Am cunoscut Bunătatea, Ospitalitatea și Frumusețea la ele acasă — Pensiunea Maria Ileana Hanzu, Gura Râului

TIPĂREȘTE

De-aproape un an plănuiam excursia asta. După ce-am citit ce-a scris @Safta Radu aici: vezi impresii - aproape ca visam cum ar fi să mergem acolo. Au mai scris și alții, tot de bine, tot frumos, așa ca pe 8 septembrie, având eu zi libera, am zis: ”Gata, nu mai rezist! Mergem la Hanzu! ” Bine, asta am zis-o acum vreo două luni, văzând că nu mai e rost de concediu. L-am sunat pe Radu care atât a așteptat: în două zile aveam rezervarea! În perioada 8-10 septembrie, aveam rezervată o cameră dublă.

Am plecat vineri dimineață, pe la 7:45, știind că ne-așteptă (mai ales pe șoferul meu personal) un drum de 5-6 ore. Am urmat indicațiile Ioanei GPS, ale indicatoarelor rutiere, adica A1 București-Pitești, apoi E 81, până aproape de Sibiu, când am urmat Cisnădie - Cisnădioara -Poplaca -Rășinari -Orlat - Gura Râului. Am ajuns pe la 15:30, când, ca și țiganul, ne-am înecat la mal. Dar a fost de bine, c-am luat-o greșit, spre stânga și-am întâlnit doi preoți. Când ne pregăteam să-I întrebăm, au apărut dragii noștri Nina, Radu și Octav Safta, care ne-au preluat și ne-au condus spre dreapta, la pensiune.

Dac-aș avea o putere, aș schimba denumirea de Gura Râului în Gura Raiului, atât e de frumos acolo!

Am intrat într-o curte mare, frumoasă, de oameni gospodari, plină cu flori, verdeață, dar și cu încă două mașini.

Curtea asta parcă m-a luat în brațe, parcă mai trecusem pe-acolo! Au apărut și proprietarii, doi oameni calzi, deschiși, zâmbitori, de parcă doar pe noi ne-ar fi avut musafiri.

Ca și curtea, și camera m-a-mbrățișat. O cameră la etaj, semi-mansardată, roz și veselă, ca noi, cu un pat matrimonial. Saltea odihnitoare, cu o lenjerie impecabil de albă și mirosind a iarbă proasăt cosită, două pilote călduroase, două noptiere, două aplice cu întrerupător și priză la fiecare pat, un alt întrerupător general, televizor cu tub, dar care se vede bine (pentru cine are timp de televizor). Fereastra de mansardă e ”cu vedere spre cer” și are draperii. Mai este o măsuță cu un tișlaifăr nemțesc pe care se odihnesc două pahare, o oglindă mărișoară pe perete, lângă care o pălărie de paie, ornată cu flori, așteaptă vara. Acum n-a avut noroc. A plouat. Nu mult, cât s-aducă aer proaspăt de la munte.

Baia este micuță, dar cochetă. Duș, tron și chiuvetă. Săpun lichid, două prosoape mari și două mici, curate și frumos mirositoare. Și dacă eu am avut loc în baia aia, sigur are toată lumea. Geamul de la baie are plasă împotriva insectelor. Toată tâmplăria este termopan și asta duce la o izolare fonică destul de bună. Nu se aude de la o cameră la alta decât când curge apa la chiuvetă.

Bine, eu mi-am împins norocul și-am deschis gemulețul. Asta s-a soldat cu o trompetă cocoșească de cu zori. Nu l-am băgat în seamă.

După ce-am ajuns și ne-am instalat, am coborât într-o curte interioară, unde ne-aștepta o gustare și mai multe ”fiole cu esență de fructe”: vișinată, afinată, vin alb, țuică și pălinca numită de noi ”genocid” că țineau mărgelele cât să zici Tatăl Nostru, dar mai mult de-o înghițitură era… mmm… crimă! Zău!

Am stat de povești cu prietenii noștri dragi. Și cu cei vechi: Radu și Nina, dar și cu cei noi, Maria și Ion. Mai puțin cu ei, că tot timpul erau pe fugă, treburile îi chemau, dar, printre ele, găseu răgaz să ne zâmbească, să ne spună o vorbă bună, să ne-ntrebe dacă totul e în regulă, ce să ne mai aducă…

În acea curte era și-un loc de joacă pentru copii, cu leagăn, trambulină, nuc și… Tanu, micul cățel jucăuș (pe care, din păcate, nu l-am pozat!). Mai sunt și bibilici!

Cât am povestit noi, s-a făcut de 7 seara. Hai să mâncăm!

Am intrat într-o sală cochetă, care are și șemineu, și pe care gazda a aranjat-o cu mult bun-gust, cu obiecte specific zonei. Mesele cu fețe de masă albe-coală, pregătite cu tacâmuri și cu alte ”fiole” nu prevesteau ospățul ce-a urmat. Oameni buni, atâta mâncare delicioasă n-am văzut și mâncat nici la mama mea acasă!

Imaginați-vă că la 5 persoane se pun pe masă două castroane maari cu ciorbă (de perișoare în prima seară și de văcuță a doua seară), mușchi împletit cu bacon, cu cartofi prăjiți, pulpe de pui, sos de ciuperci cu smântână și usturoi-seara unu și păstrăv cu usturoi, bulz cu smântână, gulaș de vițel a doua seară, prăjituri cât cuprinde. Ca la AI: când se termina ceva, mai aduceau! Doamne, cât de gustos a fost totul! Și micul dejun tot așa se desfășura. Totul era la discreție, nu la porție.

Și ce bun era totul! Din produse locale, făcute în casă de om, nu-i NIMIC făcut la fabrică! NIMIC nu era de la magazine! Și laptele… Ooff, viața mea! Dulceață făcută-n casă de doamna Maria, din vișine și caise din livadă, băuturile făcute de domnul Ion

Pâinea se face in sat, mezelurile la fel, am cumpărat și noi, laptele, untul au gustul acela de lapte curat și de unt proaspăt scos din putinei, brânza curată și bună sărată cât trebuie…

Ieri, sâmbătă, ne-am plimbat prin sat, după bunătăți, dar despre plimbare, în alt episod.

Cum și vremea știa că prieteni buni se vor întâlni la prieteni buni, a ținut cu noi. Vineri a tras o mică răpăiala cât să spele aerul și sâmbătă, tocmai seara, târziu, a mai tras o împrospătare a aerului și-a culorilor.

Dimineața, florile râdeau la soare, verdele era mai verde și mai strălucitor. Oricum, verdele de la munte e diferit de ce știu eu de la șes!

A fost două zile în casă de oameni buni, gospodari, cuminți, harnici și-atât de modești, încât parcă mă făceau să mă reconsider.

Le priveam mâinile. Mâini de oameni muncitori, care știau să și muncească, dar să-și mângâie pruncii, pe care-i cresc în cultul bunului-simț, ale răbdării, al modestiei, al cinstei. Le-ascultam vorba molcomă și caldă, care parcă mă-nvăluia cu tonurile blânde. Parcă visam. Deja mi-e dor de oamenii ăștia!

Mă-nclin în fața voastră, oameni buni și dragi! Să fiți sănătoși și să vă duceți pensiunea mulți ani, tot așa cu bucurie și blândețe, c-o vorbă bună, cu-n zâmbet. Noi sigur vom reveni!

---

VIZUALIZĂRI: 2642 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI