Două tichete (norocoase!) către paradis: croaziera în insulele Lichadonisia

TIPĂREȘTE

După cum, probabil știți, grecilor le-au hărăzit zeii peste 3.000 insule, dintre care, în doar câteva sute, pământenii au ales să se așeze din varii motive, restul rămânând nelocuite. Insulele Lichadonisia ar fi unele dintre acestea dacă putem lua în seamă faptul că din întreg arhipelagul de cincisprezece, doar șapte sunt mai acătării și doar două au fost locuite până mai acum vreo 50 ani, de atunci fiind goale și părăsite, doar ocazional vizitate.

Dar ce sunt și unde se găsesc insulele Lichadonisia? Acestea formează un mic, chiar foarte mic, arhipelag ce este situat în golful Eubeean, între nord-vestul insulei Evia și regiunea Fthiotida de pe continent, localitățile din dreptul lor fiind faimoasa stațiune cu ape termale Kamena Vourla și Asproneri. Ca amplasare, insulele sunt situate, totuși, mult mai aproape de țărmul Eviei, de capul Kavos. Recunosc că am auzit prima dată de Lichadonisia de la colega @cris care scrisese un articol edificator și foarte frumos cu câteva luni înainte, de aceea vă invit și pe voi să-l citiți. Eu vă voi povesti doar despre excursia noastră și de ce biletele noastre au fost norocoase.

Din Loutra Edipsou, baza noastră nord-eviană, se organiza în ultima săptămână din august, când am fost și noi acolo, croazieră, aproape zilnic, către arhipelagul lichadonisian. Din prima seară, de cum am văzut pe stradă standul cu pliante și imagini pe monitor, soțul meu a fost cucerit definitiv de supranumitele Seychelles ale Greciei (sau Bahamas sau Maldive) , el necitind articolul de pe AFA, auzea în premieră de Lichadonisia. Văzându-ne interesați, ne-a abordat o tânără responsabilă cu promovarea, ne-a prezentat pliante, ne-a dat informații, invitându-ne să facem rezervare pentru următoarea zi (fără bani), însă noi am ezitat pe motiv că abia sosiserăm și aveam nevoie să ne familiarizăm cu stațiunea și cu rostul lucrurilor pe-acolo.

Cum ne-am trezit a doua zi dimineață, deodată amândoi ne-am răzgândit, spunându-ne că ce bine ar fi fost să fi mers în croazieră, dat fiind că vremea era prezentată la știri ca fiind superbă în acea zi, însă cu șanse să se schimbe în rău în zilele următoare, conform prognozei. După micul-dejun, soțul meu propune să meargă în port, la locul de plecare și să întrebe dacă e posibil să ne ia și pe noi, chiar dacă nu aveam rezervare. Zis și făcut, se întoarce victorios cu răspunsul pozitiv dat de un lucrător din port, repede facem bagaje și țuști! în port căci se apropia plecarea, stabilită la orele 10,00.

Numai că în port, la urcarea pe micul vas, surpriză! , ni se spune că numai dacă renunță cineva ne poate lua și pe noi, altfel nu, căci era musai cu rezervare. Și ne-am pus pe așteptat: 5,10,15 minute, timp în care veneau de peste tot turiști care se îmbarcau, soțul meu urmărind îndeaproape cu privirea gradul de ocupare al ambarcațiunii. În aceeași situație ca și noi, mai erau două cupluri de greci mai în vârstă, dar noi aveam avantajul că fuseserăm primii sosiți. Așteptarea a fost grea, dar a meritat, căci la final, norocul ne-a surâs și doar noi am fost invitați să ne alăturăm grupului de peste 50 de excursioniști deja îmbarcați. De aceea, am considerat că tichetele noastre au fost cu adevărat băftoase! Ah, să nu uit, excursia a costat 15 euro/persoană și promitea doritorilor o zi relaxantă petrecută în atmosferă paradisiacă!

Croaziera a debutat cu un mers exagerat de rapid al vasului, nemaiîntâlnit niciodată până acum, ca să vă imaginați cum era, vă spun că șapca, deși bine fixată, nu-mi stătea pe cap așa că am renunțat la ea, stropii de apă lăsați în urmă săreau în sus de-un metru, era atât de mult curent că nu auzeam nimic, totul vâjâia în jur că mă gândeam că mi se desprind cerceii din urechi! Ce-i drept, ne așezaserăm în partea cea mai de sus a vasului, pentru a beneficia de o bună vedere, chiar dacă eram în soare, n-am resimțit nimic. E clar, căpitanului îi plăcea schiul nautic! Compania de vase se numește Bros Vasilas.

Peisajul este uimitor, „se aleargă” de-a lungul țărmului pe lângă Kokinias, Agios Georgios, Kavos, cel mai atrăgător fiind Capul Kavos, extremitatea nord-vestică a insulei Evia ce iese din apele albastre ca o limbă uriaşă de nisip galben. De partea cealaltă, se zărește, fără prea mare efort, continentul cu Kamena Vourla, alt loc de referință cu izvoare termale în Grecia. Între Kamena Vourla și Kavos, în inima golfului se „desfășoară” insulele Lichadonisia, un arhipelag cu insule vulcanice relativ tinere, formate în 426 Î. C. în urma unei erupții vulcanice urmate de un cutremur major. Acestea sunt verzi, „năpădite” de pini și măslini, survolate de sute de păsări și mai presus de toate, nelocuite permanent în prezent. Ele sunt un habitat natural protejat pentru mai multe specii de plante și animale. În preajma lor, marea este limpede-cristal și schimbă câteva nuanțe de albastru închis, deschis, până la turcoaz și smarald. În ordinea mărimii, cele șapte mai răsărite, ar fi: Monolia (am văzut scris și Manolia, dar şi Magnolia în unele locuri), Megali Strongyli sau simplu, Strongyli, Mikri Strongyli, Steno, Vagia, Varias și Limani. Ar mai fi și un grup al altora mai mici, numit Pontikonisia.

Vasul și-a încetinit cursa nebunească de cum ne-am apropiat de insule, mai întâi am trecut pe lângă insula Strongyli, ceea ce înseamnă „rotund”. Pe insulă există o bisericuță abandonată, ceva de genul celor de pe drumurile din localitățile rurale din Grecia, cu hramul Agios Stefanos și un far şi cu rol de turn de observaţie, cel puţin aşa am înţeles din informaţiile de pe pliant, căci explicaţiile au fost spuse la megafon numai în greacă. Strongyli și Monolia au fost singurele locuite, ultima dată până în anul 1964. Unui turist grec mai în vârstă i se face milă și ne mai traduce și nouă în engleză câte ceva. Ne spune că insulele au mai multe plaje neamenajate, sălbatice, dar extrem de frumoase, cu ape cristaline, însă noi va trebui să alegem unde ne vom petrece ziua între cele două plaje amenajate din arhipelag: ori pe Monolia, ori pe Mikri Strongyli, ca să știe unde să ne lase vasul şi de unde să ne ia la final. Pe lângă cea de pe Mikri Strongyli tocmai trecuserăm şi văzuserăm că arată ok, dar nouă ne făcuse cu ochiul (din pliant;)) cea de pe Monolia că avea nisip alb şi apă turcoaz.

Până atunci, în trecere printre insule, pe lângă țărmul sudic al insulei Monolia, am observat casele abandonate cu peste 50 de ani în urmă, unul dintre motive fiind lipsa de electricitate și apă curentă. La biserica de pe Monolia, cu hramul Agios Georgios, mai vin uneori miri cu tot cu alai, nuntaşi şi preot pentru a-şi oficializa slujba de cununie pe insulă, unora părându-li-se inedit să se căsătorească în deplasare. Ceea ce mi-a atras atunci atenția în mod deosebit, a fost că în ciuda faptului că nu mă așteptam să văd pe cineva pe-acolo, pe lângă casele în ruină și copaci se plimbau în voie câțiva turiști, semn că alte vase sosiseră mai devreme, iar ocupanții acestora porniseră în explorare.

Apoi, vasul, care înainta foarte lent de-acum, „a vânat” apariția unei foci din familia Monachus Monachus (foci-călugăr) , singurele foci ce mai trăiesc în Marea Egee, specia fiind pe cale dispariție. Se pare că ar fi doar 5 exemplare ce-și duc zilele în arealul dintre insulele lichadonisiene. Și așteptarea a meritat din nou, căci o focă și-a făcut apariția pentru câteva secunde, de câteva ori, și pe care, din păcate, eu nu am reușit s-o prind în poză, soţul meu, în schimb, da.

Înainte să fim debarcați pe plajă, mai aveam un obiectiv în program, și anume acela de a vedea în apele mării, aflată la o adâncime de 9 metri, epava unui vas de război ce aparținea armatei germane, scufundat în 1943 de greci. Vasul de pe fundul mării se putea observa mai greu, era nevoie de ceva concentrare pentru asta.

Cel din urmă punct al excursiei: plaja Monolia de pe insula omonimă pe care aveam să ne petrecem câteva ore bune trândăvind pe şezlong într-un veritabil colţ de rai. Plaja, din nisip fin de culoare deschisă, se întinde pe cam 150-200 m, între două promontorii de pietre negre vulcanice, străjuită în spate de măslini şi pădurea de pini frumos mirositoare. Este amenajată cu şezlonguri (cam 200) şi umbrele de stuf, are toalete şi duşuri, o tavernă și un beach bar cu preţuri normale şi muzică la difuzoare. De pildă, şezlongul costa 4 euro, o porţie de kalamari 10 euro, una de caracatiţă, la fel 10 euro, una de gavroşi 8 euro, bere draught 2,50 euro/400 ml, frappe 2 euro, apă 0,5 euro/0,5 l, etc.

Apa mării, de o claritate uimitoare, de nuanţe incredibile de smarald şi peruzea, se adânceşte departe, în larg, fundul apei fiind tot din nisip, aşa încât toţi copiii se bălăceau în voie, fără teamă. E drept, plaja era destul de populată când ne-a debarcat şi pe noi vasul nostru, însă și în orele următoare alte ambarcaţiuni aduceau turişti în continuu, astfel că după orele prânzului devenise cam aglomerat, taverna făcând faţă mai greu tuturor solicitărilor.

Am rămas acolo până pe la orele 16,30 când același vas a venit să ne ridice, bucurându-ne de un răsfăț pe care nu știu dacă îl meritam, dar știu sigur că am fost norocoși că l-am ales.

La final, pot să afirm că a fost una dintre cele mai plăcute și mai relaxante zile de vacanță, că am avut impresia că am vizitat paradisul, peisajele fiind parcă desprinse din cataloagele cu ilustrate din destinații exotice. Dacă aveți ocazia să ajungeți să vizitați insulele Lichadonisia, fie că veniți dinspre nordul Eviei, fie că veniți dinspre continent, nu pregetați, veți vedea că merită să vă încântați ochii cu imagini de vis! Recomand!

Vă rog, atașați următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=5OMYqhPcTTw

---

VIZUALIZĂRI: 4161 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI