Dunărea la Cazane

TIPĂREȘTE

Marele fluviu, al doilea ca lungime din Europa, după Volga, este parte a identităţii noastre naţionale. Nu numai pentru că revendicăm 30 la sută din bazinul său hidrografic, ci şi fiindcă de el se leagă dezvoltarea agriculturii, pisciculturii şi mai nou a turismului în zonă, dar şi nenumărate pagini de istorie zbuciumată, şi lui i-au fost dedicate zeci, dacă nu sute de poezii şi cânturi.

Cu toţii ştim că Dunărea izvorăşte din Munţii Pădurea Neagră din Germania şi că pe parcurul celor cca. 2.860 km ai săi străbate nu mai puţin de zece ţări şi patru capitale. N-am fost la izvoarele sale, dar am întâlnit-o în diverse locuri, inclusiv în marile oraşe, la Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad, şi pot spune cu mâna pe inimă că peisajele pe care le creează acest „rege al râurilor europene”, după cum l-a descris Napoleon Bonaparte, sunt peste tot de vis, dar parcă cele mai frumoase tot la noi, la români, le găseşti!

În România, Dunărea pătrunde pe la Buziaş şi pe o porţiune de 134 km traversează cel mai lung defileu european, care îi poartă cu mândrie numele, deşi în mod poate impropriu, căci fluviul mai traversează şi alte defilee pe parcursul său. Aşa încât poate că mult mai potrivit ar fi să-i spunem Clisura Dunării. Iar atunci când firul de apă se îngustează, ajungând la mai puţin de 200 m lăţime, e semn că ne aflăm la Cazanele Dunării.

Pentru a îmblânzi cursul de apă ce se strecoară învolburat printre stânci şi a-l face navigabil s-au construit între 1964-1972 barajul şi hidrocentralele Porţile de Fier I, iar între 1977-1986 cele de la Porţile de Fier II, strămutându-se şase sate, în timp ce insula Ada Kaleh a dispărut cu totul de pe hartă, fiind inundată.

Lucrările de amenajare fuseseră demarate însă cu mult timp înainte, mai precis în anul 1834, la iniţiativa lui István Szechenyi, ministru al transporturilor în guvernul ungar sub Imperiul Habsburgic, şi au constat mai ales din îndepărtarea stâncilor din cataracte. Canalul astfel construit a fost inaugurat de împăratul Franz Iosif în 1896 la Orşova, în prezenţa regelui Carol I al României şi Alexandru I al Serbiei, aşa cum am menţionat şi eu într-unul din articolele dedicate staţiunii Băile Herculane vezi impresii.

Şi dacă tot am amintit de Băile Herculane şi de sejurul nostru în scop de tratament din iunie-iulie 2016 la mirificul Hotel Dacia vezi impresii, e cazul să vă spun că una din excursiile făcute de acolo a fost cea pe care doresc să v-o descriu acum.

Într-o dimineaţă liberă de tratament am pornit aşadar către Orşova, un oraş ceva mai prosper odinioară, dar a cărui faleză, frumoasă altfel, am găsit-o dezolant de pustie. Câteva vapoare de agrement ancorate la mal îşi aşteaptau zadarnic clienţii pentru o croazieră de neuitat. Industria aflată în declin şi lipsa locurilor de muncă au generat o scădere accentuată a populaţiei Orşovei; mulţi localnci au plecat spre alte zări, în căutarea unui trai mai bun. Păcat de frumuseţile naturale!

Un indicator ne îndrumă la dreapta către şoseaua naţională 57 şi străbatem mai întâi, îndepărtându-ne de Dunăre, câteva străzi periferice cu case coşcovite şi mai apoi un tăpşan, pentru a intra în Eşelniţa. Nimic deosebit aici, până ce ne apropiem de ieşirea din localitate. Acolo revenim pe malul Dunării şi pătrundem în Cazanele Mici, parte, ca şi Cazanele Mari, a Parcului Natural Porţile de Fier. Cazanele Mici se întind pe cca. 3,6 km între Ciucaru Mic (313 m) la noi şi Dealul Ştirbatul Mic (Mali Strbac), cu înălţimea de 626 m, pe malul sârbesc. Aici Dunărea se îngustează cel mai mult, până la 150 – 250 m, apa are cea mai mare viteză (cca. 5 m/s) şi cea mai mare adâncime (cca. 75 m).

Şi tot aici, la ieşirea din Eşelniţa, ne întâmpină primele manifestări turistice: pe partea stângă a şoselei (de calitate foarte bună, apropo), pe malul Dunării, se înşiră pensiuni arătoase, cu pontoane de pe care pescarii se pot deda în voie pasiunii lor. Multe vile au mici piscine înconjurate de şezlonguri cu umbrele. Nu voi face speculaţii cu privire la provenienţa fondurilor cu care proprietarii au ridicat asemenea mici minunăţii – poate că o parte din ei au tras într-adevăr foloase de pe urma comerţului ilicit cu carburanţi pe vremea embargoului impus Iugoslaviei în anii ’90. Ceea ce contează în prezent este faptul că turiştii se pot răsfăţa, din câte am citit, cu cazări de calitate, peşte proaspăt şi o ambianţă liniştită şi relaxată, tocmai bună pentru încărcarea bateriilor după o perioadă de muncă extenuantă. Iar priveliştile, cu Dunărea curgând destul de domol şi şoseaua ce şerpuieşte de-a lungul stâncilor împădurite, sunt parcă mai încântătoare decât cele de pe Coasta Amalfitană...

La câţiva km mai departe se află viaductul Mraconia. În Golful Mraconia, cel mai îngust punct al cazanelor Dunării, a fost inundată de ape la momentul ridicării barajului Porţile de Fier I vechea Mănăstire Mraconia, ctitorită în 1523 pe locul unui lăcaş datând de la jumătatea secolului al XV-lea. Mănăstirea actuală, de maici, a fost finalizată în anul 2000 şi poartă hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfânta Treime.

De cealaltă parte a drumului ne întâmpină o cu totul altă imagine: statuia regelui Decebal, cea mai mare sculptură în piatră din Europa. Are 55 m înălţime şi 25 m lăţime, fiind mai mare decât Statuia Libertăţii din New York sau cea a lui Hristos din Rio de Janeiro (socotindu-le pe ambele fără soclu). „Decebalus Rex - Dragan fecit” stă înscris pe ea. A fost realizată în zece ani, începând cu 1994, fără a fi însă terminată, iar banii (un milion de dolari, din câte se pare) au fost puşi la dispoziţie de Iosif Constantin Drăgan, om de afaceri de succes, figurând ani în şir în topul celor mai bogaţi români, scriitor şi tracolog, fondator al unor universităţi, ziare, posturi de radio şi TV, un personaj foarte controversat din cauza relaţiilor speciale avute cu Ceauşescu.

Îi dăm onorul ultimul rege dacic şi admirăm împrejurimile: aici comerţul e în floare, reprezentat de câteva buticuri cu suvenire şi tarabe cu gustări şi răcoritoare, dar şi de căpitanii de şalupe care îi invită pe potenţialii plimbăreţi la felurite croaziere.

Trecem printr-o altă localitate turistică, Dubova, plină şi ea de pensiuni ademenitoare, şi după bazinetul sau golful Dubovei intrăm în Cazanele Mari, o porţiune a defileului de circa 3,8 km lungime mărginită de Ciucaru Mare, cu înălţimea de 318 m şi de Ştirbatul Mare (Veliki Strbac), 768 m, la sârbi. Dunărea se mai lăţeşte un pic, spre 350 m, dar peisajele rămân la fel de impresionante.

La câţiva km de Şviniţa vedem răsărind ca din nimic două turnuri. Este cetatea Trikule, sau mai bine zis ruinele sale. Din cele trei turnuri („kule” = „turn” în limba turcă), construite în secolul al XV-lea în scop de apărare împotriva otomanilor, două, cu înălţimea de cca. 10 m, se pot observa în mod normal, „fundaţia celui de-al treilea fiind vizibilă numai în perioadele în care nivelul apelor Dunării este scăzut”, după cum ne informează un panou.

Ieşind din zona Cazanelor, fluviul se lăţeşte. La fel şi şoseaua. Pe dreapta apar ogoare şi peisajul îşi pierde un pic din spectaculozitate. Ne-am continuat totuşi drumul, pentru că aveam o destinaţie finală: Berzasca, despre care citisem că urma, cât de curând, să devină primul sat lacustru din România. Informaţiile de pe net erau (şi sunt şi acum) destul de contradictorii; finalizarea era prevăzută ba pentru 2016, ba pentru 2017. E vorba de un proiect european – „Dreptul la Dunăre”, care include construirea pe piloni pe Dunăre, în apropierea malului, a 30 de bungalowuri, fiecare cu dormitor la mansardă iar la parter terasă, living şi zonă de servit masa, precum şi a două piscine şi a unor restaurante.

Hotelul plutitor va fi exploatat de un om de afaceri din Reşiţa care susţine că are deja nenumărate cereri de cazare. Investiţia se va ridica în total la cca. 600.00 de euro, din care 200.000 nerambursabili din partea Uniunii Europene.

La data la care am vizitat noi locul imaginea nu mi s-a părut deloc încurajatoare: numai o parte din bungalowuri fuseseră ridicate, parcarea nu era asfaltată iar muncitori care să lucreze nu am zărit. Să sperăm totuşi că anul viitor iubitorii de linişte şi peisaje frumoase vor găsi locul complet amenajat, gata să îşi primească oaspeţii.

***

Aceasta a fost plimbarea noastră pe Clisura Dunării, la Cazane. De-a lungul drumului am avut parte de privelişti minunate, dar şi de revelaţia că turismul a luat mare avânt în această zonă din sud-vestul ţării.

La Mulţi Ani de ziua României!

Să continuăm să ne bucurăm împreună – prin intermediul AFA – de frumuseţile patriei noastre!

Webmaster, rog următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3339 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI