Viscri – un sat „pierdut” printre colinele Transilvaniei

TIPĂREȘTE

Ultimul două decenii au adus micii localități săsești o publicitate intensă, o promovare continuă, o dezvoltare (încă) mult așteptată. „Vinovatul” principal pentru scoaterea la lumină a așezării transilvane este prințul Charles de Wales al Marii Britanii. Achiziționarea unei gospodării săsești în Viscri a declanșat cu adevărat dezvoltarea brandului turistic rural, aflat și în Patrimoniul Mondial Unesco: Situl rural Viscri. O mulțime de vizitatori, străini și români, au alergat să descopere așezarea săsească din apropierea orașului Rupea. Dar astfel de sate, la fel de frumoase, stau și ele ascunse printre dealuri așteptând un prinț să le descopere. Nu contest frumusețea zonei, autenticitatea și arhitectura gospodăriilor, valoarea bisericii fortificate, aerul rural-tradițional din sat, dar eu nu am fost așa extaziat văzând așezarea. Cred că mulți români cunosc foarte bine viața dintr-o localitate rurală: ulițe neasfaltate/pietruite, gospodării arhaice, dar temeinice, grădini bogate, de multe ori lucrate în stil vechi, animale de tot felul – noi suntem obișnuiți cu viața rurală de la noi. Poate de aceea nici nu am fost așa impresionat. Bine, bine, e o așezare săsească ridicată în jurul unei biserici fortificate, după reguli precise și obiceiuri specifice. Dar lăsând la o parte entuziasmul meu scăzut în ceea ce privește Viscri să vă povestesc ce am văzut acolo.

Drumuri de acces. De ani de zile turiștii se plâng de calitatea șoselelor care merg către Viscri și „legenda” conform căreia autoritățile „ocrotesc” starea naturală a satului în fața puhoiului de vizitatori, pentru liniștea prințului Charles (variantă care acoperă nepăsarea conducătorilor locali). Există două căi de acces către sat; le-am încercat pe ambele, una la dus, una la întors. Prima variantă: Din DN 13 (E60), în localitatea Bunești, urmând indicatoarele, se intră pe DJ 104L. Dacă la început calitatea asfaltului e ok, făcându-ne să ne întrebăm dacă cele citite despre drum sunt adevărate, după mai multe sute de metri am început să întâlnim celebrele gropi, a căror desime și adâncime nu mai poate fi ignorată. Viteza de deplasare scade simțitor, un atu pentru pasager să admire colinele domoale. La intrarea în sat asfaltul dispare cu desăvârșire, pentru păstrarea autenticității e ok așa. A doua variantă: Pentru drumul de întoarcere alegem direcția opusă, luându-ne după o mașină de curierat care a dispărut rapid într-un nor de praf. Am urmat același DJ 104L până în localitatea Dacia pe o distanță de circa 7 km. Șoseaua e neasfaltată (pământ/nisip/pietriș tasat), calitatea ar fi ok dacă mii de adâncituri/gropi de mici dimensiuni nu ar împiedica deplasarea normală, fără zdruncinături în fiecare clipă. Din localitatea Dacia intrăm pe DJ 105A, pe asfalt, virăm la stânga (pe indicatorul rutier nu se mai observă indicațiile) și ne îndreptăm spre Rupea (5 km). Concluzia: drumurile nu sunt chiar așa de speriat, dar aș alege pentru ambele variante (dus-întors) porțiunea „asfaltată” dinspre/spre Bunești.

Satul Viscri. Așezare colonizată de germani în secolul al XII-lea, apare în actele scrise două sute de ani mai târziu, datorită izolării sale. Și azi ulița principală a satului se înfundă într-o văiugă împădurită, iar ulițe laterale nu există decât spre biserica fortificată. Am mers cu autoturismul până în zona care părea a fi centrul satului și l-am lăsat pe marginea drumului, alături de alte câteva mașini. Am privit spre frontul de case colorate care acoperă ambele părți ale șoselei, în spatele porților masive desfășurându-se gospodării întinse. Obloane de lemn, vopsite sau nu, protejează în dublu sens casele: contra intemperiilor și prădătorilor. Casele săsești sunt solide, încăpătoare, de dimensiuni mari, adevărata lor deschidere fiind spre curtea închisă. Frontoanele dinspre stradă ne arată ici-colo vechimea acestor construcții, peste unele trecând chiar și 300 de ani. Felurite simboluri (religioase, solare, vegetale) împodobesc pereții caselor, acoperișurile ori porțile de lemn. Am urcat per-pedes pe o uliță pavată cu pietre de râu spre cetate și am privit textilele înșirate în fața câtorva porți; zecile de culori ale împletiturilor ne bucură ochii, câteva femei chiar îndeletnicindu-se cu această ocupație pe o bancă de lemn. Există chiar și vreo două magazinașe cu asemenea suveniruri, pe lângă multe altfel de obiecte și preparate alimentare, care atrag vizitatorii prin decoruri interesante. După vizitarea fortificației am coborât pe cealaltă uliță a satului unde am și degustat din bucătăria locală, moment pe care l-am apreciat maxim în timpul acestei incursiuni și despre care am povestit în alt articol (vezi impresii).

Biserica fortificată din Viscri. Punctul de atracție al satului Alba ecclesia îl constituie cetatea țărănească și biserica dinlăuntrul zidurilor. Situată pe o mică înălțime, fortificația are drept punct de plecare donjonul unui greav (conducător) local și capela de secol al XII-lea existentă pe această înălțime care domină așezarea. Urmăm poteca și brusc dintre copaci apar zidurile albe și turnurile cetății; un câine leneș păzește păzește ușa laterală, de lângă turnul de acces, prin care cetele de vizitatori de azi intră în cetate. Achităm 8 lei/adult (4 lei/elevi, studenți și gratuit copiii) și ne bucurăm că nu am ajuns în timpul pauzei de prânz când timp de o oră cetatea se închide. În extrasezon programul de vizitare este: 10.00-13.00/14.00-18.00. De la intrare puteți cumpăra ilustrate și materiale informative; doamna ne indică de unde să începem vizita și care e traseul de urmat.

Cetatea țărănească Viscri a fost refăcută, modificată și restaurată de mai multe ori de-a lungul veacurilor (date istorice citiți în acest articol: historia.ro/sectiune/trav ... ara-transilvana). Noi am început vizita cu muzeul etnografic care este găzduit de mai multe camere aflate în turnuri de apărare și pe lângă zid. Nu lipsește din acest tur o vizită în turnul slăninii – „frigiderul” cu acces săptămânal al sașilor. Clădirea-bastion din stânga intrării ne prezintă diverse exponate: costume populare săsești, lăzi de zestre pictate, mobilier pictat, documente, podoabe, vase, fotografii. La etaj sunt expuse obiecte ce au legătură cu diverse meșteșuguri: tâmplărie, țesătorie, fierărie, confecționat cahle. Galeria deschisă de lemn ne prilejuiește prima întâlnire cu priveliștile din jurul cetății, dar adăpostește și câteva exponate de mari dimensiuni din lemn (ex. lăzi pentru făină).

Interesantă mi s-au părut aspectele privind instituția „vecinătății” la sași, reflectată în muzeu prin lăzile de vecinătate. Este vorba despre o formă de organizare teritorială a comunității săsești, o vecinătate fiind alcătuită din mai mulți vecini sau mai multe gospodării situate pe străzi alăturate. Membrii vecinătății se ajutau reciproc la muncile câmpului, participau la toate evenimentele din ciclul vieții, împărțeau unelte agricole, contribuiau la întreținerea străzilor, la îngrijirea șanțurilor și curățarea fântânilor etc. Vecinătatea era condusă de un bărbat însurat, numit „tatăl” sau „părintele”, ales pe o perioadă de doi ani. El supraveghea și organiza toate lucrările care trebuiau efectuate de membrii vecinătății și, de asemenea, avea în grijă „lada de vecinătate” unde se păstrau toate documentele organizației și caietele cu evidența muncilor efectuate. Deviza vecinătăților era: Fă bine ca să îți fie bine. Parțial, această formă de întrajutorare teritorială într-o așezare rurală săsească poate fi comparată cu șezătoarea românească.

Ocolim biserica pe lângă ziduri și turnuri de apărare (în care și pătrundem, deși nu sunt amenajate); lemn, piatră, cărămidă și olane sunt prezente în ansamblul fortificat – o istorie a fortificațiilor cițiți în articolul de pe Wikipedia (ro.wikipedia.org/wiki/Bis ... 4%83_din_Viscri). Biserica-sală este simplă, nu foarte ornamentată, cu orga amplasată deasupra altarului. O serie de panouri colorate în stil popular decorează galeria de sus, dar și balustrada de lângă bănci. Ne atrage ușa cu ancadrament ascuțit de piatră pe unde bănuim că se urcă în turn. Pe proprie răspundere, accedem către înălțimi, mai întâi pe un culoar îngust, pe trepte din lespezi de piatră, apoi urcând mai multe scări de lemn pe platforme succesive. Galeria de apărare deschisă ne oferă priveliști spre cele patru puncte cardinale. Observăm acoperișurile roșii ascuțite, frumos aliniate la stradă, dealurile care înconjoară localitatea, terenurile agricole, pădurea din apropiere.

Am ieșit din fortificație prin aceeași ușă îngustă, am traversat cea de-a doua incintă fortificată și am ieșit pe o uliță paralelă cu prima. Aici am descoperit cele două locuri unde se poate mânca și bea câte ceva, în mod cât mai tradițional posibil (vezi impresii). Pâinea rotundă de 2,5 kg (și era printre cele mai mici din raft) a fost delicioasă.

Mă pot lăuda acum că am vizitat Viscri – satul Unesco unde prințul Charles are o proprietate. Însă mai sunt asemenea sate minunate (săsești) în Transilvania. Felicitări asociațiilor și ong-urilor care se luptă să păstreze autenticul săsesc din satele transilvane. Biserica fortificată din Viscri a fost clasată pe locul 5 în topul celor mai frumoase edificii de cult din lume (din 23 de poziții) de către publicația britanică The Telegraph, secțiunea Travel (telegraph.co.uk/travel/ar ... utiful-churches). Vizitați așezările săsești din Transilvania, cât mai există! .

---

VIZUALIZĂRI: 2017 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI