Un hotel curat și cochet la țărm albanez de mare

TIPĂREȘTE

Am părăsit Gjirokastër aproape de ora prânzului, destul de relaxați, pentru că GPS-ul ne spunea că până la Sarandë avem doar vreo oră de mers; față de ziua anterioarOă, asta era parfum! N-a fost chiar o oră, ci vreo 3, căci am poposit - nu se putea altfel, era chiar în drumul nostru - la una dintre cele mai spectaculoase atracții turistice albaneze, care apare în toate ghidurile ca un must: Syri i Kaltër, zis și Blue Eye pe englezește, zis și Ochiul Albastru pe românește, de fapt un izvor ce urcă vertical printre calcare albe, ca din fundul pământului, se strânge într-un „ochi” de apă pictat în cele mai incredibile culori pe care le-a imaginat natura, apoi curge mai departe într-o mică deltă. Dacă e numai de vizitat, n-ai ce face aici mai mult de 30 de minute: admiri, pozezi, iar admiri și gata! Pe noi ne cam pălise foamea și am decis să ne-o astâmpărăm la unul din cele două restaurante de lângă parcare (mai e unul mai în stânga, lângă hotel); am mâncat fiecare câte un pește la grătar (cam 7 euro bucata) și o salată mare pe care am împărțit-o, în plus am beneficiat de o priveliște de vis, căci terasa și micuțele pontoane „plutesc” pe luciul atât de frumos colorat al apei! Am fost inspirați să abordăm Sarandë cu burțile pline, în lumina evenimentelor viitoare...

M-am foit mult până m-am hotărât unde să ne stabilim cartierul general pe litoralul albanez. Prima dată am făcut o rezervare în Ksamil, pentru că vreo câteva fotografii de acolo fuseseră „miezul” în jurul căruia se încropise excursia noastră. Pe urmă m-a „deturnat” Nasshu către Himarë și am rezervat în vreo două locuri, îmi plăceau amândouă, nu știam ce să aleg. „Mai m-am gândit” apoi (precum văcuța Fulga din reclamă): da, dar Himarë e cam departe de Ksamil și Butrint, o să stăm mai mult în mașină decât la plajă... Am hotărât că cea mai înțeleaptă alegere, fiind vorba de numai 3 nopți, ar fi Sarandë; și Sarandë a rămas! Am anulat tot ce rezervasem și am reluat căutările (ce-mi place asta!).

Știam clar ce vreau: hotel pe plajă, nu prea departe de centru, parcare și neapărat cameră cu vedere la mare. Am ales Hotel Serxhio (se citește Sergio), notă peste 9 pe booking (e drept că din numai 8 sau 9 comentarii), aspect plăcut, mediteranean, 45 euro cu mic-dejun pe noapte. L-am dibuit destul de repede după adresa de pe site, am intrat în parcarea spațioasă din spatele curții și, cu rezervarea printată față-verso în engleză și în albaneză (mamă, ce organizată sunt câteodată!), am pornit a căuta pe cineva de-al casei... Ah, abia așteptam să ne lăsăm hangaralele în cameră și să mergem să facem o baie!

Recepție nu există, dar cumva am dat de un tânăr, care s-a uitat atent pe rezervarea noastră și ne-a făcut semn să-l urmăm undeva, spre capătul din spate al parterului. Ne-a prezentat o cămăruță fără ferestre, se vedea patul nefăcut și vreo câteva mopuri într-un colț, cred că era o cameră de serviciu. Eu am înțeles ce am vrut să înțeleg, că nu e gata camera noastră și ne-o oferă pe aceasta temporar. „O, nu, nu-i nevoie! Așteptăm până se face curat în camera noastră! ” „Păi... asta e camera voastră. ” „Glumești, desigur! ” I-am arătat ce scria pe rezervare: dublă cu balcon și vedere la mare. „Unde e balconul? Dar vederea la mare? Asta am rezervat, asta vreau! ” El - nu și nu, că nu mai au altceva, că așteaptă un grup nu-știu-de-unde... M-am enervat maxim, am zis că vreau să vorbesc cu șeful (evident că nu s-a putut), am sunat la booking și am renunțat după ce timp de două minute nu mi-a răspuns nimeni (Albania, nefiind în UE, are costuri uriașe la telefonia mobilă, n-aveam chef să mă coste un telefon cât încă o noapte de cazare), am trimis mail (tânărul a fost amabil și m-a lăsat să mă loghez la rețeaua de internet a hotelului), dar degeaba...

Tati s-a crizat mult mai puțin ca mine (de obicei e invers), m-a lăsat să mă desfășor și a plecat să caute altă cazare. După vreo juma' de oră s-a întors victorios, hotelul Jaroal, la 100 m mai la vale, ne oferea ceea ce ne trebuia și chiar mai mult decât atât, căci avea și plajă privată (Serxhio e de partea cealaltă a străzii, cum ar veni în linia a doua, pe când Jaroal e chiar lângă mare). E adevărat, la 75 de euro pe noapte, dar timpul costă și el bani și n-aveam niciun chef să mai bântuim pe faleză, cine știe dacă aveam să găsim altceva mai convenabil...

Ca să ne înțelegem, adresa (lu' Jaroal, că de acum despre el este vorba) e Rruga Butrint nr. 9703 (adică strada ce pleacă din centrul orașului și o ia spre sud, paralel cu marea). Intrarea în hotel se face din stradă, iar în dreapta se găsește parcarea, cocoțată deasupra terasei restaurantului, destul de micuță după mine (parcarea), doar 5-6 mașini încăpeau în ea, totuși nu s-a întâmplat niciodată să nu găsim loc în cele 3 zile cât am hălăduit pe acolo.

Hotelul e mai degrabă genul modern, cred că e destul de nou: linii drepte, spații generoase, termopane, gresie, inox, totul funcțional și lucind de curățenie. Am intrat în holul spațios, am călcat peste frumosul mozaic și ne-am îndreptat spre recepție, unde un tânăr zvelt și extrem de serios ne aștepta. L-a recunoscut pe Tati, care m-a prezentat: „My wife! ” Ne-am îndreptat spre lift; când am coborât din el, a fost nevoie să traversăm restaurantul, apoi ne-am strecurat pe lângă bucătărie către o ușă ce ne-a facilitat pătrunderea într-un coridor cu 5-6 camere.

Ne-a fost prezentată camera nr. 4 (Tati o vizionase mai devreme, dar - vezi Doamne! - era nevoie de verdictul meu, eu eram aia cârcotașă). Am intrat într-un spațiu răcoros și modern, în care nu exista nimic ce ar fi putut să nu-mi placă (în afara faptului că era destul de impersonal, o cameră de hotel corect echipată, însă atât; nu eram însă în postura în care să-mi permit să fac mofturi, era prima dată în viața mea când dădusem greș cu alegerea cazării și frustrarea nu-mi dădea pace). O cameră tipică de hotel, cu hol, din care se intra în dreapta în baie, iar în față în dormitor, ce se termina printr-o terasă cu vedere la micuța plajă a hotelului și la marea ce se sfârșea departe, în coama fumurie a insulei Corfu.

Mi-a plăcut mult decorul în tonuri blânde, vernilul în care erau văruiți pereții, podeaua acoperită cu parchet laminat de culoare bej dechis, tot în nuanțe deschise era și mobilierul din pal. Am avut un pat matrimonial imens, dotat cu saltea tip relaxa groasă, învelit în lenjerie de bumbac alb, cu câte două perne de căciulă. De-o parte și de alta - noptiere, iar în blatul de deasupra erau fixate veioze, prize și întrerupătoare. Pe una din noptiere exista și un telefon fix, evident că n-am avut nevoie de el, dar mai bine să fie decât să nu - zic și eu!

Pe partea opusă, era un birou care avea ascuns un mic răcitor în spatele unei uși laterale. Pe birou, două pahare de sticlă, iar deasupra, pe perete era fixat un ecran LCD de televizor (inutil pentru noi). Pe peretele dinspre baie, am găsit un dulap, iar în el seif și pilotă.

Baia era mai spațioasă decât majoritatea băilor întâlnite de noi și echipată cu toate cele necesare: vas de toaletă, chiuvetă, cabină de duș (cu pară fixă și mobilă), coș de inox, oglindă, prosoape (câte două de fiecare, din cele albe și pufoase). Nici detaliile nu erau uitate: suport pentru periuțele de dinți, hârtie igienică (plus rezerve), săpun, șampon (în doze), uscător de păr. În fine, cam tot ce-ți trebuie în baie...

Terasa era echipată cu două scaune și o măsuță, toate din plastic alb, nu dintre cele mai ieftine. Pe măsuță am găsit și o scrumieră (aviz amatorilor). Ce mi-a plăcut mult a fost faptul că bună parte din peretele exterior al balconului era înlocuit cu geam securizat ușor fumuriu, prin care, din poziția șezând, puteai admira fără prea mari opreliști peisajul marin. Am petrecut clipe plăcute pe terasă, în special seara, după ce ne adunam de pe drumuri... Dacă stăteam în picioare, puteam avea acces spre dreapta la o priveliște fabuloasă asupra golfului Sarandë, cu amfiteatrul de clădiri albe reflectându-se în mare în primele ore ale dimineții sau cu soarele apunând în spatele dealului sau cu luminile tremurătoare ale orașului la ceas de seară...

Camera era prevăzută, desigur, cu aparat de aer condiționat, genul ăla deștept, de nu funcționează dacă ușa balconului e deschisă. Temperatura putea fi setată în funcție de doleanță. Ferestrele imense erau acoperite la nevoie de draperii închise la culoare, numai bune să țină la distanță de ochișorii noștri somnoroși primele raze ale soarelui. De curat, am zis deja că am găsit totul lună; ba, mai mult, se cunoștea că intra cineva în cameră în acest scop în fiecare zi, patul îl găseam mereu aranjat, iar consumabilele din baie completate.

Am avut micul dejun inclus în preț, precum am pomenit deja. Hotelul are o zonă de servit masa în interior, dar, evident, nimeni nu stătea acolo, vremea era minunată și toată lumea vroia afară, pe terasa cu vedere la mare. Înăuntru era însă o masă lungă, pe care se aflau platourile pentru masa de dimineață. (Paranteză: hotelul este așezat pe o mică faleză, astfel că recepția se află la parter privind dinspre stradă, însă la etajul al doilea dacă o cătăm dinspre mare; restaurantul - precum și camera noastră - sunt cu un nivel mai jos. A fost și o fază faină: după ce ne-am preluat camera, hai să mergem la mașină să ne aducem bagajele. Și pentru că erau multe și grele, hai să folosim liftul. Ușile liftului s-au închis, am apăsat pe „etajul 1”, liftul să pornească - pas! Am repetat de câteva ori manevra, același rezultat. Măi, să fie, azi ne urmărește ghinionul, iaca să strică și liftu' la albanejii ăștia... Tocmai ne pregătiserăm cu un oftat să luăm calabalâcul în spate și să accesăm scările, când am realizat că trebuia să coborâm cu liftul, nu să urcăm!)

Nu mai țin minte cu exactitate întreaga ofertă de mic dejun, dar știu că am avut ce alege în fiecare dimineață. Parcă zic că erau două feluri de omletă, simplă și alta cu roșii și bucățele de șuncă prin ea. Cred că erau și ouă fierte, nu bag mâna în foc... Ceva mezeluri (un salam mai uscat și unul cu șuncă), cașcaval, telemea, măsline. Roșii și castraveți tăiați feliuțe. O plăcintă cu spanac foarte bună (într-o zi cred că a fost și cu brânză). Pâine feliată, unt, gem de mai multe feluri, suc (nu grozav, apă colorată), fructe (pepene roșu și galben, pere, prune). Cafeaua la filtru, nu prea grozavă, consumam o doză ca medicament, dar nu cu plăcere. În tot cazul, ofertă rezonabilă de mic dejun, n-am avut a ne plânge.

Seara, terasa noastră se gătea frumos cu lumini colorate, cu muzică bună și cu fețe de masă apretate din bumbac alb, pe care ospătarii așezau lumânărele aprinse. Foarte frumos!... Abia în ultima zi am descoperit că, deși aparținea hotelului Jaroal, purta un nume distinct, Terasa Pupi și era cotată binișor pe TripAdvisor printre restaurantele a la carte din Sarandë. Am decis s-o testăm și noi și am avut parte, cu adevărat, de o experiență culinară minunată, într-un cadru feeric. Ne-a servit unul dintre băieții pe care îi vedeam învârtindu-se și dimineața printre mese (eu nu știu când aveau liber oamenii ăia, 3 zile am văzut aceleași fețe și dimineața, și seara). Mâncarea a fost bună (supa de pește o visez și acum!), servirea bună și ea, prețurile moderate pentru Albania, mici pentru România (câte două feluri de mâncare și o halbă de bere pentru fiecare au costat 2300 lekë, adică aproape 18 euro).

... Plaja! Am lăsat la urmă cireașa de pe tort... Plaja era comună hotelului Jaroal și încă unuia, nu mai știu care și se putea ajunge la ea pe niște scări ce coborau de pe terasă. Nu părea a fi naturală, ci era formată din mai multe zone betonate, în mare parte acoperite cu pietricele. În apă erau tot pietre, mai mici la țărm și ceva mai mari după un metru-doi (cu papuci speciali, noi n-am avut nicio problemă). Apa e foarte curată și se adâncește destul de repede, dar nu ceva exagerat. Sunt puse la dispoziția oaspeților două rânduri de șezlonguri, precum și umbrele de soare acoperite cu stuf. Șezlongurile sunt din lemn și un tânăr îngrijitor îți aduce imediat saltele dacă se lămurește că ești de-al casei și te vede interesat. Din ce am înțeles, poți să-ți rezervi de la începutul sejurului șezlongul (n-am idee dacă se percep costuri suplimentare), se agață de umbrelă un bilețel cu numele hotelului și numărul camerei. Probabil asta e fezabil pentru cei care petrec mai multă vreme loco, noi nu ne-am bătut capul, oricum la ora când ajungeam să facem o baie și să ne relaxăm puțin, găseam șezlonguri pe alese!

A propos de plajă, dacă mă gândesc bine, hotelul nostru este excelent situat. Plajele publice sunt destul de departe, în mijlocul golfului, la vreo 20-30 minute de mers. Până acolo, mai sunt câteva plaje private, ale unor hoteluri (dar nu primesc oaspeți externi) sau cluburi. În partea opusă, spre sud, faleza se înalță, iar de pe plajele celorlalte hoteluri se coboară la apă pe tot mai multe trepte, iar apa pare adâncă încă de la mal.

Singurul lucru care mi-a displăcut la Jaroal a fost apropierea de un club, de la care răsuna muzică din aia de io n-o înțeleg de nicio culoare, de pe la 8 seara până spre miezul nopții. Nu e vorba, că oricum nu ne culcam noi mai devreme, dar ne-ar fi plăcut mai tare să stăm frumușel pe terasă și să ascultăm murmurul mării, în loc să ne bubuie creierii în halul ăla! Oricum, cu ușa de la balcon închisă, volumul sonor era rezonabil, iar dacă-mi mai montam și dopurile de urechi, treaba chiar era ok. Avertizez despre asta, că poate unii sunt mai sensibiloși (deși, dacă eu am rezistat...).

... Am plătit la plecare, așa cum ne-am înțeles de la început. La recepție era o tânără, ce ne-a avertizat că dacă vrem să folosim cardul, ni se vor încasa niște comisioane, așa că am plătit cash. Ne-a întrebat cum ne-am simțit, dacă ne-a deranjat ceva... Am vrut s-o rugăm să pună o bombă la ăia de la club, dar nu se cădea să facem așa ceva. Am zis doar că e un hotel foarte bun și că-l vom recomanda și altora (ceea ce chiar facem)...

PS: Veți întreba, probabil, cum am scos-o la capăt cu hotelul ăl'lalt, de ne luaserăm plasă cu el. Mai pe seară, Tati s-a dus la ei, de data asta a găsit un alt nene, unul care părea mai bazat. Acesta și-a cerut scuze în numele managerului (că doar nu-l durea gura; dacă a făcut-o cu intenție, managerul oricum trebuie să se păzească de furia divină, cine se pune cu mine nu scapă cu una, cu două!) și a anulat rezervarea noastră la booking, astfel încât să nu trebuiască să plătim nimic. A doua zi am primit un mail de la booking, să răspund cu da sau nu la întrebarea „dacă m-am cazat sau nu la hotel Serxjho”; eu aș fi vrut să detaliez, ceva de genul: „nu, pentru că... ” N-aveam cum, dar oricum le explicasem în primul mail ce s-a întâmplat. Am fost sfătuită să nu las lucrurile așa, să contactez telefonic booking-ul, care ar trebui să cerceteze situația. Sincer, n-am făcut-o, deși la început eram foarte pornită. Poate că deja au cercetat, poate i-au aburit cei de la hotel, nu știu... E păcat că nu poți scrie comentarii decât dacă te-ai cazat în locul respectiv, ar trebui ca booking să ia exemplu de la AFA și să creeze „lista neagră”! :)... Oricum, trăiesc cu mulțumirea că l-am făcut de tot râsul pe Serxjho la voi, dragi prieteni!

---

VIZUALIZĂRI: 3371 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI