House Meli Hotel din Kallithea

TIPĂREȘTE

Daca Halkidiki nu exceleaza prin “atu”-urile unei insule, care e un loc in care poti sa pornesti dintr-un punct anume si dupa o vreme, poti sa te intorci tot acolo, din directie opusa, un loc in care de obicei te urci si pe un munticel si-o iei pe carari mai putin batute de oameni si astepti ca dintr-o data verdele padurii sa se dea la o parte ca o perdea, si, undeva jos, la picioarele stancilor pe care te-ai catarat, cararea din padure sa se pravaleasca intr-un locsor vrajit ce te lasa cu gura cascata, ca in fata pesterii lui Aladin si de unde nu-ti mai vine sa pleci... O plaja cu nisip de aur, batuta doar de soare si vant si valuri, pe care-ti vine s-o bagi in buzunar si s-o duci acasa.

Si daca uriasele brate Kassandra si Sithonia, n-au aceste avantaje, atunci ce facem? Putem sa zicem simplu “Gata, mi-a ajuns, a doua oara nu ma mai prindeti prin astfel de litorale bulgaro-romanesti! ” sau poate ai norocul meu, de-a avea o cazare deosebita si o taverna buna prin preajma.

Ori de cate ori am ocazia de-a alege cazarea, eu, trecut prin multe, o las pe “ea” sa aleaga, ca sa n-avem apoi discutii de genul “pai erau doi tantari si trei furnici in camera sau scartaia usa de la dulap” sau “n-ar fi stricat o piscina mai mare si mai multa umbra-n curte si-un mini-market peste drum, etc, etc”

Pentru mine e suficient daca am un acoperis deasupra capului si patru pereti in jurul meu, pot dormi si in cada sau pe covor, dar femeile-s mai “fițoase” de felul lor. Dar nu e vina lor, asa le-a zamislit "Creatorul", cam obosit dupa dificila facere a intregii lumi intr-o singura saptamana (cat un sejur in Grecia) si, le-a facut, doar dintr-o singura coasta de om (macar daca era Coasta de Azur).

Asadar, hotelul in care am stat, avea de toate. Mai putin restaurant. Am vrut initial, la repartitia in camere sa cerem la etaj, dar pana sa ne dezmeticim, am ramas, la urma doua cupluri si n-au mai ramas decat camerele de la parter. Tot doua, din care, una pe colt. A noastra, Si-a fost grozav. Cand esti la parter si pe colt, ai cu doi vecini mai putin.

Meli House, fiind hotel, la receptie era mereu cineva. Camera era una normala, adica avea un pat dublu si unul simplu (in caz ca ne certam), un sifonier, un cuier la intrare, un televizor, o oglinda mare in camera si una-n baie, o masa cu doua scaune pentru a servi ceea ce-ai pregatit la chicineta, un frigider si-un tablou pe perete. Si-o terasa cu o masuta si doua scaune. Apa calda la baie? Non-stop.

Lipseau insa, tantarii si furnicile, lucru fara-ndoiala, care i-ar fi nemultumit pe carcotasi. Ii sfatuiesc pe acestia, sa se cazeze in alta parte, caci aici la Meli House, n-ar fi avut nimic de comentat si tot concediul lor s-ar fi transformat intr-un esec.

Curatenia era impecabila iar daca ceva nu functiona prin camera, puteai apela la cineva de la receptie, care intra in camera spunandu-ti “intram, doar in prezenta dumneavoastra (!!)” si-ti repara stricaciunea. Noua ni s-a ars un bec, care a fost schimbat doar de fata cu noi.

Dar “moțul de frisca de pe tort” al hotelului, era curtea. Jumatate din ea era un gazon “englezesc”, pe care aveai un leagan si pe care puteai calca in voie si cealalta jumatate, era o piscina, de langa care nu lipseau cateva sezlonguri si umbrelute. Apa din piscina era recirculata mereu.

Atunci, ne-am zis ca repartizarea noastra, la parter, cu terasa in fata si-apoi, cu gazonul, leaganul si piscina in fata ochilor, a fost un real succes. Toti cei de la etaj ne invidiau, si mereu trebuia sa le dau citatul din Biblie, stiti voi care, acela cu “cei din urma (repartizati in camere) vor fii cei dintai”. Traseul nostru din a doua jumatate a zilei, dupa ce ne balaceam in mare, era urmatorul: camera-terasa-leagan-sezlong-piscina-sezlong si retur. Traseul masura cam 10 metri.

Cred ca acea curte cu gazon, palmieri si flori, curte aproape “perfecta” a hotelului, putea participa la concursul “cea mai frumoasa curte din Kallithea”, daca acesta ar fi avut loc. Seara, curtea era luminata feeric, in diferite culori placute.

Daca serviciile hotelului erau impecabile si toata lumea era multumita, a fost si ceva care mie mi s-a parut ciudat. Personalul hotelului era prea riguros, spirit care cred ca le-a ramas in structura lor genetica, inca de pe vremea campaniilor militare a lui Alexandru cel Mare.

Exemple: piscina hotelului avea si ea “siesta”. Adica, intre orele 12 si 16, n-aveai voie sa intri in apa. Nici noaptea. Chiar daca nu canicula, ci infernul s-ar fi pogorat pe pamant, in timpul siestei, n-aveai voie sa-ti inmoi nici unghia de la un picior in apa.

Receptionerul(a) urmarea acest lucru si te atentiona, cu o voce blanda, ca “asta e regulamentul”.

De-aceea n-am zis ca acea curte era perfecta. Pai ce sa va mai zic, ca odata, in timpul siestei, am vrut sa duc un sezlong, din cele 6-7 care stateau goale langa piscina, pe gazon, in fata terasei noastre, de pe colt. De fapt, la acea ora, intreaga curte era goala. “No, it's impossible, sir”, mi s-a raspuns. Si-atunci am realizat, ca, logic, daca apa din bazin, avea 4 ore de “relache”, pai si sezlongurile trebuiau lasate sa se odihneasca, in acest interval.

Hotelul era situat pe-o straduta paralela cu soseau principala a localitatii, cam la 300 de metri, iar strada spre hotel urca usor. In drum, intalneai taverna “romanilor” sau “taverna cu pisici” (Elena), cu mancare si bautura excelenta si ieftina.

Tot cam la aceeasi distanta de hotel, era si un supermarket, unde gaseai de toate. Pe soseaua principala, langa acest supermarket, gaseai numeroase magazine in care gaseai blanuri. O buna bucata de sosea era destinata doar lor, parca te aflai in “Tinutul blanurilor”, descris atat de frumos de Jules Verne.

Marea, se afla mai departe, la 6-700 metri de hotel, caci de la soseaua principala, mai trebuia sa cobori inca 300 metri, pana la plaja.

Bazarul, intins pe mai multe strazi, nu era nici el departe de hotel. Kallithea, nefiind ea, prea mare, nimic nu era departe de nimic, pe-aici.

Daca Kallithea, nu exceleaza prin forme de relief variate si plaja liniara aduce mai mult cu cele de pe la noi si bulgari, in schimb, confortul, serviciile, curatenia si preturile moderate, compenseaza acest lucru. Mie, sejurul mi s-a parut foarte ieftin, (la 200 euro/saptamana/persoana si cu transport inclus).

Eu cred ca, odata in viata, e bine sa vizitezi si cele doua (sau chiar trei) brate din Halkidiki. Exista insa si multe alte locuri, mult mai spectaculoase prin Grecia. Deci... veni, vidi Halkidiki, care e-un loc frumos, fara vicii. Dar, dupa, o saptamana, ma saturasem, jinduiam dupa o insula. Arrivederci! ”

@Web, te rog clipul, cu hotelul n-am gasit. Mersi! https://www.youtube.com/watch?v=LftWJWCU7yA&t=34s

---

VIZUALIZĂRI: 3072 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI