Pe granița cu Coreea de Nord-Zona Demilitarizată

TIPĂREȘTE

Iulie 10,2016. Sunt pe frontiera dintre cele doua Corei-o adevărată punte a suspinelor, un adevărat purgatoriu prin care poți ajunge spre proprii frați ce îți întind mâinile peste un pârâu, atunci când câteva milioane de brațe de pe o navă ce se scufundă spre un abis istoric imploră ajutorul celor aflați pe mal.

Un grup de turiști doresc să afle câte ceva despre istoria recentă a celor două țări surori beligerante pătrunzând pe o fâșie de pământ largă de patru kilometri, în care focurile de armă pot în fiecare clipă să-ți întrerupă lanțul amintirilor pentru totdeauna. Ori, odată ajuns in Seoul, este greu să-ți înăbuși dorința de a vedea la fața locului cum plăcile tectonice ale timpului se pot mișca în direcții diferite și cum omul plutește neputincios spre zone ale existenței greu controlabile. Cu toate că apropierea de punctele fierbinți ale conflictului ce mocnește la foc mic de peste o jumătate de secol, dar cu răbufniri scurte de două-trei ori pe an, îțî dă fiori pe șira spinării, miile de turiști ce se îndreaptă spre pichetele de control în autocare arhipline afișează o oarecare încredere în fața imprevizibilului...

Mă încumet să sparg tăcerea ce se încovoaie ca un arc peste noi și să-i pun ghidului câteva întrebări despre starea de fapt din perimetrul frontierei comune dintre cele două țări și despre „ce plutește în aer” în acest spațiu de război neîncheiat încă printr-un act oficial. Mă urmează o profesoară de farming din Australia (o specialitate ce îi învață pe elevi cum să managerieze o fermă), o cercetătoare din Statele Unite venită într-un stagiu la Seoul și un om de afaceri din Franța. Apoi, un alt om de afaceri indian, familiarizat cu oțelul din Galați și cu Delta Dunării.

Răspunsurile ghidului pornesc punctual de la datele istorice de după cel de-al doilea Război Mondial, când Coreea, după un prim conflict fratricid a fost divizată de cei doi mari regizori ai lumii, apoi conflictele temporare, tentativele de pace, construcția Podului Unirii, reîntâlnirea prizonierilor cu rudele după cinzeci de ani și renunțarea totală de a colabora din anul 2008.

Ni se amintește că vom fi riguros controlați la punctele de trecere și că este total interzis a ieși de pe șosea din pricina miilor de mine antitanc lăsate și încă nedetectate în câmp deschis de către frații de peste fluviul Sacheon. Mă surprinde, ce-i drept, numărul mare de cazărmi cu soldați de pază înarmați, zecile de tancuri și camioane aflate într-o expectativă parcă previzibilă, dintr-un câmp declarat demilitarizat. De-abia când ni se amintește că acolo sunt cam douăzeci de tunele săpate de nord-coreeni pentru a face posibilă invadarea sudului doar în două ore, începem să legăm câteva repere ale realității momentului în care ne aflăm. În schimb, gardurile kilometrice din sârmă ghimpată ne coboară cu picioarele pe pământ.

Secundele se târăsc încet iar tensiunea pare să domnească peste grupul ce a prins o oarecare coeziune în mai puțin de o o oră. Cerul pare o mantie mohorâtă prin care doar câteva raze de soare își fac loc spre noi... Trebuie să ne luăm gândul de la pozele cazărmilor și să ne conectăm tot timpul la mesajele pe care ni le transmite ghidul...

Doar că lumea bună din țările bogate venită în compania prietenilor și cu un bioritm mai sălbatic, nu pare deloc a fi în alertă iar spiritul lor de bon-viveuri se lasă cu fel de fel de glume picante despre liderul nord-coreean-un peisaj neobișnuit printre soldații încruntați ce ne pun pașapoartele sub lupă.

Constat înainte de primul post de control, atunci când se face apelul, că ghidul nu m-a trecut pe lista grupului, o listă formată din mai multe grupulețe venite cu autocare mici de la hoteluri. Instantaneu, toate privirile celor 44 de turiști se îndreaptă țintă spre mine. Le spun că un un intrus venit din Țara lui Dracula ar trebui să dea de gândit la toată lumea, ceea ce declanșează o veselie generală. Ghidul nedumerit zâmbește de parcă n-ar înțelege de ce am mai venit aici dacă nu vedem cum se scufundă lumea... Tocmai atunci, doamna profesoară de farming din Australia mă întreabă, aproape din celălalt capăt al autocarului, ce meserie am în România și dacă sunt căsătorit... îi răspund serios, spre deliciul tuturor, că asta îmi sună ca o cerere în căsătorie. Dar distinsa doamnă, cu un control remarcabil, îmi spune în replică cum că o asemenea propunere ar însemna să-mi părăsesc țara...

Ghidul reia tonul sobru și ne spune că vom opri preț de o jumătate de oră într-un fel de spațiu de recreere pentru turiști, unde putem face poze, putem lua suveniruri tipice Zonei Demilitarizate, sau putem lua o masă la un McDonald’ s. În graba de a face cât mai multe poze, văd magazinele de suveniruri pline de uniforme militare pentru toate vârstele, arme, grenade și tancuri în miniatură, figurine de soldăței, artizanat specific satelor de pe graniță – o priveliște neobișnuită într-un spațiu de conflicte latente. Aflu de la un domn coreean, care mă întreabă de unde vin, că sunt două sate “plantate” pe graniță, dar că acestea ar avea un statut special: nu au garduri, nu au locuri publice de adunări, femeile au voie să se căsătorească luându-și bărbați din afară, pe când băieții nu-și pot lua decât fete din comunitatea lor, că toți se ocupă de cultivarea celui mai bun ging-seng din lume grație solului și, drept recompensă, sunt scutiți de taxe.

Ghidul, la rândul său, avea să ne anunțe că în curând vom vedea prin niște binocluri uriașe, dacă vremea va fi bună, și un sat nord-coreean cu aspect de Disneyland, făcut anume pentru ochii privitorilor de peste graniță.

Nu bine ne adunăm la autocar că privirile tuturor se îndreaptă spre cer, cu o nedisimulată speranță. Apoi, stupoare generală... ceva chiar plutește în aer... ni se atrage atenția că balonul multicolor de heliu ce se îndreaptă clar către Coreea de Nord transportă refugiații din Coreea de Sud, „oameni care își doresc să trăiască în libertate alături de frații lor din Coreea de Nord (?!) ”...

Zona Demilitarizată - o zonă a propagandei și a războiului psihologic - un moment viu de istorie ce se lasă cu zâmbete amare.

---

VIZUALIZĂRI: 2566 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI