ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.09.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Tîrgu Mureş
ÎNSCRIS: 15.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2017
DURATA: 4 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Trei zile de răsfăț la 'paradisul apelor termale' Aqua Palace din Hajduszoboszlo

TIPĂREȘTE URM de aici

Ca să încheiem vara sau să începem toamna cu încă câteva zile de bălăceală, de data aceasta o destinație mult lăudată în acest sens, ștrandul cu ape tremale Hajduszoboszlo, mai precis, complexul acvatic Aqua Palace.

Cu o săptămână înainte de începerea școlii, în perioada 4-7 septembrie 2017, ne-am cazat la Apartament Peti (despre care voi scrie un alt articol) și ne-am bucurat de piscinele cu apă termală și toboganele din incinta ștrandului acoperit Aqua -Palace, unde noi am beneficiat de o reducere de 10% din tariful biletului pe întreaga zi. Am plătit aprox. 120lei/zi/2 adulți și un copil de 9 ani.

Traseul

Noi am pornit din Tirgu - Mureș la ora 5:30 si am ajuns la granita Borș la ora 9:50. Am trecut repede prin vamă, era doar o mașină înaintea noastră, cu un control al actelor: talonul mașinii, C. I. și pașaportul copilului. Rovineta nu este necesară dacă doriți să mergeți în Hajduszobozslo și în Debrecen, pentru că nu intrați pe autostradă. De la granița ne-am lasat ghidați de Gps și ne-a ales calea cea mai scurtă cred, pentru că am intrat pe niște străzi destul de plombate și pe alocuri găurite, pe care nu erau indicatoare spre Hajduszoboszlo. Cam într-o oră am ajuns la destinație. Traseul parcurs a avut o lungime de aproximativ 327km, pe ruta Tg. Mureș - Cluj (A3) - Oradea- Borș - Hajduszoboszlo (aproximativ 65km. de la vamă) După ce ne-am cazat, am primit voucherele cu reducere pentru Aqua-Palace și la ora 12 eram deja în bazinul cu apă termală.

Noi, cu toate că suntem născuți într-un oraș în care se vorbește limba maghiară, noi doar o înțelegem... în mare, nu putem purta o conversație, așadar am vorbit în limba engleză, atât la ștrand cât și la restaurant, tinerii angajați știau limba engleză.

Complexul Aqua Palace Hajduszoboszlo este compus din două clădiri, o clădire cu bazine si pentru băi și o altă clădire în care se pot desfășura sporturi, concepută special pentru persoanele care preferă ohihna activă.

Am intrat în incinta complexului acvatic acoperit, care se prezintă sub forma unei încăperi mari, în care este o canapea și banchete, este expusă o machetă a ștrandului Aqua-Palace, mai multe diplome, certificate și calificativ de 5 stele, câștigate de ștrandul termal sunt înrămate și expuse pe stâlpii de susținere a clădirii, un magazin cu de toate pentru ștrand și activități recreative.

Acesta este dispus pe patru nivele: subsol (aici sunt vestiarele), parter (cu bazinele tematice), etajul întâi (destinat copiilor, saunele, masajele- wellness) și etajul doi (băi private, bazin, piscina în aer liber, sauna finlandeză și puncul de plecare pe toboganul uriaș).

Programul Aqua -Palace este intre orele 10-20.

La intrare sunt trei case de unde se cumpără bilete și se primesc brățări de culori diferite în funcție de vârstă și serviciile cumpărate, care permit accesul atât în ștrand cât și la restaurantul cu autoservire sau Snack-barul Hullam din clădirea Surf.

Biletele sunt pentru întreaga zi sau de la ora 17. O altă structurare a prețurilor este în funcție de vârstă: adulți, copii până la 7 ani, elevi și studenți pe baza carnetului (student card) și pentru persoane care fac tratament (carnet medical 20% reducere).

Serviciile Wellness cu costul fiecăruia sunt prezentate la casele de la intrare și sunt traduse în limbile engleza, germană, poloneză si română.

Tipurile de masaje care se oferă clienților la Aqua -Palace sunt: masaj thailandez, de relaxare, reflexoterapie, shiatsu, ayurvedic, revitalizant, pe pietre vulcanice, pindasweda (cu ulei de plante medicinale), cu băț de bambus, anticelulitic, masaj pentru femeile însărcinate, pachet de detoxifiere. O altă metodă este relaxarea pe bază magnetică. Lumea saunelor și camera de sare alături de Solar, Dermalife și Pachetul senzual wellness îmbogățesc serviciile oferite clienților.

Noi ne-am luat brățările, nu am încărcat bani pe ele, am plătit cu cash de fiecare dată cand am fost la restaurant și snack-bar. Am auzit că dacă rămân bani neconsumati se primește restul exact. Data viitoare vom încărca bani pe brățări pentru ca este mult mai comod. Când am fost la Snack-barul Hullam a trebuit să cobor și să urc 2 etaje și să merg o distanță mare de la vestiarele situate la subsol.

Chiar lângă intrare se află restaurantul cu autoservire, unde am servit prânzul o dată. Mâncarea este gustoasă, porțiile cam mici și scumpe, nu se cântărește nimic. De exemplu înaintea mea o porție de friptură de pui a constat în trei felii de piept de pui, ceea ce am condiderat ca estd suficient pentru mine și copil, iar când mi-a venit rândul am spus ca vresu la fel, dar am primit numai două felii de friptură. La porția de ciuperci panee, la fel, cantitatea se pune după ochi, in schimb, cu cartofii prăjiți se umple farfuria peste măsură. Aici nu ne-am putut înțelege în engleză, să ne spună câte ceva despre mâncare. Am plătit 2540ft. pentru o porție de ciuperci panee, o portie de friptură de pui, două porții de cartofi prăjiți, ketchup, pâine.

Restaurantul este tip cantină, cu mese și scaune din plastic, care deși este mare, este destul de aglomerat se stă la rând și nu prea sunt locuri la orele prânzului. Intrarea în restaurant este după lift, a trebuit să întrebăm pentru că restaurantul se vede când coborâți la subsol la vestiar, dar ușa nu este.

Vestiarul se prezintă în combinația culorilor roșu și crem, cu șiruri lungi de dulăpioare și cabine de schimb, aliniate și numerotate și foarte curat.

După ce primiți brățara, coborâți la subsol și o așezați la un cititor cu senzor ca să aflați ce număr aveți. Apoi, după ce ați memorat numărul brățării, căutați dulapul după număr. Este o ordine foarte riguroasă, dulapurile au în capăt trecute numerele dulapurilor deasupra cititorului de brățară. Dupa citirea brățării, la șirul de dulapuri în care se încadrează numărul, trebuie să apăsați un buton care deblochează dulapul și aveți 20 de secunde să ajungeți să îl deschideți. Nu e glumă, eu a trebuit să fug o dată de 5 ori ca să ajung la timp să îl deschid... era în capătul opus cititorului! După ce închideți ușa dulapului, acesta se blochează și nu se mai poate deschide decât cu brățara personală.

Cabinele de schimb sunt peste tot pe lângă dulapuri. În vestiar sunt multe bănci, uscătoare de păr montate pe pereți lângă oglinzi mari, coșuri de gunoi și tinere amabile care să vă îndrume.

Toalete nu sunt decât aici, la vestiar. Dușuri mai sunt și sus, dar toalete, ba.

Va voi prezenta piscinele cu diverse tematici, cu apa termala situate la parterul alatului acvatic.

De la vestiare, urcați scările și primul bazin care vă apare pe partea dreaptă este Piscina de gheață cu adâncimea de 115 cm. și temperatura cuprinsă între 32-34°C. Aici i-a plăcut cel mai mult fiului meu, pentru că este un program în care se activează circulația cu viteză a apei în bazin, asemeni unui râu involburat de munte. El se așeza în plută și apa îl ducea cu viteză. Eu ma propteam în marginea bazinului iar râul mă masa cu putere. Tot aici se porneșc două cascade, una iese dintr-un ghețar de pe perete iar cealaltă cade de pe un ice-berg. Intr-o nișă, un jet puternic țâșnește din pardoseală cu o putere mare de trebuie să te sprijini, acesta îți masează tot corpul. Culorile în acest bazin sunt alb - albastru, iar decorul este polar, cu zăpadă și iceberguri.

Urmează apoi Piscina Cinema, creată într-o atmosferă intimă de semiintuneric, cu televizoare montate aproape de plafon. Eu am vizionat emisiuni gen Discovery cu animale. Temperatura în acest bazin este cuprinsă între 34-36°C, la fel ca în Piscina Pavai cu care comunică, apa având aceeași compoziție. Apa din aceste două bazine are o altă compoziție, este de culoare pământie, si miros puternic de minerale. Compoziția apei este afișată pe peretele de la intrarea în bazin. Aici de fac tratamente pentru diverse afecțiuni reumatismale, inflamatorii, etc. În bazinul acesta am stat de cateva ori eu cu soțul meu pentru a scăpa de diverse dureri, de spate, de genunchi, de șold... Am precizat doar eu cu soțul meu pentru că este afișat la intrarea în bazin că, copiii cu vârsta mai mică de 14 ani, nu au voie să intre. Adâncimea bazinului este de 120 cm. Timpul recomandat pentru acest bazin este de 20 min. Aici găsim masaj subacval porinind în jeturi puternice de pe fundul bazinului, din spătarul băncilor subacvatice sau căzând în jeturi puternice și relaxante pentru umeri și zona cervicală. Aici temperatura ridicată, masajele, semiintunericul, te relaxează atât profund, că nu îți mai vine să ieși din bazin și să părăsești acea stare de beatitudine.

Bazinul pentru masajul talpilor

Aici, la ieșirea din bazin este un alt bazin de dimensiuni mai mici, cu o temperatură cuprinsă între 18-20°C și o adâncime de 42cm. Ieșind cu trupul încins de la 38°C apa aici îți pare foarte rece. În acest bazin se face masajul tălpilor. Traversarea lui se face călcând pe pietre și sptijinindu-te de barele de susținere, pentru că nu ai stabilitate. Cred că traversarea acestui tip de bazin ajută la îmbunătățirea circulației periferice. Noi l-am traversat de mai multe ori în cele trei zile de îmbăiere la Aqua- Palace.

Mai este încă unul identic pe partea cealaltă, înainte de intrarea în bazinul cu tematica peștera, dar aici apa este mai caldă, are temperatura cuprinsă între 22-24°C si adâncimea de 41cm.

Bazinul Peștera, are o adâncime de 115 cm și o temperatură cuprinsă între 34-36°C. Decorul este reprodus asemeni unei cavități acvatice, cu stalagmite și stalactite, în semiintuneric, cu bănci subacvale, luminat discret. Se străbate dintr-un capăt în celălalt, având intrari/ ieșiri în ambele părți. Pe noi nu ne-a cucerit în mod deosebit, l-am traversat și pe acesta în fiecare zi... ni s-au părut mai interesante celelalte bazine.

Paralel cu acest bazin se află alte trei bazine, Bazinul cu baie marină, Bazinul băi romane și Bazinul baie Gange. Aceste bazine comunică, deci apa are aceeași temperatură cuprinsă între 32-34°C dar decorul este diferit, adaptat ficarei tematici.

În Bazinul cu baie marină atârnă din tavan diferite viețuitoare marine: meduze, caracatițe, căluț de mare, scoici... Caderile de apa si masajele nu lipsesc nici de aici.

Pe marginea acestui bazin este amplasat un acvariu uriaș cu pești tropicali, foarte frumos și atractiv... copiii alături de părinți îi căutau pe Nemo, pe Dory...

Bazinul baie Gange are paturi subacvale care te masează din cap până în tălpi într-un semiintuneric, totul conceput pentru o relaxare cât mai bună a clienților ștrandului. Aici cade de pe o stâncă o cascadă cu un jet puternic.

Bazinul baie romană, este în continuarea Bazinului cu baie Gange.

Patru grote acvatice, de dimensiuni reduse, așa cam pentru două persoane, cu aceeași intimitate dată de semiintuneric, cu masaj făcut de jeturile puternice, sunt situate într-un tunel care face legătura dintre bazinele marin și Gange cu bazinul deschis Baie romană. Grotele sunt decorate foarte frumos cu mozaicuri, pe care le-am putut admira in fotografii pentru ca le-a luminat blitul.

Bazinul baie romană este luminos, decorat cu mozaicuri, fresce, statui, ruine ale templelor romane si bineînțeles cu cascade care masează putrenic umerii.

Bazinul de baie Tropical

Acesta are o adâncime cuprinsă între 90-120 cm și o temperatură între 32-34°C. Este bazinul cu cea mai mare suprafață, cu cascade, cu tobogan, cu patru baubabi din trunchiul cărora țâșnesc jeturi puternice de apă termală, cu o fântână arteziană a cărui jet țâșnește de pe fundul bazinului și ajunge vreo 3m. înălțime și cu un crocodil uriaș pe margine.

Pe marginea acestui bazin sunt șezlonguri. Aerisirea în interior se face printr-un sistem de ventilație din podea de-a lungul geamurilor care sunt blocate. Deci dacă vreți sa aveți mai mult aer, alegeti un sezlog lângă geamuri, noi așa am făcut. În interior, printre bazine sunt de asemenea șezlonguri, dar umezeala și căldura este mai mare. Mulți oameni dormeau, sau erau leșinați de atâta relaxare!

Aici sunt dușuri și șezlonguri stivuite dacă doriți să vă așezați în ale locuri. Tot aici, sunt supraveghetori cu fluiere care urmăresc securitatea celor care folosesc toboganele, pentru că aici aterizează și cei care urcă la etajul trei ca să se dea pe tobogan. Plante decorative împodobesc decorul piscinelor. Ceasuri de perete sunt amplasate peste tot.

Etajul întâi este destinat copiilor. Aici găsiți multe bazine, cu adâncimi diferite pentru copiii mici. Sunt tobogane cu figuri zoomorfe în bazine cu apa până la glezne pentru copii foarte mici. Sunt și două tobogane pentru copii mai mari, de categoria III-a, cu o lungime de 12,18m, diferență de nivel de 1,60m.

Copiii au aici o cameră unde se pot juca, o cameră pentru mamici care alăptează și schimbă scutece, cameră pentru odihnă.

Un labirint cu tobogane, trambulină, mingi clorate, figurine din plastic satisfac pofta de joaca a copiilor.

De aici se pornește pe toboganul roșu aflat la parter cu cădere în Bazinul Tropical. Acesta este un tobogan de categoria a III-a, cu o lungime de 8,71m., o diferență de nivel de 2,40 m., iar greutatea maximă admisă este de 120kg.

De aici se poate ieși pe terasă afară și să faceți plajă, sau să aruncați o privire ștrandului de vară.

Printre bazinele copiilor și-a făcut loc si unul pentru părinții care trebuie să rămână la acest etaj, cu bănci și paturi subacvatice cu masaj pe toată lungimea lor.

La al doilea etaj urcam doar ca să ne dăm pe toboganul de categoria a II-a, cu o lungime de 74,19 m., cu o cădere de 8,50m. care se desfășoară de la etajul doi până la parter. Aici este permisă utilizarea de copiii cu înălțimea de peste 120 cm. Pe margine este un indicator unde se măsoară înălțimea copiilor, am văzut cum le-a fost interzis, de către supraveghetoare, copiilor mai mici să folosească toboganul. Băiatul meu nu s-a săturat de acest tobogan. M-am dat și eu, dar nu pe spate, așa cum era la instrucțiuni, ca să nu prind viteză. În șezut, va pot spune că nu prindeți viteză si aterizati elegant, în piciore, nici nu vă udați părul... nu sub apă ca cei care vin culcat. Bazinul în care se aterizează este de 123 cm. iar temperatura apei este cuprinsă între 28-30°C.

Clădirea pentru Surf

Această clădire este dispusă pe trei nivele: subsol, parter și etajul unu.

În ultima zi am hotărât să mâncăm hamburger, pentru că tot vedeam reclama apetisantă de la etajul întâi. Așa că am urmat săgețile și printr-un tunel am ajuns în Clădirea pentru Surf. Chiar în fața era camera în care se făcea surf, m-am uitat un pic pe geam și am văzut valuri și o persoană care încerca să rămână pe placă de surf ajutându-se de un cablu... nu prea îi ieșea figura.

Am coborât la parter unde se află snack-barul Hullam și de unde ne-am cumpărat hamburgeri și sucuri. Mai era și pizza, dar noi oricum ieșeam seara să mâncăm și știam că vom comanda pizza la restaurantul Szifla unde este pe gustul nostru.

Am văzut afișe în această clădire cu servicii de fitness: aerobic, kangoo, spinning, Trx, yoga, body building. Se mai poate face sqash si tenis de masă. Noi nu am făcut nici unul dintre acestea, doar ne-am bălăcit și distrat în apă și pe tobogane.

Cu toate ca este multa lume, este loc suficient. Se poate duce in interior suc, apa, sendvisuri, gustari. Noi ne luam dimineata de la alimentara tot felul de produse de patiserie pentru strand.

Vă recomand o experiență la acest ștrand Aqua -Palace, de care nouă ni s-a făcut dor în drum spre casă... parcă prea ușor te obișnuiești cu binele! Vom alege această destinație când avem timp pentru băi, nu este departe și nu este scumpă.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dana2008 in 14.09.17 14:42:36
Validat / Publicat: 14.09.17 15:37:49
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în UNGARIA

VIZUALIZĂRI: 8042 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

21 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Aqua Palace Hajduszoboszlo, Bazinul Tropical
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47450 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Reduceri pentru membrii AFA:
  • 10% reducere ptr orice membru inregistrat AmFostAcolo
Click pentru a solicita o ofertă personalizată

ECOURI la acest articol

21 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[14.09.17 15:53:56]
»

@Dana2008:

Deosebit. Superb.

In august cand am facut un tur al mai multor bai termale am avut in plan sa ajungem si la H. Nu a fost sa fie. Timp limitat asa ca a trebuit sa decidem ce alegem. Si daca la un moment dat copiii s-au indragostit de un loc anume, ultimele zile am fost doar acolo in detrimentul H. Arata cu adevarat deosebit! Arhitectura, decorurile, optiunile, tot

Felicitati pentru articol.

????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maria55 †
[14.09.17 16:08:39]
»

@Dana2008: stiam de escapada voastră! Asteptam articolul, dar cum articolele tale sunt pline de info, deosebit de utile pentru un potential"urmas" al destinatiei, am ratat primul vot pentru a-mi creea confortul necesar (o cafelutza) ???? sa-l citesc asa pe indelete si nu pe fuga!

Bravo muresanca mea draga, te felicit si tin sa mentionez ca poza mea favorita este cea cu no 10!!!

Ne vedem curând!

Dana2008AUTOR REVIEW
[14.09.17 16:44:32]
»

@Dan&Ema: Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri!

Credeam ca lumea exagereaza cand lauda Hajduszsoboszlo, dar acum am vazut ca merita mai mult decat sa merg altundeva in asa distanta mica si cu astfel de costuri, conditii, civilizatie, etc.

Iti recomand sa alegi aceasta destinatie, copii au multe variante de distractie, apa este calda.

Calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dana2008AUTOR REVIEW
[14.09.17 16:52:15]
»

@maria55: Buna, Maria! Multumesc in primul rand pentru vizita si aprecieri!

Cu mana pe inima pot sa iti recomand acest loc, sunt sigura ca o sa ii placa nepoatei tale, la iarna.

Am scris cateva zile, am sters si iar am scris... da sunt multe informatii in capul meu si sper sa se inteleaga ceva din ceea ce am scris.

Sunt atatea bazine ca abia in a doua zi le-am parcurs pe toate de la parter.

A treia zi am trecut si pe la etajul intai. Noi am stat cam 5 ore in fiecare zi, apa calda te oboseste tare. Multa lume doarme acolo... oare stau 10 ore, de la 10-20?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvio
[14.09.17 17:19:35]
»

@Dana2008:

Ce ochi frumosi are mini cavalerul tau!!

Dana2008AUTOR REVIEW
[14.09.17 18:28:40]
»

@elviramvio: Mulțumesc frumos pentru vizită, aprecieri și compliment ????!

Și eu sunt fascinată de căldura și candoarea pe care o transmit ochii fiului meu!

Deja este mare, nu mai sunt pici în ziua de azi, ei le știu pe toate și cu toate că are doar 9 ani înoată mai bine decât părinții lui, și se descurcă mult mai bine cu gaget-urile decât mine.

Călătorii plăcute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvio
[14.09.17 18:33:11]
»

@Dana2008:

????

webmaster
[14.09.17 20:15:59]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dana2008AUTOR REVIEW
[14.09.17 20:24:36]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

arcrom
[15.09.17 20:58:35]
»

@Dana2008: De-abia acum am ajuns sa citesc si eu review-ul. Mi s-a parut foarte interesant (si l-am punctat ca atare), pentru ca desi am trecut de nenumarate ori prin localitatea Hajduszoboszlo indrumurile mele de la Budapesta spre casa, si desi am vazut de atatea ori reclame, nu am ajuns inca sa vad/folosesc aceste bai termale. Ma batea gandul sa fac din aceste bai o prima etapa in vacanta noastra care va incepe pe 1 octomrie, dar ulterior am ales alta varianta de traseu si va trebui sa aman inca o data aceasta vizita. Oricum, m-am intrebat de multe ori cum este, iar acum am informatii suficiente "la prima mana". Unele au fost pe gustul nostru, altele nu. Cred ca este neplacut sa alergi sa-ti descui vestiarul, sa mananci undeva unde sa te simti "ca la loterie", sa nu ti se vorbeasca intr-o limba de circulatie internationala si sa nu poti sa comunici exact ce vrei... Pe de alta parte, daca vreti sa va intoarceti curand acolo, inseamna ca balanta a atarnat mai mult spre impresiile pozitive! Felicitari pentru articol!

Dana2008AUTOR REVIEW
[16.09.17 08:09:33]
»

@arcrom: Mulțumesc frumos pentru vizită și aprecieri!

Destinația merită din plin vizitată, chiar dacă nu peste tot de vorbește limba engleză, în ștrand și restaurant informațiile despre mâncare și altele necesare sunt traduse chiar și în limba română, pe lângă engleză.

Treaba cu cititorul de brățară, este mai degrabă un lucru pozitiv, timpul pe care îi ai de la apăsarea butonului pentru deschiderea dulapului este de 20 de secunde. Dacă dulapul este aproape de cititor nu trebuie să fugi.

In prezent, dacă vreau o bălăceală civilizată, aleg Hajdosabolog, care nu este departe de noi, cca. 300km, și nici nu este scump.

Alegerea îți aparține, depinde de ce dorești.

Călătorii plăcute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Aurici
[19.09.17 12:37:45]
»

@Dana2008: Ce norocoși să aveți așa ceva atât de aproape!

nrs †
[19.09.17 14:04:01]
»

superb loc. pretul de 1300 lei ce contine?

Dana2008AUTOR REVIEW
[19.09.17 15:22:24]
»

@nrs: multumesc pentru vizita si aprecieri!

Tot ce am cheltuit in excursie: cazare, masa, intrare si mancare in strand, mancare cla restaurant zilnic, alimente de la alimentara, motorina... ne-au mai ramas inca bani si am facut shopping in Debrecen. Bani insemnana forinti pe care trebuia sa ii consumam inainte de a veni acasa. noi am schimbat de 1500 lei.

Daca mergi acum e mai ieftina cazarea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nrs †
[19.09.17 16:30:46]
»

multumesc pt raspuns. acum e mai greu ca a inceput "pregatitoarea" dar poate in vacanta intersemestriala

Dana2008AUTOR REVIEW
[19.09.17 16:36:51]
»

@Aurici: mulțumesc frumos pentru vizită și aprecieri!

Atat de aproape și abia acum am ajuns. Ne vom duce mai des de acum căci am văzut despre ce este vorba. Nu exagerez, dar decât la Felix, mai bine la Hajduszobodzlo. La Felix am ieșit mai scump tot pentru 4 zile și nu se compară Aqua Palace nici cu ștrandul din Felix, nici cu cel de la President. Dacă ești în zonă, merită încercat.

Călătorii plăcute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dana2008AUTOR REVIEW
[19.09.17 16:41:54]
»

@nrs: trebuie să faci rezervare cu o lună înainte dacă vrei să mergi acolo unde am fost noi.

mishu
[22.09.17 09:47:42]
»

@Dana2008: De cate ori vad un articol legat de aceasta zona imi tot propun sa ajung acolo si tot aman. De fiecare data insa se dovedeste a fi un loc excelent.

Poate ca totusi va fi anul viitor.

Pozele sunt tentante insa cea mai frumoasa poza este P10, ai un zambet plin de drag iar feciorul iti seamana leit.

Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dana2008AUTOR REVIEW
[22.09.17 10:32:47]
»

@mishu: Mihaela, draga, multumesc frumos pentru complimente, vizita si aprecieri! Vezi ca am scris acum un articol despre mancarea lor delicioasa, cu preturi transformate in lei... ne-au cam speriat zerourile de la hft. lor!

Poti incerca o iesire acolo, merita daca esti amatoare de bai termale, liniste si curatenie... civilizatie.

Calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Zoazore
[23.09.17 10:47:11]
»

@Dana2008: Parcă-i muzeu, nu ștrand! Superb!

Dana2008AUTOR REVIEW
[23.09.17 15:59:12]
»

@Zoazore: Mulțumesc frumos pentru vizită și aprecieri!

Da, ai observat bine: mozaicuri, statuete...

Merită să-l vizitezi.

Călătorii plăcute!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, Dan&Ema, Dana2008, elviramvio, maria55, mishu, nrs, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂAqua-Palace Hajduszoboszlo:

Reduceri pentru membrii AFA:
  • 10% reducere ptr orice membru inregistrat AmFostAcolo -
    IMPORTANT: pentru biletele consumate pana in 9 martie, reducerea este de 20%
    Solicitarile se pot trimite in limba romana
Click pentru a solicita o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.085741996765137 sec
    ecranul dvs: 1 x 1