Dus și întors la/de la Nisipurile de Aur printre câmpurile de Aur Mov (lavandă)

TIPĂREȘTE

Vacanța de început de vară de anul acesta am stabilit-o a se desfășura pe litoralul bulgăresc în stațiunea Nisipurile de Aur (Златни пясъци). Acest fapt nu exclude nici o incursiune de 1-2 zile și pe țărmurile românești într-un weekend călduros. Am hotărât ca drumul spre Marea neagră să urmeze două trasee diferite, unul la dus, altul la întors. În funcție de acest fapt am studiat harta și Internetul pentru a descoperi obiective turistice interesante de vizitat; nu vroiam să merg glonț către unitatea de cazare fără a poposi măcar într-un loc turistic. Precizez că în ambele cazuri (dus/întors) nu am plecat foarte dimineață și nici nu am gonit pe șosele, astfel că timpul normal de parcurgere a traseului a fost mult mai mare.

I. București – Giurgiu – Ruse – Razgrad – Shumen – Varna – Nisipurile de Aur

Cei circa 60 km între Capitală și Vama Giurgiu i-am parcurs repede, mai greu a fost până am ieșit din București având în vedere că era dimineață pe la 8.30 în zi de lucru. Pe drum am depășit un convoi militar străin, participant probabil la exercițiile Nato din ultima perioadă din țara noastră (un asemenea convoi militar american ne-a ținut pe loc 45 de minute cu câteva zile în urmă în zona Devei). Accesul spre vamă se face pe acceași șosea de proastă calitate, cine dorește se poate opri la una din cele două stații de alimentare cu combustibil așezate în oglindă. Am pătruns în Vamă, doar trei-patru autoturisme în față, am achitat 13 lei taxă de pod, am traversat Podul Prieteniei (reabilitat) și am ajuns la vama bulgărească. O doamnă vameș s-a uitat pe cărțile de identitate și ne-a întrebat unde mergem, la 5 m distanță alt vameș a cerut cărțile de identitate și talonul autoturismului – totul a durat 2-3 minute. La a doua clădire din vamă am văzut 2-3 autovehicule oprite și un panou care anunța că acolo se vând viniete. Am oprit și noi, am avut două persoane în față, am achitat 15 leva/1 săptămână (aveam leva rămase de anii trecuți; echivalentul în Euro este de 8euro/săptămână) – timp petrecut aici: 5-6 minute. (P. S. Am întrebat-o inițial pe d-na vameș de unde achiziționez vinieta și mi-a răspuns: după vamă, în rond sau la benzinărie. Acest lucru confirmă faptul că vinieta bulgărească se poate cumpăra și din benzinării, așa cum de altfel scrie și pe saitul lor oficial: api.bg/index.php/en/vinetni-stikeri.) Am oprit în rond la casele de schimb valutar pentru a prospecta cursul valutar: 1 leva = 2,56 lei – dezavantajos clar (oficial 1 leva = 2,35 lei – în acel moment).

Am urmat drumul clasic E 70 până la Razgrad, comun cu cei care merg pe litoralul turcesc, unde ne-am oprit două ore la Rezervația arheologică Abritus (vezi impresii). În general covorul asfaltic este bun, indicatoarele sunt atât în limba bulgară, cât și cu denumiri cu litere latine. Până aproape de Shumen (aflat la circa 9 km) unde se intră pe autostrada spre Varna șoseaua a fost liberă, există benzi duble aproape la fiecare urcare, nu am văzut decât un echipaj de jandarmerie. Pe acest traseu sunt multe limitări de viteză (70-60-50 km) aproape la toate intersecțiile cu drumurile secundare. Pe coastele câtorva dealuri și la marginea șoselei am văzut câteva câmpuri de lavandă – nu am ratat ocazia și am oprit pentru câteva fotografii reușite. Nodul rutier care te urcă pe autostradă este bine semnalizat. Urmează circa 90 km din vechea autostradă Hemus, cu porțiuni refăcute, dar și cu multe bucăți peticite și vălurite, noroc cu peisajul deluros care mai sparge monotonia deplasării. Limita de viteză este de 130 km/oră, cu multe limitări de 100-90 km în porțiunile mai deteriorate. (P. S. Cu câțiva ani în urmă bulgarii au ridicat limita de viteză pe autostrăzile noi la 140 km/oră – novinite.com/articles/140 ... mit+to+140+Km+H).

În Varna, cel mai mare oraș maritim al Bulgariei, am mers pe bulevardul central Vladislav Varnenchik (бул. „Владислав Варненчик“) până la monumentala Catedrală „Adormirea maicii Domnului” unde trebuie virat la stânga pe DN 9 care te conduce direct către stațiuni – există indicatoare suficiente. Traficul nu a fost foarte aglomerat, se staționează la destule semafoare. Atenție la trecerile de pietoni care sunt marcate nu prin zebră ci majoritar printr-un culoar format din linii întrerupte. Distanța între centrul Varnei și centrul stațiunii Nisipurile de Aur este de aproximativ 16-17 km.

Stațiunea Nisipurile de Aur este situată într-o mare de verdeață, pe pantele Parcului Natural Varna. Hotelurile sunt amplasate pe mai multe rânduri, străzile sunt destul de înguste, urcă și coboară și sunt pline de turiști relaxați. Atenție unde parcați autoturismul, dacă hotelul nu oferă această facilitate. Am văzut mașini de ridicat în toată stațiunea. Am observat câteva parcări mai măricele cu plată (10 leva/24 ore) – de exemplu cea din fața hotelului Odessos Park, aflată pe un teren viran, avea afișat steagul românesc la intrare și în interior erau majoritar autoturisme cu număr de România.

II. Nisipurile de Aur – Varna – Dobrich – Silistra – București

Pentru întoarcerea spre România am ales varianta prin Dobrich pe DN 29, apoi pe DN 71 spre Silistra. Aici am greșit puțin alegând ieșirea pe DN 29 prin Varna-Aksakovo, în detrimentul variantei mai scurte cu cel puțin 15 km prin Albena-Stefanovo (direct pe DN 71). La ieșire din Varna spre aeroport se asfalta o scurtă porțiune de drum, apoi traficul a fost foarte lejer. Covorul asfaltic e de calitate bună, chiar de „n” ori mai bun decât bucata de autostradă de la Fundulea spre Capitală. Câteva gropi sunt în interiorul satului Stozher. Am fost surprins de calitatea bună a șoselei, de traficul minimal, de absența aproape totală a limitărilor de viteză (nici nu sunt prea multe localități în preajma DN-ului).

Centura orașului Dobrich e super ok, bine semnalizate direcțiile, fiecare intersecție fiind „dotată” cu câte o fată :) Pe acest traseu am întâlnit nenumărate câmpuri de lavandă care înfrumusețau prin culoarea lor, alături de cerealele aurii și porumbul verde, peisajul ondulat al dealurilor și vâlcelelor. Am oprit din nou pentru fotografii la o asemenea cultură parfumată, moment în care a apărut un tip cu o mașină care a strigat: „Only photo, only photo” și a staționat pe șosea până am plecat. Probabil se gândea că plecăm cu o tufă, două de lavandă (probabil s-a mai întâmplat). Am întâlnit multe autoturisme de România, mai ales cu numere din zona Moldovei, traseul fiind avantajos pentru locuitorii acestei părți a țării noastre.

În apropiere de Silistra, câțiva kilometri de șosea sunt paraleli cu granița româno-bulgărească, un gard de sârmă ghimpată, sufocat de vegetație, constituie linia de demarcație între cele două țări. În orășelul Silistra ne-am oprit un timp, am „vizitat” un supermarket cunoscut de unde doream neapărat să cumpăr boza (braga românească), lucru ce am și făcut.

La Vama Silistra am stat un picuț mai mult, vreo 20 de minute, deoarece am prins un tir și o dubiță cu ceva marfă în față și au durat verificările. Un vameș ne-a luat cărțile de identitate și talonul autoturismului, pe care le-am recuperat apoi de la un ghișeu (probabil au verificat și existența vinietei) – nici nu mi-am dat seama prea bine care e bulgarul, care e românul.

După câteva sute de metri pe teritoriul românesc ajungem la bacul Ostrov care ne traversează Dunărea: în dreapta se află accesul către bacul societății Ostrovit (care opera cu trei platforme, de dimensiuni destul de mici), în stânga se poate traversa cu ferry-boatul, un vas specific de capacitate mai mare. Tariful pentru trecerea unui autoturism (inclusiv pasagerii) este de 35 lei, timpul de traversare fiind de circa 25 de minute. Atenție la rampele de urcare/coborâre pe bac și pontonul de legătură, există diferențe de nivel seminificative. Am avut noroc și nu am așteptat decât vreo 15 minute, unul din bacuri acostând în câteva minute la ponton. Biletele se achiziționează dintr-o clădire mică, numărul de înmatriculare al autoturismului fiind trecut într-un catastif. Vis-a-vis se află o terasă de unde puteți cumpăra înghețată și băuturi răcoritoare.

De la Chiciu, traversând orașul Călărași (ghidați de câteva indicatoare verzi către A2), până la nodul rutier cu autostrada A2 de la Drajna Nouă sunt circa 34 km. De aici avem voie să mergem cu 130 km/oră pe o distanță de 95 km până la intrarea în București; porțiunea Fundulea-Centură București este de la an la an mai deteriorată.

Concluzii. Ambele variante se prezintă bine din punct de vedere al carosabilului, având avantaje și dezavantaje – considerate individual de fiecare șofer. Mi s-a părut mai rapid traseul prin Dobrich-Silistra, dar se pierde mai mult timp la traversarea cu bacul. Cele două variante de drum beneficiază fiecare de aportul a circa 100 km de autostradă. În funcție de ceea ce vă doriți: un drum rapid, unul comod, obiective de vizitat – vă rog să alegeți în cunoștiință de cauză! Drumuri bune și alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 3837 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI