Mina Trotuș, Salina Tărgu Ocna

TIPĂREȘTE

Întâlnirea AFA din martie 2017 în zona munților Nemira a fost primită cu bucurie de foarte mulți dintre noi și asta s-a văzut și prin numărul apreciabil de înscriși, ceea ce i-a dat ceva de lucru Adminului. Nouă mai puțin. Dar ce vedem în zonă? Întrebare simplă, răspuns dificil căci anul trecut la Cinciș excursia de sâmbătă a fost un regal cu ghizi de excepție. Aici, la Slănic, obiective relativ puține, ghizi ioc, informații să zic cu asumarea penalității, și mai ioc. Să nu credeți că a fost dezorganizare la noi în grup. Nu! Este varianta locală de turism! Deci de văzut complexul Măgura - greu, imposibil pentru unii din cauza drumului combinat cu timpul scurt avut la dispoziție - și Salina Târgu Ocna, bifată de cei mai mulți. Informațiile despre vizitarea ei au fost destul de greu de găsit, unele chiar imposibil și asta se datorează în primul rând dezinteresului local de a atrage turiștii. Am aflat cum ajungem în Salină fix în momentul când am cumpărat și biletele. Materiale informative?! Pliante?! Prea multe vreți așa mură-n gură! Este net în salină așa că veniți de căutați singuri în timp ce inspirați ionii sănătății!! Găsiți istoricul, prețul biletelor și poze pe pagina oficială a salinei, dacă nu aveți timp acasă să vă documentați, luați cu voi o tabletă, ceva căci net există în subteran. Sunt și 4 laptopuri oferite de administrație dar am uitat să întreb dacă gratis sau contra unei taxe.

La Salina Tărgu Ocna noi am ajuns plecând din Slănic Moldova pe DN12A iar în oraș sunt indicatoare către aceasta. Drumul local în oraș, bun de dat în gropi, oare de ce să-l facem dacă turiștii dau buluc și așa? Noi am fost un grup de 41 de persoane și imediat a venit un autocar cu moldoveni plus câțiva cu mașini proprii, deci socotit la 18 lei / persoană biletul pentru grup (20 lei adult și 10 lei copil pt. individual), cred că se poate face ceva mai mult măcar pentru mizeria aceea de drum.

Destul cu critica că tot degeaba.

Salina / mina Trotuș este situată în masivul Vâlcele-Slătinele, la 2 km de orașul Târgu Ocna pe ocolire și la 1,5 km din centru de la primărie, într-o zonă unde sunt mai multe mine de sare, aceasta însă fiind cea mai importantă azi.

Pentru a intra în mină se cumpără bilete de la singurul magazin alimentar din zonă, probabil magazinul minei Trotuș, pe partea stângă a drumului, înainte de parcare. Biletele se scanează la intrare - este un aparat pentru biletele copiilor și unul pentru adulți - apoi se coboară pe scările din stânga spre locul unde poposesc autobuzele. Oficial se zice că acestea circulă la 40 minute unul de altul, de fapt ele circulă mai mult după numărul celor ce au luat bilete. În zilele când sunt puțini turiști, intrarea se face cu microbuze. Eu, răspunzând întrebărilor unui turist de peste Prut, am rămas cu ochiii după coada autobuzului în care erau ai noștri. Am zis asta e, o vizitez altă dată dar în 15 minute cred a plecat următoarea cursă, plină cu turiști moldoveni, printre ei Iulianic cu soțul și eu (dar am fost plătită pentru informații, inclusiv despre AFA, am avut loc pe scaun oferit de un moldovean politicos).

Drumul spre salină este printr-un tunel slab luminat din loc în loc, are destule curbe fiind oarecum spiralat. În zona curbelor locul este mai larg, acolo încap două autobuze, în rest este îngust și mă întreb ce se întâmplă dacă șoferii nu se întâlnesc chiar la curbe. De fapt, atunci când autobuzul nostru intra în tunel, cel din sens opus și-a făcut apariția, așa că al nostru a ieșit cu spatele pentru a-i face loc celuilalt. Semaforul în ziua aceea avea rol de decor și din ce am aflat ulterior, cam des este așa. Plus că intrarea în tunel e nepăzită iar 3.1 km nu sunt mare lucru pentru un turist care vrea să o facă pe grozavul.

Primul loc ce atrage atenția în mod aparte după trecerea de porțile de lemn este biserica tăiată practic de mineri în blocul de sare. Respectă toate canoanele unei biserici ortodoxe.

Biserica a fost construită în perioada aprilie - decembrie 1992 la inițiativa directorului salinei de atunci, se spune că pentru minerii care lucrează la extragerea sării. Este deosebită atât pentru că este una din puținele biserici construite în saline dar este unică în Europa pentru că aproape totul este lucrat în sare și într-o mină de mare adâncime. Aproape tot ce este mobilier a fost lucrat din sare de mineri și tratat special cu un lac pentru pentru a nu atrage umezeala. Catapeteasma are 24 de icoane, una o reprezintă pe Sf. Varvara, ocrotitoarea minerilor, sfântă serbată la 4 decembrie când muncitorii minei, familiile lor și alți localnici participă la slujba specială. Cupola este specifică bisericilor bizantine și este lucrată pe un suport metalic fixat în blocul de sare. La fel și policandrul. Deși este dechisă cât este programul de vizitare al salinei, slujbe se fac doar de Inviere și hramul Sf. Varvara sau în cazuri speciale, momente când în biserică pot asista la slujbă peste 500 persoane. Colegul CrazyMouse a scris în articolul lui despre salină și câteva informații despre această martiră, aleasă protectoare a minerilor, constructorilor și arhitecților creștini ortodocși.

Impresionant, Imnul minerilor din care vă redau câteva versuri:

Muzeul care se află pe una din galerile săpate în blocul de sare cenușiu vărgat, are ceva exponate care ne ajută să ne facem o idee despre istoria acestei mine, despre munca grea de aici, are expuse hărți ale galeriilor vechi ce se derulează pe kilometri buni, sunt expuse lămpi de miner și scule folosite de lucrători inclusiv un ciocan cu care s-a lucrat la biserică, sunt obiecte de sare. Cel mai mult m-au impresionat instrumentele muzicale, mandolina fiind cea pe care nu aș fi văzut-o cumva în mâinile acestor oameni ce trăiesc mai mult fără lumina soarelui și ale căror măini trudeau cu ciocanele grele de spart sarea. Tot în muzeu este expusă și lunga geneză a sării din acest zăcământ, lectură pe care o găsiți ușor și pe net, pe pagina Salrom dar sunt expuse și sortimente de sare. Impresionant și micul colac cu spice de grâu de sub icoană, interesantă asocierea divinității cu spicul de grâu, pâinea noastră cea de toate zilele și sarea brută.

Am notat pe spatele unei liste aceste două strofe din Imnul minerilor afișat în muzeu și m-am gândit la truda care era cândva pentru ca pe masa omului să fie sare. Astăzi exploatarea este mult mai simplă dar oameni tot stau acolo fără cer senin deasupra capului. Sunt lucruri interesante de citit pe exponatele de acolo dar așa-i omul, nouă ne era gândul la petrecerea noastră de la Perla, așa că am stat foarte, foarte puțin acolo în mina Trotuș.

Toată zona liberă pentru turiști, o mică parte totuși din galeriile întregii mine Trotuș, reprezintă sanatoriul. Totuși calitățile aerului salin au de suferit prin introducerea netului, a autobuzelor pe motorină, a telefoniei moderne ale cărei efecte sunt încă destul de controversate. Poate că era bine dacă aici oamenii intrau doar pentru a se plimba și a face mișcare. Este cumva aiurea să crezi că azi te tratezi complet în saline organizate astfel dar adevărul este că nici unul dintre noi nu ne putem întoarce măcar pentru două ore la viața simplă fără poluare, se pare că toți iubim mai mult cântecul de lebădă.

Sanatoriul a funcționat între anii 1974 - 2005 la un nivel mult mai sus, apoi s-a amenajat galeria pe care am văzut-o zilele trecute. Aici s-a mutat și muzeul, sanatoriul de la orizontul II închizându-se pentru că nu mai prezenta siguranță. Sanatoriul de aici este la o adâncime de 240 m iar suprafața liberă pentru turiști în galeriile de unde s-a scos sarea este mult mai mare decât la vechiul sanatoriu. Organizatorii au creat spații de joacă pentru copii, o tablă de șah, teren de baschet și tenis, mese de biliard, karturi pentru copii, (tarifele pentru utilizarea unora le găsiți pe pagina Salrom.ro). Mai sunt o cascadă artificială al cărei rol este nu doar pur decorativ dar este și un cabinet medical și punct de prim ajutor, plus un chioșc alimentar. Oricum, intrarea în salină pentru tratament este preferabil să se facă în baza unei recomandări medicale, o vizită scurtă, turistică însă nu necesită această aprobare.

Mina Trotuș fiind o mină zisă uscată nu are mirosuri neplăcute precum minele umede și în general este ideală pentru afecțiuni pulmonare, temperatura este relativ constantă, pe site scrie că 12 - 14 grade.

Mina intreagă Trotuș, turistic mai mult numită Salina Tărgu Ocna, se spune de specialiști că are forma de pară cu coada în jos și în momentul prezent extracția sării se face aproape de coada perii. Sub actualul nivel de lucru, de extragere, se bănuiește că ar mai fi două nivele dar nu sunt siguri, încă se fac studii. Nivelele de lucru se numesc în limbajul lor orizonturi. Salina vizitabilă, singura zonă deschisă publicului, se află la nivelul/orizontul IX, extracția se face la nivelul XII și după nivelul XIV se crede că zăcământul se termină, apreciat acest fapt dacă se menține ritmul de acum, cam în 10 - 15 ani.

Oficial mina Trotuș este atestată în 1380 cînd într-un hrisov domnesc se specifică plata cu 2000 ocale de sare pentru construirea unui pod de piatră. Neoficial exploatarea sării de acolo se pierde în timp, localnicii scoteau pentru gospodării dar și vindeau cantitâți mici. Legenda haiducului care a descoperit mina căzând în ea este chiar o poveste, mina deja era exploatată cu ocnașii (cei condamnați pe viață) care stăteau în subteran 24 de ore, dăunător sănătății lor, fapt ce dovedește că orice remediu, chiar și cel natural dacă nu este administrat corect, dăunează. Rufetașii și salgăii erau muncitori liberi, plătiți care lucrau totuși 10 - 12. Ocnașii au avut mult de suferit de pe urma șederii lor permanente între zidurile de sare așa că acel Castel al ocnașilor sau Castelul Ghica pe care l-ați văzut pe indicatoarele turistice, a fost inițial construit pentru a-i adăposti noaptea.

Această mină Trotuș a fost deschisă turiștilor în 1970 după ce în 1968 au fost închise minele inaugurate de regele Carol I, Moldova Nouă (numită mai tărziu și Carol al II-lea) și Moldova Veche (Carol I) în 1891. Periodic aici se fac studii de rezistență a bolților de sare care trebuie să rămână după câte am înțeles la o anumită grosime.

Sarea, un cuvânt banal și un produs ieftin care nu lipsește din aproape nici o casă, are o istorie lungă cât istoria omenirii. Pare greu de crezut dar exploatările de sare s-au făcut încă din perioada când oamenii au început să se așeze în mici comunități și să domesticească animalele. Sarea a fost monedă de schimb la multe popoare, a fost într-o perioadă plata soldaților Romei antice, se bănuiește, nu este încă confirmat dar venirea celților pe teritoriile noastre se pare că este legată de munții de sare cu care natura ne-a înzestrat (cam 45). Sarea scoasă din subsolul țării noastre a alimentat multe popoare, Imperiul Rus și cel Otoman fiind două din marile piețe până la sfârșit de sec. XVIII dar nu a fost de neglijat nici exportul către Africa. Droburile de sare românești, ocnele și comerțul specific au fost menționate în operele călătorilor Evului Mediu ce au trecut pe aici. Romanii au fost foarte interesați de “aurul alb” extras de pe teritoriul Daciei pe care-l duceau în diverse colțuri ale imperiului, unii spun că aurul alb, sarea a cântărit la fel de greu precum aurul galben în politicile Rome imperialei.

Sarea extrasă de-a lungul timpului din minele zonei Târgu Ocna a fost mereu apreciată și de străini, numai în sec. XVII un călător englez scria că deși este negricioasă în bucată, pisată este cea mai bună sare pe care a consumat-o. A apreciat corect, clorura de sodiu cum o numesc chimiștii, sarea din zona Târgu Ocna, are o concentrație foarte ridicată a acestor două elemente, Cl și Na, peste 92 %. Legende, istorii adevărate, sarea este și azi un material de studiu legat de evoluția omului.

Am citit foarte multe articole despre sare, despre modul de exploatare, despre legătura dintre sare și mistic la mai multe popoare, am citit atâtea povești în săptămâna de dinaintea întâlnirii noastre de la Slănic încât eu cea pasionată de istorii vechi și de mituri mă întreb cine a împletit aceste creații - sarea, vinul, tutunul, pâinea - cu istoria evoluției omului. Cum a știut omul preistoric că are nevoie de sare și că cea din fundul pământului este atât de bună? De unde a aflat omul de atunci când îi este sarea prieten și când dușman, în comparație cu studiile zilelor noastre când specialiștii încă nu sunt hotărâți dacă e bine să consumăm pâine, lapte, sare, ouă și câte altele?

Vizitarea salinei Trotuș a fost interesantă deși nu am fost curioasă să o văd până acum. Bulgăre de sare, drobul sau halitul vărgat l-am văzut expus și în muzeele cu minerale. Dacă aș merge să fac tratament acolo pentru alergia mea? Eu nu dar asta este părere personală!! Cred că zona de tratament ar trebui separată de zona unde turiștii vin doar să vadă pereții și bolțile de sare gri vărgată și cred că este un loc care, pentru tratamente, ar trebui să respecte normele tibetane ale medicinii holistice. Și ale tămăduitorilor traci. Așa este mai mult un reper turistic cu efecte majoritar placebo. Dar ca obiectiv turistic este interesantă, este de văzut o dată-n viață.

---

VIZUALIZĂRI: 4328 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI