Am ales Villa 'M' de la Muntenegru

TIPĂREȘTE

Peştişorul Iulia a fost cel care a pus ochii pe Villa M şi a fost asa de încântata de pozele de pe Booking încât nimeni nu a avut curajul s-o contrazică. Sigur că piscina era un must have şi dupa experienţa de anul trecut din Croaţia speram doar ca pozele să reflecte realitatea. Am făcut rezervarea cu 3 luni înainte, fără plăţi în avans. Înainte cu 2-3 săptămâni de data stabilită am primit un mail de confirmare de la gazde în care ne întrebau dacă avem vreo cerere specială. Nu aveam.

Alegerea ei nu ne-a dezamăgit pe nici unul, deşi acum probabil aş alege o altă staţiune. Mai în nord sau mai în sud. Cu localitatea am avut o problemă. Cazarea a fost ok.

Am ajuns destul de uşor în staţiune după indicaţiile nimerite aproape din prima ale GPS-ului. Zic aproape din prima pentru că introdusesem ca destinaţie centrul oraşului Dobra Voda şi a încercat să ne urce pe un munte la ceva distanţă faţă de mare. Cred ca există o localitate mai veche cu acest nume şi apoi ca urmare a dezvoltării turismului casele au început sa se construiască jos, lângă mare. Nu ne-am lăsat păcaliţi decât vreo 100 de metri şi am revenit la soseaua principală. Ştiam din poze că trebuie să vedem marea.

Vila e chiar în centrul oraşului, la câţiva zeci de metri distanţă de şoseaua principală, pe o straduţă îngustă şi nu foarte circulată, dar zgomotul străzii principale ajungea pana la noi. E mult spus oraş. E o localitate de vacanţă nu prea mare, în dezvoltare, erau destule construcţii neterminate, dar şi case mai vechi în paragină. Nu a avut mare lucru de oferit, nici macar porţiunea de plaja nu mi-a placut prea mult. Era îngusta, cu bolovani şi o faleză de maxim un km.

Mult prea aglomerat pentru gustul meu şi prea îngrămădite toate. Construcţii haotice, fiecare şi-a ridicat casa în funcţie de posibilităţile financiare cu scopul unic de a face bani din turismul estival. Au construit într-un decor sălbatic, au mai uitat sa debaraseze zona de moloz, lângă case vechi de piatră au ridicat clădiri masive cu balcoane din sticlă. Fiecare a fost interesat de exploatarea feliei lui de pământ, şi imaginea de ansamblu mi s-a părut dezordonată. Numele localtăţii Dobra Voda se traduce "Apa Buna" dar nu ştiu la ce se referă. Izvoare nu am vazut şi apa mării nu mi s-a părut mai specială dcât în alte părţi.

Am ajuns devreme pe la ora 12 şi fireşte camera nu era pregătită. Gazda ne-a explicat cu scuzele de rigoare că familia de sloveni care era cazată acolo până în acea zi nu erau de găsit şi aveau lucrurile în cameră. Ne-au îmbunat cu o cafea şi un suc, şi ne-au prezentat vila în care o să locuim. Jos, un bar şi recepţia, erau camere de filmat peste tot în spaţiile comune şi un loc de unde te puteai servi cu prosoape. Fără limită la număr. Într-un loc le pui pe cele murdare, din dulăpior îţi iei altele, nu dai socoteala nimănui, totul se bazează pe încredere. Şi pe camerele de filmat bănuiesc. :)

Exista o sală de sport şi două saune - umedă şi uscată, pe uşile cărora găseai şi instrucţiuni de folosire. Recunosc că nu aveam intenţia să folosim sala de sport că nu pentru asta am mers acolo, dar… uneori trebuie să te bucuri că ai cu ce să îţi umpli timpul în casă. Au fost vreo două zile în care ploaia torenţială de afara ne-a pus la sport. Acum… nu vă gândiţi că era o sala de basket. Era aşa… o cameră de vreo 20 de mp cu 6 aparate şi o masă de călcat. Probabil călcatul hainelor era considerat tot un fel de sport… ;)

Vila avea două etaje, cred că am numărat la un moment dat uşile, dar am uitat, aşa că habar n-am câte camere avea dar oricum cred că între 10 si 15. Unele erau mai mari, apartamente cu două camere, altele cu o cameră, toate cu servicii de self catering. Noi am avut unul din apartamentele cu vedere la mare. Balcoanul mi s-a parut cel puţin ciudat. Era mic, ca un fel de punte, în bătaia vântului şi era singurul loc unde exista masa şi scaune pentru a servi micul dejun. Scaunele cu care era dotat erau dintr-un metal foarte greu, nici vorba sa poată fi mutate în spaţiul interior, iar masa din marmura era fixată şi ea. Deci ploaie, soare, vânt, furtună… te descurci. Şi mai ciudat era că poziţia lui era chiar deasupra piscinei şi te simţeai aşa ca pe un pod, expus din toate părţile. La adierea vântului orice era pe masă era destul de probabil să ajungă în piscină. Am pescuit în zilele următoare cam aşa: o sticlă de apă, o felie de pâine, un prosop, o pălărie, un costum de baie, un nasture… Şi asta pentru că am fost atenţi şi am evitat să lăsăm lucrurile aiurea.

Camera era frumoasă, vopsită în culori calde, un pat mare şi unul de o persoană pe care îl scoteai ca un sertar de sub patul mare. Destul de greu de scos, dar dacă nu îl băgai la loc dimineaţa, spaţiul camerei devenea insuficient. Bucătăria era dotată cu de de toate, un cuptor cu plită electrică, frigider, frumos ascunse într-un mobilier de bucătărie în stil clasic. Nu ne-a lipsit nimic. Poate o masă în interior… trei taburete cilindrice existau.

Televizorul plat, l-am fixat pe un program de muzică şi aşa a rămas. Aveam wi-fi şi aer condiţionat. Nu prea bun primul, nu prea folositor al doilea. N-a fost foarte cald. Uşa de la intrare ne-a dat ceva probleme ca avea un geam mat de sticlă care lăsa lumina de pe scările comune să intre în cameră. Vecinii noştri veneau târziu acasă şi de fiecare dată uitau să stingă lumina de pe hol. După prima noapte plină de lumină, am improvizat o draperie din cuvertura de pat.

Baia frumoasa, cu uscător de păr şi oglinzi mari, toate dotările erau făcute cu materiale de bună calitate şi au fost atenţi la detalii. Cu prosoape ne-am servit de câte ori am avut nevoie, adică în fiecare zi pentru că nu aveam unde sa le uscăm fără riscuri de a zbura. Piscina a fost aproape tot timpul liberă, un pic expusă, o straduţă îngustă era la 3 metri distanţă. Şezlonguri, balansoir, măsuţe cu umbreluţe, un duş cu hidromasaj întregeau peisajul.

Staţiunea nu pot să o trec pe lista favoritelor mele. Era o îngrămădire de clădiri de toate felurile, un amestec de nou şi vechi, care nu m-a convins. La mare puteam ajunge cam in 7-8 minutepe nişte străzi fără trotuare. Plaja nu foarte întinsă, puteai sa o traversezi cam în 20 de minute de la un capăt la altul. Tărmul plin de pietricele cam de marimea ouălor, unele de porumbei, altele de găină, altele de struţ, era împânzit de oameni. N-am mai vazut atâţia oameni la plaja decât pe litoralul nostru. Era o insuliţă pe care am ocolit-o de câteva ori înot. A fost singurul loc în care peisajul marin m-a mulţumit. Păreau nişte cratere imense în apă, locuri în care nu vedeam fundul mării şi apa lua o nuanţă întunecată. Acolo am vazut câţiva peştişori de urmărit.

Faleza îngustă şi la fel de aglomerată ca plaja. Puteai gasi mâncare la preţuri foarte mici. Cred că nicăieri nu mi s-a părut mâncarea mai ieftină decât în Muntenegru. O singură zi, prima, ne-am rasfăţat pe acolo.

Apoi am ales drumurile. De-a lungul şi de-a latul ţării, cu maşina sau pe jos de-a lungul tărmului, nu ne-am oprit decât epuizaţi când se lăsa întunericul sau să ne adăpostim de câte o ploicică mai încăpăţânată decât noi.

---

VIZUALIZĂRI: 6299 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI