Tirint (Tiryns), cetatea megalitică ridicată de ciclopi

TIPĂREȘTE

Din ciclul „doar o vorbă să-ţi mai spun”, la finalul serialului meu peloponeziac, vă voi spune câte ceva şi despre cetatea Tirint sau Tiryns, cum mai este cunoscută după denumirea în greaca veche, de care aproape că uitasem, fiindcă am vizitat-o în primele zile din acea vacanţă. Apoi, datorită poziţiei sale privilegiate de-o parte a şoselei foarte circulate Nafplio-Argos, chiar la ieşirea din Nafplio, devenise o rutină să trecem pe lângă ea aproape în fiecare zi. De fapt, se află chiar la 3-4 km nord de Nafplio, aşa încât ne familiarizaserăm cu ea, că parcă o ştiam de când lumea!

Ce e bine de menţionat este faptul că în antichitate, vorbind de epoca miceniană, cetatea se afla în imediata vecinătate a mării servind drept port pentru mai cunoscuta Micene sau pentru străvechiul Argos. Asta pentru că cetatea ridicată într-o formă alungită domina împrejurimile de pe înălţimile unui deal de la aproape 30 m deasupra mării. De atunci, marea s-a retras lăsând Tirint la unul-doi kilometri în interiorul continentului. De fapt, Tirint exista încă din epoca bronzului, ba chiar fiind fortificată cu câteva sute de ani înaintea cetăţii Micene, cunoscând perioada sa de înflorire maximă prin 1400-1200 Î. C. A fost afectată în multe rânduri de cutremure devastatoare, tot de atâtea ori fiind refăcută şi locuită până prin anii 470 Î. C. când a fost distrusă de cetatea rivală Argos. În realitate, distanţa de care o desparte de Micene este de câţiva kilometri, cam douăzeci.

Adeseori a fost comparată cu Micene, din mai multe puncte de vedere, poate cel mai important fiind acela al zidurilor ciclopice pe care le-am regăsit într-o formă mult mai reprezentativă aici. De fapt, cetatea în sine uimeşte prin mărimea blocurilor de piatră ce parcă stau într-un echilibru atât de fragil, că stai să te întrebi cât mai au până să se prăbuşească. În multe locuri accesul este interzis printre ruine deoarece se lucrează la restaurare, iar în areal indicatoarele aproape că lipsesc cu desăvârşire. Între pereţii construiţi din bucăţi imense de stâncă, ce odinioară atingeau şi zece metri înălţime şi opt lăţime, te orientezi mai mult după bunul simţ şi de mare ajutor în sensul acesta a fost pliantul pe care l-am primit la intrare odată cu achitarea biletului: 3 €/persoană.

Impresia generală este că cetatea a fost una extrem de masivă, aspect dat de blocurile ce cântăresc tone şi a fost construită în trei mari etape. Prima a fost în jurul anilor 1400 Î. C., când a fost ridicat un palat pe cea mai mare parte a dealului, chiar pe locul unei mult mai vechi construncţii circulare de cam 28 m în diametru, datând dinainte de de anii 2200 Î. C... În a doua etapă, între 1300 şi 1250 Î. C, un zid ciclopic a fost edificat pentru a proteja secţiunea centrală. Pe urmă, în etapa a treia, între 1250 si 1200 Î. C. zidurile au fost extinse pentru a oferi protecţie pentru întreaga structură, rezultând o fortăreaţă desfăşurată pe aproape 400 m lungime şi 100-150 m lăţime. În perioadele sale glorioase, era cămin cam pentru zece-douăzeci mii de oameni.

Un alt punct comun cu Micene, a fost poarta principală prin care se intra în citadelă, despre care se spune că era aidoma celei a Leilor de la Micene, dar neavând norocul primeia, în sensul că nu a supravieţuit. Ba mai mult se pare că a fost construită cam în aceeaşi perioadă de aceiaşi arhitecţi, cu acelaşi sistem de acces cu rampă, cea de la Tirint, fiind de 47 m lungime. Pătrunzând în interiorul meterezelor cetăţii, am căutat să identific acropolisul său împărţit în trei sectoare: cel mai înalt situat în nord, cel sudic, fiind cel mai scund şi cel de mijloc între acestea.

Palatul regal din Tirint (ca şi cele de la Micene, Argos şi Pilos), aveau drept element comun cunoscutul megaron, o sală centrală principală din care se intra într-o curte. Megaronul de la Tirint este cel mai bine păstrat dintre toate cele existente în celelate palate. Porticul a avut două coloane, iar pereţii ar fi fost decoraţi cu fresce şi picturi diverse, iar pardoseala cu plăci de alabastru. Megaronul în sine a fost cea mai importantă sală din palat. Printre numeroasele camere regale a fost identificată şi o baie, judecând după podeaua de piatră foarte lustruită cu orifcii, găurile servind pentru drenaj. Podeaua din baie a palatului a constat dintr-o placă de calcar masiv. Un canal din dale probabil a funcţionat ca o conductă pentru canalizarea apei spre gura de scurgere din camera alăturată. Doi dintre cei trei pereţi ai megaronului erau comuni cu un templu arhaic dedicat zeiţei Hera, proslăvită şi într-un templu denumit Heraion, aflat foarte aproape de Micene. Palatul era bogat decorat cu arcade exterioare.

În zona cunoscută sub numele de casele şi magazinele de est se găseşte cel mai frumos element al sitului arheologic, după părerea mea, un pasaj îngust şi boltit ce străbate zidurile masive, lung de apoximativ 30 metri, prin care este interzis să se meargă, lesne de înţeles pentru a evita riscul prăbuşirii stâncilor. La căpătul galeriei înguste, lumina zilei strălucea trimfătoare în splendoarea ei. Aceasta reprezintă şi cea mai fotografiată piesă din sit.

Am mai văzut ceea ce a rămas din marea propilee, adică intrarea ce se dorea a fi monumentală, cu porticuri şi scări, construită pe aceleaşi principii ca cea de pe Acropole la Atena, a fost proiectată pe aceleaşi linii. Propileea conducea în curtea cea mare a palatului. De acolo te duci în jos pe o scară la casele şi prăvăliile din sud, care sunt similare cu cele din partea de est a sitului. Marea propilee face legătura între partea inferioară a cetăţii cu cea superioară a acesteia.

Cetatea de mijloc nu a fost investigată în mod adecvat, şi a fost acoperită pentru a o proteja în scopul unor săpături viitoare. Dealtfel, în tot situl, după cum am mai spus, se lucra atât la refacerea ruinelor cât şi în vederea excavării altora presupuse.

Trei izvoare cu apă proaspătă alimentau cetatea, unul în partea de vest spre care accesul se făcea pintr-o intrare secretă, celelalte două găsindu-se în partea de nord a zidurilor, până la ele parcurgându-se două tuneluri.

Mult mai târziu am aflat că ceva mai departe de sit este amplasat un mormânt tumular, asemănător cu cele ale atrizilor de la Micene. N-am reuşit să-l vedem, poate altădată!

Plimbarea noastră prin sit a fost îngreunată de potecile de multe ori nesigure şi de arşiţa soarelui greu de suportat în acel început de septembrie. Vizitatori nu prea erau în sit, aşa încât am concluzionat că citadela Tirint este sora mai mică şi mai puţin apreciată a celei de la Micene.

Celui căruia îi datorăm scoaterea lumină a cetăţii Tirint este vestitul şi controversatul arheolog amator Heinrich Schliemann, care în 1876, din dorinţa acerbă de a descoperi Micene, a săpat în aceeaşi zonă în care în 1831 mai excavase un arheolog german. În acelaşi an descoperă totuşi şi Micene, unde era convins că a pus mâna pe masca regelui Agamemnon.

De curând, revăzând fotografiile din acea vacanţă, am dat şi peste cele făcute la Tirint şi m-am gândit că ar putea să folosească doritorilor de Peloponez, mai cu seamă că, situându-se practic la marginea oraşului Nafplio, de-a lungul unui drum foarte circulat, ar putea sta în atenţia iubitorilor de istorie antică. Tirint a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul1999.

În concluzie, Tirint nu este aşa de spectaculos ca Micene cu care este de cele mai multe ori privit în antiteză, dar are o poziţie excelentă pe o creastă de stâncă fiind construit pe acelaşi principiu, inexpugnabil, cu ziduri groase, perfecte pentru apărare. Merită vizitat măcar din curiozitate, acesta îngroşând rândurile „bolovanilor” antici din Peloponez, ce nu pot fi nicidecum ignoraţi!

Surse de informare:

http://ancient-greece.org/archaeology/tiryns. html

pliantul primit la intrarea în sit

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=kFzzyVULtjU

---

VIZUALIZĂRI: 3702 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI