Cafenele și pastelarii istorice în Lisabona

TIPĂREȘTE

Nu voi închide cufărul portughez, sunt din nou la malul ancestralului râu Tejo, mă uit la vapoare, unul vine, altul pleacă, călătorului modern i se întinde la picioare uriașa piață galbenă din fosta Terreiro do Paco, am nevoie de o băutură energizantă pentru a-mi reîmprospăta forțele… eu sunt mare amatoare de cafea si prăjituri, așa că bombele dulci și lichidul negru, au sărit pe mine la tot pasul … ,,uma bica por favor’’ a fost prima expresie portugheză memorată rapid.

Scopul acestui review este de a pune pe harta turistică câteva cafenele și pastelarii istorice din Lisabona, pe unde eu mi-am pus nasul la treabă, ele sunt privilegiate și detinătoare de titluri de glorie.

Pe lista tuturor ghidurilor turistice clasice, figurează trei cafenele de top, pe care le-am îndrăgit și le-am onorat cu mai multe vizite, ele sunt scene deschise și accesibile pentru toată lumea.

Or fi inventat ei venețienii și vienezii cafenelele, dar și portughezii ce au adus cu ei cafeaua din Brazilia în secolul 15, au tradiția și localurile lor istorice, devenite adevarate simboluri naționale.

După marele cutremur din 1775, pe vemea marchizului de Pombal cafenelele se înmulțesc în Lisabona, ca și la vecinii spanioli, devenind locuri vii pentru acele tertulias, puncte de întâlnire ale intelectualitătii, artiștilor si politicienilor, unde puteai să te exprimi liber –Nicola, Rossio, Brasilieira, Verasailles, Monthana.

In Lisabona între anii 1926 și 1974, anul Revoluției garoafelor, ce sfărâma 50 de ani de dictatură salazaristă, cafenelele istorice erau adevarate puncte fierbinti ale capitalei, oaze de relaxare, dar și refugiu pentru opozantii regimului.

In peisajul contemporan, lusitanii continuă să se vadă, să se întâlnească și să pună țara la cale, la tejgheaua sau la terasele cafenelelor.

Un client fidel al acestor institutii a fost Fernando Pessoa … scriitorul născut în Lisabona, care a dus o viață modestă de functionar. La sfârsitul programului de lucru el obișnuia să meargă în Chiado pentru a servi un lichior de cireșe și o cafea în A Brasiliera, o criză de ficat l-a dus pe cealaltă lume, la doar 47 de ani.

Fernando Pessoa era mare amator de cafea, adeseori stătea singur cu un caiet și un expresso în fața lui, am sorbit și eu o cafea în cea mai veche institutie de acest gen, mergând fix pe urmele pașilor lui, în Praca do Commercio , în Cafe Martinho da Arcada.

Cafe Marthino da Arcada: marthinodaarcada.pt / - 1782

– un omagiu adus lui Fernando Pessoa.

E ora când crește apetitul pentru crustacee, raci, melci și alte materii gelatinoase, ce nu prea sunt pe gustul meu, vederea lor se lipește de mine ca lipitoarea.

Mă trezesc sub arcadele unei terase gălăgioase de pe latura nord –estică a Pietei Comertului, ma uit la mesele acoperite cu fețe de masă galbene, în armonie cu pereții exteriori, lumea mestecă pește, carne și multă limbă portugheză… eu am chef doar de licoarea neagră și o vizită în interiorul celei mai vechi cafenele din 1782.

Această cafenea este moștenire istorică națională, ea a avut în istoria ei mai multi proprietari, s-a numit și Casa Zăpezii, în 1829 ea va fi botezată Café Martinho, după numele proprietarului.

Cafeneaua Marthino era în trecut un loc de reuniuni, nume importante ale vieții culturale precum poetul Bocage, Amadeo de Soussa Cardoso, Amalia Rodriguez sau José Saramango, scriitorul laureat al premiului Nobel, i-au fost clienți fideli.

Am descoperit o atmosferă prietenoasă, elegantă, scumpă și sub ghidajul unui chelner spilcuit, în vârstă am plecat glonț spre masa lui Pessoa, omul obișnuit ce a vrut să fie un nimeni.

O poză a scriitorului mă priveste dintr-o ramă de tablou, se uită la mine printr-o o pereche de ochelari groși, poartă o mustață mică, un papillon și celebra lui pălărie e agătată într-un cuier, garconii din cafenele îi serveau la masa ce s-a păstrat, o bica si un pahar cu apă.

Pe masa lui liberă studiez obiectele lui personale, el nu e invizibil, uite-i pipa, stiloul, niste cărti, un exemplar din Mensagem, carte scrisă chiar aici la aceasta masă; o scrisoare de dragoste adresată fostei lui iubite Ophelia, e pusă pe un perete, alături de tăieturi din ziare.

In acest local Pessoa obișnuia să servească uneori și masa, supa lui preferata se chema Joulien, iubea produsele mării, codul, ouăle și brânza.

Astăzi cafeneaua –restaurant rămâne la orele prânzului si cinei, acelasi hot spot al capitalei, e agitată la terase, zumzăie în plin sezon turistic și preturile sunt destul de piperate, profitând din plin de pe urma gloriei literare … l-am venerat pe Pessoa, mai puțin prețurile.

Cafe A Brasiliera , un simbol național – Hai la o cafea.

Am intrat de două ori în cafeneaua lui Pessoa de pe celebra Rua Garret din Chiado e, o clădire simpatică cu o fațadă retro și uși verzi, e o adevărată instituție lusitană, statuia de bronz a scriitorului plasată în fata ei se armonizează perfect cu ea, e asaltată de turisti ce vin să facă o poză cu timidul scriitor, așezat pe un scaun … privirea lui fixă întreabă mut … câti din voi mi-ați citit măcar o poezie? la stânga lui e un scaun gol, am prins un clip haios cu o babă nebună ce purta ciorapi de lâna și era fudulă foc, că stă pe post de manechin.

Cafeneaua A Brasiliera a fost deschisă în 1905 de Adriano Telles pentru a vinde cafea braziliană. Proprietarul ei trăise o vreme în Brazilia și nu avea probleme cu procurarea acestui produs.

Acest local a fost primul magazin din Lisabona, care a vândut cafea, ce se numea Bica . In momentul când primii clienți au băut cafeaua braziliană, gustulei ei amar nu prea i-a încăntat pe mușterii și proprietarul a inventat sloganul ,, Beba Isto Com Acecar -în traducere beți cu zahăr... apoi treptat sloganul a fost redus la inițialele Bica.

In 1922 un arhitect decorează cafeneaua în stil Art Deco, ea are niste uși duble în două culori, galben –verde, clădirea e îngustă și pe frontispiciul ei e pictat numele A Brasiliera.

Clienții ei obisnuiți erau Fernando Pessoa, Ribeiro și poetul Bocage, decorul ei nu s-a schimbat, pe jos e același mozaic cu pătrate alb -negru, tavanele sunt sculptate, avem oglinzi pe pereți accesorizate cu candelabrele și o serie de tablouri. Pe vremuri aici era loc de tertulias ce se terminau furios, prin spargere de scaune și cești.

In această cafenea liniștitul și modestul Pessoa bea absint, cafea și fuma în timp ce scria sau citea... după acest popas afectiv, am așteptat 20 de minute istorice afară, la o masă să fiu servită cu un expresso și pastel de nata, pret 4. euro în interior si 20 la sută mai mult afară, dacă prinzi un scaun... am reușit să fur fulger trei poze cu interiorul, până sa apuce chelnerii să zbiere la mine... alături e tot o veche cafenea, numită Bernard .

Cafe Nicola cafenicola.pt - 1787

Cafe Nicola din Praca Rossio s-a deschis în 1787 fiind fondată de un italian, un domn Nicola pune bazele celei mai vechi cafenele din Rossio numind-o Botequim do Nicola , ea păstrează încă fațada ei celebră în stil Art Nouveau.

Decorul modernist a fost adăugat doar în 1938... chelnerii mi-au interzis fotografiile pe interior, fiind absolut categorici.

Această cafenea istorică are vedere și pe o stradă cu vedere în spate, unde e pusă în engleză o placă pe un perete, cu istoricul ei.

Café Nicola era tot un punct de rendez –vous pentru intelectualitatea vremurilor trecute si sediu pentru aceleași tertulias literare.

Am intrat în cafeneaua scumpă, ce este și restaurant, ea râdea cu ochii la soare, eu stau cu ochii pe decor -o sculptura de lemn, candelabre, marmură lustruită - e o atmosferă de cafenea europeană.

Poetul satiric Bocage care era clientul fervent al acesteia are o pictură pe un perete, există și o legendă despre el. Un polițai îl întreabă pe poet de unde e de fel... acesta răspunde... ,,Eu sunt Bocage, vin de la Nicola. Mă duc pe lumea cealaltă dacă trageti cu pistolul ‘’.

Terasa de afară are o vedere splendidă spre Piata Rossio, am servit într-o dimineată o cafea afară si am întrebat curioasa cât costă o porție de Bachalau... 17 euro... e un local scump.

Lisabona e zaharată - Pastel de Nata, sfânta dulce a Portugaliei

Patiseriile tipice portugheze numite Pastelaria își au originea în secolul 16, ele au apărut în peisajul portughez, fiind o moștenire a mânăstirilor, numite ,,docaria conventual’’, adică patiserii de mânăstire.

Celebra pasteis de nata, sfânta sfintelor dulci e în cartierul Belem, ea a dat lovitura de grație în 1937 în Antigua Confeitaria de Belem , pe baza unei rețete secrete a unui calugăr de la Mânăstirea Jeronimus. Divina tartaletă cu ou, a adus bani serioși în visteria ordinului religios și a devenit vedetă mondială.

Călugăritele foloseau ouă cu nemiluita și zahăr ce venea din colonii... toate aceste patiserii trăiesc în Portugalia în mare iubire pentru produsul national, numit Pastel de Nata , întâlnit la fiecare pas, sare în nas și în ochi, prin grămezile de tăvi puse în vitrine, mai ales în centru... era sa dau în comă și în 2013... vizitati mai bine site-ul: www.pasteisdebelem. pt... a doua oară am fugit de coada ce ieșea din magazin și mi-am pus pofta în cui.

Confeitaria Nacional - confeitarianacional.com – anul 1829

Pe traseul meu zilnic apare o vitrină cu bombe dulci și pastel de nata... e chiar în Praca da Figueira , la 3 minute de hotelul meu, Grande Pencoa Alcobia, pe un panou exterior scrie că e fondată în 1829 sub regele Joao V.

E o pastelarie autentică cu o atmosferă distinsă în interior, ea ocupă locul trei în topul institutiilor de acest gen din Lisabona, decorul ei, oglinzile, amintesc de Belle Epoque.

Culorile galbene și portocalii din vitrinele ei au pe vino încoace, am intrat și am cerut divina pastel de nata, preț1.45 euro bucata... o cutie cu 6 bucati la pachet costă 5.50 euro, piei ispită că mă omoară nivelul crescut de colesterol.

Această cofetărie vinde produse dulci și prăjituri făcute după rețete originale, alcăror secret e cunoscut doar de proprietari, unul din ei a fost domnul Baltazar Castanheiro, care a adus din Franța celebra rețetă a ,,prăjiturii regelui’’ consumată astăzi de portughezi cu ocazii speciale.

Ce să cumperi... confuzie totală... un bolo rei, o prăjitură Garibaldi, sau o tartă cu lămâie sau portocale, cornuri de ciocolată, indiene, ducese, eclere... stop.

E un local cam aglomerat, dai din coate și astepți rândul la tejghea, dimineața se poate servi aici micul dejun, o cafea dublă, o pâine prajita cu șuncă sau brânză m-au costat 5 euro în prima zi.

Pastelaria Suica pastelariasuica.pt -1922

Tot in Piața Rossio este și Pastelaria Suica , adică patiseria elvețiană, fondată la 1922, tăvi cu prăjituri delicioase te învăluie cu mirosuri apetisante, am servit aici doar o Tentegual Conventual , un foietaj rafinat mănăstiresc și o cafea de 1.30 euro, prețurile sunt medii.

Pe vremea dictaturii lui Salazar aici era tot un loc pentru tertulias, se respira aerul libertății și pentru prima oară femeile au fost văzute la terasă, servind singure micul dejun .

Această Casa Suica a avut ca oaspeti pe Maria Callas și Orson Wells in timpul unor filmări. Am reținut că în acest local tradițional a fost servit primul croissant francez în anul 1920.

In partea de nord a orașului pe Avenida da Liberdades nu ratați pompoasa Pastelaria Versailles de la 1922, cu o atmosferă de mare doamnă a pastelariilor... în 2013 am avut cazare lângă Piata Marchizului de Pombal... obiectivul a fost exploatat atunci de mine, la propriu, la justa lui valoare.

A Padaria Portuguesa

Incepând cu 2010 a apărut în Lisabona conceptul de padaria, adică brutărie cu de toate, într-o formulă nouă, modernă.

Un manager a avut ideea să-și deschidă propria lui afacere și să înlocuiască tradiționalele patiserii, atât de populare în cultura portugheză cu aceste gen de local mixt.

Am descoperit întâmplător câteva... în Praca Luis de Camoes, în Rua do Ouro, Largo da Graca și în Martin Moniz, unde era hotelul meu, la doi pași de noua și moderna Padaria Portuguesa , deschisă chiar în iulie 2016.

E un local, modern cu geamuri uriașe, cu terasă afară și cu un interior decorat elegant... e plin de localnici la orele micului dejun și la prânz e full... servirea e rapidă, eficientă, stai la coadă în orele de vârf, pe baza de bon, numărul tău apare afișat pe un panou electronic, sunt două ghișee, pentru pachete take-away și pentru servire la mese... sunt trei vânzatori eficienți, vorbesc doar puțină engleză.

Un mic dejun servit de mine costa doar 2,50 euro, un sandviș cald, cu cascaval, o cafea si un suc de portocale proaspăt, natural... incredibil preț.

Am mirosit de două ori localnicii la ora prânzului și imitându-i am servit un bol mic de supă, un sandvis proaspat cu suncă si un suc natural, pentru 5 euro... aveau si salata cu paste italiene primești tava la ghișeu... nu vine nimeni la masă să te servească.

Recomand din toată inima acest gen de local... se vând desigur si prăjituri, pasteis de nata si alte produse cu nume ciudate, defectul principal... sunt mult prea dulci.

Concluzie... Lisabona are o cultură înfloritoare a cafenelelor și patiseriilor, acestea fac parte din viata de zi cu zi a portughezului... mi-e deja dor de ,,una bica por favor ’’.

Bibliografie - Lisbon Cafés Guide - www.Lisbonlux.com

---

VIZUALIZĂRI: 3727 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI