O priveliște de milioane

TIPĂREȘTE

Pentru Ohrid am socotit că aveam nevoie de minim 2 zile, una de vizitat orașul la pas, alta de mers pe lac până la Mânăstirea Sf. Naum. Așa că am rezervat 3 nopți la Villa Rustica, încă de prin toamna trecută, când am conturat traseul acestei excursii balcanice. Și, deși ulterior „m-am mai jucat booking”, n-am reușit să găsesc o altă variantă mai bună, așa că Villa Rustica a rămas în final! Cameră dublă, cu vedere la lac, fără mic dejun inclus, 30 euro/noapte.

Am ajuns în Ohrid cu puțin înainte de a se însera și, așa cum facem de obicei, am setat de dinainte adresa vilei în sistemul GPS: Str. Hristo Uzunov nr. 1. Știam că se află pe undeva, cocoțată prin orașul vechi, așa că nu ne-am mirat prea tare când, de la sensul giratoriu, Helga ne-a rugat frumos să facem dreapta, dealtfel și indicatorul rutier era de acord, susținând că acea stradă coboară spre lac. Am înaintat cu viteza melcului - deh, era sâmbătă seara, în plină vară, puhoi de lume - și nu ne-am mirat nici când Helga ne-a zis iar să facem dreapta, intuiam că într-acolo era orașul vechi, doar văzusem la un moment dat cetatea și citisem într-unul din comentarii că vila se află destul de aproape... Atâta doar că n-am apucat să înaintăm prea mult, la capătul străzii pe care fuseserăm îndrumați am găsit o barieră, dincolo de care se zărea o piață imensă, foarte populată, cu fântână arteziană, scenă și terase... Halt! Pe-aici nu se trece!

Singura soluție era să ne întoarcem, să ajungem până la lac și... pe urmă om vedea! Zis și făcut! Chiar lângă lac era o parcare imensă cu plată și am reușit să găsim și noi, cu oarece greutate, un locșor... Când a venit băiatul cu chitanțierul în mână, l-am atacat frontal, cu rezervarea printată în mână: „Sorry, ai idee unde e asta, Villa Rustica? ” El s-a scărpinat scurt în cap, apoi a ridicat ferm spre cer degetul arătător, în semn de „Stai, că rezolvăm! ” Și-a scos telefonul și a format numărul de pe rezervare; n-a fost greu să înțelegem că vorbea cu gazda noastră, pentru că am recunoscut ușor termeni ca România sau... marca mașinii noastre. A închis și ne-a liniștit: „Don't worry, vine băiatu' de la vilă și vă preia în 5 minute! ” Am vrut să-i mulțumim cu o bere virtuală, simpatic a fost că n-aveam decât bancnote mari, de 1000 de dinari, dar a râs și a zis că ne dă restul; ceea ce s-a și întâmplat...

Atanasi, tânăra noastră gazdă, a apărut per pedes în câteva minute, timp pe care noi l-am folosit să facem primele fotografii cu frumoasa faleză a frumosului lac Ohrid. A fost bine că a venit și ne-a condus personal, căci dacă ne-ar fi explicat la telefon, posibilitatea să nimerim din prima era destul de mică. Drumurile, ca în orice oraș vechi, sunt destul de înguste și de încurcate, unele sunt cu sens unic, așa că doar un localnic se descurcă fără să bâjbâie...

Am parcat mașina chiar în fața vilei, alături de cea a gazdelor și n-am mai mișcat-o de acolo până la plecare. Evident că nu sunt locuri suficiente de parcare, de fapt nici nu e o parcare amenajată, dar Atanasi ne-a spus că majoritatea turiștilor lor ajung pe calea aerului, iar în situația în care ar fi nevoie, s-ar descurca pe la vecini cu mai multe locuri de parcare.

Vila este o casă tipică de munte, dispusă pe mai multe niveluri, „în terase”. Adică noi am intrat din strada din spate, iar pentru a ajunge la ultimul nivel, unde era camera noastră, am mai urcat doar un etaj. Privit din față, asta însemna etajul 3, cred. Mă rog... Încă de când făcusem rezervarea, știam că era vorba de camera din mijloc (dintre cele 3) de la ultimul nivel al vilei. Exact pe asta am primit-o, cu alte cuvinte camera nr. 2. Atanasi ne-a condus, desigur. Ușa se deschide cu cheie normală și structura este cea arhicunoscută: hol, baie în stânga, camera în față, apoi balcon. I-am înmânat pașapoartele și o bancnotă de 100 de euro lui Atanasi, care a revenit după 5 minute cu restul de 10 euro și cu o hartă pe care ne-a însemnat principalele obiective turistice; pe unele dintre ele ni le-a arătat și „pe viu”, de la înălțimea balconului nostru. Ne-a mai înmânat parola de la wi-fi, ne-a prezentat pe scurt și bucătăria, care se afla chiar vis a vis de camera noastră, ne-a spus că îl putem găsi oricând la apartamentul de la nivelul inferior și a dispărut, urându-ne ședere plăcută! Nu ne-am mai întâlnit deloc cu el, doar cu tatăl lui, la plecare; s-a bucurat mult când i-am dăruit micuțul album cu fotografii din România!

Camera nu are cine știe ce dimensiuni sau dotări, dar totul e curat și funcțional. Am beneficiat de 2 paturi separate, acoperite de saltele odihnitoare și de lenjerie de bumbac într-un imprimeu floral în culori deschise; dacă aș fi cârcotașă, m-aș lega de cearceaful prea puțin lat, pe care dimineața îl găseam mereu strâns sub mine; dar nu sunt, deci nu mă leg... O singură pernă de fiecare, destul de leșinată, ceea ce iar nu m-a deranjat, căci am mai găsit o pernă de rezervă în dulap (alături de pilote mai grosuțe, pe care le-am lăsat la locul lor, că nu ne-au trebuit). De-o parte și de alta a paturilor am avut câte o noptieră, iar pe fiecare, câte o veioză. Deasupra paturilor, pe perete, un tablou abstract, asortat cromatic cu lenjeria! ;)

Pe peretele opus, se înșirau: dulapul, un taburet, o măsuță joasă, alt taburet și un coș de gunoi. Ca să facem loc celor 2 trolere ale noastre, am reorganizat puțin, în sensul că am înghesuit cele 2 taburete între dulap și masă (și-așa nu le prea vedeam utilitatea, decât ca loc pe care să-ți mai arunci câte o boarfă, ceva) și am mutat coșul de gunoi în hol. A, am uitat de tv-ul cu ecran plat spânzurat pe perete, deasupra mesei; nu l-am deschis deloc. Pe masă am găsit un uscător de păr, un mileu croșetat, o lumânărică pusă într-un suport de sare de Hymalaia, telecomanda de la televizor și câte 2 prosoape albe de fiecare.

Camera nu e prevăzută cu aparat de aer condiționat, am dedus că nu e nevoie. Într-adevăr, în perioada în care am stat noi, deși temperaturile au oscilat la prânz în jurul valorilor de 33-34 de grade, poate și mai mult (ni s-a spus că nu există mai mult de 35 de grade pe malul lacului Ohrid), nu am suferit de căldură în cameră; dimineața, când plecam, închideam ușa balconului, trăgeam draperiile, iar seara găseam răcoare și bine în cameră. Noaptea am dormit cu ușa și geamurile închise, era chiar friguț. Wi-fi a funcționat cât de cât, nu excepțional, dar acceptabil. Pe jos camera este acoperită cu gresie, la fel holul, baia și balconul.

Baia e și ea micuță, un pic prea micuță, dar nu maxim de deranjant. Adică trebuie să te strecori un pic prin spațiul dintre chiuvetă și cabina de duș ca să ajungi la tron. În rest, numai de bine: dulăpior cu oglindă, chiar și un scăunel pe care să-ți lași hainele (pe lângă clasicele dotări, pe care nu le mai enumăr). Drept consumabile, doar hârtie igienică (plus rezerve) și 2 săpunele rotunde ambalate. N-a fost bai, că eram dotați cu șampon și balsam de păr (pe care le-am uitat în cabina de duș la plecare, dar n-a fost bai, că am cumpărat altele cu prima ocazie).

Punctul forte al camerei este, precum bănuiți, balconul! Doamne, ce priveliște! nu numai că nu m-am săturat să o imortalizez în mod repetat (dimineața, seara, pe soare, pe norișori, în stânga, în dreapta, în față, cu zoom, fără zoom), dar nici nu m-am putut hotărî care ar fi cea mai sugestivă imagine, așa că voi atașa mai multe, cerându-vă ajutorul! :) Nu v-o descriu, mai bine să vă surprind!

Destul de spațios (cam 3/1,5 m), l-am găsit dotat cu o masă și 2 scaune din împletitură de plastic alb și din prima clipă le-am mutat lipite de balustrada externă, cât mai aproape de priveliște. Mi-a plăcut faptul că balconul nostru era despărțit prin niște paravane opace de cele ale vecinilor, așa că ne puteam auzi unii pe alții, dar nu ne puteam vedea. În dreapta am avut un cuplu de nordici, cu care am socializat sumar dimineața, ne mai întâlneam pe la bucătărie, iar în stânga o familie de polonezi, mamă, tată și o fetiță pe care o chema ca pe fiica noastră, că mereu îmi sărea inima când îi auzeam strigând-o!...

Partea exterioară a balconului era alcătuită din niște șipci de lemn vopsit în maro închis, printre care se strecurau frunzele plantei agățătoare ale cărei vrejuri groase se împleteau pe o distanță impresionantă, pornind de la primul nivel al vilei. În prima dimineață, când m-am uitat mai bine, am remarcat și un fruct care se strecurase pe terasa noastră și l-am recunoscut, cu bucurie: era un kiwi mititel, încă necopt...

Vă spuneam că vila este dotată cu o bucătărie comună, care ne-a fost foarte folositoare pentru mesele de dimineață. Foarte bine utilată, cam ca bucătăria oricăruia dintre noi: aragaz cu cuptor, frigider cu congelator, chiuvetă, cană electrică, prăjitor de pâine, mixer, veselă, tacâmuri - de toate, ați înțeles ideea. Dacă vă pălește cheful să exersați pentru Master Chef, aveți unde și cu ce.

Noi însă am ales varianta să mâncăm pe la terasele și restaurantele din oraș și o să vă povestesc despre asta, că e important; poate chiar o să scriu un articol separat, să văd. Ideea e că aveți de coborât (sau de urcat) cale de câteva străduțe și găsiți o varietate mare de mâncătorii, cu prețuri pentru toate buzunarele. Deasemenea, la Villa Rustica sunteți în imediata apropiere a principalelor obiective turistice, iar până la port și plajă faceți cam 10-15 minute (dar în direcții opuse). Singurul dezavantaj pe care i l-aș găsi acestei locații este tocmai faptul că, indiferent unde vrei să mergi, e nevoie să urci și să cobori, lucru pe care noi îl știam când am rezervat și ni l-am asumat. „Cât ne-or mai ține picioarele... ” Efortul însă ne-a fost pe deplin răsplătit: în primul rând, am beneficiat de minunăția de priveliște de care aminteam, iar în al doilea rând, de vecinătatea caselor vechi împodobite cu mii de flori!...

Acum, că v-am prezentat locul cum m-am priceput eu mai bine, nu rămâne decât să-l alegeți sau nu, la o eventuală vizită în Ohrid, în deplină cunoștință de cauză! Pentru noi, a fost cu adevărat „acasă” pentru 2 zile și jumătate și n-am ezita nicio clipă să ne întoarcem acolo, dacă s-ar mai ivi ocazia!

---

VIZUALIZĂRI: 2008 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI