Persepolis, capitala Persiei antice, o altă minune a lumii

TIPĂREȘTE

Cum spuneam în vezi impresii, în excursia din Iran am dedicat o zi Persiei antice, mai exact capitalei ei, Persepolis, și împrejurimilor.

Persepolis este numele grecesc al orașului persan Takht-e Jamshid, numit și Orașul Perșilor aflat la 60 kilometri de Shiraz și la 10 kilometri de localitatea Marvdasht, fondat în anul 518 î. Hr. de regele Darius I.

Darius cel Mare, regele Persiei din perioada 522 – 486 î.Hr., a decis, în primii săi ani de domnie, să construiască în centrul vastului său imperiu un oraș, simbol al puterii sale, oraș ce s-a dezvoltat mult în timpul regelui Xerxes, fiul lui. Vreme de peste 200 de ani a fost capitala Imperiului Achaemenid, cunoscut și ca Primul Imperiu Persan. A fost un imperiu impresionant, nu numai prin mărime, se întindea din Asia Centrală și India, până la Dunăre și Macedonia și număra peste 50 de milioane de locuitori, aproape jumătate din populația lumii din acea perioadă, ci și prin arhitectură, organizare și putere militară. Așezat la marginea lanţului muntos Rahmat, Persepolis este construit pe o platformă amenajată pe 12 hectare obținută prin îndepărtarea sau netezirea a numeroase stânci și prin umplerea cu piatră a multor văi.

În anul 330 î.Hr. Alexandru Macedon a invadat Persia, a cucerit Persepolis și a permis ca orașul să fie prădat. Povestea spune că regele macedonean a avut nevoie de 20.000 de catâri şi de 5.000 de cămile pentru a-şi căra prada de război luată din Persepolis.

Cert este că după un an orașul a fost distrus de flăcări. Sunt mai multe povești despre această tragedie. Se spune că orașul a fost incendiat din greșeală când, în urma unei beții cumplite a armatei macedonene, miile de făclii ce luminau orașul au căzut, generând un uriaș incendiu, sau că Alexandru, instigat de curtenii lui, a decis arderea orașului ca răzbunare pentru distrugerile făcute de către perși în Atena, cu mai bine de un secol în urmă. Oricare ar fi adevărul, incendierea Persepolisului este o pată neagră pentru Marele Alexandru care a lipsit omenirea de unul dintre cele mai importante orașe ale Antichității, grandioasă realizare arhitectonică, chiar dacă, spune povestea, mai târziu Alexandru a regretat. Povestea merge mai departe și spune că după proclamarea Republicii Islamice din 1979, un mollah local, probabil “urmaș al lui Alexandru Macedon”, a hotărât el să demoleze Persepolisul. Orașul îi amintea prea mult de perioada preislamică zoroastriană și de Șahul alungat. Localnicii, cu mic cu mare, s-au așezat în fața buldozerelor și au declarat că orașul Regilor Achaemenizi va fi demolat doar dacă, mai întâi, vor fi ei uciși. Mollahul s-a retras, Persepolisul a fost salvat.

Valoarea Persopolisului a fost recunoscută dintotdeauna, mulți istorici și arheologi îl consideră a opta minune a lumii, ca și Armata de Teracotă din Xi’an, iar UNESCO l-a trecut în anul 1979 în patrimoniul său.

Pe la ora 8:00 am plecat din Shiraz cu un taxi, de fapt era același șofer cu care mersesem cu o zi înainte da la stația de autobuz la cazarea noastră. Am ajuns în mai puțin de o oră la Persepolis. A fost mai bine pentru că încă nu sosise cohorta de turiști, cum aveau să vină mai târziu. Am avut ca timp de vizitare 3 ore, așa ne-a cerut șoferul nostru, cu tot efortul depus am depășit timpul.

Drumul ce duce de la ieșirea din orășelul Marvdasht la intrarea în Persepolis este flancat de mulțime de copaci, despre care se spune că sunt 2.500, plantați la începutul anilor ’70 de Shahul Reza Pahlavi cu ocazia sărbătoririi a 2.500 de ani de monarhie neîntreruptă în Persia.

Am cumpărat bilete de intrare, 200.000 riali (16 euro) de persoană, și un mic ghid, cu o hartă foarte bună și cu traseul de parcurs bine explicat, 150.000 riali, negociat de la 200.000 riali. Nu existau pliante gratuite și pentru cei singuri ca noi a fost necesar și valoros acest ghid. Mă documentasem înainte dar recomand să-l cumpărați, este vital pentru explicații. Complexul este deschis între 8:00 si 20:00, se merită vizitat cât mai dimineață, este și mai puțin cald.

Orașul antic își anunță prezența mai întâi prin coloanele înalte ce se zăresc în depărtare, apoi prin zidul înalt și gros care îl înconjoară și în final prin toată măreția lui.

Plimbarea am făcut-o după traseul indicat de ghidul de buzunar și voi păstra traseul și în expunerea ce urmează.

Și astăzi, ca și cu 2500 de ani în urmă, intrarea în orașul protejat de ziduri înalte se face pe o monumentală scară dublă, Marea Scară Persană, scară perfect simetrică, construită pe partea de vest a marelui zid de protecție. Scara construită din blocuri uriașe de piatră are peste 100 de trepte, late de aproape 7 metri, dar foarte joase, doar de circa 10 centimetri înălțime. Scara a fost astfel gândită pentru ca regii și nobilii să urce călare, sau ca să pemită demnitarilor vizitatori să-și mențină ținuta regală în timp ce urcau scările, sau poate pentru amândouă.

Am urcat scara, noi doar păstrâdu-ne ținuta, și, admirând parapeturile decorate cu nișe sculptate ce simbolizează templele de foc zoroastriene, am ajuns pe o terasă ce oferă o largă vedere asupra întregului oraș. De aici am mers la Poarta Tuturor Națiunilor, o sală pătrată de 612 metri pătrați, cu trei uși înalte de 10 metri. Pilonii intrărilor din est și din vest sunt împodobiți cu sculpturile unor lamassu, animale cu trup de taur sau leu, aripi de vultur și capul încoronat al unui bărbat cu barbă. Sunt grandioase, pozele spun totul...

Deasupra era gravată o inscripție cuneiformă, un text scris de către regele Xerxes, cel care a construit acest edificiu, în care face referire la Ahura Mazda, Dumnezeul Zoroastrian, cel ce a creat această lume și l-a făcut rege, pe care îl roagă să-l protejeze și să-i protejeze regatul. Povestea spune că la festivitățile Nowruz, delegațiile diferitor națiuni aducătoare de cadouri regelui Persan, așteptau în această sală, apoi înaintau, grup după grup, spre sala de audiențe, unde erau primiți de Marele Rege.

Privind imensele uși mă întrebam ce cadouri ar fi adus dacii dacă Darius reușea să-i cucerească. Noi nu aducem nimic, așa că ne-am continuat plimbarea spre Apadana, Sala de audiențe, un palat magnific, construcție începută de Darius și terminată de Xerxes. Este ridicată cu trei metri deasupra curții, se întinde pe 1.000 metri pătrați și cuprinde o sală mare pătrată, spațioasă cu 72 de coloane înalte de 20 de metri. Am admirat forma coloanelor și baza lor ornată cu motive florare. Vârfurile coloanelor au fost realizate din sculpturi de tauri cu două capete. Din imensa clădire se mai păstrează astăzi doar 13 coloane.

Am urcat una din cele două monumentale scări decorate cu reliefuri, aflate în partea de est reprezentând scene din festivitățile de Anul Nou și procesiuni de delegații din cele 23 națiuni tributare lui Darius, din care am recunoscut Armeni, Babilonieni, Asirieni, Indieni, Sciți, Arabi, Lydieni, Etiopieni... Erau panouri explicative cu denumirea lor.

Delegații sunt prezentate în detaliu, oferind o perspectivă asupra costumelor diferitelor popoare ale Persiei în secolul 5 î. Hr. Deși aranjamentul general al scenelor pare identic, există diferențe în îmbrăcăminte, veșminte de cap, aranjamente de păr și bărbi care dau fiecărei delegații un caracter distinctiv și-i fac originile inconfundabile. Grupurile sunt separate cu arbori stilizați sau benzi ornamentale formate tot din arbori sau flori de lotus. Delegații în ținuta lor natală aduceau cadouri ca semn al loialității lor, tribut adus regelui, vase de argint și de aur, arme, țesături, bijuterii și animale din țările de origine. Fiecare delegație era condusă de un șambelan persan sau mezian. Această zonă este monumentală, deosebită….

Am ajuns în aripa de nord pe fațada căreia sunt sculptate trei rânduri de figuri: soldați ce-și etalează lăncile, cavaleri călări, însoțitori ce conduc care de război trase de cai și nobili ai imperiului în costume din perioada Mezilor și Perșilor. Toți se îndreaptă spre centrul sălii unde sunt așteptați de Marele Rege.

În continuare, aleea ne-a condus pașii spre Tachara, cunoscut ca Palatul lui Darius. Construcția dreptunghiulară lungă de 40 metri și lată de 30 de metri, cea mai mică din complex, dar deosebită, era locuința privată a lui Darius și cuprindea un hol central cu 12 coloane și, pe lateral, camere mai mici. Ușile de intrare sunt împodobite cu figuri sculptate ale Marelui Rege și a însoțitorilor săi, iar pe scări sunt basoreliefuri cu servitori și preoți ce transportă animale, ustensile și vase acoperite pentru masa regală. Tot aici apare nelipsita lupta dintre soare (leul) și luna (taurul), un basorelief zoroastrian ce se repetă și la alte clădiri. Privindu-le mă gândeam cum arăta acest palat înainte de a fi jefuit de macedonieni, atunci când podoabele regelui, coroana, cerceii și brățările erau făcute din metale prețioase. Palatul este evidențiat foarte bine și prin blocurile enorme de piatră ale ușilor și ramele ferestrelor care au supraviețuit. Mi s-a părut iarăși de neuitat….

Următoarea destinație a fost Hadish, Palatul lui Xerxes, o clădire mai mare ca Palatul lui Darius, tot dreptunghiulară, lată de 40 de metri și lungă de 55, dar cu basoreliefuri mult mai puțin bine conservate decât cele din Tachara. Pe un zid rămas în picioare, spre centru, este un basorelief cu regele însoțit de curteni.

De aici ne-am întors spre un mic palat situat central în Persepolis cunoscut ca Poartă Triplă sau Sala de Consiliu unde am admirat pereții interiori și exteriori aI scărilor duble pe care sunt reprezentați marii nobili ai imperiului, în costume Meze și Persane, fiecare având ceva în mână, o floare, un măr, un ou vopsit, vorbind și urcând scările, oaspeți regali ce erau primiți de către Marele Rege în timpul celebrării Nowruz sau la alte sărbători zoroastriene.

În vecinătatea lui se află Muzeul din Persepolis, biblioteca și administrația complexului. Am renunțat la vizitarea muzeului care prezintă artefacte din trei mari perioade a trecutului persan: Preistoric, Achaemenid și Islamic. Se merită vizitat, un bilet costă alți 200.000 riali. Am renunțat pentru că aveam doar 3 ore la dispoziție și vroiam neapărat să pozez frumosul oraș antic de sus mergând la unul din cele două morminte aflate pe un deal din apropiere.

Am trecut pe lângă Trezorerie, odinioară o fortăreață cu pereți groși și o singură intrare, plină de bogății, unde Împăratul Alexandru a găsit bogății în valoare de peste 120.000 talanți de argint, echivalentul a 4.000 de tone de argint, pe care le-a transportat în țara sa; acum nu mai era nimic așa că ne-am oprit la Sala Celor o Sută de Coloane, cea mai mare cameră din Persepolis, partea centrală a unui palat a cărei construcție a început-o Xerxes și a finalizat-o Artaxerxes, sală unde Marele Rege își primea oaspeții din imperiu. Avea 4.800 de metri pătrați și 100 de coloane de peste 14 metri înălțime. Intrările în sală sunt împodobite cu sculpturi regale: victoriile lui asupra monștrilor, regele așezat pe tron purtat de reprezentanții națiunilor din imperiu, totul vegheat de Faravahar. Istoria acestui imperiu este legată de religia zoroastriană despre care am scris și care pe mine m-a marcat. Fac o analogie: când zic Persepolis, zic Persia, zic zoroastrian...

Am continuat plimbarea urcând la cele două Morminte săpate în stânca „Muntelui Meher”, „Muntele Îndurării” atribuite lui Artaxerxes III și Artaxerxes II. L-am vizitat doar pe primul. Am privit de aproape fațada care este gravată în munte ca o cruce. În partea de sus, se poate vedea Marele Rege stând cu un arc în mână, în fața focului regal, deasupra lui fiind gravată luna și un Faravahar, simbolul zoroastrismului și, mai nou, al Iranului, vezi impresii. La mijloc un grup de supuși din națiunile imperiului poartă pe umeri tronul regal, iar în partea de jos este prezentat un palat cu o singură ușă, simbolul celeilate lumi. Înăuntru, sarcofage săpate în stâncă adăpostesc trupurile îmbălsămate ale regilor sau rudelelor apropiate. Pe ambele părți ale basoreliefului se văd oficiali de rang înalt, unii dintre ei cu o atitudine de doliu. Despre comorile conținute în aceste mormintele și în altele jefuite de oamenii lui Alexandru nu se mai știe nimic. Ar trebui să stai și să privești fiecare basorelief în parte, cât timp să ai!? ...

Am pozat fațadele, am pozat Persepolis văzut de sus, am mai privit ansamblul general și am început coborârea spre Poarta Neterminată, aflată în zidul de pământ din partea de nord-est a orașului. Mi s-a părut interesantă pentru că lucrările din piatră neterminate, coloanele întinse pe pământ, fundațiile și bazele lăsate nefinalizate, pilonii de la intrare parțial ridicați oferă o imagine clară asupra metodelor de construcție și sculptare în Persepolis. Este evident că mare parte din blocurile de piatră folosite au fost aduse acolo din muntele alăturat, tăiate în stâncă și profilate parțial înainte de a fi transportare pe terasă fiind apoi profilate și ridicate în pozițiile dorite cu ajutorul unor schele din lemn.

Nu s-a folosit mortar pentru zidărie, pietrelele fiind legate una de alta cu cleme metalice, iar ușile erau făcute din panouri de lemn, acoperite cu plăci metalice, chiar aurite.

Cu parere de rău că timpul zboară am revenit tot prin Poarta Națiunilor, am coborât Marea Scară Persană, acum erau mulți vizitatori, am trecut de zona de pază de la intrare și am plecat pe marea alee spre ieșirea din site. Pe drum erau magazine, zone comerciale, cafenele, nu am avut timp de cumpărături, magneții i-am luat apoi din Shiraz din Bazar.

Ai nevoie de mult mai mult timp, chiar o zi ar fi binevenită, am ratat muzeul. Noi fiind pe cont propriu am stat mai mult, la morminte nu erau grupuri. Ghizii care erau cu grupuri îi duceau pe turiști mai mult la Apadana pentru explicarea basoreliefurilor și din loc în loc se mai opreau la alte obiective...

După mai mult de trei ore ore cât a durat plimbarea prin Persepolis am plecat cu taxiul care ne aștepta, spre Istakhr oraș antic aflat la 5 kilometri spre nord, oraș prosper sub Imperiul Sasanian, pentru a vedea sculpturile făcute pe coasta Muntelui Îndurării, cunoscute ca Naqsh-e Rajab și ca Naqsh-e Rostam, „naqsh” semnificând „pictură”, „basorelief”, Rostam este cel mai mare erou național iranian, un Hercule persan, iar Rajab, numele celei de a șaptea lună din calendarul persan.

Naqsh-e Rajab, micul site situat pe drumul ce duce de la Persepolis la Naqsh-e Rostam cuprinde monumente realizate pentru a preaslăvi faptele bune, eroice ale familiilor regale începând cu anul 224 până spre anii 350 d. Hr., începuturile Imperiului Sasanid. Sunt prezentate în 4 basoreliefuri câteva evenimente importante din acea perioadă: „Încoronarea lui Ardeshir I”, fondatorul dinastiei și „Încoronarea lui Shapur I”, succesorul lui, ambele încoronări fiind făcute de Ahura Mazda, Dumnezeul Zoroastrian, apoi „Parada lui Shapur“ care slăvește victoriile militare ale acestui rege asupra împăraților romani Filip Arabul și Valerian, pe care l-a luat prizonier. Al patrulea basorelief este „Portretizarea lui Kartir”, mare preot Zoroastrian în timpul lui Shapur I și al fiilor lui, urmași la tron, singurul neregal reprezentat într-un basorelief. Are inscripții sasaniene vechi de 1700 ani.

Am plecat apoi la obiectivul al doilea de neratat, deosebit ca amplasare, realizare și istorie care se vede de departe, magistral săpat în munte. Este o imagine pe care nu o voi uita….

Naqsh-e Rostam cuprinde monumente din trei perioade, Elamită, între anii 2000 și 600 î.Hr., Achaemenidă, între anii 550 și 330 î.Hr. și Sasaniană, între anii 224 și 651 d.Hr...

Cele mai importante sunt Mormintele Regilor Achaemenizi, morminte a patru din cei mai mari regi persani, Darius cel Mare, Xerxes, Artaxerxes și Darius al II-lea, tăiate pe fațada muntelui, mormântul lui Darius fiind primul construit. Este ridicat la 26 de metri deasupra solului, are forma unei cruci persane, cu o lățime de 19 metri și o lungime de 23 metri, celelalte morminte fiind identice cu el și respectă arhitectura descrisă mai sus: luna, Faravahar, supușii, …

Un alt monument important este Ka’ba-ye Zardosht, adică Cubul Zoroastru, un turn pătrat de piatră, nu prea înalt, puțin peste 14 metri, destul de mic, latura are mai puțin de 7 metri și jumătate, despre a cărui utilitate nu se știe nimic sigur: templu de foc sau loc de închinare și aprindere a focului sfânt zoroastrian, mausoleu al unui Rege Achaemenid sau al unui înalt demnitar, cameră pentru păstrarea cărților religioase, templul unei zeițe sau... Certe sunt frumusețea lui și cele trei inscripții scrise în limbile sasaniană, arsacidă și greacă, catalogate drept cele mai importante documente istorice din perioada Sasanidă. Interesant mi s-a părut Bazinul cu Apă, o formă octogonală neregulată săpată la baza muntelui, o lucrare de artă achaemenidă.

Ca evenimente sunt prezentate „Încoronarea lui Narse” fiul lui Shapur I, care primește inelul regalității de la o figură feminină, presupusă a fi Aredvi Sura Anahita, divinitatea iraniană a apelor, asociată cu fertilitatea, vindecarea și înțelepciunea, „Victoria lui Bahram II“, învingătorul unui general roman; „Victoria lui Shapur“, învingătorul împăraților romani Gordian III, Valerian și Filip Arabul, „Victoria lui Hormizd II călare“, care doboară un dușman de pe cal, „Victoria lui Shapur II călare“ sub al cărui cal se vede un dușman mort, „Încoronarea lui Ardashir I” fondatorul Imperiului Sasanid primind inelul regalității de la Mazda Ahura, …

Costul biletelor a fost de 80.000, respectiv 200.000 de riali de persoană, monumentele putând fi vizitate între orele 8:00 și 18:00. Se vizitează în circa o oră ambele. Erau foarte mulți turiști străini, toți păreau încântați de ceea ce vedeau….

De aici cu același taxi am plecat înapoi la Shiraz, ajungând în jurul orei 15:00, atât era programul stabilit în avans.

Ne-am despărțit de Ahmet și al său taxi, el mergând spre casă unde îl așteptau trei băieți, noi continuându-ne plimbarea. Pot spune că este un om amabil și binevoitor, iar ca șofer, specialist. A acceptat un pret bun și pentru noi și pentru el, 1.000.000 riali (30 $) și ne-a spus prețurile corecte pentru taxiuri. Nu știa decât câteva cuvinte în engleză dar căldura lui sufletească ne-a cucerit. Ne-a servit cu pepene roșu, bun și rece, cumpărat când noi ne plimbam prin Persepolis, venind de acasă cu farfurii și furculițe. Am trecut pe lângă locuința lui la întoarcere și ne-a invitat să îi facem o vizită. Mi-ar fi plăcut, dar nu prea aveam timp… A fost însă bucuros că la întoarcere nu a mai mers la hotel, mai erau 5 kilometri, ci am coborât în zona în care locuia, la Mormântul lui Saadi despre care voi vorbi atunci când voi scrie despre Shiraz….

Mi-a plăcut foarte mult această zi de mare istorie, nu-mi imaginam grandoarea acestor locuri atunci când le văzusem doar virtual. Atât de minuțios lucrate, basoreliefuri unicat, forme diverse de coloane, arhitectură magistrală… Vizitasem mai înainte Muzeul Național din Iran aflat în Teheran, văzusem ceva din bogățiile Persepolisului însă marea majoritate a lor au luat drumul spre alte mari muzee ale lumii: British Museum, Louvre, Institutul Oriental Universitatea din Chicago…...

Cu riscul de a mă repeta spun doar că această zi a fost deosebită, unică, plină de artă și grandoare, o lecție de naționalism, o zi pe care o recomand tuturor celor ce ajung în Iran.

---

VIZUALIZĂRI: 3909 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI