ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.02.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Păuleşti [PH]
ÎNSCRIS: 26.07.10
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
FEB-2017
DURATA: 3 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Konya orasul Mevlanei atins de harul marelui maestru RUMI

TIPĂREȘTE URM de aici

Orasul din inima Anatoliei isi trage numele de la grecescul eikon (imagine) a Medusei arma mortala a miticului Perseus care potrivit legendelor ar fi fondatorul orasului. Konya este un oraş sfânt, oraş istoric, fosta capitală a imperiului Seljuk. O alta legenda spune că pe aceste locuri s-a ridicat primul oraş de pe faţa pământului după ce Noe a ancorat pe Muntele Ararat. Desi a fost stapanita pe rand de frigieni, sumerieni, persi, greci, romani, mongoli, Konya este in constiinta turcilor si a altor milioane de musulmani leaganul poeziei si invataturilor maestrului Jalal ad-Din Muhammad Rumi.

In Konya se ajunge in general dupa 5-6 ore zbor Bucuresti- Istanbul (1h), tranzit Ataturk (2 ore), Istanbul-Konya (1,5h). Situat in provincia Konya, orasul avand doua milioane de locuitori este la 230km de Ankara si la numai 200km de Cappadochia, o zona turistica foarte pitoreasca ce merita vizitata. Konya detine cateva superlative pentru Turcia, dar si pentru intreaga lume!

Hoteluri, Transport

Majoritatea hotelurilor asigura transfer de la aeroport daca iti faci rezervare. Ai de ales intre zeci de hoteluri din Konya (preturi intre 20-60 euro pe noapte), eu am ales Safa Royal Hotel (urmează de descris in review separat) aflat aproape de centru si de Mevlana, si despre asta am scris alt review. Mevlana, mausoleul inchinat lui Rumi, este inima Konyei, o multime de strazi, parcuri, magazine, mancaruri, dulciuri, restaurante, hoteluri se numesc Mevlana.

Transportul in Konya este foarte bine structurat sunt foarte multe linii de autobuze, tramvai Skoda foarte modern, microbuze, doua lire calatoria. Am preferat sa bat la pas orasul istoric iar pentru alte obiective am fost condus de Ekrem ghidul meu localnic. Ca pieton e mai greu sa traversezi pe la trecerile de pietoni pentru ca nu iti da prioritate nici un sofer, in schimb toata lumea traverseaza peste tot daca masinile sunt un pic mai departe. Nu am vazut nici un politist in 3 zile acolo!

Traseu turistic in oras

Orice hotel iti pune la dispozitie o harta turistica cu cap compas Mevlana. Am inceput cu Alaeddin Hill, un deal artificial pe care este ridicata moscheea Alaeddin aflata la momentul vizitei in restaurare. Allaeddin nu este cel cu lampa ci un sultan turc de acum opt secole. La baza dealului se afla Karatay Madrasa, madrasele fiind un fel de scoli vechi, acum muzee. Acest muzeu are o cupola superba, cu o gravura dantelata asemanatoare cu floarea vietii. Soseaua care inconjoara dealul Alaedin constituie cel mai mare inel rutier din lume!! dupa spusele localnicilor.

Moschei in Konya

Dupa coborarea dealului mergi tot inainte pe Mevlana caddesi si vei intalni la tot pasul obiective de vizitat interesante moscheile Iplikci, Serafeddin, Kapu apoi Bazarul acoperit, primaria. In zona bazarului se afla si moscheea Aziziye (dupa numele sultanului Abdulaziz) despre care konyenii spun ca este singura moschee din lume (!!) care are ferestrele mai mari decat usa de intrare. O arhitectura superba unica in lume (!!) in care stilul baroc se imbina cu stilul otoman, coloane ce sprijina acoperisul balcoanelor, cu minbarul si mihrabul din marmura albastra. Am intrat in doua moschei si am ramas marcat de aceasta experienta deosebita care este vizitarea moscheilor in Turcia, o recomand pentru linistea si pacea interioara care te cuprind inauntru. O curatenie incredibila, covoarele de rugaciune moi, peretii decorati cu insemnele islamice scrise cu litere aurii toate te fac sa intelegi de ce musulmanii spun ca islamul este religia pacii. Pentru un european singurul lucru care este inteles mai greu este de ce femeile au locul lor izolat in spatele moscheii, dar asta e regula societatii.

Moscheea Shams-i Tabriz este locul unde este inmormantat invatatorul si bunul prieten al lui Mevlana, Shams-i Tabriz fiind dervisul ratacitor care a luminat calea spre desavarsire a lui Rumi. Alte moschei deosebite sunt Selimiye (langa Mevlana), Piri Mehmet Pasa, iar un monument recomandat de toti konyenii este moscheea din Sille construita de Mevlana chiar in incinta unei manastiri ortodoxe, unica in lume!! Cea mai mare piata este langa Mevlana si este un loc de intalnire pentru toat varstele, un frumos Sadirvan tronand in mijlocul pietii pentru ca musulmanii sa se poata purifica inainte de a intra la Mevlana sau in marea moschee Selimiye.

Bazar, magazine, restaurante

In apropierea Mevlanei se afla un mare bazar numit bazarul acoperit. Specific oricarui bazar turcesc aici poti gasi orice vrei: haine, ceasuri, bijuterii din aur, argint, dulciuri, suveniruri cu Mevlana, cu matanii sau cu dervisi rotitori. Saluti Salam Aleikum (buna ziua) si poti negocia cu vanzatorii dar foarte putini konyeni stiu engleza asa ca trebuie sa te intelegi prin semne. Suvenirurile sunt ieftine, bomboanele specifice Konyei – Mevlana Sekeri- sunt 5-6 lire. Merita sa intri in magazinele de dulciuri vei fi imbiat sa gusti din toate delicatesele – Mevlana sarmasi, Turkish delight, da chiar rahatul turcesc dar imagineazati sute de combinatii de ingrediente si arome ale acestui produs. Am testat cativa cofetari iar Adnan Efendi prepara un rahat delicios cu arome divine de trandafir si fistic la 25 de lire kilogramul. Dupa desert merge o cafea turceasca la nisip, un deliciu pentru degustatori ce il poti comanda intr-una din multele si cochetele cafenele din zona. Un obicei de urmat pe care l-am descoperit acolo, inainte de a bea cafeaua esti servit cu un pahar de apa pentru a iti clati gura in asa fel incat nici un alt gust dinainte sa nu afecteze degustarea pe indelete a cafelei. Daca plimbandu-te ti se face foame poti alege una din multele pravalii unde poti servi un Doner turcesc foarte gustos alaturi de un pahar de Ayran. Apoi n-ar trebui sa ratezi si un desert konyan, micile cofetarii iti ofera sute de preparate pline de fantezie cu fructe, seminte, siropuri spre delectarea papilelor gustative. Denumirile prajiturilor au mai putina importanta le alegi cu ochiul si sunt exclente ghidul meu asigurandu-ma din nou ca au putin zahar.

O lira turceasca este aproximativ 1 RON, dar multi comercianti accepta si euro. Daca scoti lire de la bancomat esti taxat cu 10 lei suma fixa pe operatiune+comision 1% din suma, cursul este cel oficial. In restaurante, magazine mai mari si hoteluri poti plati cu cardul fara comision. Pentru masa de seara si de pranz recomand cu caldura doar restaurantele in care poti sa servesti preparate traditionale unice in Konya cum sunt Etli Elmek sau Tirit descrise in reviewul despre restaurante. Un amanunt ciudat despre obiceiurile din Konya, NU se da nicaieri bacsis. Gazdele mi-au spus ca nimeni nu da bacsis nici la restaurant, nici la hotel, nici la taxi, respecta principiul Helal. Motivul ar fi ca toti acesti angajati castiga salariul minim pe economie si nimeni nu poate trisa si sa castige mai multi bani ca ceilalti care nu pot primi bacsis. Aici nu exista hoti spun localnicii, am vrut sa cumpar o sticla de apa de la o taraba din strada, nu am inteles exact cat costa si i-am dat vanzatorului o lira si am plecat. Un baietel care ajuta prin magazin tot striga ceva la mine dar nu am inteles ce si am plecat. Dupa ce am mers vreo 10 metri el tot striga si alerga dupa mine. Mi-a intins o moneda de 25 de centime de lira, era restul!!

Konya moderna

Universitatea Seljuk are aproape 80000 de studenti, un alt superlativ al Konyei- cea mai mare universitate din Turcia! Studentii ii poti intalni peste tot am vazut foarte multi in librarii. Am intrat intr-o librarie imensa, un fel de Casa a Cartii, unde o scara in spirala te purta pe 6 etaje de magazine de carti cu sute de mii de titluri in turca si engleza si spre deosebire de Romania, uriasa librarie era extrem de aglomerata de clienti, in special tineri.

Daca vrei sa simti si trepidatia vietii moderne in centrul nou gasesti restaurante, magazine de lux, hypermarketuri cum este si Kulesite. Langa KuleSite se afla Seljuk Tower un zgarie nori inalt de 163 de metri, 42 de etaje. La ultimul etaj este un restaurant A la Carte care se roteste in jurul turnului si o terasa de unde poti cuprinde vastitatea si frumusetea orasului.

Konya iti ofera de toate, oamenii sunt prietenosi si calzi iar istoria, cultura si delicatesele specifice te fac sa vrei sa revii cu placere in acest colt de lume unde Rumi a cantat iubirea – ‘’A iubi inseamna sa ajungi la Dumnezeu”.

Insallah! (Asa sa fie!).

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de senateo in 13.02.17 18:12:51
Validat / Publicat: 13.02.17 20:30:12
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA

VIZUALIZĂRI: 636 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (senateo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Moscheia Selimiye de langa Mevlana.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 41000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster26 [13.02.17 18:48:23] »

@senateo:

eu am ales Safa Royal Hotel (urmează de descris in review separat)

Pentru a adăuga impresii despre hotel Click aici

webmaster [13.02.17 19:37:36] »

Articolul este selectat ca fiind "de interes turistic crescut" (dintr-o destinaţie inedită sau de la care nu avem impresii recente).

Beneficiază în consecinţă de un spor de punctaj la voturile FB/FU şi B/U (1300 PMA, respectiv 600PMA)

===

Articolul, împreună cu continuările, a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mishu [13.02.17 23:32:59] »

@senateo: Un articol minunat pe care l-am citit de doua ori atat mi s-au parut de interesante cele povestite. Sa nu se dea bacsis, sa strige dupa tine sa-ti dea rest, sa vezi o multime de studenti in biblioteci? suna rau de tot a SF, si atunci am mai citit inca o data poate ca imi scapase propozitia unde spuneai ca totul e o gluma.

In aceasta situatie sunt convinsa ca totul a fost deosebit si astept pe mai departe istorisirile tale.

Felicitari, votat cu mare placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster26 [14.02.17 00:06:06] »

@senateo: Mutat în rubrica "Descoperă Konya, KONYA" (nou-creată pe sait)

krisstinna [14.02.17 07:49:59] »

@senateo: Foarte interesant, mi-a plăcut, am si salivat un pic

Sunt nemulțumită pentru că nu ai pus si două poze cu oameni, doream să văd cum sunt îmbrăcați, mai ales femeile. Doream să le văd expresia feței. Cred că ăștia sunt pe religia veche, am dedus din scrierea ta și din singura poză in care am văzut un pic o femeie.

Felicitări!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
adrianbogdan [14.02.17 15:38:40] »

@krisstinna: Buna!

Acum 5 ani in drumul nostru dintre Cappadocia si Antalya am intrat cu masina un pic in orasul Konya, nu cu intenti turistice ci cu intentii comerciale schimb valutar, foame etc. Orasul mi s-a parut destul de conservator si intradevar doamnele erau mai acoperite. Regula de baza este ca nu ai voie sa faci poze la doamne fara sa ceri permisiunea asa ca este bine sa respecti regula.

@senateo regula de capatai la traversare inTurcia este: pietoni intotdeauna trebuie sa se asigure cand traverseaza strada chiar si la trecerea semnalizata.

Cu bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
senateo [14.02.17 19:32:39] »

@krisstinna: Buna! Femeile sunt foarte conservatoare, foarte bine acoperite chiar si cele mici si tenere. Am pus o poza cu doua baticuri

senateo [14.02.17 19:37:53] »

@mishu: Intamplarea cu restul de la o lira am trait-o personal. In rest prietenii mei locali mi-au descris obiceiurile.

nrs † [15.02.17 10:00:41] »

apropo de traversat am patit-o asta vara. la trecerea printr-o localitate am vazut un pieton pe marginea trecerii si cum mergeam incet am franat sa il las sa treaca. omul a fost asa de mirat ca nu a reactionat imediat iar eu am fost "atentionat" de un cor de claxoane, ale celor din spate, ca nu e bine ce fac asa ca am accelerat si am trecut mai departe pietonul ramanand sa astepte un moment mai bun

calatorul [16.07.17 19:54:43] »

@senateo: Felicitari pentru frumoasa vacanta greceasca petrecuta. Multumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite, ca si pentru pozele insotitoare. Alegeri inspirate si vacante frumoase in continuare.

senateo [18.07.17 06:22:43] »

@calatorul:Multumesc pentru aprecieri dar Konya este oras in Turcia, a fost o minunata vacanta turceasca.

calatorul [21.07.17 23:36:26] »

@senateo: Asa este, corecta observatie, nu stiu de ce am denumit greceasca aceasta vacanta spectaculoasa, probabil citeam mai multe relatari simultan. Multumesc pentru raspuns si constatare. La buna recitire.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, calatorul, mishu, nrs, senateo
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Konya și împrejurimile sale:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064069032669067 sec
    ecranul dvs: 1 x 1