Casă tradițională țărănească din Putna. Chilia lui Daniil Sihastru

TIPĂREȘTE

Peregrinările noastre pe meleagurile Bucovinei ne-au purtat pașii și prin comuna Putna, bineînțeles cu scopul declarat de a vizita Mănăstirea Putna, dar și pentru a vedea alte obiective interesante din zonă.

Ne-am gândit că ar fi interesant să vedem un muzeu etnografic specific zonei. N-a fost să fie așa, însă ce-am văzut a fost egal cu un muzeu.

Ne-am zis că pentru a căpăta informații despre așa ceva, cel mai indicat ar fi la Primărie, bănuind că au un birou care poate oferi informații despre ceea ce ne interesează. Nu ne-am înșelat, am găsit biroul respectiv, însă ghinion :(, persoana ce ne-ar fi putut de relații lipsea, momentan.

Așa că ne-am văzut de drumul nostru, mergând să vizităm mănăstirea Putna, urmând ca la întoarcere să trecem din nou pe la Primărie.

Zis și făcut, de data aceasta având mai mult noroc. Persoana împuternicită să ofere relații turiștilor ne spune că n-au un muzeu etnografic în adevăratul sens al cuvântului, dar că putem vizita o casă tradițională țărănească, iar acolo putem vedea obiectele materiale specifice unei gospodării, de la unelte, la port tradițional, mobilier, icoane, etc. Ne-a indicat pe cine să căutăm, specificându-ne că nu sunt anume ore de vizitare și că persoana care are în grijă locuința, va răspunde cu bunăvoință solicitării noastre.

Locuința respectivă era vis-a-vis de primărie și nu are nici un indiciu care să arate că acolo ar fi un muzeu. Am mers acolo și uitându-ne noi cum am putea intra să vizităm, apare o tânără domnișoară, de vreo 14 – 15 ani, însoțită de fratele ei, ceva mai mic, recomandându-se (din păcate i-am uitat numele) și spunându-ne că este strănepoata celei ce ne va fi ghid prin locuință și care urmează să apară numaidecât.

Așteptarea noastră nu fu lungă și după câteva minute apare stăpâna casei, o frumoasă bătrânică de vreo 85 ani, nepoata celui ce a construit respectiva locuință prin 1890, pre numele lui Bâcu Vasile a lui Nicolae (doamna a subliniat “a lui Nicolae” întru-cât pe vremea aceea mai erau și alți Bâcu Vasile dar care nu erau a lui Nicolae).

Stăm de vorbă câteva minute și simpatica doamnă ne împărtășește câte ceva despre trecutul locuinței dar și despre încercările ei, timide, de a face cu un mic muzeu, în adevăratul sens al noțiunii, încercări ce nu au fost sortite reușitei, chiar dacă au fost niscaiva promisiuni.

Deaceea veți vedea în fotografii obiecte ce aparțin casei dar nu sunt din cele moștenite, lucruri care nu și-ar fi găsit locul acolo în cazul în care locuința era amenajată ca muzeu. Cu toate acestea plăcerea de a vedea toate acele obiecte expuse: mobilier, ustensile și unelte de lucru, îmbrăcăminte, etc. a fost deosebită.

Însă, înainte de a vă prezenta exponatele din locuință, câteva cuvinte despre gospodărie în ansamblu.

Este o gospodărie tipică satelor noastre, o unitate social-teritorială, care cuprinde casa, acareturile (grajd, cotețe pentru păsări și animale, cămară), toate ridicate în jurul unei curți cu pomi fructiferi.

Construcția cu rol de locuință, clădită cu fața spre miazăzi, are în față un cerdac, din care se intră în tinda casei. Este mărginit de un parapet din lemn, pe care sunt foarte multe flori.

Acoperișul este construit în patru ape, învelitoarea fiind din draniță de brad bătută în rânduri suprapuse și două fumărițe (tip specific de horn pentru evacuarea fumului) pe partea din față.

Tinda, un hol lung de vreo 3 m, este partea locuinței din care se intră în cele două camere principale ale casei, dar și în încăperile cu rol de cămară.

Imediat în dreapta este o odaie, având denumirea cameră de locuit, cu rol și de bucătărie, care are și un pat, ceea ce înseamnă că este și o cameră de odihnă. Aici se află cuptorul, pe care se prepară mâncarea, masa, dulapul (blidar) cu cele necesare bucătăriei, farfurii, străchini, oale, ulcioare și, așa cum ziceam, un pat. În această cameră se desfășoară activitățile zilnice din gospodărie.

Pe pat, pe laițele, acoperite cu țesături de lână, sunt expuse numeroase obiecte de îmbrăcăminte țesute în casă, cum ar fi ii, cămăși țărănești sau fote, cu alesături specifice zonei. Patul e învelit cu cuverturi de casă, din lână mițoasă, nevopsită (poclăzi în limbajul locului).

Pereții odăii acoperiți fie cu scoarțe având desene cu modele florale sau liniare, fie cu ștergare din pânză de bumbac sau in, ornate cu alesuri caracteristice meleagurilor Putnei.

Pe pereții de la răsărit și miazăzi, deasupra ferestrelor, erau așezate icoane și buchete de busuioc, fereastrele erau împodobite cu frumoase ștergare cusute cu motive naționale.

Podeaua din lemn era acoperită cu preșuri făcute din coade și cu un covor din lână neagră cu desene florale.

În mijlocul încăperii erau așezate un război de țesut cu firele de urzeală și de băteală, iar lângă el o vârtelniță cu sculuri din fire de lână, ambele unelte fiind parcă pregătite pentru lucru. Pe lavițe se mai aflau coșuri cu gheme de lână și furci cu lână ce așteptau parcă să se toarcă firul.

În odaia din stânga intrării în tindă, camera bună sau “casa cea mare”, sunt strânse lucrurile de valoare ale casei: lada de zestre, paturi cu țesăturile și cu pernele de zestre. Și aici sunt frumos aranjate obiecte de îmbrăcăminte cusute cu motive naționale și perne decorative.

Pe un scaun dintr-o fotografie veche ne privesc două personaje, un bărbat și o femeie, înțelegând de la ghida noastră că sunt stăpânii casei, cei ce au construit această locuință.

Printre obiectele retro pe care le-am remarcat, ar fi un aparat ce înregistra sunetele pe un disc de carton, de la sfârșitul sec. 19 (grafofon), un aparat vechi de radio de prin anii 1930 (probabil apărut mai târziu în casă) și o lampă de iluminat (lustră), de pe la începutul sec. 20. Și ar mai fi o mașină de scris având o vârstă de cca. 100 ani, fotografii și documente vechi.

Ca și-n cealaltă cameră ferestrele sunt împodobite cu ștergare de bumbac cu frumoase alesuri.

Partea din spate a casei, spre nord, cuprinde încăperi de depozitare. Sunt aici cămări în care sunt puse diverse unelte necesare în gospodărie: putini pentru diverse întrebuințări, albie pentru îmbăiat, un vas pentru spălat rufe (vechea “mașină de spălat cu storcător manual” :) ), coșuri pentru alimente, ș. a.

La sfârșitul vizitei ne-am zis că am mai învățat câte ceva, că am mai cunoscut un om deosebit și că a meritat din plin să ne oprim.

Deci, dacă aveți drum prin zonă, pe DN2H, cam la 50 m, vis-a-vis de Primărie se află această locuință muzeu.

Și încă ceva.

Chiar în fața Primăriei este o bifurcație la stânga care duce la Chilia lui Daniil Sihastru, aflată la aproape 1 km de Primărie.

Poziționată într-un luminiș larg, pe malul pârâului Vițău și având în spate pădurea de brad, chilia, săpată într-o stâncă, este locul în care s-a nevoit cca. 20 ani, ieroschimonahul Daniil, cel care a fost primul sfătuitor dar și duhovnic al domnitorului Ștefan cel Mare.

Stânca în care este construită chilia a fost și locuință monahului, în partea de jos a construcției, dar și loc de închinăciune, partea de sus fiind un paraclis construit după canoanele bisericești, având pronaos, naos și altar.

Locul în care este situată chilia este foarte frumos.

Însă cu siguranță nu frumusețea locului l-a determinat pe Sf. Daniil Sihastru să-și facă locașul de viețuire aici, ci faptul că locul era pustiu (pe vremea aceea pentru că acum sunt locuințe permanente dar și mulți turiști ce vin în vizită), că avea un firicel de apă în apropiere și pentru că pădurea, ce-i putea oferi puțina hrană de care avea nevoie, era plină de stânci putându-și alege un loc pentru construit chilia.

După ce vizitați sfânta Mănăstire Putna, cu frumusețile și bogățiile ei, treceți, la plecarea spre casă, și prin acest loc care emană simplitate, născută din viața aspră, de post și rugăciune a unuia dintre cei mai populari sfinți moldoveni.

Închei așa cum obișnuiesc urându-vă:

“Drumuri bune și excursii frumoase! ”

---

VIZUALIZĂRI: 2192 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI