”Biserica Banului” - vechi lăcaș de cult din Târgul Buzăului

TIPĂREȘTE

Municipiul Buzău este unul dintre orașele pe care le cunosc cel mai bine. Chiar dacă m-am născut și am crescut la Râmnicu Sărat, am mers deseori la Buzău atât singur, cât și alături de familie sau de prieteni. Pentru o perioadă chiar am lucrat acolo, așa că am străbătut deseori orașul pe jos, descoperind rând pe rând locurile frumoase și obiectivele istorice din localitate. Un astfel de obiectiv vreau să prezint în acest articol – este vorba despre Biserica ”Buna Vestire” din Buzău, cunoscută și sub denumirea de ”Biserica Banului”. Lăcașul de cult are o istorie de câteva sute de ani (fiind unul dintre cele mai vechi din oraș) și este declarat ”monument istoric”.

Această biserică se află aproape de zona centrală a orașului, așa că poate fi găsită ușor de către cei interesați de vizitarea unor astfel de obiective. Adresa exactă este strada Bistriței, nr. 53, nu departe de Colegiul Național ”Bogdan Petriceicu Hașdeu”, instituție de învățământ trecută la rândul ei pe lista monumentelor istorice din Buzău.

Biserica Banului are o istorie interesantă: a fost construită în anul 1571 de către Andronic Vistierul (sau banul Andronic Cantacuzino, după cum era numit, de unde și denumirea bisericii – ”a Banului”). Acest lăcaș de cult a fost ridicat pe locul unei biserici mai vechi care a fost demolată întrucât devenise prea mică; încă din anul 1571, lăcașul de cult este menționat în documente ca fiind mănăstire. Din biserica de la 1571 s-a mai păstrat până în zilele noastre o icoană a Maicii Domnului, considerată ”făcătoare de minuni”. Biserica a fost arsă în luptele lui Vasile Lupu cu Matei Basarab (1637-1639) și a fost ulterior rezidită, terminată fiind în anul 1722. Mănăstirea Banului a fost desființată la secularizarea averilor mănăstirești din timpul domniei lui A. I. Cuza, rămânând ulterior biserică de mir. (Am conspectat aceste informații dintr-un pliant cumpărat de la magazinul de obiecte bisericești din incintă)

Am vizitat acest obiectiv în câteva rânduri, iar fotografiile pe care le voi atașa prezentului articol au fost realizate în urmă cu patru zile, când am ajuns din nou acolo.

Am pășit pe aleea din curtea bisericii și, ca de fiecare dată, am dat un ocol lăcașului de cult pentru a observa elementele de arhitectură exterioară. Pridvorul este susținut de mai multe coloane și este închis, iar deasupra intrării se află icoana de hram a bisericii. Pe lateral există ferestre înguste prevăzute cu gratii și încadrate de chenare din piatră în care sunt sculptate diferite motive vegetale. Însă ceea ce trebuie neapărat amintit este acoperișul realizat din țiglă smălțuită care a fost adusă de la Viena în secolul al XIX-lea; bucățile de țiglă sunt colorate diferit și se aseamănă -privite de la oarecare depărtare- cu solzii unui pește.

În interior, compartimentarea este una des întâlnită, trecându-se prin pridvorul închis pentru a se intra în pronaos, în naos și apoi la altar. În pridvor dereticau de zor două doamne la momentul vizitei noastre, așa că nu am realizat fotografii. Precizez totuși faptul că există acolo un mic magazin de obiecte bisericești, dar și câteva icoane frumoase.

Pridvorul este despărțit de pronaos printr-un zid, iar ușa este destul de scundă, așa că trebuie puțină atenție pentru a nu-ți face rost de vreun cucui. În pronaos și în naos ne atrag atenția stranele din lemn meșteșugit sculptate, iar catapeteasma iese și ea în evidență prin faptul că este mai închisă la culoare, dar și prin frumoasele icoane realizate de către cunoscutul pictor de biserici Gheorghe Tăttărescu. Frescele interioare au fost restaurate în mai multe rânduri, însă mai păstrează liniile elegante ale picturilor originale realizate în anul 1884 de către Gheorghe Tăttărescu și Dimitrie Teodorescu. Conform unei pisanii recente, ultima restaurare a picturii a avut loc în perioada martie – aprilie 2005.

Un alt lucru important care atrage aici anual un număr important de credincioși este Icoana ”făcătoare de minuni” a Maicii Domnului cu Pruncul. Amplasată în partea stângă a naosului, nu departe de catapeteasmă, despre această icoană se știe că ar fi fost salvată de către creștini din Constantinopolul cucerit de otomani. Pe icoană sunt trecuți ”anii mântuirii 1503-1571-1722”, ceea ce atestă continuitatea peste secole a lăcașului de cult și existența celor trei biserici înălțate pe aceeași temelie.

Mai trebuie menționat faptul că în biserică este realizat un amvon, la care se ajunge pe o scară îngustă; de acolo de sus preoții țineau mai demult cuvântările pentru a fi auziți mai bine de către numeroșii credincioși care erau prezenți la slujbe. Eu nu am asistat niciodată la o astfel de slujbă ținută dintr-un amvon, însă cred că ar fi o experiență interesantă.

După ce am terminat de realizat fotografii în interior, ne-am mai plimbat puțin prin curtea bisericii, pe lângă cei câțiva arbuști și printre puținele tufe de flori care au rezistat până în prag de iarnă. Vizita noastră la Biserica Banului s-a încheiat, nu înainte de a admira o frumoasă troiță amplasată lângă gardul lăcașului de cult.

Cei care vor ajunge prin municipiul Buzău și vor dori să viziteze lăcașul de cult mai trebuie să știe că, pe lângă biserica aceasta și Colegiul Național ”B. P. Hașdeu” (ambele obiective declarate ”monumente istorice”, după cum v-am mai spus), în apropiere există un alt obiectiv interesant – este vorba despre Casa ”Vergu-Mănăilă”. Acest obiectiv (declarat la rândul său ”monument istoric”) este considerat a fi cea mai veche casă din municipiul Buzău, atestată documentar în anul 1794. Casa găzduiește de mai mulți ani colecția de etnografie și artă populară a Muzeului Județean Buzău și de ceva timp se află în proces de restaurare, așadar interiorul nu poate fi încă vizitat.

Ajuns la final de articol, vă recomand să vizitați ”Biserica Banului” din municipiul Buzău, dar și alte obiective la fel de interesante din acest oraș!

Călătorii plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 3502 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI