Cu sufletul la gură prin granița Coreei de Nord

TIPĂREȘTE

Majoritatea vizitatorilor au o vaga idee despre starea de lucruri de pe frontieră sau din Coreea de Nord, motiv pentru care mai toți facem încercări disperate de a explica inexplicabilul. Mai întâi ni se spune că baloanele de propagandă nord-coreene fac parte din peisajul obișnuit al Zonei Demilitarizate stârnind în același timp, mirarea turiștilor și indignarea localnicilor, că locatarii baloanelor cu heliu dirijate de la sol sunt niște manechine, că cei din Nord știu cum frații lor din Sud nu o să le doboare tocmai pentru a evita un nou conflict armat. Și că acesta este doar începutul a ceea ce urmează să vedem în minutele următoare, ne avertizează ghidul nostru sud-coreean, un om de vârstă medie ce stăpânește foarte bine engleza și terminologia militară.

Ca și când și-ar dori să fie bine înțeles, el revine cu clarificări punctuale despre această zonă de foc închis temporar, în timp ce avansăm încet pe acest spațiu tampon de pe granița lungă de 160 kilometri stabilită de sovietici și americani încă din 1953, drept punct de schimb al prizonierilor, de reîntâlnire între frați și de negocieri. În fapt, o Zonă Demilitarizată înarmată până-n dinți și locul preferat pentru adrenalină al turiștilor din toate colțurile lumii. Dar și pentru cei ce vor să-și limpezească pentru ei înșiși dar și pentru toți prietenii iubitori de pace, odată pentru totdeauna, ce se întâmplă în acest perimetru al umbrelor ce se privesc, la rândul lor, cu suspiciune. Ni se spune că la o primul foc, sau la o eventuală alarmă, va trebui să fugim spre cea mai apropiată clădire consolidată, sau pur și simplu să ne aruncăm pe burtă...

Trecem pe lângă o gară în toată regula, inaugurată chiar de președintele George Bush, o gară fără călători, un punct terminus unde șinele sunt tăiate până când bunul Dumnezeu va înzestra oamenii cu înțelepciunea supremă de a conviețui în pace. În sfârșit, ne apropiem de locul în care câteva binocluri mari, telescopice, ne oferă primele imagini dintr-o adevărată Vale a Plângerii: câmpuri întinse printre dealurile de un verde violet ce aduc mai degrabă cu șcenariul unui film de groază, cu drumuri ce te duc împins din spate spre o împărăție întunecată a lagărelor de concentrare, spitaluri de spălare a creierelor contaminate cu ideea libertății, platforme de beton unde zilnic au loc execuții, locuri de unde nu scapă nici pasărea cerului... Undeva, deasupra unui ghem de nori fumurii, într-un costum european care-i vine din ce în ce mai puțin încăpător, purtând șosete și pantofi negri italieni, cravată maccho, freză de rapper, șade pe un fotoliu un lider corpolent, educat în Elveția, ținându-și trabucul în mâna stângă și urmărind un meci de baschet, feblețea lui încă de pe băncile școlii... liderul trufaș, a cărui întâlnire cu alți conducători de state coincide cu o îmbrățișare de arici, taie rânjind mefistofelic de pe o listă lungă două nume indezirabile... azi a fost executat cu tunul propriul său unchi pentru că îi spusese părintește cum țara a pornit pe un drum greșit, mâine va urma un ministru al învățământului cu inițiative personale, apoi vom vedea...

Cuvintele nu-și mai au locul iar pe ochii celor ce lasă în urmă binoclul nu se pot vedea decât lacrimi și urme de deznădejde, apoi, de uimire, cu suspine adânci. Pozele cu soldații sud-coreeni și câteva zâmbete amabile ne ajută să trecem peste cel mai înfiorător moment al vizitei din vestita Zonă Demilitarizată. Ne îndreptăm șovăielnic spre intrarea într-un tunel cu speranța că vom schimba puțin peisajul.

Primele tuneluri au fost descoperite după 1948, anul izbucnirii războiului dintre Nord și Sud, la un cost de trei milioane de victime. A fost și anul începerii construcției unei rețele întregi de treceri subterane, mai întâi cu dimensiuni mici de 60/60 de centimetri, prin care trebuiau să iasă 2000 de soldați pe oră pentru iminenta invazie a Coreei de Sud, la adâncimea de 60-100 metri în subteran. Apoi, au urmat cele cu diametrul dublu, de adâncimi mai mari, cu dormitoare, cu depozite de armament, un trenuleț de dimensiuni reduse, apoi o porțiune cu forme pe alocuri șerpuite pentru a nu acumula depuneri de apă. Deconspirarea primelor rute subpământene a dus la pierderea câtorva sute de vieți americane și sud-coreene întrucât soldații care inițiau intrarea în tunel erau fie întâmpinați cu foc deschis, fie erau victima capcanelor puse din zece în zece metri, înainte de a se ajunge la inamic... O altă parte din acestea au fost dezvăluite de refugiații din Nord, în special de militari, cei mai adulați dintre fugari.

Mă pregătesc, echipat cu o cască de constructor să cobor la adâncimea unui asemenea tunel extrem de îngust pentru cei care depășesc înălțimea medie. La câteva minute, casca mea indestructibilă începe să pocnească plafonul metalic al tunelului cu zguduituri puternice în capul meu greu încercat prin colibele întunecoase ale Massailor din Kenya, motiv pentru care fac drum întors, cu amintiri horror din străfundurile pământului coreean. Mă mulțumesc cu un popas la magazinul de suveniruri, de unde îmi aleg un soldățel de gardă la un depozit de muniții, stând nemișcat parcă de șaptezeci de ani, de când acest conflict macină vieți și destine.

Și, ca să fim siguri că nu vom călca vreodată pe aici, suntem duși într-o sală de proiecție, unde ni se prezintă scene haotice din Războiul Fratricid- o întreagă nebuloasă cu copiii care își caută mamele printre mormane de pietre, bătrâni privind neputincioși la tot ce întâmplă în jurul lor, prizonieri reîntâlniți cu ce a mai rămas din familiile lor, imagini de groază ce te aștepți a le vedea doar în filmele horror... apoi suntem trecuți printr-un muzeu cu vitrine pline de arme de fabricație rusească, aruncătoare de grenade, baionete, mine de tanc, gloanțe, echipamente de telecomunicații fără de care filmulețul văzut mai devreme nu putea părea mai mult decât o ceartă între prieteni...

Zona Demilitarizată-un pivot ce poate răsturna lumea. Un loc ce-l simți cum îți alunecă de sub picioare, ca apoi să vezi cum totul se scufundă și că te grăbești să pleci cât mai repede cu putință.

În review-ul următor vă voi invita la excursia virtuala prin Coreea de Nord. Vom vedea cum trăiesc, ce muncesc, ce mănâncă și cât sunt lăsați să gândească nord-coreenii... ca apoi, să încercăm imposibilul: vom evada împreună spre libertate traversând un pârâu de pe granița Chinei.

---

VIZUALIZĂRI: 2694 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI