ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.07.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ghimbav [BV]
ÎNSCRIS: 14.07.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2017
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Cea mai frumoasă, cea mai cea...

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Cea mai frumoasă, cea mai cea...

Cum a luat naștere acest articol? Păi de fiecare dată când mă întorceam din concediu, colegii și prietenii, toți mă întrebau unde am fost în vacanță. Spunându-le numele vreunei insule, se uitau lung la mine, sigur că nu toți cunosc toate insulele grecești, eu spuneam atunci simplu- în Grecia. A, iar în Grecia? Asta se întâmpla aproape de fiecare dată, apoi venea firesc întrebarea- dar care insulă ți-a plăcut cel mai mult?

Ei, acum, aici, încerc să găsesc răspuns la această întrebare. Și nu numai atât, vă provoc la niște răspunsuri, la păreri, să vedem cum percepem noi cei care umblăm într-adevăr așa de mult acolo, acest aspect.

Încercând să dau un răspuns, am stat să analizez, realizând că nu am o finalistă. E drept, că Grecia are foarte multe insule, nu le-am văzut pe cele mai multe, dar totuși din cele vizitate, nu am găsit clar un câștigător, de ce? Nu pentru că nu ar fi? Nu, nu mă înțelegeți greșit, doar că nu le pot asemui, sau compara, pentru că eu consider că fiecare e frumoasă în felul ei, fiecare este renumită pentru ceva... Ce simplu ar fi să am o oglindă, precum în Albă ca Zăpada, iar oglinda să-mi dea răspunsul, poate cel așteptat... Dar noi nu suntem în basme, iar realitatea ne face să analizăm în funcție de așteptări, poate de locația în care am stat, de plajă, de cum am simțit atunci, de vremea pe care am avut-o acolo și de multe alte aspecte.

Cum spuneam, eu nu am o anume insulă câștigătoare, toate mi-au plăcut, dar pot spune sigur că din fiecare dacă le iau la disecat, am sigur un loc favorit, care mi-a rămas în suflet, un loc în care m-aș întoarce oricând. Iar pentru cei care vor să plece în vacanță într- una din insule, e bine să consulte harta, să culeagă informații, să vadă ce îi așteaptă acolo, ce fel de plaje sunt, cu nisip fin sau pietre, pentru a nu fi dezamăgiți, cum am văzut zilele trecute, pe AFA, pe cineva spunând despre o insulă că nu e frumoasă, pentru că plajele sunt cu pietre. Sigur că nu tuturor ne plac pietrele, dar atunci nu te duci acolo, alegi altceva...

Unii merg în concediu cu mașina personală, alții cu autocarul, este o variantă mai bună la cost, dar mai nou, mai rapid cu avionul. Multe dintre insulele grecești au aeroport, deci se poate ajunge cu avionul, poate nu prin agenții, pentru că nu toate insulele sunt ofertate de agențiile noastre, dar pe cont propriu, cu puțină muncă de căutare se poate ajunge azi aproape oriunde.

Totuși revenind la subiect, o să amintesc de insulele în care am fost eu, încercând să definesc prin ochii mei fiecare insulă cu ceva caracteristic. De ce suntem așa atrași de Grecia, de insule în special? Nu știu voi, dar eu abia aștept să respir aerul acela parfumat de flori, flori atât de iubite de noi, leandrii parfumați, bouganvillea colorată, cățărătoare, pe zidurile albe, vegetația mediteraneană cu măslini, yucca, smochini, palmieri, citrice, lămâi, portocali, rodii, mireasma dulceagă a plantelor aromatice, de culoare, de ape cristaline, de mări albastre, sau turcoaz, de plaje nesfârșite, ori altele mici, mai intime, sălbatice, de muzica grecească, de mâncarea tradițională, de oameni și nu în ultimul rând de aerul acela minunat de vacanță. Nu am fost numai acolo, am fost și prin alte părți, sau chiar și la noi, dar parcă nu m-am simțit niciunde atât de relaxată, de bine, de liniștită.

Prima întâlnire cu Grecia a fost în 2010 în insula Zakinthos. Nu cred că e nevoie să mai spun că a fost ,,dragoste la prima vedere”. Eu cred că e foarte important primul impact, prima vizită, probabil că de nu te impresionează de la început, rămâi cu o senzație neplăcută, nedorind poate să te întorci. Am cutreierat atunci pe insulă cu o mașină închiriată, am văzut multe locuri, am văzut Navaggio și de sus de la balcon și de pe mare, nu chiar de pe plajă, pentru că s-a pornit furtuna și vaporul nu a intrat, doar am stat puțin prin preajmă. Culoarea albastră a mării acolo e unică. Nu ai cum să o uiți. Am văzut plaje, sate de munte, mi-a plăcut mult Keri, Porto Vromi și Limnionas. Părăsind insula la plecare, am lăsat în urmă Zante, capitala, imaginea aceea dându-mi dorința de a reveni... Soarele tocmai apunea, colorând marea în tonuri calde...

Și am revenit, un an mai târziu, dar în insula Thassos, atât de verde, cu izvoare de apă rece, cristalină, îmi aduc aminte că umblam cu sticle de apă în mașină și le umpleam de fiecare dată când dădeam peste vreun izvor. Muntele se îmbină armonios cu marea, aici sunt și plaje cu nisip fin, Goden beach, Paradis beach, Psili Ammos, pentru cei care doresc asta, dar întâlnești și plaje cu pietre, nouă ne-a plăcut mult la Tripiti, acolo era un nisip mai dur, mai granulat, cu pietriș. Superba vedere de la Mânăstirea Arhanghelul Mihail, e cunoscută sigur de toți cei care ați fost acolo. Noi am stat în vest la Skala Prinos, iar într-o zi, pe cont propriu, am luat un ferry din port și ne-am dus la Kavala. Am fost la lac, la Maries, am văzut capitala Limenas, Muzeul de Arheologie, Agora, Amfiteatrul, atunci se putea vizita. Am ajuns cu greu și la Marble beach, pe vremea aceea nimeni nu voia să ne spună cum se ajunge. Un loc ,,tipărit ” în memorie? Theologos, fosta capitală, așa încremenit în timp cumva... cu oameni calzi, care se bucurau nespus la un simplu salut în limba lor.

Apoi am fost în Kefalonia, o, aici, am parcurs distanțe mari, insula e destul de mare, am văzut Fiskardo, Sami, Agia Efimia, Mirtos beach, prezentă mai tot timpul în topul celor mai frumoase plaje grecești, cu un drum spectaculos, capitala Argostoli, satele din sud, noi stând în Skala. Nu puteam sări peste peștera Drogarati, Melissani Lake, plaja Antisamos, dar nu în ultimul rând, o parte din sufletul meu a rămas acolo, în Assos. (Irina știe).

După Kefalonia a urmat Lefkada, altă frumusețe ionică, cu ape nespus de albastre, cu plaje spectaculoase, am ,,prins” Egremni înainte de cutremur, am coborât cele 350 trepte ce duceau la paradis, după cum scria acolo pe un afiș. Am fost la Porto Katsiki, m-a impresionat Cape Ducato, farul, mai precis locul, eram noi singuri și marea... atât de albastră, de parcă cineva scăpase cerneala în apă... Atât de multă liniște... Am trecut peste deal la Agios Nikitas, spre plaja Milos, doamne, ce valuri înspumate, ce culoare avea apa... Cum să nu îți placă? Da, erau pietre și aici, dar ce dacă? Kathisma? Frumoasă, lungă, dar mai comercială, mai obișnuită aș zice. Totul depinde de ce îți place. Sivota, un mic golfuleț, alt loc ce mi-a rămas în minte, chiar dacă era după o ploaie caldă de vară, m-a impresionat. Uneori locurile sau lucrurile simple sunt cele mai puternice, mai importante, cel puțin pentru mine. Nu pot uita frumoasa panoramă văzută de pe deal, coborând din satul Karia, cu Nidri și micuțele insulițe din jur, Skorpio, sau Meganisi, unde de altfel am și poposit, la Vathi, în timpul unei croaziere din Nidri.

Din marea Ionică am trecut ușor spre Marea Egee, alegând de data asta Skiathos, cu străduțele în trepte, pe care ne-am plimbat mult, am privit orașul de pe peninsula Bourtzi, admirând acoperișurile roșii de țiglă ale caselor vechi, am fost pe jos, de la plaja Kokounaries, până în nord la plaja Aselinos. Nu puteam să ratăm o croazieră Mamma Mia spre insula Skopelos, cocoțându-ne la mica bisericuță ce apare în filmul cu același nume. Dar și în Skopelos town, încercând bucatele tradiționale, urcând pe lângă multele biserici albe, până la cel mai înalt punct din oraș, Taverna Anatoli.

Ca o regină a fost insula Rodos, maiestuoasă, frumoasă, cu o bogată istorie în spate, cu legende și castele. Neliniștiți cum suntem am urcat la cetăți, ruine, am urcat peste bolovani și stânci, am fost în capitală, la palatul Marelui Maestru, la Ancient Kamiros, la Kalithea –termele cu apă minerală, Lindos, cu cetatea dedicată zeiței Atena, frumoasa plajă Tsampika, în sudul insulei, la Prasonisi, unde o fâșie de nisip desparte Marea Egee de Marea Mediterană, fiecare cu temperamentul ei, mai calmă sau mai agitată. Un loc sădit adânc în minte? Am pus deoparte și aici, nu vă temeți, e vorba despre un sat din mijlocul insulei, Eleousa, prin care am trecut ca să ajungem la Profetul Ilias, în munți. Un loc straniu, parcă pustiu, dar totuși locuit, cu un castel italian în paragină, o imensă fântână, cu apă verde, ca smaraldul, superb...

Sigur că nu puteam pleca din Rodos fără să facem o croazieră în minunata Symi. Se spune despre ea că este bijuteria dodecaneselor. Fără cuvinte, trebuie văzută, iar dacă e și de la înălțime, de la castelul cavalerilor, după cele cca 500 de trepte urcate, cu atât mai bine... și mai frumos. :p

După toate astea ne-am răsfățat în insula Creta, un alt colț de Grecie, dar cu oameni calzi și primitori, poate mai ospitalieri ca oriunde, cretani, nu greci cum spun ei. Am colindat și aici, la munte, la mare, am străbătut Defileul Samaria, poate cel mai lung din Europa, am văzut plaje cu palmieri, Vai, cu stânci golașe cu morminte romane, la Matala, situri arheologice, Knossos, orașe vechi, Chania, Heraklion, Ierapetra, Sitia. Am și aici ceva ce am trecut la favorite, un sătuc mic în sudul insulei, la marea Libiei, Loutro. De ce? Uite așa, mi-a furat inima, o să vedeți în poze... :p

Poate odată, cândva, voi putea reveni în locurile speciale pe care le am ascunse acolo, într-un mic ,,sertar”... Anul acesta am fost în Santorini, despre care am scris destul... am văzut multe, multe locuri, am urcat pe munte, căutând istorie, am văzut apusuri, am văzut sate cocoțate pe stânci negre, sate vechi prin centrul insulei, biserici cu domuri albastre, plaje cu pietriș și nisip negru, dar, rămânând și aici cu o mare iubire pentru Imerovigli.

Spuneți voi acum care credeți că mi-a plăcut cel mai mult? Nu am reușit să găsesc răspunsul nici până la finalul articolului, dar eu încă mai caut, dacă îmi iese, în septembrie voi mai descoperi una, poate aceea?

Poate găsiți voi în poze ceva care să mă facă să mă hotărăsc! Sper că am ajutat prin acest articol pe cei care încă sunt pe cale să decidă unde vor să meargă, să aleagă locul care li se potrivește. Vacanțe frumoase tuturor!

Și pentru că iubim Grecia și pentru muzica ei- să fie muzică! :)

Webmaster, o rugăminte

https://youtu.be/CmjYwgm9nrI

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de maryka in 31.07.17 23:01:19
Validat / Publicat: 01.08.17 00:36:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 5720 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

54 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Lefkada, 2013, plaja Milos.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 95800 PMA (din 83 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

54 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 54
webmasterX [31.07.17 23:46:10] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Insulele Greciei, diverse zone #" (deja existentă pe sait)

maryka [31.07.17 23:57:47] »

@webmasterX:

mulțumesc.

elviramvio [01.08.17 07:24:16] »

@maryka:

Supeb ai scris, după cum simte si inima mea in care Grecia ocupa primul loc, fie ca e insula, malul marii pe continent sau pantele din munti.

Sincer, nu cred ca in inima ta vei putea alege cu adevarat o insula sa fie cap de lista greceasca, fiecare are ceva unic si fiecare iti transmite ceva special, eu am o vorba, mutatie genetica greceasca iar bolile genetice sunt grave.

Yasu!

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [01.08.17 07:25:41] »

@maryka: Cred că tu ţi-ai propus să mă"omori" cu articolul acesta, ce să mai vorbim, m-ai făcut praf!

Epitetele de genul excelent, minunat sunt prea sărace pentru introspecţia ta prin insulele greceşti în care ţi-ai făcut vacanţele. Să înţeleg că pe continent nu ţi-ai petrecut nicio vacanţă?

Şi eu am fost în insulele pomenite de tine, e drept că în Rhodos şi Skiathos doar în excursii de-o zi, şi pot spune că toate sunt frumoase, toate sunt locuri pe care nu degeaba le caută oamenii din toată lumea pentru a-şi reîncărca bateriile.

În ceea ce mă priveşte, nu pot să-ţi răspund care insulă mi-a plăcut cel mai mult, fiindcă, aşa cum ai zis şi tu, fiecare e frumoasă în felul ei. De regulă, ultima văzută rămâne cel mai bine întipărită, şi aş fi tentată să spun că insula Kefalonia. Dar aş nedreptăţi multe locuri superbe, chiar şi de pe continent care pot depăşi, în anumite privinţe, insulele. Deci, fiecare loc din Grecia e unic, fiecare insulă poate fi paradisiacă, de cele multe ori gusturile turiştilor făcând diferenţa.

Oricum, ideea review-ului tău mi s-a părut deosebită şi-ţi mulţumesc mult că m-ai plimbat din nou prin atât de râvnitele insule greceşti, atât de dragi mie şi multora dintre cititori!

Felicitări!

webmaster [01.08.17 07:45:56] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

almona CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [01.08.17 07:59:12] »

@maryka: de aproape 15 ani trăiesc cu aceeași dilema: "Cine e cea mai frumoasa din țara? "

Si cum eu nu sunt oglinda fermecată, bineînțeles ca nu am gasit răspunsul.

Un singur lucru stiu ca m-au fermecat pe rând, fiecare si m-au facut, unele chiar sa ma întorc, altele sa visez la revenire.

De un lucru sunt sigura. Cel mai frumos loc din Grecia in care am ajuns a fost întotdeauna ultimul pe care am pășit.

Dan&Ema [01.08.17 09:15:53] »

@maryka:

Felicitari pentru acest articol care se incheie cu o intrebare deschisa. Se remarca evident ca iti place Grecia. Dovada sta numarul vizitelor in aceasta destinatie tot mai populata de turisti romani.

De apreciat faptul ca ai vizitat diferite destinatii grecesti si nu ai stat locului, doar la plaja... ????

Noi am fost doar in Thassos de 2 ori.

Cel mai, cea mai? Depinde de gusturile si asteptarile fiecaruia. Si de gradul lor de implinire.

Este ca si cum ai intreba ce iti place mai mult Mamaia, Mangalia, Sinaia, Busteni, Fagarasul, Apusenii, Tulcea, Galati, Sibiu, Sighisoara, Neamt, Suceava... ?

Desi recent am poposit in Ghimbav, nu am enumerat mai sus cocheta urbe transilvana, ca sa fie mai greu sa raspunzi la intrebare.

????

ovidiuyepi [01.08.17 09:33:48] »

Greu de votat care este cel mai frumos loc din Grecia. Tărâmul binecuvântat de zei te copleșește de fiecare data. Pleci și spui... la anul revin. E ca un drog de care nu poți scăpa.

Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [01.08.17 09:34:47] »

@maryka: Excelenta sinteza a Greciei insulare. Te invidiez (sincer si colegial) pentru cele vazute.

O mentiune speciala pentru fotografii: superbe!!!

iulianic [01.08.17 10:03:38] »

@maryka: Vizitând – în timp – mai multe insule grecești (cât mai multe pentru că a le vedea pe toate este imposibil într-o singură viață) fiecare dintre noi are tendința de a se întreba care a fost cea mai frumoasă. Răspunsul e greu de găsit pentru că fiecare dintre ele este frumoasă, este deosebită, este unică. Am petrecut vacanțe în câteva insule, iar în altele câteva doar am pus piciorul în scurte excursii opționale. Dacă toate au soare strălucitor, mare cu ape incredibil de albastre și plaje spectaculoase, pot să nu fie TOATE frumoase? Dar, care este cea mai frumoasă... ne întrebăm, căutăm răspuns și între timp mai vizităm o insulă din cele vreo 3000 pe care le numără Grecia.

flaviana77 [01.08.17 10:24:29] »

un articol care mi-a mers exact la suflet, mai am putin si imi vine efectiv sa plang de dor, de dorul iubitei mele Elade pe care nu am mai vazut-o de 2 ani si nici anul acesta nu voi mai ajunge din pacate.

am vazut foarte putin, dar unde am fost acele minunate locuri efectiv mi-au ramas intiparite in inima ca si cand as fi fost efectiv ieri intr-acolo.

poate am sa scriu si eu un articol vis a vis de acest aspect.

imi este greu sa spun un loc care mi-a ramas in inima pentru totdeauna, oriunde am merge mereu gasim cate ceva care sa ne impresioneze si mai mult sa ne faca sa spunem am sa ma intorc aici candva.

iubesc aceasta tara cu toata fiinta mea, inca am in minte ideea de a ma muta definitiv acolo, poate ca intr-o alta viata am trait pe acele meleaguri, cine stie...

mprofeanu [01.08.17 10:25:22] »

@maryka: Un regal de review prin această plimbare în frumoasele insule ale Grecei! Un regal de poze despre frumoasa, vechea și mereu tânăra Eladă!

Am văzut Grecia continentală de mult și acest review este o pledoarie pentru a vizita insulele!

Soțului îi plac foarte mult insulele oriunde ar fi ele, sigur vom merge și noi acolo, în Grecia insulară, mai târziu...

Trecut la favorite!

Tanyla [01.08.17 10:56:49] »

Dimineata, ora 5... am facut cafeaua am iesit in curte sa-mi iau doza de viciu, si am cautat pe AFA noile postari si am dat peste povestea ta, pentru ca asta este o poveste adevarata. Am fost cu tine in toate insulele, desi eu nu am vizitat niciuna. Fabulos povestit, se vede ca iubesti Grecia, ca acolo te incarci. Multumesc, votat cu mare drag.

Eu ma mut in una din insule la pensie... sper

maryka [01.08.17 11:14:38] »

@webmaster:

mulțumesc frumos!

maryka [01.08.17 11:22:37] »

@elviramvio:

Adevărat spus! Probabil că nu mă voi sătura niciodată de această ,,mutație genetică”. Ideea e că parcă vreau să văd cât mai multe locuri, de aceea încă nici nu m-am întors într-un loc anume, așadar eu caut în continuare și oriunde m-aș duce încerc să ,,iau” cu mine lucrurile cele mai frumoase!

Cât mai multe vacanțe însorite! )

maryka [01.08.17 11:36:25] »

@irinad:

Mulțumesc frumos pentru aprecieri! De fapt am plecat de la ideea unor colegi care mă cicăleau că merg tot în Grecia, eu încercând să le explic faptul că fiecare excursie e diferită, într-un loc diferit, aproape ca și cum ar fi o altă țară! E adevărat că nu am petrecut un sejur pe continent, dar mergând câțiva ani cu autocarul, am străbătut mare parte din Grecia, când spre vest, pentru insulele ionice, când spre est, prin Valea Tempi, superbă de altfel, am văzut castelul din Platamonas din mersul autocarului, am fost în Volos, de unde am luat ferry spre Skiathos, iar la întoarcere ferry-ul ne-a dus la Glyfa, un alt bonus, de unde am luat din nou autocarul. Îmi doresc mult să merg pe continent, sunt locuri pe care doresc să le văd, așadar timp să fie!

E adevărat ultimul loc văzut e câteodată cel mai frumos, dar imediat gândurile îți fug, către ,,sertarele”de care spuneam, unde sunt puse cu grijă la păstrare locuri minunate!

crismis [01.08.17 11:36:50] »

@maryka: Excelenta pledoarie pt vizitarea insulelor grecesti!

Desigur ca intrebarea ta, "care e cea mai frumoasa", e retorica! Asa cum o mama isi iubeste la fel toti puii, chiar daca exista diferente majore intre ei, asa si cei atinsi de "microbul Greciei" nu sunt in stare sa ierarhizeze aceste minunate locuri, pt ca fiecare a lasat o amprenta definitiva in inima lor!

Ai dreptate, prima impresie este foarte importanta; am mai spus-o, eu am avut sansa ca prima insula greceasca pe care am pus pasul sa fie spectaculoasa, dramatica Hydra, iar cele cateva ore petrecute acolo sa ma "imbolnaveasca" definitiv! Au urmat apoi Zakinthos, Lefkada, Santorini, Thassos, Creta, Aegina si Agistri, iar recent, Corfu. Evident, nu stiu care mi-a placut mai mult! M-as intoarce in fiecare dintre ele, m-as muta in oricare dintre ele! Dar ma asteapta multe alte insule grecesti si deja planuiesc vacanta de vara viitoare, care sper sa-mi completeze colectia!

maryka [01.08.17 11:44:19] »

@almona:

Așadar mai au și alții aceeași dilemă! De altfel noi încercăm să găsim un loc ideal pentru fiecare dintre noi. Și perseverăm căutând în continuare! Fiecare insulă mi-a oferit clipe frumoase, locuri minunate, amintiri plăcute. Căutând pozele, ieri, parcă am retrăit puțin din tot, m-am simțit din nou acolo! Dacă v-am transmis asta nu pot decât să mă bucur!

maryka [01.08.17 11:52:18] »

@Dan&Ema:

Mulțumesc! Da, întrebarea se poate pune, nu trebuie neapărat să găsim un răspuns, frumos, frumoasă este cel ce se potrivește fiecăruia dintre noi, așa cred până la urmă. Am citit cu mare plăcere despre Thassos, eu fiind acolo mai demult, aflând ultimele noutăți, uite eu nu am ajuns atunci pe Ypsarion. Deci am motiv de întoarcere!

Cât despre orașele noastre, îmi plac mult- Brașov ocupă oricând un loc fruntaș, dar sunt mândră să stau într-un loc frumos cum e Ghimbavul.

maryka [01.08.17 11:55:54] »

@ovidiuyepi:

Drog sau nu, evident că e greu de ,,scăpat” din asta! Așa că tocmai de aceea o explorăm și mai departe!

Vacanțe frumoase oriunde ar fi ele!

maryka [01.08.17 11:57:59] »

@Carmen Ion:

Mulțumesc frumos pentru aprecieri!

maryka [01.08.17 12:05:16] »

@iulianic:

Da, sigur că niciodată nu vom găsi un răspuns, tocmai pentru ne-au plăcut toate! Și mie, toate mi-au oferit locuri splendide, am căutat și găsit peste tot ceva diferit, ceva nou, dorindu-mi să aflu și să descopăr cât mai multe. Putem spera doar să avem timpul necesar pentru a fi câte puțin peste tot, ducând cu noi în suflet un crâmpei din farmecul fiecărui loc vizitat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maryka [01.08.17 12:11:05] »

@flaviana77:

Mulțumesc frumos! Ideea că poate într-o altă viață am trăit acolo nu e străină nici mie, am avut și eu aceeași senzație de multe ori. Altfel parcă nu îmi explic atracția aceasta puternică pentru tărâmul elen. Iar când văd asta și la alții îmi spun că totuși nu cred că e ceva în neregulă cu mine. Abia ce mă întorc și deja visez la următorul loc, acum deja mă documentez pentru vacanța din septembrie, poate acum voi găsi răspunsul!

Îți doresc să ajungi cât mai curând în locurile atât de iubite!

maryka [01.08.17 12:19:01] »

@mprofeanu:

Mulțumesc frumos! Vă doresc să puteți vizita și insule grecești, mie mi se par a fi idealul de vacanță!

Eu trebuie să mai descopăr și alte locuri, atât pe continent, cât și alte țări!

Să avem vacanțe frumoase pe mai departe!

maryka [01.08.17 12:22:47] »

@Tanyla:

Mulțumesc pentru aprecieri!

Mă bucur mult dacă am reușit să fac asta, să te plimb pe unde nici măcar nu ai fost! dar îți doresc din toată inima să o faci aievea, cât despre pensie, visăm mulți la asta!

(Mai ales în iernile geroase de la Brașov).

maryka [01.08.17 12:35:17] »

@crismis:

Mulțumesc frumos! Sigur că e greu de răspuns la întrebare, nu pot asemui mărul cu para, sigur e însă că vrem tot mai mult, mai adăugăm la colecție câte una, câte una... an de an. Ce îmi place foarte mult aici pe AFA, e că din când în când ne putem plimba virtual măcar, prin locuri noi, sau mai vechi prin care am fost deja, deschizându-ne apetitul, dacă mai era nevoie , pentru a călători în lumea asta mare!

Rodel [01.08.17 15:51:33] »

De ce iubim Grecia? Cred că răspunsul îl putem găsi în rândurile scrise de tine. O iubim pentru că este EA, simplu! Care loc este cel mai frumos? De fiecare dată, ultimul văzut este cel mai frumos, pentru că acesta este cel mai proaspăt în amintirea și sufletul tău. Rodos... mi-a plăcut că ai numit „regină”această superbă insulă pe care o așez in top într-un loc de frunte. Iar insula Symi am asemuit-o și eu cu o bijuterie a Dodecanezelor după ce am vizitat-o și mi-am și intitulat în acest fel articolul. Oriunde ai merge în Grecia, pe continent sau insule, ești cucerit de cerul senin, de apa albastru- turcoaz, de florile de bougainvillea și leandru, de muzica de bouzouki, de ospitalitatea locuitorilor, de istoria care te întâmpină la fiecare pas, într-un cuvânt, de atmosfera grecească. Grecia te cucerește definitiv.

ANILU [01.08.17 16:44:09] »

@maryka: Foarte frumos ai sintetizat "Grecia văzută de tine".

Aşa cum ai spus şi tu cea mai cea este ultima văzută - vizitată.

Cred că fiecare insulă sau loc din Grecia are farmecul şi frumuseţea ei.

Şi noi am fost în câteva locuri/insule din Grecia şi recunosc că mi-ar place să merg măcar o dată pe fiecare insulă.

Am fost în Halchidiki, Corfu, Kos şi Skiathos şi urmează Tassos (cât de curând).

Felicitări.

Toate cele bune.

dorgo [01.08.17 17:42:31] »

@maryka: A face un clasament al insulelor Greciei e ca si cum am asista la un concurs de top-modele si vrem sa aflam care dintre cele 30-40 de candidate, e cea mai frumoasa si cine va purta coroana de lauri.

Privindu-le, ti se pare ca toate concurentele sunt frumoase, caci, in felul lor, fiecare are ceva deosebit, dar pe podium urca doar cateva.

Daca asemanarea dintre frumusetea fetelor si insulele elene, e evidenta, deosebirea e insa una esentiala.

Femeile devin, odata cu trecerea anilor, din pacate, niste babute la care nu se mai uita nimeni, insulele grecesti insa, cu cat imbatranesc, devin parca, pe an ce trece, tot mai frumoase, mai proaspete si mai atragatoare. Si raman vesnic, la fel de tinere...

maryka [01.08.17 18:15:02] »

@Rodel:

Sunt perfect de acord cu cele spuse, iubim Grecia, pentru tot ce reprezintă Ea! De aceea an de an, încercăm să mai descoperim câte o bucăţică din acest loc binecuvântat de zei, adaugând la albumul nostru alte amintiri, întrebându-ne dacă asta a fost mai frumoasă ca celelalte.

Iar despre Rodos aşa am simţit, mi s-a părut o regină, nu ştiu dacă mai frumoasă ca altele, dar parcă mai nobilă. Cât despre Symi, trebuie să fii acolo.

Mulţumesc de lectură, ecou şi vot!

Vacanţe cât mai frumoase!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
17 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Catinca 2011, crismis, cristianam, Dan&Ema, dorgo, elviramvio, flaviana77, fra, irinad, maryka, mishu, mprofeanu, ovidiuyepi, pescarusa76, Rodel, Tanyla
Alte impresii din această RUBRICĂInsulele Greciei:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.095999956130981 sec
    ecranul dvs: 1 x 1