ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.11.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 22.04.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
NOV-2017
DURATA: 2 zile
familie cu copii
1 AD. + 1 COPII -- v: 13

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Adaptare la conditii in Ciucas

TIPĂREȘTE

Drumetie Cab. Muntele Rosu – Cab. Ciucas

Cu cateva zile in urma am urmarit la televizor o emisiune care promova traseul familiar Muntele Rosu – Ciucas.

Cu cateva ore in urma inotam prin zapada pe acest traseu.

Acces

Sambata 4.11 2017. Bucuresti – DN1 – Ploiesti – DN1A – Valenii de Munte – Cheia – DC22 – Cabana Muntele Rosu. 140 km; 2,5 ore.

Pregatire

Hotarirea am luat-o cu numai doua zile inainte. Sambata se anunta vreme buna in Cheia (PH), cu 5 – 10 grade Celsius si soare, dupa putina ploaie vineri. Ploaia asta deschidea doua perspective cu un numitor comun. Una verde, galben, maron, rosiatica, alb albastra (daca nu ningea); alta alb, alb-albastra (daca ningea); ambele cu privelisti de vis care se descarca in spectrul vizual la munte dupa o ploicica.

Am lansat asa pe repede inainte sfoara in tara, sa vedem cine mai marseaza la invitatia noastra.

Am pregatit rucsacul cu cele necesare si imbracamintea adecvata: apa, pelerine, haine pentru drum si haine de schimb, lanterne, caciuli, manusi, ghete pentru drumetie vs adidasi la condus si o harta descarcata de pe net pe telefon.

Nu ni s-a asociat nimeni, asa ca vineri seara Ema ne intreaba:

- Unde plecati asa doar voi doi - a se citi Emi si cu mine - pe carari de munte? Renuntati si reprogramati!

Am contrapropus:

- Veniti cu noi!

Compromisul rezultat ad hoc a insemnat sa plecam toti 4, sa ramana fetele la Muntele Rosu, iar baietii sa urce la Ciucas, sa isi faca traseul de drumetie. Am mai cumparat de pe drum dulciuri, napolitane, mere.

Albul

Nu mare avea sa ne fie surpriza, dar si placuta, sa vedem petece de zapada inca din Cheia, de la poalele muntelui. Sus la altitudine albul castigase competitia de toamna tarzie cu verdele. Nu definitiv, cu siguranta, dar cel putin pentru aceasta zi de noiembrie. Macar asa la limita cu 51 la 49. Sau 60 la 40 pe alocuri.

Drumul auto care urca la Muntele Rosu este in stare foarte buna, de parca ar fi fost turnat covorul asfaltic ieri. Drept si intins, mai ceva ca pe autostrada. Negrul inchis al acestuia cu albul zapezii de pe marginea drumului contrastau superb. Ramificatia catre Muntele Rosu este semnalizata in DN1A cu indicator pe centura statiunii Cheia. Denisa ne semnaleaza la un moment dat ca a vazut ursul! In padure.

Schimbare de plan

In parcarea de la Muntele Rosu, unde imi amintesc ca am petrecut una din taberele mele de elev, erau deja cateva masini. Ne-am echipat cum am considerat de cuviinta dupa ce am scrutat zarea. Nu chiar ca vulturul, caci vederea mea nu mai e asa de patrunzatoare ca acum 30 de ani.

Perspectiva se anunta in general alba. Nori de ninsoare planau deasupra inaltimilor Ciucasului si nu pareau a se retrage prea curand. Desi curentii de aer pot schimba multe si repede la munte.

Aveam in plan un traseu mai lung, un circuit care suna cam asa:

Cab. Muntele Rosu (1.260 m) – V. Berii - Fantana Nicolae Ioan – Cab. Ciucas (1.595 m) - Saua Chirusca (1.567 m) – Saua Gropsoarele (1.663 m) – Saua La Rascruce (1.805 m) - Vf. Muntele Rosu (1.765 m) – Statia seismica Muntele Rosu - Cab. Muntele Rosu (1.260 m) .

5 ore in conditii normale, hai 6 cu o pauza mare si cu rezerva.

Situatia intalnita inca de la Muntele Rosu ne obliga in mod cert sa adaptam traseul si sa alegem unul mai scurt, care sa nu ne ridice probleme in conditiile meteo prezentate. Si care sa fie preferabil populat cu cat mai multi turisti si cat mai putini ursi.

Definim noul traseu:

Cab. Muntele Rosu (1.260 m) – V. Berii - Fantana Nicolae Ioan – Cab. Ciucas (1.595 m) si retur

4 -5 ore, mai degraba 5 ore in conditii de toamna tarzie, adica iarna, cu pauza de masa la Cab. Ciucas.

Un traseu pe care l-am mai batut la pas si alta data. Un traseu usor, de altfel el se mai numeste traseul familiar. Ne va insoti macajul banda galbena. Traseul este foarte bine marcat. Durata parcurgerii lui este de 2 ore, pentru cei cu pasul mai iute si antrenament chiar mai putin, iar pentru cei cu viteza foarte redusa la urcare poate putin mai mult.

Langa Cabana Muntele Rosu (1.260 m alt) gasim o harta destul de prost intretinuta si un panou care ne informeaza ca ne aflam in aria naturala protejata Ciucas. Aria se intinde 60% in judetul Brasov si 40% in judetul Prahova. Traseul nostru se desfasoara exclusiv in Prahova.

Pentru inceput urcam putin prin pasunea situata mai sus de Cabana Muntele Rosu, pana intram in padure. Putin mai sus de noi este Statia seismica de la Muntele Rosu. Indicatorul instalat la intrarea in padure ne pomeneste de 1,5 – 2 ore.

Poteca este una care tine oarecum o curba de nivel in usor urcus la inceput, apoi in coboris pana in Valea Berii, afluent principal al Teleajenului. Suntem din nou sub cota 1300 m.

La firul apei servim “”bere cu mere”” sau “”mere cu bere””. :D

Nu, nu m-am pus pe baut bere la jumatatea traseului! Este vorba de pauza de gustare in care am mestecat doua mere spalate in paraul Berii. :))

Sa fi fost vreo ora pana aici, unde dupa traversarea paraului berii intalnim drumul forestier care urca pe Valea Berii si care a fost largit si lungit pentru reconstruirea cabanei Ciucas, candva disparuta din peisaj.

Pe langa noi trec in sens invers un tata cu o fetita. Tare dimineata trebuie sa fi plecat la drum daca au fost pana la Cabana Ciucas si deja se intorceau. De fapt o regula de munte spune ca se recomanda sa pleci cat mai devreme in traseu. :) Am aflat ca fusesera numai pana la Fantana lui Nicolae Ioan care nu era departe de locul unde ia-m intalnit si ca aceea era prima drumetie pentru fetita entuziasmata de experienta pe care o traia. Bravo!

In apropierea punctului de jonctiune am vazut mai multe masini parcate, de unde presupunem ca mai multi turisti au continuat de aici pe jos, asa ca pe langa grupurile numeroase pe care le-am vazut pornind de la Muntele Rosu spre Ciucas, mai aveam sa ii intalnim si pe cei care au urcat pe Valea Berii. Fie spus, drumul auto se poate practica cu masini 4x4 pana la Cabana Ciucas, ultima portiune fiind una mai solicitanta amenjata cu traverse astfel incat drumul sa nu se distruga de tot pentru masini. Este pacat insa sa nu mergeti pe jos.

La punctul de jonctiune indicatoarele arata 1 ora pana la Cab. Ciucas, respectiv 1- 1,5 ore inapoi la Cab. Muntele Rosu. Urmam drumul forestier. In 5 minute ajungem la Fantana sau Izvorul lui Nicoae Ioan. Izvorul era amenajat fata de cum il cunoscusem ultima data cand am calatorit pe acest drum. Profesorul Nicolae Ioan a fost presedintele de onoare al Asociatiei de turism Romania Pitoreasca. Fantana a fost construita in anul 1940 si reconstruita in doua randuri. Inainte de reamenajare era o fantana cu apa statute din care nu iti venea sa te aprovizionezi, mai bine o faceai din paraiasul de langa. Acum sunt amenajate doua izvoare cu apa rece si limpede de baut.

In aceasta zona ne-am intalnit cu un grup de adulti si copii mici care veneau de pe Valea Berii. Am admirat copiii si parintii pentru ca isi ofera asemenea momente de sanatate. Ei ne-au arata si niste urme destul de proapsete de urs.

De aici drumul avea sa urce tot mai consistent. Am urmat forestierul, dar efortul l-am resimtit din plin. Deasupra limitei superioare a padurii, drumul face 2 curbe in ac de par si iese la golul alpin. Fulgi razleti de nea ne atingeau fata. Pe culmea Gropsoarele – Zaganu ningea, aici langa Cab. Ciucas aveam sa asteptam raspunsul daca vine ninsoare spre noi sau nu.

Cabana Ciucas (1.595 m alt.) este foarte frumos reconstruiita si sincer arata mult mai bine decat cea de jos de la Muntele Rosu. Asigura cazare si restaurant. Accesul in curte se face printr-o poarta sculptata si o saritoare de gard (parleaz), totul e fain: curtea, balansoarul din lemn, accesul in cabana care se face prin niste butoaie cu usi capitonate cu blanuri si piei de animale. Interiorul este cu specific vanatoresc si creaza o atmosfera foarte placuta. Restaurantul era plin. Vreo 50 de turisti mai harnici decat noi serveau deja mancare calda. Am gasit si noi cu noroc o masa libera. Am mancat o ciorba si o friptura si am lasat apoi locul altor turisti. Mancarea nu a excelat, servcirea modesta, am lasat vreo 85 de lei pentru asta, dar nu dezvolt subiectul caci tema principala este muntele. Este o idee sa venim poate la vara sa ramanem peste noapte aici sa ne putem desfasura in voie pe culmile Ciucasului care ofera multe stanci spectaculoase cu nume precum babe, sfincsi, Tigaile, Turnul lui Goliat, Coltii Bratocei, Coltii Zaganului, altele. :))

Sa se tot fi perindat in acaesta zi alba de noiembrie vreo 80 – 100 turisti pe la cabana Ciucas la orele pranzului! Mai multe detalii despre cabana aici cabana-ciucas.ro.

Drumul dus ne-a luat 2 ore.

Era clar cu nu intra in calcul punerea in practica a planului initial de a inchide bucla descrisa la inceputul artricolului. Zapada de pe platou, chiar daca nu era peste tot, vremea incerta, si ora inaintata deja erau riscuri pe care nu era cazul sa ni le asumam cand aveam varianta intoarcerii pe acelasi drum usor, clasic. Si totusi…. Nu gasim macar o mica variatiune? :))

Inainte sa ajungem la cabana Ciucas am vazut ca pe ultimul segment de drum la urcus nu am mai vazut marcajul banda galbena, dar cum nu aveam de urmat decat drumul de masina, nu aveam cum rata destinatia propusa. Da, inainte de a ajunge la cabana, am lamurit de ce nu mai vazusem marcajul la urcare. Pentru ca marcajul venea pe o alta poteca. Am studiat situatia si am decis ca la intoarcere sa urmam poteca marcata, in locul drumului forestier. Asa cum arata situatia in teren era evident ca poteca marcata urma pe o portiune alt drum si cobora in cele din urma tot in forestier. Primele 5 minute le-am parcurs la golul alpin inotand prin zapada imaculata si moale. :))

Intram in padure pe poteca si in curand aveam sa ne convingem ca aceasta era o scurtatura. Alegerea avea sa se dovedeasca insa una neinspirata. :( Din cauza pantei deosebit de accentuate ale potecii, coborirea in conditii de drum acoperit cu zapada, si partial cu frunze si radacini alunecoase a fost anevoioasa si chiar riscanta. Au fost cateva pasaje unde trebuia sa fixezi gheata in zapada formand trepte si sa te asiguri ca nu fuge piciorul la vale. Nu ca era haul fara fund langa poteca, dar o aluncecare pe zapada in panta prezinta un risc destul de mare de accidentare. Datorita ritmului foarte lent de coborire din motivele de mai sus, nici macar nu cred ca am facut economie de timp cu optiunea de a cobori pe poteca in loc de drumul auto. E drept ca scurtatura ne-a scos aproape de Fantana lui Nicolae Ioan, ceea ce inseamna ca din punct de vedere distanta am scurtat cu siguranta.

O data iesiti la drumul lat, am urmat acelasi drum pe care urcasem. Acesta nu a mai ridicat nicio problema, a fost si mai populat decat la urcare, unde mult timp am fost singurei prin padure. Am avut si un ritm foarte bun de mers pana la destinatie unde ne asteptau fetele. Cu zapada, de parca nu luasem destula pe unde am fost. Le-am oferit o crenguta de brad, pe care am rupt-o dintr-un brad cazut la pamant.

Intre timp s-au spart si norii. Probabil va urma o noapte rece.

Astfel s-a incheiat inca o drumetie din ciclul de initiere “Dragoste de munte” in care l-am cooptat pe Emi in acest an. A fost una usoara, dar potrivita de toamna – iarna. :))

Cuvintele cheie ale zilei: aer curat, drumetie, zapada, brazi, padure, gol alpin, urme de urs, oameni sanatosi, multi copii si tineri, echipament adecvat si peisaje, dar aici las pozele sa vorbeasca.

Va mai asteptam cu noi! Si virtual si real! Numai de bine!


[fb]
---
Trimis de Dan&Ema in 05.11.17 13:09:52
Validat / Publicat: 05.11.17 15:25:06

VIZUALIZĂRI: 1778 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

26 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Culmea Gropsoarele - Zaganu vazuta din fata cabanei Muntele Rosu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 59200 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

26 ecouri scrise, până acum

liviu49 [05.11.17 16:00:33] »

@Dan&Ema: Felicitari pentru aceasta frumoasa drumetie. Felicitari si juniorului care, se pare, ca este atras de drumetii montane. Si baietii mei pana la varsta de 19 ani, mergeau cu cea mai mare placere, pe jos, pe munte. Cand au descoperit ca in multe locuri pe munte se poate ajunge cu masina au abandonat mersul pe jos. De cateva ori cand i-am mai pacalit sa mearga cu mine pe jos pe munte au inceput sa strige la mine sa merg mai usor ca ei nu sunt de varsta mea sa mearga atat de repede. Asa ca am ramas acum singurul dispus sa mai drumeteasca pe munte.

Numai bine si calatorii placute!

webmaster [05.11.17 18:42:51] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

danaeldreny* [05.11.17 18:42:55] »

Ce-mi place să-mi scald ochii prin crestele munților... superbe imagini... ați găsit zăpadă...

Mănuși asortate la pulover – camuflaj

Am vrut să-ntreb de urs fix cu două poze nainte de lăbuțele din zăpadă - dar pare unu micuț...

Are-așa multe ferestre în dreapta – cabana Ciucaș încât mă-ntreb de nu le spulberă rafalele când dau pe acolo...

Hă hă, ce butoi interesant... model iglu

Aglomerat la Cabana Ciucaș...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema [05.11.17 18:46:36] »

@liviu49:

Te invitam cu noi! Daca vrei schimbam pe PM datele de contact si te anunt cand mai mergem.

Noi am luat-o usurel anul acesta cu Cheile Zanoagei, Varful Omu (dar fara un urcus consistent), putina plimbarica prin Apuseni si acum Cab. Ciucas.

Mai avem in plan trasee usurele de acomodare. Mn. stanisoara, Sapte Scari sau Tamina, poate un Lacul Capra, mai vedem...

Dupa aceste antrenamente, daca e ok trecem la level 2.

Aici in Ciucas as reveni la anul vara la Cab. Ciucas si as face fie o tura spre Zaganu sau mai degraba Vf. Ciucas - coltii Bratocei.

Ma bucur ca Emi a marsat pana acum si sper sa il pot avea langa mine si in urmatoarele drumetii.

Dan&Ema [05.11.17 18:48:45] »

@webmaster: multumesc

danaeldreny* [05.11.17 18:51:49] »

Și pe lângă Diham marcajele sunt prost întreținute dar ce-am găsit în rezervația Ceahlău m-a lăsat totalmente mască! Tot priveam în jur și nu-mi venea a crede... tot trăgeam cadre și nu mă puteam opri – totul impecabil, clădiri de utilități superbe – informare turistică – cu arhitectură avangardistă, Salvamont Neamț – la fel, multe panouri, toate noi, străluceau, informații multe, totul îngrijit, nu găseai ceva să-ți supere ochiul... n-aș fi crezut să găsesc un munte-n România să se prezinte așa...

Dan&Ema [05.11.17 18:56:01] »

@danaeldreny:

Dupa numarul de la picior, ursul asta era ursulet, cum spui tu. Si mergea descult! ????

Lume multa sus la cab. Ciucas, da! Cand am intrat noi in sala de mese, dupa ce am traversat butoaiele acelea ingenioase de la intrare, era o singura masa de 6 libera. Apoi unii s-au ridicat, altii s-au asezat, miscare multa in jurul pranzului in cabana. Estimez spre sura de persoane, ceea ce nu as fi crezut cand am vazut dimineata conditiile de intrare in traseu si perspectiva meteo inediata.

Frumos! Sus la munte, sus la munte, e frumos! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema [05.11.17 19:00:57] »

@danaeldreny:

Si zona Diham cu variante alde Pichetu Rosu, Poiana Izvoarelor, poate Malaesti, e o alta varianta buna de drumetie de initiere. Cu ???? sau fara ☹️ marcaje bine intretinute.

Felicitari celor de la Neamt! Ceahlaul e si el tare fain! ???? Cu al lui Toaca, Panaghie, Ocolas Mare si Mic, Gemene sau Duruitoare...

Am vazut in ultimul timp mai multe locuri unde exista panouri informative in zonele montane si nu numai, dar si multe unde sufla vantul....

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
danaeldreny* [05.11.17 19:03:29] »

@Dan&Ema: Mulțumesc de invitație , mi-ar place foarte mult dar nu mă lasă Miss (e prea mică), poate doar Junior să vrea să meargă, fără noi. Dacă merg eu (cu Miss) un treseu de 2 ore ajunge la 5-6 ore - așa facem noi calculele.

Dincolo de asta, multe încurcături și ceva dificultăți de sănătate mă cam împiedică la călătorii, astfel, am stopat toate proiectele și am revenit (bătrânește) la scris... (o vreme)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
danaeldreny* [05.11.17 19:06:46] »

@Dan&Ema: Umblă multă lume-n munți, asta doar mă bucură...

Numa ursu”, sărmanu”, tot desculț...

Dan&Ema [05.11.17 19:11:57] »

@danaeldreny: ????

Radu Tudoran [05.11.17 19:32:07] »

Au trecut trei decenii de cand am fost acolo. Noi am imbatranit (eu mai mult, Sefa mai putin), da' Ciucasu' tot frumos este. Acum poate il voi mai vedea doar de jos in sus.

Dan&Ema [05.11.17 19:40:47] »

@Radu Tudoran:

El, Ciucasul, este tot acolo! ????

Daca vrei sa il vizitezi din nou, te asteapta! Presupun ca isi va aminti si el de tine. Amandoi v-ati schimbat, da! Dar si Ciucasul!

Ca sa punctez numai din cele vazute de mine:

Bariera de acces pe Valea Berii unde nu mai trebuie sa te milogesti de nimeni sa treci, vilutele de la intrarea pe vale, drumul forestier pana la Cab. Ciucas, noua cabana Ciucas, noua fantana a lui Nicolae Ioan.

Ca e bine, ca e rau... Depinde din ce perspectiva privesti...

????

AZE [05.11.17 20:29:02] »

@Dan&Ema: Felicitari pentru aceasta drumetie. Cand vad un articol nou scris de Dan&Ema deja ma gandesc la munte. Muntii nostri ne primesc indiferent de anotimp. Doar noi trebuie sa ne pregatim in functie de anotimp si atunci nu mai este nici o suparare nici din partea noastra nici a muntelui.

Juniorul meu are 9 ani si plin de energie. Ar fi deja timpul sa-i fac botezul muntelui (si asta pe picioare si nu cu alte instrumente cum ar fi masina sau avionul (deoarece creasta Fagarasului a vazut-o deja dintr-un avion mic Cesna) Eu m-am gandit ca si prima escapada de acest gen sa fie pe muntele Suru (tot acolo am facut si eu botezul muntelui) cel mai probabil primavara 2018 (acum stratul de zapada este deja prea mare)

Dan&Ema [05.11.17 21:25:59] »

@AZE:

Pe Suru faceam iesirea din tura de creasta a Fagarasului.

Multumesc de aprecieri.

Da, muntele are regulile lui. Trebuie cunoscute. Si respectate. Eu tin mult sa transmit aceste informatii mai departe lui Emi. Una dintre reguli se refera la aprecierea riscurilor si luarea masurilor si deciziilor ce se impun.

Pe cat de putin credibil pare, coborirea abrupta prin padure imediat dupa plecarea de la cabana Ciucas a fost dificila si riscanta din cauza zapezii. Am invatat cu ocazia asta sa acordam atentie maxima fiecarui pas pus in pamant, formarii scarilor pentru o stabilitate sporita, evitarea radacinilor etc.

Poate ca vara cand poteca este uscata nici nu bagi de seama aceasta dificultate

mishu [06.11.17 20:16:26] »

@Dan&Ema: Ca o persoana care stie atat de putin despre munti si drumetii nu vreau sa ma dau cunoscatoare, insa sunt plina de invidie pentru toate drumetiile pe care le faci si mai ales cu copiii. Sper sa-i tina acest drag si sa procedeze la fel si ei cu copiii lor.

Iar peisajul de care ati avut parte este unul deosebit, asadar felicitari, votat cu mare drag

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Zoazore [06.11.17 20:32:25] »

@Dan&Ema: Ce bine că Emi te urmează! Denisa nu s-a exprimat în sensul ăsta?

Ce imagine frumoasă: tată și fiu bătând cărări de munte!

Doar P09 m-a dezamăgit! E apăăădeși scrie că-i bere!

La mai multe drumeții și poate, în timp, va veni și Denisa!

Dan&Ema [06.11.17 20:36:42] »

@mishu:

Bag de seama ca si tu ai circulat prin zona Cheia. E drept cand era ziua mai lunga, dar tit anul acesta. Si am aflat informatii noi de la tine.

Cu atractia pentru mersul la munte in sensul in care am facut-o anul acesta de cateva ori cu Emi este poveste mai complexa decat pare.

Granita dintre motivare si demotivare este in perpetua schimbare functie de contextul “geo-politic” intern.

Denisa m-a rugat dupa ce m-am intors cu Emi din drumetie ca data viitoare sa o iau si pe ea. Asta e o tema serioasa de gandire stiind ca Denisa este putin dispusa la mersul pe jos.

Poate vine Mos Nicolae sau Mos Craciun cu o idee magica.

Multumesc de lectura si vot, Mishu, sau draga doamna Augustus peste cateva ore.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&Ema [06.11.17 20:41:01] »

@Zoazore:

In timp ce eu ii raspundeam lui Mishu despre Denisa tu ma intrebai despre ea. Ce coincidenta!

Asa ca iti raspund despre Emi. Ma bucur ca dupa prima tura, a marsat la a doua, apoi la a treia etc.

La fiecare drumetie am avut temerea ca ceva ii va displacea (legat de efort). Ma bucur ca merge inainte.

Despre ta-su sa spun ca intinereste pe zi ce trece cu asa copii! ????????????????????

Multumesc de vorbele scrise mai sus! Numai de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema [06.11.17 20:43:19] »

@Mishu:

Dupa numai 5 minute ma simt nevoit sa revin si sa scriu:

Felicitari, doamna Augustus! ????

Zoazore [06.11.17 20:46:46] »

@Dan&Ema: Despre întinerit, n-am nici o îndoială, cum e tatăl copiilor, ți-am spus la PONGAL, când aveai trei salate cu creveți în față!

Cât despre Denisa, tare mă bucură decizia ei. Dar eu aș merge cu ea mai pe vară.

Dan&Ema [06.11.17 20:51:59] »

@Zoazore:

Ah, de la creveti mi se trage! Adica scoici! Nu trebuia sa publici secretul pe AFA! ????

Zoazore [06.11.17 21:04:46] »

@Dan&Ema: Păi l-am zis atunci, într-un ecou public!

Cine știe-cunoaște!

mishu [06.11.17 21:11:21] »

@Dan&Ema: Multumesc foarte frumos

doinafil [07.11.17 21:18:41] »

Bravo, Dane! Mă bucur că îi inițiezi pe copiii tăi în drumețiile montane (și nu numai) !

Să vă fie de bine și... iarna abia a început la munte, deci mai este loc și de alte drumeții „albe”!

Am votat cu drag, te-ai străduit să ne aduci un strop de „alb” înainte de Crăciun!

Dan&Ema [08.11.17 07:32:48] »

@doinafil:

Si o creangade brad acasa.

Mie imi place decorul alb. Imi place mult iarna. Poate are legatura cu data nasterii, nu stiu.

Nici in Bucuresti nu ma supara iarna adevarata cu multa zapada. Cel putin cat poti face oameni de zapada.

Si ingerasi in zapada. ????????⛄️❄️

Pana atunci savuram o portie de toamna.

Multumesc de lectura si vorbe frumoase

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, Dan&Ema, danaeldreny*, doinafil, liviu49, mishu, Radu Tudoran, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Munții Ciucaș:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.81900310516357 sec
    ecranul dvs: 1 x 1