ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.10.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galaţi
ÎNSCRIS: 27.08.17
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUL-2015
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Kuala Lumpur

TIPĂREȘTE

In Kuala Lumpur am ajuns dimineata devreme, dupa ce am calatorit 8-9 ore cu trenul de noapte, la vagonul de dormit, plecand din gara JB Sentral, la granita cu Singapore. Am optat pentru aceasta varianta, desi veneam din Singapore, deoarece biletele cumparate din Malaezia sunt mult mai ieftine. Din Singapore am mers cu metroul si apoi cu autobuzul pana la granita cu Malaezia. Rezervarea pentru vagonul de dormit am facut-o din Romania, on-line, cu cateva saptamani inainte de plecare in vacanta.

Primul obiectiv vizitat in Kuala Lumpur a fost templul budist inchinat zeitei Thean Hou (templul zeitei Cerului), despre care am aflat din emisiunea Emiliei Nicolaescu, Postmeridian de pe TVR. Localizat pe Robinson Hill, deschis zilnic intre orele 9-18 (intrarea gratuita), ofera o priveliste frumoasa, insa nu exista mijloace de transport in comun care sa ajunga pana aici, de aceea am optat pentru taxi. Templul Thean Hou, protectoarea celor care traiesc pe mare, este si altarul unde multi vin sa se inchine la Guan Yin, Zeita Milosteniei.

La intrarea in curtea templului există statui colorate reprezentand diferite personaje, dragoni, Yue Lao (Zeul casatoriei și al iubirii), zeita Guan Yin așezată între roci și o cadere de apă, precum si gradina cu cele 12 semne zodiacale.

Templul are forma clasica a unei pagode, intrarea fiind flancata de poarta cu stalpi rosii, culoare ce semnifica prosperitatea și norocul. Pe coloanele templului sunt sculptate semnele zodiacale chinezești dintre care predominant este dragonul.

Dupa ce m-am descaltat, ritual obligatoriu, am intrat in sala de rugăciune ce are trei altare, In fiecare din ele gasindu-se statuia aurita a unei zeite: Thean Hou în centru, in dreapta Guan Yin (zeita Milosteniei) si la stanga Shui Wei Sheng Niang (zeița fantanii).

Cu oracolele Kau Cim, ,,mi-am vazut’’ norocul. În fața intrărilor laterale ale sălii de rugăciune, există cate un cilindru care conține un manunchi de bastonase. Pentru a afla dacă sunt norocoasa, am cuprins manunchiul intre cele doua palme si l-am ridicat usor din interiorul cilindrului. Am inchis ochii si am eliberat manunchiul de bastonase înapoi în cilindru. Bastonasul care a ramas deasupra manunchiului este cel care mi-a aratat viitorul! Numarul inscriptionat pe bat coincide cu numarul sertarului care ascunde fituica norocoasa!

Am aprins si cateva betisoare parfumate dupa ce mi-am pus cateva dorinte!

Dupa-amiaza am pornit spre cel de-al doilea obiectiv, respectiv Turnurile gemene Petronas. Acestea au o inaltime de 452 m, imbinate la etajele 41 și 42 (175 m deasupra nivelului pamantului) printr-un Sky Bridge cu o lungime de 58 de metri. Constructia a fost considerata cea mai inalta din lume, pana in anul 2004, când a fost construit turnul din Taipei, cu o înălțime de 508 de metri, respectiv in 2010 cand a fost inaugurat Burj Khalifa din Dubai, cu inaltimea de 828 metri. Momentan, raman insa, cele mai inalte turnuri gemene din lume.

Nu am urcat in turnuri, deoarece am considerat ca pana in prezent nimic nu poate egala panorama admirata din cel mai inalt turn din lume, Burj Khalifa.

Am incheiat ziua cu o plimbare in parcul KLCC, unde am asteptat apusul Soarelui pentru a admira unicitatea turnurilor, in compania muzicii si a jocului de lumini al fantanilor arteziene.

Cea de a doua zi a fost dedicata pesterilor Batu, situate la doar 15 kilometri de Kuala Lumpur, care reprezinta un complex de peşteri săpate într-un munte de calcar unde se afla unul dintre cele mai populare altare hinduse din afara Indiei, dedicat zeului Murugan.

Aici am ajuns usor, cu trenul KTM, curat si elegant, in 40 de minute. Se spune că Batu Caves datează de acum 4 milioane de ani. Impresionanta este imensa statuie poleita cu aur a lordului Murugan cu o înălțime totală de 42,7 metri, aflata in fata celor 272 de trepte pe care le-am urcat pentru a ajunge la pestera. Ce mi-a displacut total? Mizeria si mirosul de ranced din zona, precum si macacii care sunt peste tot si devin agresivi fara motiv. Eu am trait o experienta neplacuta, atunci cand un exemplar mi-a sarit in cap, pe la spate si m-a tras de par. Norocul meu a fost ca aveam parul prins, altfel… Dupa ce am urcat treptele abrupte, am ajuns la pestera templu, unde au loc ceremonii hinduse, oficiate de preoţi purtând ghirlande de flori la gât. Nici aici nu am scapat de furia maimutelor, asistand la spectacolul oferit de cearta transformata in lupta dintre acestea. Impresioneaza partea cea mai îndepărtata a peşterii, unde înălţimea tavanului atinge 100 de metri şi se deschide ca o scoică prin care pătrunde soarele.

Dupa ce m-am intors cu picioarele pe pamant (ca sa zic asa), indreptandu-ma inapoi spre gara, privirea mi-au fost atrasa de statuia verde a lui Hanuman (zeul maimuta) aflata in fata unei alte pesteri, Ramayana”. E o mica pestera plină de statuiete şi picturi hinduse strident colorate, care contrasteaza puternic cu cealalta pestera vizitata.

Poate ca descrierile din materialul meu nu sunt foarte graitoare, insa am convingerea ca fotografiile pe care le-am atasat au puterea de a convinge ca merita vizitata, macar o data in viata, Kuala Lumpur.

Sunt convinsa ca ar fi multe de vazut si povestit despre Malaezia, insa circuitul in care am pornit (Singapore-Malaezia-Indonezia) nu mi-a permis sa vizitez decat aceste obiective.


[fb]
---
Trimis de geani anto in 10.10.17 19:44:24
Validat / Publicat: 10.10.17 20:48:33
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI.

VIZUALIZĂRI: 1678 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (geani anto); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10350 PMA (din 13 voturi)

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[10.10.17 20:48:50]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Kuala Lumpur, KUALA LUMPUR" (deja existentă pe sait)

tasia
[17.10.17 08:52:30]
»

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
tasia
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Kuala Lumpur:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.44135808944702 sec
    ecranul dvs: 1 x 1