ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.12.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
TIMP CITIRE: 9 MIN

Bilanț 2016 – Bine ai venit 2017!

TIPĂREȘTE

Și, Doamne, frumos era pe atunci, căci și părinții, și frații și surorile îmi erau sănătoși, și casa ne era îndestulată, și copiii și copilele megieșilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, și toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea! – așa cum bine scria Ion Creangă în ale sale „Amintiri din copilărie”.

Amintirile din perioada copilăriei sunt printre cele mai prețioase crâmpeie de viață păstrate în cufărul memoriei. Îmi aduc aminte cu plăcere de pădurile îmbrăcate în gheață, scânteietoare, apoi de sate încă înghețate de gerul nopții pe care le străbăteam la prima oră a dimineții în drum spre satul botoșănean unde îmi petrecem vacanța de iarnă. Cu cât mă gândesc mai mult la acele momente, cu atât mai multe „flash-uri” apar în fața ochilor. Șoriciul cald și moale jupuit de pe porcul întins pe masă are alt gust atunci când e pârlit cu paie, semințele de dovleac proaspăt coapte pocnesc încă într-un castron, feliile de cartofi coapte pe plită au un gust divin, la fel bucățile de dovleac. Cozonacul rumen, a cărui umplutură de cacao și nucă dă o savoare nemaipomenită, împrăștie un miros irezistibil. De fapt, sunt perioade de timp în care deasupra întregului sat plutesc arome îmbietoare de carne la ceaun, cozonac cald și colăcei gustoși. Toată lumea satului se pregătea de întâmpinarea Crăciunului, Nașterea Mântuitorului, Anul Nou, Sfântul Vasile și Sfântul Ion, Bobotează. Televizorul nu ocupa un loc important în vacanță, doar programul de Revelion îl urmăream până după miezul nopții. Se pare că azi multe persoane percep Crăciunul și restul sărbătorilor de iarnă doar ca un prilej de a primi cadouri și nu mai asociază aceste zile cu clipe de intensă trăire sufletească. Dar vremurile se schimbă, timpul merge numai înainte.

+++

E timpul bilanțului, e momentul reînnoirii, e vremea plugușorului, e Anul Nou. Numeroase practici așa-numite păgâne, un substrat geto-dacic, practici precreștine greco-romane, practici orientale – multe au fost înglobate în credința creștină. Anul, văzut ca un personaj uman de multe ori, parcurge un timp care are început și sfârșit. Lumea începe un ciclu nou de viață atunci când cel vechi se sfârșea, o renovare simbolică a lumii. Chiar și ordinea sfinților în calendarul ortodox respectă ordinea trecerii timpului: pe când la început de an Sf. Vasile e un tânăr petrecăreț (în tradiția populară), la sfârșit de an apare Sf. Nicolae, un „moș” darnic. Semnificații adânci poartă și colăceii (care înlocuiesc sufletul omului sau divinitatea pentru care a fost menit), focurile rituale din noaptea de Anul Nou, mesele de pomană în Ajun, colindele ori jocurile cu măști. Multe din aceste semnificații au fost uitate de omul modern. Vă îndemn să căutați cărțile etnologului Ion Ghinoiu, Marcel Lutic ori Lucia Berdan pentru a afla obiceiuri, credințe și semnificații străvechi.

+++

S-a scris mult pe AmFostAcolo în 2016, probabil s-au bătut și câteva recorduri (ex. cele mai multe puncte acumulate într-o săptămână: @Mishu, săptămâna 41/2016:448.907 PMA), au apărut materiale de calitate, descrieri interesante ale unor unități de cazare, review-uri complete și utile despre destinații cunoscute, dar și povestiri inedite despre locuri exotice ori mai puțin accesibile.

Top 3. Pe primul loc se situează @Mishu, cu o ascensiune rapidă în ultimul trimestru al anului, cu articole diverse, de reținut fiind mai ales cele de „la începutul carierei”, despre China. Reținem și cele peste 3.300 de ecouri postate la multe din articolele utilizatorilor AFA (de neuitat va fi acest „votat cu mult drag” sau „votat cu plăcere”). Peste 130 de articole postate înseamnă mult timp alocat comunității. Pe locul doi se situează @elviramvio, cu aceeași urcare rapidă în top în ultima parte a anului. Articolele sale sunt bine documentate, aduc la lumină lucruri noi, emană o experiență de viață; ne-a încântat cu articole despre „insula românilor” – Thassos și Corfu, materiale despre Bulgaria vecină, dar și obiective bucureștene sau din țară (Constanța, Brașov, Neamț etc.). Locul trei este ocupat de @Crazy_Mouse, colegul nostru care mai mult de jumătate de an a stat pe primul loc al clasamentului; toamna a adus însă multă efervescență doamnelor noastre care au înaintat vertiginos în top. @Crazy_Mouse nu și-a dezmințit calitatea de „consilier onorific AFA pentru România” – articolele sale dedicate zonelor pitorești, muzeelor, mănăstirilor, cetăților ori monumentelor naturale românești sunt adevărate exemple de articole bine scrise și utile. Felicitări celor trei „premianți” și le doresc „La Mulți Ani! ” și numai bucurii în 2017.

Utilizatori AmFostAcolo. Numeroși alți utilizatori au scris în 2016 în folosul comunității, dar și a tuturor cititorilor interesați de turism, istorie, religie și alte genuri de obiective. Am să încerc să menționez câteva nume, cu scuzele de rigoare pentru cei care nu își găsesc numele aici – urările finale vizează pe toată lumea. Încep prin a menționa pe @Michi, exemplu de tenacitate și dorință de a călători; ne-a povestit anul acesta despre vacanța sa în Muntenegru, mirifica regiune a Dobrogei, dar și Sinaia mult iubită. @Iulianic, Augustus neegalat nici anul acesta, a efectuat anul acesta un circuit-maraton prin Europa, prilej de a ne transmite o serie interesantă de articole dintr-o mulțime de țări; de asemenea, Creta se numără printre zonele prezentate de Iulia. Un alt membru al comunității care ne-a scris frumos, cursiv, corect și util este @Aurici – articolele dedicate circuitului prin Țările Scandinave sunt superbe. Se pare că doamnele și domnișoarele au fost mai inspirate anul acesta și au scris mai mult. O doamnă care ne-a încântat cu materiale documentate, zone superbe și multe fotografii este @Carmen Ion. Specialitatea sa, Italia, a fost prezentă prin review-uri speciale, dar nu au lipsit nici Grecia, Bulgaria ori România (zona Făgărașului, Sinaia, Dobrogea). Anul acesta nu au mai turat motoarele scrisului atât de mult @traian. leuca (a scris scurt și la obiect despre Cehia, Republica Moldova, Bulgaria; 34 articole = 34 Zuperbonusuri) și Dan&Ema (ne-a purtat pe aripile turismului mai ales în România: Ținutul Pădurenilor, zona Covasnei, cetatea Alba Carolina și multe altele).

@crismis, a ajuns anul acesta la rangul de Consul, reușind cu stilul său inconfundabil să facă din orice obiectiv sau pensiune/hotel o poveste adevărată. Escapadele din Grecia, Bulgaria, Italia, dar și superbe zone românești (Maramureș, Viscri). Articole bune, de calitate, utile celor interesați ne-a oferit și @irinad – Cipru, Bulgaria și Grecia au fost zone expuse în materialele sale. Romantism și locuri inedite ne-a prezentat @mireille de-a lungul anului (am pășit cu grație prin Toledo ori Segovia). Cu ajutorul lui @mprofeanu am plutit prin civilizația chinezească și coreeană (mi-a plăcut mult articolul dedicat Armatei de teracotă). Din a doua jumătate a anului a năvălit peste noi ca un Căpcă1 un anume Yersinia pestis, trecând prin Canionul 7 Scări și asediind Cetatea de Scaun a Sucevei și Cetatea Rupea. Locuri pline de mister, atât din România (Țara Luanei, Șinca Veche, Șona), cât și din Peru (Titicaca, Cusco) ne-au fost prezentate într-un mod foarte haios, dar real de către @buterfly. Obiective românești cunoscute (Transfăgărășan, Sovata, Sâmbăta de Jos) și fotografii deosebite au fost postate de @Dana2008, o tânără speranță a saitului. În aceeași categorie aș include pe @andreieu (atunci când va avea timp suficient ne va oferi și alte articole complete), @printesa82 (care anul acesta ne-a scris primele sale 15 review-uri) și @glcitizen (un „tânăr” spirit care ne-a oferit articole compuse într-un stil aparte, materiale despre tărâmuri îndepărtate și civilizații deosebite). Drept exemplu de promovare a zonei/orașului în care trăiește aș oferi articolele lui @AZE – scrierile sale despre municipiul Sibiu și împrejurimi (Cârța, Făgăraș, Cristian, Avrig etc.) sunt complete și bine documentate. O mulțime de review-uri a compus și @zlatna în 2016, și mai bune și mai scurte – la anul poate va fi cu noroc (am reținut cel care descrie zona Perișani).

În toamnă a revenit și @dorgo în stilul binecunoscut, cu articole și descrieri utile, precum și „filozofeli” interesante. Radu Tudoran ne-a uimit cu fotografiile sale reușite și poveștile din orașele germane, malteze sau franceze. Consulul @nicole33 nu se dezice și oferă lumii întregi articole complete despre lumea turcească și mai ales ale sale hoteluri de răsfăț. @alinaro a scris doar 20 de articole anul acesta, bune bineînțeles, dar a fost permanent alături de noi. Alt fotograf desăvârșit am descoperit în persoana lui @Lucien, dar și articole descriptive din zone mai puțin știute ale Covasnei și Harghitei (chiar 65 de articole). Prin munții Cehiei și Slovaciei ne-a purtat în 2016 @Testosu, dar și pe meleaguri bulgărești, explorate pe îndelete de cei doi soți și prietenii lor. Bineînțeles nu poate lipsi din enumerare @zoazore care știe să încurajeze pe toată lumea și care ne-a purtat pe meleaguri brăilene (iubitul tărâm natal unde se află persoane dragi ei), dar și prin Bran ori Hunedoara.

Sunt atât de mulți utilizatori de amintit, fiecare cu meritele sale, cu articole utile, interesante, corecte: @costy69, @Dragos, @ANILU (căreia îi dedic articolele din zona Potlogi), @puiutea, @cristina47, @Maya C (bune articolele despre Cluj și cele de amintiri personale), @krisstinna (ce articole pline de suflet!), @adri-nico, @msdn (bună seria dedicată Londrei), @Safta Radu (cu materiale interesante din diverse zone românești), @Floria, @adrianbogdan, @pepsi70ro (cu articole foarte interesante – Basarabi-Murfatlar, plajele românești văzute prin fotografii aeriene, Mănăstirea Bran), @Mihai18, @micutzu (superb articolul despre Mănăstirea Stânișoara), @Rodel, @liviu49, @ovidiuyepi și mulți, mulți alții (scuze celor care nu se regăsesc în aceste rânduri).

Doresc să menționez aici și acțiunile umanitare și de suflet organizate de @roth, sprijinite de admin/Cornel. Ca o mențiune specială adaug și pe @Maria55 – felicitări pentru articolele „turcești”, putere și multă sănătate. Pentru @Cornel adaug urări de sănătate, putere de a administra corect saitul și decizii înțelepte.

Cât despre tata123 – sper să fi scris bine, util, corect. Voi încerca să ofer mereu informații noi, inedite, descrieri ale unor locuri mai puțin cunoscute (fie muzee, mănăstiri ori monumente).

Pentru toți utilizatorii AmFostAcolo, cititorii AFA, moderatori și administratori. Vă doresc un An Nou prosper, sănătate nemăsurată, bucurii, surprize plăcute, o familie iubitoare și unită în preajmă.

La Mulți Ani!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 31.12.16 19:27:29
Validat / Publicat: 31.12.16 22:43:44

VIZUALIZĂRI: 1905 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

34 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 La Mulți Ani 2017!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 50 PMA (din 50 voturi)

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

34 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 34
Dan&Ema [31.12.16 22:58:49] »

@tata123:

Excelenta retrospectiva 2016! Felicitari @tata123, si tu ai redus oarecum motoarele. Adevarul este ca fruntasii acestui an au scris mai mult, mult mai mult decat cei ai anilor precedenti. Eu i-am felicitat si personal, dar o mai fac o data public: Felicitari @mishu, @elviramvio, @Crazy_Mouse. Apreciez in mod deosebit aportul vostru la AFA, iar timpul alocat redactarii numeroaselor articole postate de voi este imens, este probabil dublu celui alocat de mine care simt ca am ajuns sa afirm ca nu imi mai ajunge timpul sa postez tot ce vreau. Felicitari inca o data podiumului! Felicitari si @tata123 care posteaza articole de mare valoare, bine documentate si are un rang superior celui avut la sfarsitul anului trecut.

Felicitari si urari de bine, sanatate si calatorii reusite tuturor membrilor AFA! Felicitari Cornel pentru gestionarea unui site atat de dinamic si de maxim succes!

La multi ani cu sanatate tuturor AFA-istilor! Felicitari, @tata123!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][13 voturi]
Zoazore [31.12.16 23:31:57] »

@tata123: Dragul meu consul, te-am votat și eu cu mare plăcere! Și eu îți mulțumesc pentru ecourile tale documentate și profesionist scrise.

La mulți ani! Și ție, și tuturor AFA-iștilor!

crismis [31.12.16 23:47:54] »

@tata123: Multumim pt acest inedit bilant la final de 2016, un an greu, dar frumos pt mine! La multi ani fericiti si impliniti tuturor prietenilor AFA! Abia astept sa va revad in 2017!

mishu [01.01.17 01:11:08] »

@tata123: Am trecut in noul an si ma bucur deja de primul articol citit in 2017. Frumoasa retrospectiva a lui 2016 si recunosc cinstit ca mi-a facut placere sa fiu printre cei mentionati de tine aici. Vreau insa sa fac o mica corectie, punctajul cel mai mare intr-o saptamana l-a avut @mireille in saptamana 6-574650 puncte si mi-a ramas in minte asta deoarece la acea vreme eram plina de invidie cum poate cineva sa faca un punctaj atat de mare intr-o singura saptamana.

In rest tin sa te felicit pentru modestia de care ai dat dovada aici laudandu-ne pe noi toti iar despre tine pomenind doar in treacat, astfel incat nu pot decat sa-ti spun ca asteptam cu mare nerabdare fiecare articol scris de tine si eram invidioasa pentru bogatia de informatii pe care ne-o ofereai.

Si va urez si eu tuturor un 2017 de exceptie. Si ca sa nu ma dezmint:

Felicitari, votat cu foarte mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][13 voturi]
adrianbogdan [01.01.17 01:48:46] »

Dragi mei la inceput de an va doresc sa aveti un an roditor, sanatate maxima si cel mai important lucru sa ne citim pe AFA ori de cate ori se poate.

Draga Cornel esti un om de toata isprava si tie in mod special iti urez sa ai un an cu sanatate si multa rabdare cu uzerii

@tata123, numai tu puteai sa faci o statistica asa interesanta, sa fi si tu sanatos si sa sti ca atunci cand vrei tu ai cele mai documentate review-uri (cele despre Bucuresti(all time) au fost muncite si mi-au placut foarte mult)

@all La muti ani!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][12 voturi]
elviramvio [01.01.17 02:09:22] »

@tata123:

Placuta surpriza la inceput de an si de etapa. Ai lucrat ceva in seara de ajun a noului an, multe felicitari!

Cum am ajuns pe 2, inca ma intreb sa stii. Este greu sa scrii documentat si 'tehnic' cum spun colegii dar rezultatul se datoreaza si timpului, voi ceilalti sunteti salariati si ma intreb cand reusiti sa scrieti.

Pasiunile insa nu au bariere si sper sa fie si in 2017 tot asa, caci fara orgolii, fara interese, scriem de fapt pentru noi si ne resplatim reciproc in informatii. Cred ca si 2017 va fi un an al patimilor apoi, dupa cum ne-a anuntat Cornel, se vor vedea pasionatii. Eu sper sa ramânem mai mult pe aici, toti cei de azi si cei noi, care vor pune suflet.

M-am gandit la voi toti de pe AFA, la miezul noptii cand vecinii mei chinezi au revenit anul acesta cu superbe artificii si va doresc un 2017 frumos, sincer si cu daruire in articolele voastre! Si sanatosi sa fiti ca restul se rezolva mai usor. La multi ani!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][11 voturi]
Floryn81 [01.01.17 07:21:14] »

@tata123: Vreau în primul rând să te salut pe noul an și să te felicit pentru articolul de față care rezumă activitatea din 2016 de pe AFA! Totodată, meriți felicitări și pentru celelalte articole foarte bine documentate, pentru contribuția ta importantă de pe acest site!

@tata123, @all: Mă bucur că mă aflu printre cei menționați aici, întrucât AFA a fost pentru mine în 2016 ca un al doilea loc de muncă. Un fel de job part-time, căruia m-am dedicat aproape în fiecare zi, fie lecturând multitudinea de articole nou-apărute, fie documentând și apoi publicând cele 110 articole personale. Chiar dacă poate par lipsit de modestie, sunt foarte mândru de faptul că m-am clasat în Top 3 anual, un rezultat la care am ajuns traversând în ultima parte a anului o perioadă dificilă în plan personal, marcată de probleme serioase de sănătate, dar și de anumite dificultăți la locul de muncă. Am continuat să scriu însă din pasiune, dar și pentru că îmi place competiția!

Îmi doresc ca 2017 să fie un an mai bun și să ne ofere posibilitatea altor plimbări reușite, pentru că apoi vor urma și articolele! Nu scăpați de mine așa ușor...

Totodată, adresez sincere felicitări lui @mishu și lui @elviramvio, dar și celorlalți useri care ne-au încântat cu prezentări ale unor locuri pe unde poate unii dintre noi nu au ajuns până în prezent, dar pe care oricine și-ar dori să le viziteze!

În rest, Crazy_Mouse va încerca să își respecte în continuare calitatea sa de ”consilier onorific AFA pentru România”!

Să ne citim sănătoși în continuare! La mulți ani, AFA! La mulți ani, dragi afa-iști!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][12 voturi]
cristina47* [01.01.17 08:28:33] »

Un an nou plin de calatorii si de povesti minunate! La multi ani si un superbonus.

irinad [01.01.17 08:49:59] »

Un articol interesant, conceput cu multă analiză si mult studiu. Într-adevăr, anul acesta, AFA a căpătat dimensiuni considerabile, aproape nebănuite, s-a scris "mult şi bine", uneori " mai puțin bine", competitia a devenit acerbă când şi când.

Important este că, per total, s-a muncit mult, iar de rezultate vor beneficia turiştii din comunitate şi nu numai.

Anul 2017 să fie cel putin la nivelul celui ce a trecut din punct de vedere calitativ, cu multă realizari şi multe călătorii!

La mulți ani!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][13 voturi]
Mihai18 [01.01.17 10:38:30] »

În primul rând urez tuturor membrilor AFA, La mulți ani, sănătate și bunăstare pentru noi excursii.

Inițial mi-am propus să fiu mai ponderat pe AFA în noul an, dar citind acest review de calitate, nu pot să nu dau Cezarului, ce-ai al Cezarului.

@Tata 123 ne-ai dovedit că ai o mare putere de sintetizare a vieții pe AFA și ai fost obiectiv în nominalizarea uneor useri (mulțumesc că apare și Mihai 18 printre ei).

Pentru că sunt un fan al volanului și al excursiilor (99%) cu mașina, uneori pe distanțe de peste 5ooo km. eu admir pe @ Marius Gaudi care este un om extraordinar, cu o mare putere de gândire pentru pregătirea unei excursii foarte grele cu mașina în Țările Scandinave, pe care a și făcut-o.

Imi plac mult unii useri pe AFA, nu-i nominalizez, dar știu că ei am simțit și le spun că îi iubesc și stimez.

Cu mult bine, tuturor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][13 voturi]
Carmen Ion [01.01.17 11:10:29] »

@tata123: Mulţumesc pentru acest articol bilanţier şi totodată aniversar şi pentru citarea mea printre userii AFA merituoşi. Şi felicitări userilor clasaţi pe primele locuri în topul anual!

Listei tale, care cuprinde colegi de site pe care îi respect, admir şi votez şi eu, i-aş adăuga numele a două doamne pe care le consider prietene (deocamdată virtuale) şi care m-au încântat anul trecut cu articole excepţionale: @NAZARICA şi @Rodel, pe cel al scumpei de @balasa violeta (cu o serie minunată, dar prea scurtă! de reviewuri spanioleşti) sau pe cel al lui @Costi, un "veteran" al site-ului care scrie întotdeauna extrem de documentat şi la obiect. O menţiune specială pentru amica mea (tot virtuală) @GabrielaG, o puştoaică pasionată de călătorii a cărei evoluţie am urmărit-o cu plăcere de-a lungul anului trecut. Personal, mai am şi alţi "faliţi" preferaţi: @mogly, @doinafil, @dabator, şi lista ar putea continua, cu scuzele de rigoare că în acest moment nu mi-i amintesc pe toţi.

Din păcate, 2016 ne-a adus şi "pierderea" - temporară, sper - unor useri vechi şi valoroşi, precum @amero, @Marian Preda, @larissa, @marocanu21 şi @johnnyredlabel sau a unei tinere speranţe - @CosminZichil. Indiferent de motivele care i-au determinat să ne "abandoneze", eu îi îndemn să revină la sentimente mai bune faţă de AFA (şi de noi!). Le simt lipsa!

Şi dacă tot ne aflăm la ora bilanţurilor, meritul suprem pentru tot ce înseamnă acest site îi revine, fără îndoială, lui Cornel, căruia îi mulţumesc şi pe această cale (ah, limba de lemn...) pentru şansa oferită de a bate câmpii pe teme voiagere. Şi ca să nu îl las în pace să se bucure în linişte, alături de familie, de sosirea Anului Nou, îl provoc să ne dezvlăuie câteva statistici. Bineînţeles, dacă poate:

- număr total de reviewuri postate în 2016 comparativ cu 2015

- număr total de new entries pe site, cu articole proprii publicate

- numărul celor înregistraţi pe site comparativ cu 2015

Să ne bucurăm împreună de marea familie AFA! La Mulţi Ani tuturor! Vă îmbrăţişez cu mare drag!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][10 voturi]
krisstinna [01.01.17 11:15:42] »

@tata: Mulțumesc frumos, ești tare simpatic! Îți doresc un 2017 reușit din toate punctele de vedere! La mulți ani!

krisstinna [01.01.17 11:21:43] »

@all: La mulți ani, să aveți un an bun, norocul să vă însoțească la fiecare pas iar sănătatea să vă fie cel mai bun prieten. Acum, chiar m-ați făcut curioasă, o să mă uit să văd clasamentul pe 2016. Am uitat că există așa ceva Vacanțe multe și reușite vă doresc tuturor

elviramvio [01.01.17 11:31:56] »

@Crazy_Mouse:

Multa sanatate si sa incepi cu dreptul!

Pai crezi ca ne dorim sa scapam de tine? Tocmai, sa fii cat mai activ si anul acesta! Mustacioarele tale sa gaseasca noi locuri faine din care sa "rozi" si pentru noi. Te vom rasplati pe masura, fii sigur.

Si cu part-time, vezi ca te baga la impozit si cass, asa ca las-o doar hobby, suna bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Rodel [01.01.17 11:42:22] »

La Mulți Ani, plin de bucurii și nenumărate excursii și review-uri!

elviramvio [01.01.17 11:45:54] »

@Dan&Ema:

Dan, am spus mai cu ceva timp in urma, adresandu-ma Irinei si repet, clasamentul nu reprezinta foarte mare lucru caci voi, cei tineri si care umblati mai mult nu aveti timpul necesar documentarii si postarii multor articole. Sau nu aveti toti aceeasi cantitate de timp liber, aceeasi soti, copii intelegatori cu pasiunea voastra. Daca nu ar fi premii, clasamentul ar fi mult mai curat dar nu 100%... Eu va doresc sa ajungeti pensionari sanatosi, sa umblati mult si sa scrieti frumos! Nu cred ca gresesc daca va urez asta, daca da, dati cu tastatura spre uratoare si-si retrage vorbele!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
elviramvio [01.01.17 11:48:59] »

@adrianbogdan:

La multe impliniri si tie!

elviramvio [01.01.17 11:51:13] »

@krisstinna:

Si tie vacante frumoase! Multa sanatate!

Asteptam vara 2017 sa vedem pe ce "pirate" mai pui tu manutele alea doua!

elviramvio [01.01.17 11:55:54] »

@Carmen Ion:

Carmen, ai folosit tu limba de lemn cum zici dar este un lemn exotic, scump. La multi ani si cu articole frumoase dupa calatoriile tale pe care sunt sigura ca deja le plamadesti!

elviramvio [01.01.17 11:58:24] »

@Rodel:

Sa fie precum zici, toti sa avem un an bun!

Dan&Ema [01.01.17 12:07:54] »

@elviramvio; @all:

Viata pe AFA si cu AFA este schimbatoare cu suisuri si coborisuri ca cea reala, pentru ca... este reala.

Am avut momente cand am vrut sa renunt la a mai scrie pe AFA, cum s-a intamplat si cu alti user-i consacrati de care a amintit Carmen Ion.

Am avut momente cand eram in priza si scriam neconditionat, din placere pura de a aduce voluntar informatie turistica pe site.

Am avut momente cand m-au mobilizat premiile sau competitia care se nastea.

Am vrut mult sa depasesc un prag in 2016 si am facut-o.

Imi propun in 2017 sa nu mai alerg dupa premii si praguri.

Imi propun in 2017 sa scriu in continuare sincer si sa formulez uneori mai atent ce am de spus pentru ca uneori am simtit ca intru in dizgratia unora daca spun lucrurilor pe nume intr-un mod prea direct.

Va multumesc tuturor celor care m-ati votat, m-ati citit si mai ales ma bucur daca informatiile prezentate de mine va sunt utile.

Ma mandresc cu cupa de bronz AFA din 2015 care sta la loc de cinste. De altfel mai multe premii castigate au constat in tricouri AFA pentru ca imi place sa le port si sa fac AFA vizibila.

Va doresc tuturor un 2017 cu sanatate si calatorii frumoase.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][10 voturi]
elviramvio [01.01.17 12:19:58] »

@Dan&Ema:

Si dizgratia face parte din viata reala si din munca noastra aici sau in alte parti dar asta este, nu facem un capat de tara din ea.

De praguri nu scapi daca vei continua aici peAFA - si eu sper asta - chiar daca nu sunt praguri in clasamente sau "grade" dar in aprecierea noastra tot ai de trecut praguri, unele le vei citi, unele le vei simti si unele vor ramane in umbra.

Iti doresc un an bun si sa-mi dai prilejul sa ma bucur de articolele tale!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Admin [01.01.17 14:08:14] »

@Carmen Ion:

- număr total de reviewuri postate în 2016 comparativ cu 2015

- număr total de new entries pe site, cu articole proprii publicate

- numărul celor înregistraţi pe site comparativ cu 2015

Deşi sănătatea îmi jocă unele feste [...] iată mai jos statitica solicitată

1.8956 revs publicate în 2016 - comparativ cu 9420 în 2015

2-3. În 2016 s-au înscris 14248 noi membri în comunitate (în 2015 au fost 17143); dintre aceşti, au debutat cu minim 1 articol 2342 useri (aprox 16.5%)

-

La Mulţi ani tuturor - membrilor sau simpli cititori AFA.

ANILU [01.01.17 14:09:30] »

@tata123: Interesantă retrospectiva anului 2016, prezentată de tine.

Felicitări tuturor pentru toate articolele scrise în urma călătoriilor în toate colțurile lumi. Am citit toate articolele din locuri exotice sau mai puțin umblate, indiferent de cine au fost scrise.

Mulțumesc pentru dedicație. La momentul publicării articolului despre Potlogi am fost foarte emoționată. Am trimis link-ul rudelor mele pentru a citi despre obiectivele turistice prezentate de tine.

Îmi doresc ca în 2017 să fim sănătoși să putem călători și să scriem pe AFA despre ele.

La mulți ani!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][9 voturi]
Carmen Ion [01.01.17 15:06:50] »

@Admin: Mulţumesc pentru răspunsul prompt. Statisticile par îmbucurătoare.

[...] Multă sănătate!

elviramvio [01.01.17 15:54:16] »

@Admin:

Sanatate multa!

NAZARICA [01.01.17 20:24:03] »

@tata123: Uauuuuuu…. stiti ce inseamna sa nu-ti gasesti cuvintele? (asta mi se intampla, o data pe secol) … Ei bine… acum…. NU MI LE GASESC!

Ce retrospectiva, ce sinteza! Formidabil, dom’le, formidabil… (si pentru ca m-ai lasat fara cuvinte, limba de lemn de facu’, vorba prietenei Carmen) …

Si pe voi, toti ceilalti, VA IUBESC DE MOR!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
mogly [01.01.17 21:04:52] »

@Carmen Ion: La multi ani, draga mea! In comparatie cu tine, eu calatoresc mult mai putin si scriu si mai putin atat cantitativ cat si calitativ. Asa ca mi-ai facut o surpriza placuta cu ecoul tau, acum la inceput de an, iti multumesc, nu stiam ca ma numar si eu printre preferatii tai, tu ai spus-o . Dar e de bine, deci sunt fericita!

La multi ani AFA!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
Zoazore [01.01.17 21:43:17] »

@NAZARICA:

Si pe voi, toti ceilalti, VA IUBESC DE MOR!

Ni la ie, mă! Apăi arată-ne venind în martie la Întâlnire! Țucu-te, Năzărică!

elviramvio [01.01.17 22:24:54] »

@NAZARICA:

No, Domne fer, iubeste-ne pe viu!!!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
17 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, andreieu, ANILU, Aurici, Carmen Ion, crismis, Dan&Ema, elviramvio, Eugenia55*, irinad, liviu49, Mihai18, mishu, mogly, NAZARICA, Rodel, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂFilozofări de suflet (mai puţin turistice):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078863859176636 sec
    ecranul dvs: 1 x 1