Pompei - orașul antic cu statui turnate în bronz acum 20-30 de ani

TIPĂREȘTE

Pompei se află la 25 de km de Napoli și aprox la jumătatea distanței dintre Napoli și Sorrento, localitatea de unde se pleacă spre Coasta Amalfitană. Cel mai bine să ajungi la Pompei ar fi așadar din Napoli sau din Sorrento, dacă l-ai ales ca bază pentru o vacanță pe coastă. Trenul Circumvesuviana care circulă pe această rută se ia din Gara Centrală din Napoli (Garibaldi), de la nivelul -1 și odată ajuns acolo trebuie doar să fii atent la indicatoare pentru că este semnalizat foarte bine. Trenul se numește Circumvesuviana tocmai pentru că circulă pe lângă vulcanul Vesuviu, circulă la fiecare 20 de minute (cel puțin la sfârșitul lui martie, începutul lui aprilie, anul acesta) și are capătul la Sorrento, până unde face o oră. Până la Pompei faci o jumătate de oră, indiferent că-l iei de la Napoli sau de la Sorrento și trebuie să cobori în stația Pompei Scavi (Villa dei Misteri). Dacă nu ai altă combinație pentru ziua aceea un bilet de tren costă 3,6 EUR de persoană, dacă combini și cu altceva costul se diminuează.

Cele mai bune variante de a ajunge la Pompei acestea sunt. Dar te mai poți scărpina și după ureche, nu? Pentru că noi am ajuns la Pompei din Positano și pe scurt a fost cam așa. Am vrut să mergem pe insula Capri de pe Coasta Amalfi pentru că este cel mai ieftin, dar mai ales cel mai scurt drum. Cum din Positano am ratat pentru că nu ne făcusem rezervare cu o zi înainte (fără ca cineva să ne spună asta când am fost să luăm relații), am luat autobuzul să mergem la Sorrento de unde sunt cele mai multe curse spre Capri, ca să ne facem un plan dar să vedem și orașul.

Am terminat foarte repede cu portul, ne-am lămurit cu Capri, dar o zi întreagă în Sorrento ni se părea prea mult, după cum ni se spusese și de la punctul info. Și am hotărât să mergem o jumătate de zi la Pompei, iar restul zilei, până seara târziu să ne plimbăm prin Sorrento, iar acasă, la Positano să plecăm cu ultima mașină.

Ne-am întors așadar la gara din Sorrento și la punctul info care este tot acolo, ca să ne lămurim cu Pompei. Curat, norocoși. Eram în prima duminică din aprilie când intrarea la obiective este liberă în Italia, iar economia pe care am făcut-o a fost de 22 de EUR pentru că intrarea la Pompei este 11 EUR/persoană.

La punctul info din Sorrento doamna care ne dădea informațiile ne-a sugerat să vizităm Pompei-ul cu ajutorul unui ghid pentru că ne-ar fi fost foarte greu să ne descurcăm singuri în labirintul de străzi și am fi ratat ce era important de văzut, orașul fiind foarte mare. Ghid pe care îl puneau ei la dispoziție. Ne prelua din gara din Pompei și ar fi urmat un tur pietonal de 2 ore pe la cele mai reprezentative obiective din orașul acoperit de lava vulcanului Vezuviu acum peste 1900 de ani, iar acest serviciu costa 12 EUR de persoană. Noi suntem pentru excursiile cu ghid acolo unde considerăm că este cazul, dar ne orientăm și noi foarte bine în timp și spațiu cu o hartă bună, așa că am ieșit afară să ne consultăm și nu ne-am mai întors.

Dacă aveam o hartă bună a sit-ului arheologic, ar fi trebuit să ne descurcăm și singuri pentru că am mai vizitat ruine după hărți și panouri informative și a fost suficient. Pentru că hărțile bune mai au pe laterale sau pe spate și un minim de informații. Ne-am gândit că dacă nu am fi găsit la fața locului o asemenea hartă, ne puteam alătura grupului și de acolo, din Pompei, nu era musai să plătim 24 de EUR din Sorrento. Era puțin probabil să ne refuze 48 de EUR (pentru că eram 4), doar pentru că plăteam la Pompei și nu la Sorrento.

Foarte bine am făcut până la urmă. De la casele de bilete am obținut o hartă extraordinar de bună și explicită. Tot de acolo poți lua și audio guide, care pentru cei mai pasionați decât noi de arheologie, poate fi foarte util. Noi ne-am mulțumit doar cu harta care este ușor de citit pentru că Pompei este un oraș foarte mare, dar nu complicat. Are o stradă principală care începe de la intrare și se termină la amfiteatru, lungă de vreo 3 km să zic și din ea se fac alte străduțe perpendiculare, mai scurte. Harta avea o descriere în amănunt a orașului, dar te lămurea și cu obiectivele cele mai importante pe care nu trebuia să le ratezi și îți oferea câteva cuvinte despre fiecare. În plus în interiorul orașului sunt panouri cu informații din loc în loc, sau la punctele mai importante, ceea ce a fost absolut suficient pentru ce voiam noi.

Așa că ne-am felicitat că am rămas și cu 24 de EUR în buzunar, pe lângă cei 22 pe care deja îi economisisem prin intrarea liberă de duminică și ajunși la Pompei ne-am procurat harta de la informațiile din gară, am studiat-o puțin și am mai căscat gura pe la terasele și chioșcurile care se află pe aleea până la intrarea în sit.

Mare greșeală am făcut însă că nu ne-am grăbit mai întâi să intrăm, lăsând asta la final, pentru că ajunși în fața porții de intrare, Porta Marina, am fost primele persoane cărora li s-a închis poarta în nas. Era ora 12,31 iar accesul în (acea) duminică gratuită s-a făcut până la 12,30 și mai urma o serie începând cu 14,30. Dar ce să faci 2 ore acolo la poarta orașului? Chiar nu suport să aștept ceva, nefăcând nimic, iar să ne ducem în Pompei, orașul nou, care se vedea la ceva distanță și unde bănuiam că o să găsim ceva de făcut, era prea în scurt și le făceam varză pe amândouă.

Supărați că vom fi nevoiți să așteptăm atât, am început să ne plimbăm ca niște lei în cușcă. Noi ne-am dus pe la terasele din zonă și ne-am propus să mâncăm, chiar dacă nu ne era foame, dar scăpam de-o grijă, iar felurile acelea expuse ne făceau cu ochiul, numai că l-am pierdut pe soț din ochi. L-am recuperat câteva minute mai târziu când ne-a dat telefon și ne-a spus să trecem de intrarea principală, să mergem până la următoarea poartă pe unde ieșea un val de oameni, să intrăm pe lângă ei și să facem stânga și iar stânga pe lângă gard până ajungem în spatele intrării principale. Drumul n-a fost așa scurt, dar am avut un noroc chior pentru că am intrat pe lângă mulțimea aceea, practic contra curentului, am ajuns în zona unde ne-a tot indicat el prin telefon și imediar după ce am trecut de niște bariere s-au închis și alea, dar nu mai conta, eram înăuntru, în oraș. Așa că s-a verificat din nou teoria după care ne ghidăm și anume că la barza chioară îi face Dumnezeu cuib și am purces la vizitarea orașului.

Doar câteva cuvinte despre erupția vulcanului și nenorocirea care s-a abătut asupra celor două orașe aflate la poalele lui. În dimineața zilei de 24 august, anul 79 e. n., vulcanul Vezuviu a erupt și timp de 12 ore a aruncat cu piatră și cenușă, acoperind cu lavă orașele Pompei (Pompeii) și Ercolano (Herculaneum), orașe aflate în Golful Napoli, care au avut momente înfloritoare în acea perioadă, când s-au dezvoltat datorită traficului maritim și al comerțului.

Se spune că stratul de cenușă care a acoperit orașele a fost de 5-7 metri iar la Ercolano chiar 15. Erupția vulcanului i-a luat pe nepregătite pe oameni și nimeni nu a realizat decât prea târziu mărimea dezastrului. Oamenii au fost mai întâi preocupați de averile lor și fiecare a încercat să salveze câte ceva din agoniseală pierzând timp prețios pentru salvare. Astfel că la Pompei ar fi fost prinși sub cenușă peste 20,000 de oameni și chiar cei care au fugit spre mare au murit din cauza gazelor inhalate în plămâni.

Pe când la Ercolano, oamenii și-au dat seama de dimensiunea dezastrului și au fugit în afara zidurilor, fără să se mai gândească la ceva, mulți reușind să se salveze. Și într-un oraș și în celălalt, oamenii au fost surprinși în cele mai domestice ipostaze, așa au fost pietrificați și așa au rămas sute de ani. Abia pe la jumătatea anilor 1700 săpăturile au scos la iveală străzile, casele, trupurile și nici astăzi operațiunile nu sunt încheiate. La data vizitei noastre am găsit mai multe șantiere în lucru, semn că nu au fost descoperite toate cele peste 60 de ha ale orașului, atât cât avea Pompei în momentul erupției vulcanului. Cele mai multe artefacte descoperite de-a lungul anilor se află expuse la Muzeul Național de Arheologie din Napoli.

Orașul antic începe chiar în spatele gării din Pompei și trebuie să intrați pe la Porta Marina sau Piazza Esedra, foarte aproape una de alta. Cu toate că sunt mai multe porți trebuie să aveți grijă că pe unele doar se iese nu se și intră. Dar întrucât în aproape toate cazurile se ajunge cu trenul, Porta Marina este cea mai potrivită.

Sit-ul archeologic Pompei, adăugat de UNESCO în Patrimoniul Mondial al Umanității încă din anul 1997, este împărțit în 9 zone și cum spuneam harta orașului este foarte bine realizată, cele 9 secțiuni fiind foarte bine delimitate prin culori diferite. Sectiunile 7 si 8 care se află cel mai aproape de intrarea principală sunt cele în care se regăsesc cele mai multe puncte de interes. Eu am acum harta orașului în față și aș putea să intru în niște detalii tehnice, dar cred că nu ăsta este scopul nostru aici. Obiectivele au tot felul de nume, străzile la fel, și nu vreau să fac abuz de denumiri care să îngreuneze citirea articolului, mai ales de către turiștii obișnuiți. Ajunși la fața locului, în funcție de interes și de pasiune, o să vă alegeți traseele pe care le considerați utile pentru voi. Eu am vrut doar să vă trezesc acest interes și să vă spun în mare lucrurile pe care eu le consider esențiale.

Orașul are o alee principal care începe la intrare, traversează Piața Publică (Foro) și se termină la Arenă (Anfiteatro), cu mențiuni cum spuneam pentru toate punctele de interes.

Forul Roman, unde se intersectează toate drumurile din oraș este o piață foarte mare și aici era centru vieții publice. Piața este plină de arcuri, coloane și temple închinate zeilor, dar ceea ce nu mi-a plăcut au fost statuile imense, care nu sunt originale, ci sunt turnate din bronz acum 20-30 de ani.

Noi am urmărit harta și aleea principală și ne-am abătut în funcție de ce ne-a interesat. Am zăbovit și noi destul de mult în Piața Publică, am ajuns apoi la Marele Teatru (Teatro Grande), realizat în scobitura unui deal pentru o acustică mai bună, unde aprox 5000 de aoameni puteau asista la spectacole și ne-am oprit și lângă el unde este un amfiteatru mai mic, Odeon (Teatro Piccolo - Odeion).

Am trecut tot timpul pe lângă case ale căror nume ne spuneau sau nu ceva. Ne-au impresionat mozaicurile, unele conservate foarte bine, picturile, vasele de bucătărie, cuptoarele, altarele, coloanele, fântânile din piatră, statuile, grădinile și am putut face diferența între casele săracilor simple, cu camere puține sau cele ale bogaților, cu camere multe, unele cu etaj, din care răzbătea bogăția dar și gustul pentru artă. Casele bogaților aveau grădini în spate pentru că pompeienilor le plăcea să petreacă mult timp în aer liber. Oricum întregul oraș ne-a impresionat pentru că am realizat, a câta oară, cât erau de deștepți oamenii încă din vremurile acelea. Aveau străzi pavate, canalizare, bazine de colectare a apei, străzi înclinate pentru o mai bună scurgere și colectare, bucătării dotate, brutării dar și mozaicuri, dovadă a înclinației către artă.

Un loc în care am stat un pic mai mult au fost Băile Publice (Terme Stabiane), unde ne-am alipit unui grup cu ghid și am rămas până s-a terminat turul. Doar bogații își permiteau asemenea lux și ele erau importante nu numai pentru relaxare dar și pentru că aici se punea țara la cale, se discuta politică și se făceau afaceri. Spațiile erau separate pentru bărbați și femei, iar în curtea interioară era o piscină unde se putea înota. Ca și pont, sunt o grămadă de grupuri cu ghid, iar noi am mai tras cu urechea și în alte locuri.

Ne-am mai abătut de la strada principala pentru a vedea Lupanare-ul, bordelul cu camere foarte mici, una lângă alta, cu paturi din piatră, o casă cu etaj care avea pe pereți picturi care simbolizau tipul de servicii oferit acolo. Nu este singura casă de plăceri din Pompei, mai erau și altele, noi am mai trecut pe lângă Casa Amanti iar Casa del Moralista era una din casele unde se învățau bunele maniere.

Casa di Sirico, este singura din oraș unde am văzut două cadavre reconstituite din cenușa solidificată cu ajutorul ipsosului lichid. Ele erau expuse într-o vitrină și se puteau observa pe un geam din curtea interioară a casei.

Amfiteatrul este cel mai vechi din Italia și era folosit pentru luptele cu gladiatori. Este foarte, foarte bine conservat.

Am ajuns la mai multe porți de intrare dintre care Porta Nocera a fost cea mai importantă pentru că aici s-au descoperit primele cadaver dar și la Villa dei Misteri, care este și poartă de ieșire și se află cumva în afara site-ului arheologic, în stânga cum intri în oraș și este o casă căutată, foarte bine conservată, ale cărei camere sunt pline cu fresce care simbolizează ritualuri magice.

Am citit despre Pompei înainte să plec în vacanță și din păcate ori n-am înțeles bine ce-am citit, ori cei care au scris au văzut altceva decât am văzut eu. Mie îmi rămăsese în cap că o să văd la Pompei ruine, dar și oameni pietrificați și dovezi ale vieții cotidiene, așa cum au fost ele descoperite. Acuma îmi imaginam că sunt niște mulaje, dar mă așteptam să găsesc mai mult decât am găsit. Am auzit la un moment dat niște români vorbind și o doamnă era agitată și le povestea celor cu care era că nu mai știe unde sunt cadavrele, pentru că acum 8 ani când a mai fost le vedea peste tot, acolo unde fuseseră găsite. Acum în locurile respective erau doar niște panouri cu fotografii și informații.

Poate că și statuile acelea din piața publică, pe care inițial le-am considerat străvechi, ne-au decepționat când am citit pe plăcuțele lor că sunt turnate acum 20-30 de ani, deci prea în zilele noastre. Adică am avut un sentiment care nu prea mi-a plăcut și anume că Pompei este un obiectiv mai comercial decât m-am așteptat. Normal că tot ce vedem în lumea asta a devenit comercial, dar parcă se impune o limită în anumite situații. Sau poate că nici eu nu am fost în cea mai bună zi a mea...

În plimbarea noastră de vreo 4 ore prin orașul antic (mai mult decât ne sugerase ghidul că ar fi necesar), am văzut ruinele unui oraș foarte mare pentru vremurile acelea și trebuie să știți că aveți de mers nu glumă. Trebuie să vă înarmați cu răbdare și cu încălțări comode pentru Pompei. În ziua noastră care se anunțase cu vânt și ploaie pentru că de aceea am renunțat la excursia la Capri, nu au fost decât nori și un vânt care ne-a cam umplut de praf. Oricum pasionaților le sugerez să-și rezerve o zi pentru descoperirea acestui sit arheologic.

Mai trebuie să știți că atâta lume ca la Pompei nu am văzut la nici un obiectiv în această vacanță, dar cred că și din cauza intrării libere. Ca informații utile este bine să știți că există în interiorul site-ului arheologic o fântână cu apă potabilă, iar toalete sunt doar la intrare, cel puțin la toate porțile la care am ajuns noi, dar nu și în interiorul site-ului. Puteți să mâncați la restaurantele de la porțile de intrare la prețuri accesibile.

Din câte știm Vezuviu nu este un vulcan stins, dar fie ca zeii să ocrotească toată zona din jurul lui și niciodată oamenii care trăiesc în golful acela să nu mai treacă printr-o asemenea nenorocire.

---

VIZUALIZĂRI: 6284 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI