ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.11.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 25.09.14
STATUS: PREMIUM
TIMP CITIRE: 3 MIN

Despre Post şi victimele lui

TIPĂREȘTE

Departe de mine să ţin un Post, indiferent care ar fi fost el! Că-i mic, că-i mare, că-i iarnă afară sau că adie-al primăverii soare! Acu’ eu nu ştiu care sunteţi bisericoşi, care poate doar un pic evlavioşi, iar restu’ un pic-pic cam păcătoşi. Da’mi fac păcat să vă spun ce mă doare! Creştineşte vorbind!

Să mă ierte D-zeu, da’ AFA a fost un pic cam permisiv cu cei consideraţi creştini! Poze, descrieri amănunţite, te introduc în istoria (de multe ori copiată mot-a-mot de pe web) lăcaşului de cult cel mult vizitat! Termeni ca naos, pronaos şi tot felul de chestii bisericeşti au invadat AFA! Zici că ai intrat pe site-ul Lumina. :) Am dat restart la calculator, că am crezut că a intrat soacră-mea pe tot felul site-uri bisericeşti. Am întrebat-o. Nu era ea! Recunosc că nici vreun Patriarh sau Arhimandrit n-au fost logaţi d’aici.

Erau tot felul de bug-uri (eu le zic moaşte :) ) de la ecumenicele postări despre MBM (mănăstiri, biserici ori muzee) ! Acu’ să mă ierte Cel de Sus că vorbesc aşa în ditamai postu’! Înţeleg că cele peste 40 de zile de nepus gura pe vreo bucăţică de carne, pe un mic de la Deduleşti, o cefuţă de pe la un restaurant obscur din nu ştiu care orăşel (ce a născut cel puţin 3-4 rewieuri) sau un cârnăcior de la un nu-ştiu-care târg’şor de preparate neaoş româneşti ş. a. te poate face să salivezi! Şi să te gândeşti la ce ai făcut în vacanţă! Nasol pentru unii că ajung să mai apuce să mai și scrie despre asta! Adică despre vreo biserică obscură de prin nu ştiu care sat! Şi să se roage pentru voturi! Până şi Doamne-Doamne, dacă ar citi acest site, poate că ar spune: “Mai răsfiraţi... mai răsfiraţi”.

Şi să nu se supere “bug-urile” prea tare pe mine, da’ odat’ cu modificările de regulament nu s-ar putea schimba şi sistemul de punctaj? Întreb şi eu ca tot creştinu’ :) Să presupunem că sunt aparţinător unei alte religii. Lăcaşurile de cult indicate mi s-ar părea normal să se încadreze la zone de interes restrâns!!!

+1 înseamnă “mulţumesc Doamne”

-1 “du-te un etaj mai jos”.

Crescut prin preajma unui lăcaş de cult duhovnicesc (unde a fura era iertat dacă chiar recunoşteai), obişnuit cu obiceiurile din străbuni (pile, cunoştinţe, relaţii), nu cer decât clemenţă pentru acest post! Adică postare! Căci în Post sunt cei ce ne vor invada iar cu... :)

Vă doresc un Post uşor!!! Iar celorlalţi Sărbători fericite!!! Şi un An Nou bun tuturor!

P. S. N-am poze, da' promit să le fac de Paşti! Sau Paşte! :)

Şi La mulţi ani, România! Sîc! Sunt primul :D


[fb]
---
Trimis de DaRKruCS in 25.11.16 01:43:52
Validat / Publicat: 25.11.16 08:41:16

VIZUALIZĂRI: 4326 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

90 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2039 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 3

90 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 90
maria55 †
[25.11.16 08:49:09]
»

Tu primul la post-are... eu prima, la vot-are La multi ani!

webmaster
[25.11.16 09:12:21]
»

Îmi zic "duamne, cât de oripilaţi tre'să se simtă cititorii de-şi fac timp, bine după miezu' nopţii, să scrie astfel proteste-pamflete (ori ce-or intenţiona ei să "producă")"

M-am uitat repede peste lista "cele mai recente 15 articole de călătorie" (afişată public în prima pagină) - citind cele de mai sus, mă aşteptam să fie invadată, inundată de 10,11 ori, cine ştie, chiar 13-14 mănăstiri descrise.

Pfff... era doar unul singur (despre o mănăstire despre care a scris şi autorul "criticii" de mai sus, lol).

-

Ar fi ceva de înţeles de mai sus??

Pentru mine doar ca re-confirmare a superficilialităţii cu care se judecă.

Zoazore
[25.11.16 10:05:41]
»

@webmaster: Ba ie doo! Al lui Crazy_Mouse si-al lui tata123. Si el nu s-a referit DOAR la saptamana asta, ci-n general!

@DaRKruCS: LIKE! Si io care ma pregateam sa bag f'o trei bucati din Braila. Toate monumente istorice. Dar n-am poze dacat d-afara, ca le-am gasit inchise! Da' tot le bag. Trei in unu' ca SI cafeaua! Hai c-or sa-ti placa!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
tm67bru
[25.11.16 10:11:40]
»

"mănăstiri, biserici ori muzee" de "interes restrâns"?

Adică-cam cum "mie", drojdier de-aş fi, mi s-ar părea cărţile lu' unu' Cioran? Sau cam-cum, pe "invers" fiind, mi s-ar părea ăştia... cum le zice... hetero-iştii?

Îhî, am înţeles acuma. Pun'te la masă, eşti d'al nostru. Da' vezi cum te aşezi, cu faţa, nu cu spatele către vreunul

Hai noroc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
Zoazore
[25.11.16 10:19:14]
»

@tm67bru: Ha?

Adică-cam cum "mie", drojdier de-aş fi, mi s-ar părea cărţile lu' unu' Cioran? Sau cam-cum, pe "invers" fiind, mi s-ar părea ăştia... cum le zice... hetero-iştii?

Ce vrusasi, vericule, sa spui? Ca azi is blonda!

La multi ani!

tm67bru
[25.11.16 10:22:57]
»

@Zoazore: Colegu', da' cum adică eşti blondă???

Pfuai... stai aşea că m-am prins. Eşti d'astea, cum le zice... ăstaaa... transverstiţi?

Pun'te jos, şi tu eşti d'al nostru!!! Ce bei?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Zoazore
[25.11.16 10:58:27]
»

@tm67bru: Bere! Si-un trabuc! Multumesc! (Hai ca ne-o luam grav!)

Yersinia Pestis
[25.11.16 11:12:43]
»

Frate, ți-ai aprins paie-n cap!

Io am tot scris despre mănăstirile din Vrancea dar nu în sensul ecumenic, poate că-ți aduci aminte, ci, doar ca amplasare pentru tursim:multe dintre ele sunt monumente istorice și toate sunt amplasate în locuri frumoase, de vizitat!

În rest, știi și tu că religia e un subiect tare spinos, dacă te bagi la luptă, fii tare, riști să-ți spargă geamurile de la casă. Dacă stai la vreun etaj superior, te-ai scos!

Și, da, cu postul îs și nu prea de acord, este exact ca efectul agheazmă: nu-ți face rău dar, nici nu te-ajută!

Altfel, îmi pare bine să văd că mai ești prezent și combați! Parafrazând, ”This is the begginig for a beautiful friendship! ”, dar nu replica din ”Casablanca” ci, cea din ””Pisica albă, pisica neagră ”

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][10 voturi]
tm67bru
[25.11.16 11:27:31]
»

@Yersinia pestis:

Frate, ți-ai aprins paie-n cap!

Și, da, cu postul îs și nu prea de acord[... ]: nu-ți face rău dar, nici nu te-ajută!

Poate de ai o oală trasă peste cap (sub paie). ĂĂăă... cred adică. N-am încercat.

Yersinia Pestis
[25.11.16 11:58:17]
»

@tm67bru: Ei, cu oala trasă pe cap și cu paiele aprinse deasupra ei atmosfera poate deveni ușor sufocantă!

În aemenea situații îți poți dori ca Doamne-Doamne să-și facă puțin timp și pentru tine, mai ales la faza cu ocrotitul, chiar dacă n-ai ținut de cele sfinte!

emp
[25.11.16 12:00:18]
»

@webmaster: Absolut de acord!

tm67bru
[25.11.16 12:07:54]
»

@Yersinia pestis:

În aemenea situații îți poți dori ca Doamne-Doamne să-și facă puțin timp și pentru tine, mai ales la faza cu ocrotitul, chiar dacă n-ai ținut de cele sfinte!

Doar con- şi trans-vertiţii, poate.

Ăilallaţii... - vba postului - "un etaj mai jos". Cel mult.

-

Gata, m-am oprit - nu trage, webm, eu sunt, Lăscărică.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
Zoazore
[25.11.16 12:11:16]
»

@tm67bru: Timbrule, gata, te trec si pe tine pe lista pentru o vizita la Balaceanca! Esti total, frate!

Yersinia Pestis
[25.11.16 12:22:13]
»

@tm67bru: He, he, he, la un pahar de vin (pe care-l dau eu) putem discuta pe marginea subiectului. Oficial, rămân neutru

Zoazore
[25.11.16 12:27:27]
»

@Yersinia pestis: In spatii mici! LIKE!

Dan&Ema
[25.11.16 13:42:21]
»

@DaRKruCS:

Tare acest articol ""de post""! Bine ca s-a postat, fie si in stratostfera asta cu z!

Opinii sigur sunt multe. Mie imi plac oamenii care spun ce gandesc. SI asta e grozav. Putem fi de acord sau nu, partial sau total. Si vad ca pe ecouri s-a continuat cu lucruri sfinte:

vin, Doamne-Doamne, pana la Balaceanca, Lascarica, transsexuali si blonde.

Ce bine pica un articol din asta din cand in cand! Daca nu ti-e greu baga cate un post in fiecare post!

Si La multi ani! Asta-mi place, si e doar inceputul! Vine o perioada cu mult "La multi ani! "

Asa ca si din partea mea "La multi ani, romani! ".

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Carmen Ion
[25.11.16 13:50:04]
»

@DaRKruCS: Are dreptata colegul căpcăun (refuz să-i zic pe noul nume, că mi se limbă plimba-n gură): religia e un sujet delicat. Totuşi bag seama că reviewurile despre biserici şi mănăstiri (creştine) sunt puncate la fel ca cele despre sinagogi, moschei, temple budiste etc. Toate fiind, în egală măsură, "de interes restrâns", ca să te citez...

Dincolo de învelişul pamfletar al articolului tău mi s-a părut că discern o reală supărare/preocupare/îngrijorare legată de proliferarea "MBM"-ului pe AFA. Faptul că ai pus în aceeaşi oală lăcaşurile de cult şi muzeele m-a cam deconcertat, dar în fine...

Sezonier vorbind, la ce te poţi aştepta? Iarna se apropie, concediile din Grecia au rămas doar amintiri, poze cu marea în toate ipostazele posibile s-au tot pus, e vremea să trecem la distracţii indoor, gen biserici, muzee şi crâşme.

Nesezonier vorbind şi amintind în treacăt că nu excelez la capitolele biserici, mănăstiri, muzee şi restaurante (am postat foarte puţine articole dedicate exclusiv unor astfel de obiective), nu pot să nu-ţi atrag atenţia asupra a două cestiuni esenţiale, după mintea mea:

1. AFA e o comunitate eterogenă, formată din indivizi cu vârste, meserii, preocupări, interese etc. dintre cele mai diverse. Este firesc ca pe unii să-i atragă bisericile şi muzeele iar pe alţii parcurile de distracţii. Ca fapt divers, Disneyland are nu mai puţin de 83 de reviewuri (nu includ aici pe cele de cazare), probabil cu mult mai multe decât orice biserică/mănăstire sau muzeu din România. De pildă, Voroneţul are numai 17 reviewuri, Putna 16, iar Muzeul Satului din Bucureşti 13.

Aşa că mă gândesc să protestez şi eu împotriva proliferării de articole despre Disneyland, aqualanduri, zoolanduri şi safariuri.

2. Să-mi fie şi mie cu iertare, da', vorba lui Maria Preda, "pe ce te bazezi" când susţii că autorii unor articole BMB se roagă pentru voturi (substratul acestei afirmaţii e mult prea evident ca să insist)? De unde ştii că respectivii nu sunt chiar evlavioşi din fire, că ştiu cu adevărat ce înseamnă naos şi pronaos sau că nu sunt iubitori veritabili de artă şi istorie şi dornici să ne împărtăşească şi nouă din cunoştinţele lor?

Deci poate că nu ar trebui să generalizăm - zic şi eu...

Şi, ei drăcie! , află că problema m-a preocupat şi pe mine şi am ajuns într-un fel la aceleaşi concluzii ca şi tine, aşa că iată ce am scris într-un ecou la un articol recent al colegului @dorgo:

- e jenant să scrii despre TOATE bisericile întâlnite în cale; nu toate sunt monumente istorice şi nu toate reprezintă obiective turistice. Că le aminteşti într-un review mai amplu, consacrat unui oraş, pot înţelege, dar să scrii un review întreg despre un lăcaş de cult oarecare zău, e cam mult..., mai ales că în ultima vreme s-au tot construit. Dacă tot scriem un review depre biserica din colţul străzii, de ce n-am scrie unul şi despre buticul second-hand şi toneta cu covrigi de lângă ea?

S-ar accepta postarea lor? N-aş crede...

Deci, puţină măsură poate că n-ar strica. Şi poate că n-ar fi rău ca votanţii acestui tip de articole să se mai gândească niţel înainte de a apăsa automat butonul "foarte bun/foarte util" (!!!) şi să mai "sară", din când în când măcar, peste afinităţi, simpatii, reciprocităţi etc.

Prin urmare, am citit articolul tău dar nu l-am votat, nici cu plus, nici cu minus. Of, grea dilemă, nu ştiu ce să fac

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
tm67bru
[25.11.16 14:01:11]
»

@Dan&Ema - si la astilalti cu "La multi ani"... sec: da' la astia care nu tin... post de ce nu se gandeste nimenea, sa le zica s-un "Hai noroc"? Ori macar sa le dea de unu'.

Dan&Ema
[25.11.16 14:03:48]
»

@Carmen Ion: de acord, dar pana la safari!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Dan&Ema
[25.11.16 14:07:09]
»

@tm67bru:

Hai noroc cu Timisoreana din partea mea, Timbrule!

Si inca un La multi ani!

dorgo
[25.11.16 16:21:33]
»

@webmaster: Stai, stai web, ca urmeaza de-acum o groaza de sarbatori. Sf. Andrei, Mos Nicolae, Craciunul, Sf. Ion, etc. Daca vor fi cuprinse in reviuri, pana la Paste, vom avea ce citi. O intrebare de genul “Sunt bisericile obiective turistice? ”, are rostul ei, exista biserici si biserici, dar ideea publicarii exagerate si a punctarii revurilor bisericesti, cred ca e gresita din start. Pentru ca “cel de sus”, nu prea exista. Exista doar proiectia sa “cea de jos”. Eu nu sunt partizanul nimanui. Eui cred in Eminescu. “ Religia - o frază de dânşii inventată/Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug/ (...) Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea/Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi/Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea/Cel ce în astă lume a dus numai durerea/Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi”...

Ce suntem noi, uzerii, de fapt? Niste turisti care batem lumea ca sa descoperim, munti, ape si orase si sa impartasim altor oameni, ideile noastre? Sau un sir de credinciosi ce ne taraim in genunchi, in pas de melc, de ziua unui sfant sau de Paste, ca sa pupam niste racle sau niste moaste? Sunt bisericile obiective turistice de prima mana? Cele catolice, seamana toate intre ele. Notre Dame a devenit muzeu. Se tin concerte in ea. Intr-o biserica nu poti sa ramai mai mult de 20 minute. Chiar daca-i frumoasa, ea e muta, surda si rece. Acasa, te mai uiti odata pe internet ca sa vezi ce-ai vazut. (Am intrat in superba catedrala din Ditrau, langa Gheorghieni dar n-am rezistat nici 5 minute, mi-au inghetat oasele). Cu “ala micu” n-ai ce cauta in biserica, pt. ca mereu te-ntreaba “Cand mergem la tobogane, tati? ”. Nu putem compara “Disney-land-ul”, care e 100% turistic, si unde poti ramane o zi intrega, (cu toata familia), cu o biserica, fie ea si Westminster Abbey, unde in juma' de ora ai vazut tot. Daca ar fi bisericile foarte turistice, cele 3500 de biserici ortodoxe din Grecia (tara cu cele mai multe biserici ortodoxe din lume) ar eclipsa insulele Eladei, cu superbele lor imagini cu golfuri, stanci, plaje, valuri si umbrelute. Cele 2500 de biserici din Romania, ar eclipsa Transfagarasanul si Cheile Bicazului sau Pestera Ursilor. Dupa ce-ai vazut 10 biserici, de orice fel, te saturi, nu mai vrei s-o vezi si pe-a 11-ea. Toate sunt compuse din aceleasi elemente. Naos, pronaos, bancute, amvon, cateva picturi religioase, lumanari pentru vii, lumanari pentru morti, cutie pentru donatii, eventual o orga si cateva vitralii. Eu nu cred decat in mana si mintea mea, nu cunosc decat superficial Biblia, care mi se pare a fi o poveste frumoasa si-atat. Era valabila acum doua mii de ani, cand lumea n-avea nici un Dumnezeu. Acum, lumea are prea multi, care se bat intre ei. Razboaiele credintei au facut mai multe victime decat ciuma. Cand Papa Paul al II-lea, a facut apendicita, enoriasii s-au rugat celui “de sus”, o saptamana intreaga, ca sa-l vindece, dar el (papa) era din ce in ce mai rau. S-a operat si in sfarsit, a recunoscut in public, ca exista si stiinta nu numai credinta. Si ca stiinta l-a salvat nu credinta. Religia a fost mereu arma liderilor vremilor, care s-au imbogatit, ei si clerul, pe seama ignorantei poporului, lucru ce mai persista si azi. Partea pozitiva a religiei, intr-o prima faza, a fost ca ea a temperat avantul razboinic al popoarelor, a dat de lucru unor mari artisti (pictori sculptori, care au zamislit capodopere) si apoi, le-a dat “tema de casa” regizorilor de la Hollywood. Intr-o faza urmatoare religia a condus la dispute acerbe, ca au culminat cu exterminarea unor populatii sau popoare intregi. Sa nu uitam cruciadele de crestinizare.

Astazi, tinerii nu mai intra in biserici. In maximum 40-50 de ani, majoritatea bisericilor vor deveni muzee (cred eu). Fenomenul a si inceput. Credinta s-a pierdut. Dumnezeul tuturor va fi banul. Basmul cu “insamintarea femeii din priviri si pastrarea virginitatii dupa nastere”, nu-l mai crede nici un posesor de tableta sau abonat la internet. Odata cu disparitia generatiei credinciosilor, va incepe o noua era, nu neaparat mai buna. Biblia e buna doar in momentele in care omul face prostii catastrofale si-si distruge habitatul. (vezi Cartea lui Eli).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
tm67bru
[25.11.16 17:21:40]
»

@dorgo: ecoul tău are mai multe grade ca o juma' de vodcă - m-a ameţit după primul sfert.

abancor
[25.11.16 18:36:20]
»

Păi dacă scoatem din peisaj MBM-urile am scos cultura. Mai rămîn: distracția și peisajul însuși, adică SCȘ-urile și PAM-urile.

Mișto abrevierile astea! Mi-au adus aminte de jocul ăla, ȚOMAPANCT. Care se juca cu 1FH și CPS.

(SCȘ - stadioane, cîrciumi, ștranduri; PAM - plaje, ape, munți; 1FH - o foaie de hîrtie; CPS - creion, pix, stilou a. k. a. ceva de scris)

Scuzați șugubățeala, dar sîntem la loc de dat cu capul.

Bre, cîtă vreme cineva are energia necesară să ia la disecat fiecare construcție de interes cît de cît turistic, fie ea biserică sau doar casă cu trecut istoric, nu avem decît de cîștigat. Bravo cinevaului! Are chef să scrie, să scrie! Cine are chef să citească, citește. Doar n-o să îl oprim pe cineva (da, sînt mai mulți acest cineva, știu) fiindcă noi nu avem tot atîta chef și timp. Ba din contra, eu aș zice mersi! Plus că nu ne costă nimic, nu ne provoacă vreo suferință, nu ia din spațiul altor articole, nici nu le împiedică apariția. S-au scris cărți despre cîte o stradă sau cartier, deci sîntem în bună companie.

Iar dacă e să analizăm în detaliu, încă nu am citit despre o oarecare biserică parohială de cartier, construită acu 5 ani și cu istorie anostă.

Oricum, din păcate, în multe cartiere ale orașelor noastre, bisericile, edificate de cîte un Manea Brutaru sau Manu Cavafu, personaje pitorești, „lideri” ai ulițelor de înainte vreme, sau chiar de vreun boier cu speranțe la tron, simplele biserici parohiale, azi agresate și strivite de fațade de blocuri, au rămas cam singurele martore ale mahalalelor de altădată. Și ăsta e numai un aspect al relevanței bisericilor.

Schimbînd unghiul de abordare, dacă e să tratăm chestiunea ca pe un simptom, mă tem că e irelevantă. Cum spune și Carmen Ion mai sus, s-a scris cel puțin la fel de mult și despre altfel de obiective. Deci nu e vorba de vreo subită înduhovnicire, ci de o cursă amicală spre podium, în care fiecare concurează cu ce are la îndemînă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][16 voturi]
vega06
[25.11.16 19:30:42]
»

Si eu m-as incadra la “cititorii oripilati” de parca prea multele review-uri din genul sa le spunem ecumenice. Nu sunt multi cei ce scriu despre asa ceva, dar s-au specializat si scriu muult... Daca ai credinta, o ai si o porti in suflet. Nu ar trebui sa faci parada cu ea impresionand vezi Doamne lumea cu vastele tale cunostinte dobandite de pe internet (“goagle” sa traiasca si ale sale ortodox.ro, crestinortodox.ro si altele asemenea )

Stiti ce spunea Parintele Nicolae Steinhardt apropo de credinta exacerbata ?

Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi si cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti.

Si el n-a fost un oarecare. Eseist de marca si critic literar cu o multime de volume publicate si fost coleg in scoala primara ramanand apoi prieten de-o viata cu Constantin Noica, Mircea Eliade, Alexandru Paleologu si Dinu Pillat, “grei” ai gandirii romanesti cu care acuma ne mandrim.

Ca un exercitiu acum. Cate review-uri credeti ca ar mai fi scrise pe AFA daca punctarea acestora s-ar face numai cu +1 si -1 asa cum propune @DaRKruCS ? Pentru ca desi n-o recunosc, cu siguranta cei care scriu asemenea materiale o fac pentru PMA-uri. Eu cred ca numarul lor ar tinde dramatic spre zero sau in cel mai bun caz s-ar diminua cu 80%.

Si s-ar putea face asta pentru ca autorii unor asemenea review-uri dobandesc o rasplata morala, cu mult mai presus uneia materiale sa-i zicem (vot site, PMA-uri cititori ). Ce spune acelasi Parinte Nicolae Steinhardt in “Principii ale crestinismului” ?

Spiritul de jertfa si ideea, ca acela care da nu are neaparat dreptul la rasplata

Asadar cinste lor, acelora care vor scrie in continuare in cazul unei punctari onorifice. Vor face o fapta buna si altruista in folosul comunitatii

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][13 voturi]
webmaster
[25.11.16 20:53:48]
»

@vega06: "Înduioşătoare pledoarie pentru altruism" aş fi zis, de nu aş şti că vine, de fapt, dintr-o preacucernică îngrijire de... grijile altora :-)

Ca dealtfel pentru orice alt subiect, în Regulament există destule prevederi pentru penalizarea eventualelor abuzuri ("compilaţii", fragmentări etc). Nu e nevoie să "împuşcăm musca cu tunul" - AFA nu va descuraja sau penaliza niciodată, ca *politică* - pentru că asta propui de fapt - scrierea unor articole despre mănăstiri, muzee sau alte obiective culturale - nici despre Voroneţ, nici despre Sagrada, nici despre vreo biserică dintr-un sătuc săsesc ori mahala bucureşteană.

Poziţia exprimată de abancor mai sus este identică cu cea mea şi a saitului: nu vă plac impresiile despre biserici, mănăstiri, muzee? nu le citiţi, atunci. Săriţi-le pur şi simplu. Aplicaţi constant această regulă simplă şi vă rezolvaţi garantat TOATE "oripilările". - inclusiv cele induse de All Inclusive, "avalanşările" de «prea multe revs despre Grecia», ori din Bulgaria etc şamd.

vega06
[25.11.16 21:27:33]
»

@webmaster:

Iti multumesc webmaster. Chiar ne faceam griji noi ceilalti de alta parere. Ma bucura ca-ti faci griji de grijile altora

Asa ca roaga-te pentru noi. Stii ce zicea Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa ?

Rugăciunea pentru ceilalţi ne ajută mai întâi pe noi

Si in legatura cu politica site-ului, da o stiu si e OK. Nu ne place ceva, "schimbam canalul . Da' la mine fiind abonat pe "Romania", chiar e deranjanta avalansa de rew-uri pe tematica asta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
tm67bru
[25.11.16 21:47:40]
»

Nu prea-mi dau seama [cu] ce "se dă" mai sus, da' să fie primit într-un ceas bun. Io speram la al'ceva - da' am nimerit, pare-se, taman în pronaosu' primei «bisericuţe» "legal" recunoscute pe AFA - cea a "preaoripilaţilor avalanşaţi un pic" (de impresiile cu biserici) . Naşpa, da' câteodată trece c-o murătură.

celeste
[25.11.16 22:01:19]
»

Hey... ce se intampla pe aici? Ne - am transformat in site ecumenic? Ce aveti fratilor, vine sfarsitul anului, eu una numai inteleg nimic!

maria55 †
[26.11.16 00:10:40]
»

@celeste: si stii care-i culmea?! Autorul, tace... chitic!

Mdaaa... este si asta o tactica probabil!

O urmări ceva?! Nu pot crede ca trec neobservate de el aceste dezbateri pe subiectul ăsta! Din moment ce nu are niciun p. d. v., cred ca scopul era de 'nvrăjbeste-i Doamne"!!!

Ps. Nu m-am "prins" de la inceput!!! Am ajuns la 60 si ceva????... degeaba!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
dorgo
[26.11.16 06:33:36]
»

@abancor: Corect... ziceai ca pe acest sait fiecare scrie cea vrea si apoi vedem ce iese si cine are timp citeste ceea ce a scris acel ce-a vrut sa scrie, dar ca n-o sa citeasca mai nimeni pt ca (bla, bla) n-are timp. Exact asa e si pe Facebook. What's in your mind? (A church? A snack-bar? A glass of wine?). Problema bisericilor si crasmelor, pe site-ul nostru turistic, nu cred ca e irelevanta ci devine predominanta. Pentru ca biserica si crasma e aproape, e ieftina, e peste drum iar marea e departe si scumpa. Iar de filozofeala sunt satul. Ca si de friguroasa Anglie si Norvegie si Irlanda si Scotie. Cand vad poze de pe-acolo, cu un cer noros si gri, mi se face pielea de gaina "romani, mai luati pe voi un palton", voba cuiva apus. Brr! Negura vad acum si la noi, afara, ninge-n noiembrie! , e frig, e ceata, si... vine iarna! Vreau soare, vreau lumina, vreau caldura, vreau sa ma sui pe sura si sa strig: "Hai vino odata, primavara! " Vreau la mare. Oare AFA devine AFAcebook. Nu stiu daca e rau sau grozav. Exista fara-ndoiala si turismul bahico-culinaro-religios. E un os de ros. Ai vazut ecourile? , se incepe cu o derizorie completare turistica, apoi se schimba amabilitati si la urma apare o ploaie de off-topic-uri, of! of! mai bine zis o palavragelala intre prieteni. Mereu aceeiasi. Gata, scormonesc eu printre pozele estivale si caut ceva cu un cer albastru ce sta la taifas cu marea, cu peisaje inmiresmate, cu valuri colorate, cu apusuri sau rasarituri de soare sangerii, si neaparat toate acestea sa se petreaca, nicaieri altundeva, decat in Grecia. (fara graba, pentru placerea mea si poate, a altora, ma pun pe treaba).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
celeste, Dan&Ema, dorgo, elviramvio, Eugenia55*, iulianic, maria55, nrs, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂLoc de dat cu capul... astaaaa... cu părerea :):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072597980499268 sec
    ecranul dvs: 1 x 1