Dantelă în piatră – Lapiezurile de la Ponoarele

TIPĂREȘTE

Cine spune că natura nu e capabilă a crea capodopere artistice? Cine poate tăgădui munca de mii de ani a vântului, ploii, soarelui? Cine nu rămâne mut de uimire în fața minunățiilor create de Mama Natură? Minivacanța de la jumătatea lunii august petrecută în zona Târgu Jiu – Oltenia de sub Munte, având drept bază hotelul Anna Junior (vezi impresii), ne-a îndemnat să facem o incursiune în județul Mehedinți la Complexul carstic de la Ponoarele.

Acces. De la Târgu Jiu purcedem spre Baia de Aramă pe DN 67D (45 km) după care urmăm indicatoarele spre Ponoarele pe DJ 670 (5 km). Șoseaua are calitate bună și ne poartă pe lângă obiective turistice importante: Cheile Sohodolului, Casa memorială „Constantin Brâncuși” din Hobița, Mănăstirea Tismana, Monumentul Proclamației de la Padeș. După ce traversăm o pădure deasă ieșim „la lumină”, pe marginea drumului apar deja coamele albe de calcar ca o avanpremieră la ceea ce vom vedea puțin mai încolo. Intrăm în Ponoarele odată cu o ploaie măruntă și răcoroasă; la sensul giratoriu apărut în cale cotim stânga, trecem pe lângă Conacu' Boierului (o frumoasă pensiune descrisă de @aurici: vezi impresii) și după 100 m ajungem într-o mică parcare. Aici lăsăm autoturismul și așteptăm 20 de minute să se oprească perdeaua de apă ce se scurge din plafonul noros.

Podul lui Dumnezeu. Primul obiectiv întâlnit în cale este unicul pod natural din țară, o arcadă de piatră care susține drumul județean de deasupra sa. Tavan al unei peșteri prăbușite, bolta de calcar este măreață, cei peste 20 de metri înălțime făcându-te să pari o furnicuță pierdută printre pietre. Am coborât pe o cărare cumva improvizată, pe alocuri se mai observau urme de trepte, până în apropierea blocurile masive de piatră care formează arcada naturală. O imagine deosebită a podului natural o vedeți dacă coborâți puțin pe drumul ce duce la biserica „Sf. Nicodim” – deschiderea de 27 de metri este mai bine păstrată în amonte.

Legendă: După ce Cuviosul Nicodim ctitorește Mănăstirea Vodița, pe malul marelui Danubius, o viziune îl îndeamnă la drum spre un loc unde o cascadă se sparge de stânci, pentru a pune bazele unei noi așezări monahale. Atras de frumusețea Ponoarelor călugărul Nicodim dorește să întemeieze aici un lăcaș de cult, dar împotrivirea populației îl determină să plece mai departe – Dumnezeu îl ajută croindu-i pod de piatră peste lacul Zătonul Mic. Poate și biserica nouă închinată Sfântului Nicodim se vrea a fi o răscumpărare a greșelilor strămoșilor.

Peștera Podului. În apropierea podului de calcar se află și deschiderea de mari dimensiuni a acestei peșteri care străpunge masivul pe o distanță de peste 700 m, ieșirea fiind spre Lacul Zătonul Mare. Două galerii (fosilă și subfosilă), un puț de peste 17 m adâncime, sorburi, ape curgătoare, colonii de lilieci – sunt informații pe care le aflăm de pe un panou. Ajunși pe tăpșanul din fața peșterii ne izbește un aer rece, iar portalul de mari dimensiuni ne confirmă faptul că uneori suntem mici în fața naturii.

Cleopatra și Afrodita – câmpurile de dantelă. Ieșim din valea podului natural și al peșterii și încercăm să urcăm dealul spre câmpurile de lapiezuri. Ploaia căzută mai devreme face cărarea de pământ alunecoasă, iar colțurile de stâncă sunt periculoase. Găsim o rută alternativă pe iarbă, pe lângă o proprietate îngrădită și începem ascensiunea de câteva sute de metri (marcaj triunghi roșu). Cărarea se strecoară printre steiuri de calcar modelate de capriciile vremii și urcă constant. La jumătatea drumului ne oprim pentru a privi spre gospodăriile satului și crestele încețoșate ale munților din depărtare. Ajunși pe creastă vedem culmile dealurilor dinspre Isverna, tărâmul comorilor de altădată. La câțiva zeci de metri depărtare se ițesc dantelăriile albe ale calcarului spre care vom porni nerăbdători.

Legendă: O altă legendă populară ne spune că în peștera de lângă sat locuia însuși Aghiuță care tare îi necăjea pe țărani. Aceștia apelează la pronia divină, Dumnezeu prăbușind tavanul peșterii, astfel apare „Podul lui Dumnezeu”. Michiduță, descurcăreț de felul său, se strecoară pe altă ieșire din peșteră și se cațără pe dealul din apropiere lăsând dâre adânci cu ghearele în calcarul alb – astfel apar câmpurile de lapiezuri. Iată explicațiile oferite de mentalul rural româneasc celor două fenomene ale naturii.

Coborâm spre câmpurile de lapiezuri, numite de specialiști după frumusețile Antichității: Cleopatra și Afrodita. Lapiezurile sunt forme sculptate de apă pe un relief carstic (calcar, gips, sare), pe suprafețe ușor înclinate. Astfel, la Ponoarele pe Dealul Peșterii, avem un sistem de șanțuri și adâncituri de dimensiuni variabile care formează un câmp de lapiezuri. Pășim cu grijă pe lângă șanțurile și crestele de calcar, fantastice dantele de piatră, admirăm și fotografiem formele în care calcarul a fost modelat de apă. Liniștea, peisajul, aerul curat de după ploaie, vântul care adie slab te fac să îți dorești a poposi cât mai mult timp acolo.

Lacul Zătonul Mare. Ne strecurăm pe marginea hăului ce se cască la picioarele noastre și privim valea săpată în masiv, loc unde ar trebui să se adune apele lacului Zătonul Mare. Anul acesta nu se zărește decât un firicel de apă pe fundul văii, printre tufe de vegetație. „Lacul fantomă” apare doar atunci când precipitațiile sunt abundente reușind să umple valea de peste 2 km lungime. Potcoava Dealului Peșterii adăpostește ieșirea Peșterii Podului, loc pe unde se revarsă și apele în albia lacului, atunci când plouă mult. În amonte de Podul lui Dumnezeu se află lacul Zătonul Mic, de asemenea o acumulare de apă cu apariție meteorică.

După câteva zeci de minute petrecute printre dantelăriile de piatră ne-am despărțit cu greu de acest loc. Ploaia împrospătase culorile naturii, șanțurile de calcar ude creau contraste fantastice, melcii ieșiseră la plimbare. Atenție la echipamentul adecvat de drumeție, chiar dacă traseul e scurt (de exemplu ploaia căzută a îngreunat ascensiunea pe Dealul Peșterii). Pe drumul de întoarcere ne-am oprit câteva minute la Mănăstirea Baia de Aramă (datând de la începutul secolului al XVIII-lea, aflată în proces de restaurare) și mai mult timp la Mănăstirea Tismana și Muzeul Tezaurului (vezi impresii).

Recomand o vizită la Ponoarele în cazul în care ajungeți în zona Târgu Jiu-Baia de Aramă, peisajele ne demonstrează că Natura e de neegalat în multe privințe.

---

VIZUALIZĂRI: 2185 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI