a olandezului cu natura și dragostea lui pentru mediul rural.

Satul poartă numele canalului principal care îl traversează, el este aruncat prin regia celui de sus în Parcul Rezervație Naturală De Wieden , parte a parcului național Weeribben.

Numele lui amintește de sistemul de canale care se desfășura de la est la vest, pe traseul unde era odata transportată turba din Giethoorn.

Nu cred că unii din voi au chef de o frecție poetică, însă satul dintre ape mi-a livrat o experiență turistică autentică, repetând experiența Giethoorn, la scară redusă.

Inainte de a-mi toci pașii pe cărare, pescuind peisaje și case în paradisul verde, să mestecăm oleacă câteva semințe istorice și geografice.

Dwarsgracht are o formă alungită, fiind așezat de-a lungul unui canal, el e străjuit pe ambele laturi de case tipice traditionale.

Originile sale se pierd în negura vremii, el este menționat de documentele istorice doar în 1758 într-o zonă de exploatare a turbei... satul a fost practic fondat de săpătorii care extrageau turba din Giethoorn.

In 1798 satul număra 100 de suflete și 20 de case... după o teribilă inundatie, locuitorii unui sat vecin, Beulake se mută cu cățel și vacă la Dwarsgracht și mai apar câteva case.

După ce termină de extras turba, sătenii devin crescători de vite, peisajul fiind bogat în pășuni fertile... fizionomia sa s-a păstrat în linii mari.

In actualul sat nu există nici un magazin, nici o biserică, nici o școală ... doar case asezate pe mici insule si un restaurant... dar are un muzeu vintage al călătoriilor cu aer nostalgic.

La Dwarsgracht ești departe de civilizația modernă, simti mirosul trestiei, pierzi punctele cardinale și clepsidrele timpului se sparg una câte una.

Dincolo de case e șoseaua îngustă asfaltată, paralelă cu câmpia dezolantă, unde bagi capul în trestie, iarbă și flori sălbatice.

De Otterskoi , un restaurant de 4 stele e la capătul satului, e punct de plecare și de sosire pe poteca istorică, are o parcare gratuită și e un refugiu excelent pentru ploaie și pentru turistii adusi cu autocarul... terasa lui primește 100 de persoane și 150 de oaspeti în interior.

Personajele satului inedit -Amintirile verii s-au topit deja în subiectivism

In această dinastie vegetală mergi în șir indian pe poteca din dreapta cu ochii pe ambele maluri ale apei... ochii se agață de arhitectura locală a caselor, care te predispun la o meditație blândă, toate au pălării ciudate din stuf scump inspirate din tradiția locală.

Dwarsgracht își cântă puterea prin stufărișul cu trestii, e magic are peisaje cu flori sălbatice, e boem... într-o curte aud hârjoneală de copii... în rest e mult calm și liniste de o tai cu cuțitul... totul e ireal.

Sufletul satului e în fiecare copac, în fiecare casă, în fiecare grădină sau barcă care trece silentios pe firul apei... copiii au înlocuit mingea cu colacul chiar în mijlocul canalului și nu sunt supravegheati de părinți.

Pe poteca asfaltată apare o masă de lemn cu scaune rustice... mai încolo o statuie solitară din piatră sparge monotonia... e un olandez muncitor care extrage turba.

Un motan uriaș îmi taie calea pe potecă, intră în arenă și se încolăcește sub formă de opt... e rece ca un sloi de gheață si-mi arată ghiarele, îi prind din fugă cordialitatea și grația de felină într-o poză fulger... zbor apoi cu privirea pe un fluture colorat cu jupon roșu, s-a lipit de un frasin, își deschide aripile și se înfoaie ca un dansator... zboară și odată cu el se duce și clipa mea efemeră de fericire.

Hortensiile albastre sau roz țin culoarea zilei în fața caselor ce și păstrează tainele... satul a primit daruri de la cer, dar și din mâna olandezilor vrăjitori, truditori și harnici...

Aceste flori elegante adunate în tufe bogate cântă, plâng și visează melancolic în grădinile localnicilor, sunt delicate și ascund singurătatea, le port și acum parfumul în buzunarul de la piept, sunt tare lacome și arată ca un butoiaș de apă.

Pe malul drept apar la orizont covoare plutitoare cu nuferi albi, sălbatici, delicatețea lor mă fascinează, la Giethoorn nu prea am văzut asemenea splendori.

Mărșăluim pe potecă și ne delectăm cu concertul rațelor, locatarele permanente ale satului care pândesc păsările în zbor... la o cotitură apare un lan de trestii proaspăt cosit, săbiile lor ascuțite împing aerul... mă apropii și mă umplu de bășici pe la picioare. :)).

Un personaj celebru este un frasin vestit în zonă de la 1800, are 415 cm si 25 de metri înaltime... unde esti, unde ești? ... dau însă de un copac bătrân smerit, care cade în genunchi, bătut de vremuri.

Mă enervez că nu am găsit cel mai vechi frasin din Olanda, cautăm ferma Esselt de la 1820... cautăm degeaba... deviza zilei este fără stres, e o zi delicioasă... un pod uriaș de lemn apare pe o linie orizontală, peste canal.

La o bifurcatie e masă cu borcane de gem, nesupravegheată... e autoservire contra cost, pe bază de cinste, pui trei euro într-o cutie și iei dulceata de fructe. :((.

Apare în fine podul lung care mângâie firul apei... primii biciclisti trec peste podul arcuit de lemn din care ies bălării... de aici urmează poteca care te duce drept la Giethoorn... sau la pontonul Jonen... e prea mult de mers și renunțăm de lene.

Trecem podul și aterizăm pe celălalt mal, mergem acum prin spatele caselor, pe un drum îngust, mărginit de câmpie... visam să mă reîntorc în sat la sfărsitul lui iulie.

28 IULIE... e ziua când are loc Festivalul Gondolelor , prima procesiune a avut loc în 1946... am ratat de ani de zile acest eveniment, ca un făcut mereu a plouat... e o zi cand răsună muzica în bărci, olandezii stau pe maluri și se bucură de un spectacol plutitor

De Otterskooi e un restaurant de 4 stele, la 500 de metri de cea mai mare cursă momeală de rațe sălbatice... numele cafenelei restaurant aminteste de numele unui proprietar... din 1940 aceste cuști de rațe din parcul Wieden sunt monumente naturale cultural istorice protejate... la Dwarsgracht e cea mai mare capcană de rațe din Europa , ajungi la ea doar pe apă și poti merge acolo în excursie organizată cu barca, pornind chiar de la restaurant... ai mei nici nu au vrut să audă... mergem pe celălalt canal, pe Corneliusgracht și te ducem la o fermă veche, devenită Histo Mobil, te uiti la mașinuțe și la biciclete vechi.

Histomobil -un muzeu vintage ca în pestera lui Ali -Baba

Ajungem cu masina pe alt drum spre sudul satului, urmând indicatorul rutier... apare la orizont o fermă mare, devenită muzeul masinilor vechi... aiurea e un muzeu de vechituri, care umple sufletul olandezului topit după chestii vintage... oftează că au dispărut din el nu știu ce mașini vechi și tractoare de acum 30 de ani... muzeul e condus de o familie, costă 3 euro intrarea... e o fermă de la țară cu tot felul de camere întunecate, unde stau aranjate masini vechi, jucării, căruțe... parcă am intrat în peștera lui Ali Baba... terenul la parter e ușor denivelat și mă împiedic cu ochii la un poștalion... în rest un ford, un trabant, niste motociclete, biciclete de pe vremea războiului, sănii de lemn de la 1800-1970... basta, ies afară în curtea generoasă unde e un loc spatios de joacă pentru copii și loc de barbecue, dar vine doamna ploaie și fugim acasă.

Fotografiile sunt grăitoare... Dwarsgracht e un sat magic, fotogenic... l-am pus si pe el în coșul de vacanță cu amintiri... e un sat de poveste care s-a lipit de mine, am stors din propriile mele poze toate gândurile și energiile pozitive... vin sărbătorile, am rămas singură și nu-mi rămâne decât să visez la vara viitoare... sper să fie un an mai bun și mai fericit pentru noi toți.

---

VIZUALIZĂRI: 1752 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI