ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.10.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2017
DURATA: 3 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Târgu Jiu – o plimbare de după-amiază

TIPĂREȘTE URM de aici

Orașul Târgu Jiu își leagă indisolubil numele de râul Jiu, apa mereu dătătoare de viață. Situat de-a lungul unei rute comerciale așezarea inițială capătă statut de târg în secolul al XV-lea, apoi viața urbană se dezvoltă și se organizează după legile pământești. Zona urbei de pe Jiu a constituit un punct cheie în momentele de răscruce ale istorie noastre naționale, ca de exemplu mișcarea revoluționară a lui Tudor Vladimirescu de la 1821 ori luptele de pe Jiu din Primul Război Mondial. Municipiul Târgu Jiu este reședință a județului Gorj și gazdă a unor monumente excepționale.

Deși mie nu mi s-a părut a fi atât de mare, orașul se întinde pe circa 100 de km2 și are peste 80.000 de locuitori, majoritatea trăind în cartiere de case sau în localitățile componente ale orașului. Noi am fost cazați într-o zonă relativ centrală, la hotelul Anna Junior (vezi impresii), în apropierea Parcului „Constantin Brâncuși” și a Pieței Mari. De aici am pornit în două după-amiezi la plimbare prin orașul lui Brâncuși pentru a descoperi câteva clădiri emblematice și locuri istorice. Dacă în timpul după-amiezii nu prea era lume prin centrul orașului, mai pe înserat pietonalul și parcul de pe malul Jiului s-au animat, mai ales că erau destul de mulți turiști sosiți în oraș cu ocazia minivacanței de Sf. Maria Mare.

Operele lui Constantin Brâncuși. Bineînțeles că principalele puncte de atracție ale orașului Târgu Jiu sunt cele trei sculpturi ale maestrului Brâncuși grupate în ceea ce se numește Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”: Coloana Infinitului, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii (ultimele două unite de Aleea Scaunelor). Despre acest ansamblu am scris într-un alt articol din 2014 (vezi impresii), vreau doar să precizez că semnificația acestor sculpturi a fost analizată de-a lungul timpului de mulți oameni de cultură (sau nu), interpretările fiind multiple. Simplitatea nu este un țel în artă, dar ajungi fără voie la ea pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor, spunea Constantin Brâncuși. Operele sale de for public din orașul de pe Jiu urmăresc astfel formele simple ale artei populare, dar și simboluri solare, sintetizează marile momente ale vieții, invocă cultul eroilor și strămoșilor. De fapt, ar trebui să urmăm îndemnul Maestrului: Nu căutați formule obscure sau mistere. Căci ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată.

Centrul orașului Târgu Jiu. Am pornit la drum pe Pietonalul Victoriei, o promenadă mărginită de blocuri pe o parte și de clădiri vechi pe altă parte; în mijloc se află spații verzi și flori, locuri de socializare, arcade cu trandafiri, o fântână arteziană. Acest pietonal intersectează Calea Eroilor, stradă de-a lungul căreia vedem Hotelul Gorj (cea mai mare clădire civică din Oltenia; 144 de camere) și Hotelul Europa (situat într-o clădire veche de un secol). De altfel, pe partea stângă a străzii Victoriei (pietonal) se înșiră o serie de clădiri vechi, unele declarate monument istoric, datând de la începutul secolului al XX-lea. Se detașează Palatul Finanțelor, de fapt o clădire mai veche de un secol care a aparținut inițial familiei Cămărășescu și a găzduit un hotel și un restaurant (familie care a întemeiat Mănăstirea Cămărășească din Târgu Cărbunești despre care a scris colegul nostru @costy69: vezi impresii). Azi, în clădire este sediul Facultății de Științe Juridice și Științe Economice a Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

În Piața Revoluției (fosta Piața Victoriei), larg spațiu pietonal, ne întâmpină un stol întreg de porumbei, alergați de copilași în jurul unei fântâni arteziene. În acest loc de promenadă se află trei monumente importante: un palat, o biserică și un mausoleu. Palatul Comunal este o construcție în stil neoromânesc cu accente hispano-maure, edificată la sfârșitul secolului al XIX-lea-început de secol al XX-lea (vezi aici fotografii din superbul interior: prefecturagorj.ro/galerie_foto.html#) după planurile arhitectului Petre Antonescu. Mi-au plăcut elementele arhitecturale exterioare, turnul dotat cu un orologiu și figurina reprezentând un cerb (simbol prezent pe stema județului Gorj). Realizată pentru a găzdui Primăria orașului, azi este sediul Prefecturii județului Gorj. În fața Palatului comunal se află Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, eroina de la Jiu, căzută pe front în august 1917, în județul Vrancea. În 1921, an al comemorării unui secol de la moartea revoluționarului Tudor Vladimirescu, osemintele sublocotenetului Ecaterina Teodoroiu sunt aduse la Târgu Jiu și reînhumate în Piața mare. În 1935, Arethia Tătărescu, președinta Ligii Naționale a Femeilor din Gorj („marea doamnă a Gorjului”), comandă artistei Miliția Petrașcu un monument care va fi amplasat peste mormântul eroinei. În toamna anului 1935, în prezența regelui Carol al II-lea, se dezvelește acest mausoleu din marmură de Siria. Înconjurăm monumentul și privim scenele de pe cele patru laturi, având în colțuri patru tinere îmbrăcate în costume populare: o scenă de păstorit (copilăria Eroinei), Ecaterina Teodoroiu alături de un grup de cercetașe, apoi tânăra eroină în fruntea unui atac și, în final, trupul Eroinei purtat pe brațe de ostași (citiți aici un articol complet: gorjeanul.ro/actualitate/ ... ge#.Wecs8teWaUk). Biserica Negustorilor, ctitorie negustorească de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, poartă hramul „Sfinții Voievozi” și deține o frumoasă pictură interioară de Mișu Pop. Am privit cu atenție frescele exterioare care reprezintă filosofi antici (Socrate, Pitagora ș. a.) și sibile, refăcute de pictorul Iosif Keber (a cărui casă memorială se află în oraș).

Trecem pe lângă casa slugerului Barbu Gănescu, locuință construită în 1790, în care a locuit și marele sculptor Constantin Brâncuși. Pierdută în vegetație, se pare că imobilul a trecut în patrimoniul Ministerului Culturii pentru a se amenaja aici un Muzeu Național „Constantin Brâncuși” (adevarul.ro/locale/targu- ... 661d/index.html). Primăria municipiului Târgu Jiu este găzduită de o clădire neoromânească din anii '30. Vedem și statuia lui Constantin Brâncuși, amplasată pe strada Traian, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor (autor Ion Irimescu, 1976).

Mergem pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu până la Castelul de apă, un turn din beton armat de 30 m înălțime, realizat în 1945 de inginerul Emil Prager, elev al lui Anghel Saligny. Azi, castelul de apă a fost „înghițit” parțial de o construcție modernă aparținând unui cunoscut lanț de benzinării. Ne strecurăm prin spatele structurii de beton pe Aleea Fântânii și ajungem la Fântâna Sâmboteanu – cișmea construită pe la 1800 de clucerul Ianache Sâmboteanu și reparată de mai multe ori (de exemplu în 1902, an care apare pe un perete, de către primăria orașului).

În cea de-a doua după amiază ne-am plimbat pe strada Traian, trecând pe lângă parcul Nicu D. Miloșescu (tipograf și librar) și Judecătoria orașului. Pe strada Tudor Vladimirescu, colț cu Genevei, se află casa Dimitrie Măldărescu, cea mai veche casă din oraș (atestată 1719, posibil mai veche). Aspectul de culă și pridvorul larg sprijinit pe coloane încheiate în accolade m-au atras spre casă. Imobilul a fost sediu al primei școli publice din oraș și tot aici s-a jucat prima piesă de teatru din Târgu Jiu. La câțiva pași distanță pe strada Genevei se află Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, clădire monument de la sfârșitul secolului al XIX-lea, fost sediu al Prefecturii și tribunalului. Și pe această clădire am admirat o figurină-cerb, simbol al județului. Ascunsă într-o curte mai retrasă se află o altă casă monument istoric: Casa Gherghe, cu același pridvor superb.

Trecem pe lângă parcul Arethia Tătărescu în marginea căruia sunt busturile celor doi soți: Gheorghe și Arethia Tătărescu (gorj-domino.ro/frumoasa-a ... eni-inaintea-ei). La intersecție cu Calea Eroilor găsim o clădire emblematică a orașului: Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”. Construcția neoromânească de mari dimensiuni a fost edificată la sfârșitul secolului al XIX-lea după planurile arhitectului Th. Dobrescu. Clădirea a fost prelungită cu un corp nou care respectă întocmai construcția originală și este sediul Rectoratului Universității „Constantin Brâncuși”. Bogat ornamentat și viu colorat, cu ferestre largi și luminoase, imobilul colegiului mi-a atras mereu atenția când intram în oraș. Vis-a-vis se află Casa Ioan Carabatescu, aparținând de peste un secol Băncii Naționale.

Ieșim în Calea București, unde în rondul central se află statuia lui Tudor Vladimirescu. Cea mai veche sculptură de for public din Târgu Jiu a fost realizată de sculptorul Constantin Bălăcescu și dezvelită în 1898. În apropiere se află parcul Tudor Vladimirescu, iar în jurul lui Casa Moangă (sfârșit de secol al XVIII-lea) și Casa Grigore Iunian (splendid exemplar de arhitectură neoromânească). De aici ne întoarcem în centru pe Calea Eroilor, trecând pe lângă statuia generalului Gheorghe Magheru și sediul Bibliotecii Christian Tell.

Cu altă ocazie am vizitat Casa memorială Ecaterina Teodoroiu (vezi impresii), situată la margine de oraș, înspre ieșirea către Defileul Jiului (vezi impresii), alt loc special din țara noastră.

Ce mi-a rămas pe listă de văzut în Târgu Jiu? În primul rând ansamblul curții boierești Cornea Brăiloiu. Sunt curios ce se va întâmpla cu casa banului Cornea Brăiloiu care a fost restaurată, dar nu știu ce vor autoritățile să deschidă acolo (adevarul.ro/locale/targu- ... 203a/index.html). În al doilea rând ceasul solar polonez (pandurul.ro/articol/ceasu ... rilo_88467.html), vestigiu al lagărului refugiaților polonezi din 1940 – dacă va mai fi posibil în viitor.

Orașul Târgu Jiu are multe comori arhitecturale, legende și povești adevărate, personaje care au contribuit la istoria românească cu faptele lor. Noi am descoperit în două după-amiezi lucruri frumoase în „orașul lui Brâncuși”.

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 27.10.17 00:21:28
Validat / Publicat: 27.10.17 06:34:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÎRGU JIU.

VIZUALIZĂRI: 3437 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Piața Revoluției - Prefectura și Biserica Negustorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38450 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

doinafil [27.10.17 12:48:32] »

@tata123:

Frumos și bine întocmit articol! (ca toate articolele scrise de @tata 123). Pentru cine nu a fost acolo este ca un minighid tot ce am citit și văzut. Felicitări!

Toate pozele sunt frumoase, însă mie mi-a reținut atenția și admirația „Colegiul Național Tudor Vladimirescu”. Este o arhitectură frumoasă, de afară nu pare a fi liceu ci, mai degrabă, un vechi palat în stil neoromânesc, după cum bine ai specificat. Nu știam că Târgu Jiu are clădiri așa de frumoase.

Am votat pentru că mi-a plăcut ce am citit și văzut.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu [30.10.17 22:15:03] »

@tata123:

Orașul Târgu Jiu are multe comori arhitecturale, legende și povești adevărate, personaje care au contribuit la istoria românească cu faptele lor.

iar articolul tau este o buna invitatie pentru a vizita acest oras si a merge pe urmele celor povestite de tine aici si eventual de a face noi descoperiri.

Felicitari, votat cu mare placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱 [31.10.17 09:35:23] »

@doinafil: Orașul Târgu Jiu deține câteva clădiri frumoase, exemplare deosebite de arhitectură neoromânească. Clădirea Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” este un exemplu relevant, construcția fiind văzută de toți cei care intră în oraș pe Calea București. Lăudabilă și inițiativa arhitectului care a proiectat corpul nou astfel încât nu se cunoaște nici o diferență față de clădirea inițială de sfârșit de secol al XIX-lea.

@mishu: Mai sunt mici obiective de descoperit în Târgu Jiu, câteva le-am precizat la finalul articolului. Orașul are ce arăta, trebuie doar să ne documentăm puțin. Am trecut și pe la Centrul de Informare Turistică unde am primit o hartă detaliată și alte câteva materiale, domnișoara de acolo oferindu-se chiar să sune la un obiectiv pentru a cere câteva amănunte.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
anemarie29 [16.03.18 15:25:21] »

buna ziua, cele trei obiective turistice ale lui Brancusi se pot vizita gratuit oricand?

Multumesc.

tata123 🔱 [16.03.18 22:14:24] »

@anemarie29: Operele maestrului Constantin Brâncuși din municipiul Târgu Jiu sunt monumente de for public, amplasate în spații publice, accesibile la orice oră din zi și din noapte. Coloana Infinitului se află în Parcul Coloanei fără Sfârșit, pe Calea București, aproape de intrarea în oraș. Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor și Masa Tăcerii sunt situate în Parcul Central Constantin Brâncuși, în apropierea Jiului. Alegeri inspirate!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
anemarie29, doinafil, mishu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Tîrgu Jiu și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.082153081893921 sec
    ecranul dvs: 1 x 1