Spre Varful lui Stan - cel mai inalt varf din Muntii Mehedinti

TIPĂREȘTE

Parcul National Domogled din zona Baile Herculane este de multe ori pentru noi locul perfect pentru o noua experienta pe munte. E relativ aproape de Timisoara si surprinde prin trasee spectaculoase, chei salbatice, cascade si munti stancosi. In Muntii Mehedinti nu e prima data cand ajungem dar in cel mai inalt punct al lor nu ajunsesem inca si nu puteam ignora acest fapt.Chiar daca acesti munti nu au altitudini mari,sunt surprinzator de frumosi. Asa ca mi-am adunat trupa, in total am fost 6 tineri si sa-i dam bataie, zic.

De la iesirea din statiunea Baile Herculane, o luam spre Baia de Arama, si ne calculam cam 36 km pana la intrarea in traseu. Chiar la 36 km, pe partea dreapta, o sa observati o coama despadurita si marcajele pe copaci. M-am bucurat vazand Valea Cernei atat de verde si de vie, pentru ca in ultimul traseu de acum aproape doua luni, toata valea si zona era gri si goala. Asta cam pana la 30 km spre Baia de Arama, pentru ca dupa, urmatorii km ne-au dus in mijlocul iernii, cu zapada abundenta care depasea lungimea unui genunchi.

Am ajuns la coama despadurita, am vazut si marcajele pe copaci, dar masina am lasat-o putin mai departe, la vreo 300 m langa o stana chiar la sosea. Poti cumpara de acolo mancare sau lapte de capra. Ne-am intors apoi la intrarea in traseu, minunandu-ne cat de mult a nins in zona. Norocul nostru a fost ca ne-am intalnit la intrarea in traseu cu un grup de muntomani care urmau sa faca acelasi traseu. Ei erau echipati pentru traseu de iarna, noi... mai de primavara. Daca ei nu mergeau in fata si faceau urmele imense prin zapada nu prea aveam cum sa ducem traseul la capat. Nu aveam parazapezi, decat bocanci de munte dar nu ne-au fost de ajuns, pentru ca la picioare eram deja uzi dupa o ora de la plecare. Dar am hotarat sa mergem pana la varf pentru ca prea frumos arata creasta inca de la intrarea in traseu.

Marcajul triungi albastru este semnalizat pe copaci si stanci si nu aveti cum sa va rataciti. Inca de aici vreau sa va spun ca tot traseul este in intregime in urcare dar nu este un traseu greu, eu l-am incadrat la usor-mediu, pentru ca nu este nici lung. Cerul a fost senin si contrastul cu crengile incarcate de zapada, uimitor. Abia asteptam sa iesim in creasta si sa cuprindem cu vederea imprejurimile. Cararea noastra a urcat frumos cu zapada sclipind alaturi si ne-a oferit rasplata pentru nebunia de a urca nu tocmai echipat corespunzator. Soseaua de la care am pornit, serpuia in vale iar dincolo de ea vedeam cateva dealuri impadurite si dupa, ca niste strajeri cu guler alb, Godeanu si Cernei. Toata lumea cu zambetul pana la urechi.

Dupa o pauza binemeritata, mai mult pentru a admira privelistea, nu neaparat pentru odihna, am urmat din nou pasii celorlati din grup prin zapada. Daca pana aici era pana la genunchi, mai departe a ajuns in unele portiuni chiar si pana la sold. Faina treaba. Zapada cu siguranta ne-a incetinit, probabil traseul se face in mai putin timp daca este uscat. Am mai alunecat, am si cazut, fiecare in pozitii cat mai haioase, parca faceam intrecere. Muntii Mehedinti sunt stancosi, cu bolovani pretutindeni asa ca era imposibil sa mergi drept fara sa te clatini pentru ca nu vedeai exact pe unde calci. Una peste alta, a fost distractie mare. Traseul de creasta este foarte frumos, vremea a fost si ea perfecta si calda.

La aproximativ 2 ore de la plecarea in traseu ne cam doream sa ajungem la varf. Ne era frica sa nu racim cu totii, pentru ca eram uzi la picioare. Dar cum sa ne intoarcem acum? Nici vorba asa ca inainte cu curaj. Am ajuns curand din nou la o portiune de padure, pe o carare in urcare printre copaci. Parca eram intr-o poveste. Zapada era perfecta, copacii impodobiti si ei cu niste ghirlande naturale albe. Zarim intre stanci flori galbene, singurele elemente ale naturii care ne-au amintit totusi ca este sfarsit de aprilie. Mai inaintam putin si vedem un bloc imens de stanca. O bucata de munte in fata caruia am ramas fara cuvinte. Celalalt grup ajunsese acolo si se bucura de view. Am mers alaturi de ei si noi.

Stiam ca nu acela este varful, pentru ca Varful lui Stan are o cruce de lemn infipta in locul cu pricina. Se vedea de acolo si parea cam la jumatate de ora de mers. Unii s-au oprit acolo si le-a fost suficient. Mie nu, asa ca alaturi de alti doritori, am pornit spre varf. Traseul a fost mai salbatic ca si pana acum, pe langa troienile imense mai trebuia sa fim atenti si la crengile care ne veneau in ochi. Dupa aproximativ 2,30 min de la plecarea in traseu am ajuns in cel mai inalt varf al Mehedintilor. Viewul este speechless.

Natura a pictat pentru noi o priveliste superba. Muntii Godeanu si Cernei ne faceau parca cu mana. Acestia se intind de la sud vest la nord vest. Putem distinge trei nuante de culori. Jos, padurea a prins deja viata si ne uimeste cu verdele ei crud. La mijloc, nuante de gri si maro inchis ale copacilor inca neinfrunziti. Etajul superior il reprezinta cununa alba a maiestuoaselor creste. Spre nord vedem Valea Cernei iar la sud est Podisul Mehedinti cu case rasfirate din loc in loc. Nu in ultimul rand observam la sud vest Crovurile din Mehedinti, sau Poienile de Sus ale Cernei. Acolo am trait o alta frumoasa poveste intr-o zi calda de toamna. Era o lupta intre vara si toamna, si m-am bucurat ca le-am vazut acum in straie albe.

Am facut multe poze, am si filmat pentru ca atunci cand ma voi uita in acest album sa aud macar suieratul vantului si poate asa sa simt toate acele emotii pe care le-am simtit in acel loc. Dupa asa gura de aer tare de munte ne-am hotarat sa coboram pentru ca nu era de stat prea mult in situatia noastra. La coborare a fost mai usor, dar de trante nu am scapat. Nu a fost nimeni ranit totusi asa ca traseul ne-a adus safe inapoi. In total noi am facut 5 h dar vremea nu ne-a permis pauze mai lungi, altfel cu siguranta stateam mai mult in creasta.

Noi nu am mai fost niciodata pe un traseu cu zapada. Am evitat mereu acest lucru din cauza lipsei echipamentului special si din cauza pericolelor pe care le aduce iarna. Adica avalanse, furtuni, ceata, ger, risc de ratacire. De aceea facem trasee din primavara si acum am ales acest traseu in loc de Retezat pentru ca stiam ca acolo e zapada mare inca. Habar nu aveam ca vom face in Mehedinti un traseu de iarna la sfarsit de aprilie.

Fiecare traseu nou este o aventura, cu oameni minunati alaturi.Mi-a placut sa impart muntele cu ei. Acesta m-a surpins prin asprime dar totodata prin primirea calda, de suflet, pe care am simtit-o pe cararile lui. Muntele iti ofera atat de multe lucruri. Frumusete, tarie, prietenie, libertate, salbaticie si liniste. De aceea urc cu acelasi entuziasm de fiecare data.

---

VIZUALIZĂRI: 5621 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI