La scaldat...

TIPĂREȘTE

Stati linistiti, nu va speriati si nu luati prea mult in seama titlul. Nu incerc sa va povestesc patania lui Nica a lu’ Stefan a Petrei. Nu. Va voi povesti o zi dintr-o excursie, pe unde, mai mult ca sigur, ca ati fost multi.

In prima saptamana din septembrie 2009 apare o ocazie care era greu de refuzat si ignorat. O cunostinta si ruda, in acelasi timp, primeste de la locul de munca 20 de tichete de vacanta care trebuiau folosite pana la 01.11.2009. Incep imediat planurile si discutiile inerente unei asemenea ocazii, care nu trebuia ratata in nici-un fel. Dupa mai multe variante studiate, cea mai buna solutie devine o pensiune din Moieciu, cam singura care primea tichete de vacanta in acea perioada si care ne ofera si pensiune completa. Deci se hotaraste ca in perioada 19-20 septembrie sa mergem la Moieciu. Locatia aleasa este pensiunea Iosefina si nu aveam sa regretam aceasta alegere, fapt care a facut ca membri ai grupului in care am fost atunci sa revina de mai multe ori, fiind mereu multumiti de vizita la pensiune. Despre pensiune promit ca voi posta un articol separat. Acum voi face referiri la drum, la petrecerea timpului in acest week + end.

Plecam din Branesti cu baiatul meu cel mare pana in complexul Dragonul Rosu, de urma sa fim preluati de baiatul cel mic si sa ni se alature o alta masina cu inca 4 turisti. In parcarea de la Dragon, baiatul meu cel mare, dupa ce ne condusese pe noi, trebuia sa se intoarca in Branesti cu un prieten de -al lui, care venise la cumparaturi. In timpul petrecut in parcare pana la plecare se hotarasc si ei sa ne insoteasca in aceasta mica excursie, dupa ce duc la Branesti cumparaturile facute.

Noi plecam inainte, urmand ca ei sa ajunga in urma noastra la pensiune. Drumul este cel normal, cu plecarea din Dragon, prin Pipera si apoi prin Padurea Baneasa pe DN 1 pana la intrarea in Predeal, unde o luam la stanga spre Rasnov, Bran, Moieciu. Pe drum mai oprim in parcarea de la Posada si apoi urmatoarea oprire la pensiune. La pensiune se ajunge relativ usor, la intrarea in Moieciu de Jos, pana in Primarie veti gasi un indicator care va indruma spre pensiune. Daca veniti dinspre Brasov, pana in parau, virati la stanga, mergeti pe langa parau si drumul va conduce la pensiune.

Si pentru ca suntem la Moieciu imi permit sa va prezint, sau sa va reamintesc, cateva date despre aceasta comuna-statiune turistica.

Comuna Moieciu este situata cam la jumatatea drumului intre Brasov si Campulung Muscel cea mai veche cale de comunicare intre Ardeal si Muntenia, in evul mediu. Comuna este situata la o altitudine intre circa 710m (La intrarea in Moeciu de Jos, dinspre Brasov) si peste 900 m (la iesirea din Moeciu de Sus spre Parcul National Bucegi, iar in apropiere, in comuna Fundata, se afla Pasul Giuvala situat la cea mai inalta altitudine pe acest drum (1238 m).

Comuna Moieciu este compusa din sase sate: Moeciu de Jos (unde se afla resedinta administrativa a comunei) si Drumul Carului, pe DN 73, Cheia si Moieciu de Sus, pe DN 73F si Pestera si Magura, la poalele muntilor Piatra Craiului. Voi spicui cateva date statistice consacrate de recensamantul din 2002, care ar putea fi interesante:

Suprafata 94.90 km. p.

Populatie 4892 locuitori, din care 4754 romani (97.19 %) diferenta fiind de alta etnie si etnie necunoscuta.

Religie 4731 ortodocsi, iar diferenta alta religie sau necunoscuta.

Din cele spuse de o profesoara pensionara, de a carei ospitalitate m-am bucurat intr-un week-end, am retinut ca in satul Drumul Carului au fost descoperite niste urme ale unui castru roman. Aceasi distinsa doamna mi-a mai spus si despre alti fii ai comunei care au facut cinste de-a lungul timpului locurilor unde s-au nascut si copilarit. Singurul nume pe care l-am retinut a fost al unui academician Victor Giurgiu (sper ca imi aduc aminte bine), numele fiind usor de retinut eu fiind nascut si scolarizat in Giurgiu.

De comuna Moieciu se leaga si numele unui schior cunoscut in anii’ 60, Dorin Munteanu, care alaturi de Cornel Tabaras (de departe cel mai mare schior roman din toate timpurile), Kurt Gohn, Gheorghe Baln, Dan Cristea, a facut parte dintr-o generatie care domina schiul romanesc si din Balcani in acea perioada.

Pana in 1989, zona fiind necooperativizata, principala ocupatie era agricultura montana, oieritul in special. Dupa anul 2000 comuna a devenit atractie turistica, in comuna, mai ales in Moieciu de Sus, fiind construite zeci de pensiuni, in care pot fi cazati cateva mii de turisti. O nota speciala pentru resortul de la Cheile Gradistei Fundata, cea mai moderna zona de cazare si nu numai, (aici organizandu-se competitii de schi fond si biatlon) din Moieciu.

Relativa liniste, aerul, inca curat, peisajul, inca nedistrus de mana omului, posibilitatea unor drumetii, pe jos sau cu bicicleta, toate la un loc fac din Moieciu o destinatie preferata de multi turisti.

Dar sa revenim la oile noastre!

Dupa prima impresie vizuala, din exterior, care este favorabila, urmeaza cazarea, descarcarea si urcarea bagajelor, instalarea in camere si hotaram sa ii asteptam pe ultimii doi membri ai grupului. Desi au plecat cu mai mult de o ora in urma noastra, la mai putin de o jumatate de ora sosesc si ei, se cazeaza si odata reunit grupul ne hotaram sa luam pranzul. Pranzul, pe langa palinca din partea casei, mai cuprinde trei feluri de ciorbe, trei feluri de mancare gatita la felul principal si desert constituit din fructe si prajituri de casa, precum si cafea. Ca niste romani adevarati, dupa ospatul oferit, nu putea lipsi bautura care a constat din vinul casei, care a fost foarte bun. La incheierea mesei, pardon ospatului, proprietara pensiunii, d-na Iosefina ne intreaba daca mancam seara la pensiune si ce dorim sa mancam. Din cele trei variante propuse, optam pentru gratar, evident.

Dupa ce ne facem siesta, acompaniata de enervanta, pentru mine, pauza de tigari, ne hotaram sa ne deplasam in Moieciu de Sus, de data aceasta inghesuiti in doar doua masini, neavand decat doua soferite care nu bausera. Drumul este de acum arhicunoscut si nu voi insista sa vi-l prezint. Am oprit de mai multe ori, iar de la Chisatoare, o parte din noi am plecat pe jos pentru a putea sa ne bucuram de peisaj. Am optat pentru Valea Bangaleasa unde, dupa terminarea asfaltului, am facut o pauza intr-o poiana unde ne-am odihnit, fiecare dupa ideile lui. Facem cunostinta cu fauna (domestica) locului, niste caini, suparati ca le deranjam odihna, dar linistiti repede de stapanul or, precum si cu flora specifica (vezi pozele).

Eu am fost la un moment dat cel mai aplaudat si in centrul atentiei, dupa ce m-am scaldat in parau, evident cu hainele pe mine. Traversarea paraului si alunecarea pe o piatra au dus la inveselirea intregului grup, care au avut ce povesti mult timp la intoarcerea acasa despre Moeciu, pe valea Bangaleasa, unde de cate ori ajung acolo imi aduc aminte de scaldatul meu in respectivul rau. Nu stiu ce a avut cu mine acea piatra, pentru ca era uscata, nu am deranjat-o de la locul ei, ca pe altele mai mici, care se miscau cand calcai pe ele, nu i-am vorbit urat. Ceasu’ rau, asta piatra rea! E adevarat ca am scos hainele de pe mine si am ramas in costumul de baie, dar asta numai dupa ce am alunecat pe o piatra si am cazut in apa si m-am scaldat cu echipament cu tot. Sigur ca in timpul scaldatului, ca orice om normal (oare?) am avut grija sa nu se ude aparatul de fotografiat, dar nu am avut aceasi grija cu actele si banii din buzunare. Si daca mai adaug ca aceasta aventura acvatica avea loc in luna septembrie, iar tot grupul era imbracat cu geci sau plovore groase va dati seam ce bucurie a fost pe capul meu. Si daca tot am fost acolo cu sotia, la momentul scaldatului ea vorba cu verisoara ei la telefon, ii povestea ce peisaj frumos este, cand, probabil la celalalt capat al firului s-au auzit strigatele, sotia ii spune:" Aaa, a cazut asta in apa!!! " Asta fiind eu! Recunosc ca a fost foarte operativa dupa terminarea convorbirii si, dupa ce a verificat starea aparatului foto, a banilor si actelor, i-a mobilizat pe toti sa faca rost de haine de schimb. Noroc ca in portbagajul uneia din masini era o patura, pe care am folosit-o pe post de chiloti, pantaloni, camasa, geaca si caciula. Am pastrat in original numai ciorapii si adidasii. Ulterior, pentru ca eram prea sexy, am completat costumul de scena cu o camasa si o geaca.

Dupa ce mi-am schimbat hainele ude cu o patura in care m-am ambalat, cum incepuse sa se intunece, ne-am intors la pensiune si ne-am pregatit pentru cina. Aici ar trebui sa va mai povestesc despre scurtele drumetii pe munte, de intalnirile cu cei mai buni prietenii ai omului, despre ciupercile intalnite, despre panorama Bucegilor la asfintit de soare. Dar dupa ce v-am povestit despre scaldatoarea mea, nici descrierea lui Vlahuta nu mai atrage atentia.

Pentru ca vorbele mele nu cred ca sunt suficient de convingatoare, va sugerez sa vedeti fotografiile facute cu acest prilej.

Am preferat sa luam cina in foisor si ceea ce solicitasem dupa masa de pranz, anume gratar, avea sa se transforme intr-un posibil cosmar. Si spun asta ca atunci cand ne-a adus platourile cu mancare ne-am cam speriat si am crezut ca sunt pentru toti turistii din pensiune (in afara de noi, 10 persoane, mai erau alti 10 turisti). Inainte de a incepe sa mancam am intrebat daca tot ce ni s-a pus pe masa este pentru noi si de-abia dupa ce am primit comfirmarea, am indraznit sa mancam. Dupa lupte seculare cu mancarea (mititei, carnati, ceafa si cotlet de porc, pulpe de pui) am apelat, evident, la vinul casei pentru a putea birui bucatele oferite. Intr-un sfarsit, rand pe rand, abandonam lupta cu mancarea, care ne-a biruit si mergem la culcare.

Pana la urma si maine este o zi!

PS. Am inteles ca denumirea corecta este Moieciu si nu Moeciu, asa cum am stiut eu ani de zile. Daca mai intalniti scris de mine Moeciu imi cer scuze pentru greseala. Va multumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 1012 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI